Ferice de noi dacă lumea (inclusiv cea religioasă) nu ne poate asimila.
Ferice de noi dacă lumea (inclusiv cea religioasă) nu ne poate asimila.
Fragment dintr-o scrisoare a sorei Domnica Iovin către sora Lidia C.
„Noi nu suntem purtători ai niciunui mandat oficial din partea oamenilor şi nu reprezentăm nici o firmă. Ceea ce avem este harul și adevărul, împuternicirea din partea lui Dumnezeu (fără pretenția de a fi recunoscută de oameni) şi mireasma Domnului Hristos. Suntem sincer convinşi de nevrednicia noastră, de aceea preţuim tot mai mult harul care ne îmbracă, izvorul de sus şi plinătatea Celui ce plineşte totul în toți.
Decepţia cu care ai revenit din ţară era de așteptat. Ar fi fost ceva anormal şi un indiciu suspect, dacă ai fi venit mulțumită. Ferice de noi dacă lumea (inclusiv cea religioasă) nu ne poate asimila. Ba încă, pe măsură ce se apropie – şi încă vertiginos – venirea Domnului, atât aria exterioară cât şi cea interioară – duhovnicească – se va restrânge tot mai mult.
Suflete sincere şi prețioase ca aurul curat, sunt peste tot, în toate sistemele, dar sistemele ca atare s-au depravat mai mult ca oricând, odată cu cei ce s-au alipit numai de ele şi nu de Domnul. „Domnul cunoaște pe cei ce sunt ai Săi„!!
În ultima vreme am parcurs cu citirea ultimele capitole din Evanghelia după Matei, privitoare la suferinţele şi moartea Domnului Isus Hristos. Acoperit de disprețul şi batjocura căpeteniilor lumii, cât şi a mulțimii suprainstigate, Domnul nostru a strălucit de demnitate divină, de calm și pace cerească, de sfinţenie şi puritate şi de autoritate regească în plină lepădare.
Acoperit şi încărcat de păcatele noastre, a strălucit în supunere şi ascultare de Tatăl, a înmiresmat cerul şi pământul cu frângerea şi zdrobirea fiinţei Sale și, ca Mare Preot al lui Dumnezeu, S-a adus jertfă pe Sine Însuşi.
Bătut, umilit, batjocorit, scuipat, dezbrăcat şi răstignit a suferit cu răbdare, a murit cu credinţa în înviere, a disprețuit rușinea şi S-a uitat la bucuria care-i era pusă înainte. Şi bucuria aceea am fost noi, rodul suferințelor şi morţii Sale şi pecetea vieţii Sale biruitoare!
Din pomul cunoștinței binelui și răului, oamenii I-au făcut crucea. Iudeii I-au dat osânda de moarte, Neamurile L-au executat. Iudeii L-au declarat hulitor şi L-au renegat ca Fiu al lui Dumnezeu, ca Mesia şi Împărat al lor. Romanii I-au dat spinii, trestia și purpura, cuiele și lancea. Împărăţia de fier a lumii, Roma (cea de a 4-a parte metalică a chipului din cartea-Daniel) L-a recunoscut ca împărat bun de încoronat cu spini și partea fieroasă: cuiele şi lancea, I-a dat-o cu generozitate.
Dintre toți participanţii fervenţi la omorârea Domnului Isus, au „strălucit” în perseverenţă marii preoți. Iuda s-a sinucis – până şi el – mărturisind, cu o căință fără pocăință, că a vândut sânge nevinovat. Pilat și Irod nu I-au găsit nici o vină, dar marii preoţi au mers până la capăt cu ceea ce au început.
Cutremurul spiritual din univers care a însoţit drama din istoria creaţiunii, l-a făcut pe Pilat să intre și să iasă de trei ori din sala de judecată, până să poată . – în sfârşit – delibera sentinţa! De trei ori a oferit alegerea între Baraba și Isus. De 4 ori, în diferite forme, s-a pronunţat cu privire la nevinovăția Domnului Isus. Crima a făcut-o din ticăloşie și laşitate. Dacă a „excelat” Pilat în ceva, a fost în calitatea de a fi pus în faţa lumii cea mai mare cumpănă a alegerii: „Pe care voiţi să vi-l slobozesc?”… De atunci și până astăzi, cumpăna e tot acolo unde a pus-o Pilat. Încă mulţi nu ştiu ce să aleagă, iar alţii aleg pe Baraba. E ceasul cumpenei şi lumea e în cumpănă. Suntem și noi, dovediţi ca unii care nu întotdeauna știm „să deosebim lucrurile alese„… (Filip. 1:9-10). Rămânem adesea în cele comune și, pentru că seamănă prea bine unele cu altele, nu ştim care sunt cele alese. Se pare că alegerea între păcat şi moralitate se mai face cumva (astăzi), dar când în cumpănă apare: „pe care din amândoi voiţi să vi-l slobozesc? „, omul vechi, firea pământească şi lucrările ei atât cele rele cât şi cele bune, nu se deosebesc vizibil de firea nouă și preţul răstignirii împreună cu Domnul Hristos nu e pus, pentrucă nu se cunoaşte.
Ce să mai zicem, când Pilat strigă: „… dar CE SĂ FAC CU ISUS, CARE SE NUMEŞTE HRISTOS”? „Isus” pot fi mulţi, „Isus Hristos” e Unul Singur! “”Hristoşi mincinoși sunt mulți, Unul Singur este Cel adevărat: „Cel răstignit”! La cumpăna aceasta cei mai mulţi și foarte mulţi se angajează să facă ceva cu Isus, „pentru EI”, „cu ajutorul Lui”, lucrarea Lui”… dar prea puţini Îl lasă pe El să facă El ceva cu ei, în ei, prin ei!
La procesul intentat de marii preoţi, Domnul nu S-a ocupat de martorii mincinoşi. Nu S-a apărat. Dar la conjurarea legală care 1 S-a făcut (cap. 26:63) a răspuns din plin! … Tot soborul: “căutau” formula de moarte, dar „n-au găsit nici una“. A trebuit Dumnezeu să le-o dea, pentru că Dumnezeu n-a permis ca Fiul Său să moară sub o acuză falsă, inventată de oameni! El a murit pentru ceea ce era cu adevărat: Fiul lui Dumnezeu, Hristosul, Fiul Omului!!
Dacă această sublimă realitate, era hulă şi osândă de moarte în ochii marilor preoți, aceasta era slava Lui Dumnezeu odihnindu-Se peste Fiul Său preaiubit!
„Ba mai mult” – este mărturia dumnezeiască a Fiului! Cu aceasta şi de aici începe harul! Tot ce este şi face harul, tot ce a adus harul este „mai mult“ decât tot ce a fost şi ar putea fi! Mai mult decât ce este harul în Domnul Hristos, pentru noi, nu există, şi mai puţin nu se poate! (In cap. 5 din epistola către Romani se vede din plin frumuseţea harului; de 7 ori se repetă acest dumnezeiesc “ba mai mult”!) Fiul lui Dumnezeu și Hristos – Mesia, întruchipat în Fiul Omului a fost pricina de scandal, de poticnire a înţelepţilor religioşi; nebunia lui Dumnezeu aceea care este mai înţeleaptă decât înţelepciunea lumii. În cea mai puţină cu putinţă de exprimat, în vorbire, Domnul a spus toată realitatea divină a persoanei şi lucrării Sale: “”…veţi vedea pe Fiul Omului șezând”, „şi venind„! Glorificat la dreapta măririi dumnezeieşti, ca Cel ce a fost mort, dar este viu în vecii vecilor, va veni pe pământul pe care a suferit şi a murit, cu slavă și cu putere fără sfârşit!
Şi dacă în faţa lumii religioase, Domnul Isus Hristos a primit cea mai gravă acuză asupra Sa, dar cea mai înaltă slavă dumnezeiască în ochii Tatălui, tot așa, în faţa lui Pilat, lumea politică, El a spus: „Da, sunt Împăratul Judeilor”! Acest lucru era cel mai grav ce putea fi în faţa Romei.
„Legat”, „dus” şi “dat” în mâna dregătorului Pilat din Pont, Domnul Isus a împlinit începutul proorociei de a fi pus în numărul celor fărădelege! „Răufăcător” a fost socotit şi numărat Domnul nostru, Care a fost Singurul Bun și a făcut singurul bine! Între cei doi tâlhari, răstignit la mijloc, a însemnat a fi fost cel mai mare răufăcător dintre ei şi dintre toţi!
Dar, îngropat la un loc cu cel bogat “a fost partea cealaltă, onoarea funerară pe care I-a pregătit-o Tatăl şi, nu numai atât, ci mai ales, în vederea celor mai potrivite condiții pentru arătarea slavei învierii. Dintr-un „mormânt nou”, „în care n-a mai fost pus nimeni”, “săpat în stâncă”, cu intrarea acoperită cu o piatră prăvălită şi sigilată, păzit de străjerii Romei, ferecat din toate părțile (stânca din 3 părţi şi piatra dintr-o parte) Fiul lui Dumnezeu – Fiul Omului a ieşit biruitor asupra morţii. (Piatra n-a fost dată la o parte de înger ca să-l facă Domnului loc de ieşire, ci ca să poată fi văzut mormântul gol, de toți martorii învierii Lui!).
Şi, dacă Irod și Pilat s-au împrietenit din vrajba în care au fost, cu prilejul procesului Domnului Isus, la îngroparea Sa, s-au împrietenit Iosif din Arimatea – bogatul, cu Nicodim – fariseul şi s-au dat pe faţă ca ucenici ai Săi.
Preoţii au omorât pe Fiul lui Dumnezeu – Hristosul – Mesia – Fiul Omului; Romanii au răstignit pe Împăratul ludeilor. Acolo am fost și noi toţi, de partea lor, încadraţi, mai ales, între Neamuri! Binecuvântat să fie Cel ce a deschis izvorul nesecat al harului, pentru Iudei şi pentru noi, Neamurile! A Lui să fie slava în veci!
Împreună cu fr. M. salutăm cu dragoste întreaga familie. Numărul nostru de telefon este: ___________________
Te îmbrățișez cu dragostea care ne-a fost turnată prin Duhul Sfânt şi te sărut
Cu o sărutare sfântă! A ta, soră, D.
sursa: Lidia C. Pelerinajul meu spiritual, O colecție de scrisori, editura Multimedia Arad, 2002, pag. 67-69
Posts
No comments:
Post a Comment