MARANATA !!!

MARANATA !!!

Monday, March 22, 2021

Covid: Un mesaj de Paște înțeles greșit sau cum să scăpăm de frică?

Christianity can be condensed into four words: Admit, Submit, Commit and Transmit. -Samuel Wilberforce

Covid: Un mesaj de Paște înțeles greșit sau cum să scăpăm de frică?

Ne-am obișnuit cu slova, dar arar ne întâlnim cu Duul care dă viață. Este experiența mea și prbabil și a unora dintre voi.

Ne pregătim de Paște și citim textele consacrate. Nu e ușor să predici în aceeași adunare 39 de ani și să te mai asculte fără să âi plictisești cu aceleași predici.

Mi-a răsărit înainte frumusețea unei expresi pe care mi-e teamă că am înțeles-o greșit până acuma.

„V-am spus aceste lucruri ca să aveţi pace în Mine. În lume veţi avea necazuri, dar îndrăzniţi, Eu am biruit lumea” (Ioan 16:33).

Cine spune aceste cuvinte? Când le spune? Ce vrea să ne comunice?

I. Oricât de paradoxal pare, acest „am biruit“ sunt cuvintele Unuia care urma să fie prins și cundamnat la moarte de ceea ce El numește generic “lumea“.

Finalul incursiuni în Ierusalim pentru praznic va fi aparent o înfrângere totală, un falliment total. Știind toate acestea, cum poate El vorbi de biruință? Sunt cuvintele unui lunatic care confundă ratarea cu reușita? Ce părere aveți?

II. El rostește acest îndemn la îndrăzneală și la pace sufletească în ceea ce noi numit „săptămâna mare“, când sistemul politic și religios al acestei lumi și-au dat mâna ca să-l pună în malaxorul distrugerii totale. După propriile Sale cuvinte inspirate împăratului David în psalmul 22, sunt zilele în care va ajunge să fie contorsionat în schingiure și va lua forma unui vierme:

„Dumnezeule! Dumnezeule! Pentru ce m-ai părăsit
şi pentru ce Te depărtezi fără să-mi ajuţi şi fără s-asculţi plângerile mele?
Strig ziua, Dumnezeule, şi nu-mi răspunzi;
strig şi noaptea, şi tot n-am odihnă.
Totuşi Tu eşti Cel Sfânt
şi Tu locuieşti în mijlocul laudelor lui Israel.
În Tine se încredeau părinţii noştri;
se încredeau, şi-i izbăveai.
Strigau către Tine, şi erau scăpaţi;
se încredeau în Tine şi nu rămâneau de ruşine.
Dar eu sunt vierme, nu om,
am ajuns de ocara oamenilor şi dispreţuit de popor.
Toţi cei ce mă văd îşi bat joc de mine,
îşi deschid gura, dau din cap şi zic:
„S-a încrezut în Domnul! Să-l mântuiască Domnul,
să-l izbăvească, fiindcă-l iubeşte!”
Da, Tu m-ai scos din pântecele mamei,
m-ai pus la adăpost de orice grijă la ţâţele mamei mele;
10 de când eram la sânul mamei am fost sub paza Ta,
din pântecele mamei ai fost Dumnezeul meu.
11 Nu Te depărta de mine, căci s-apropie necazul
şi nimeni nu-mi vine în ajutor.
12 O mulţime de tauri sunt împrejurul meu,
nişte tauri din Basan mă înconjoară.
13 Îşi deschid gura împotriva mea,
ca un leu care sfâşie şi răcneşte.
14 Am ajuns ca apa care se scurge şi toate oasele mi se despart;
mi s-a făcut inima ca ceara
şi se topeşte înăuntrul meu.
15 Mi se usucă puterea ca lutul
şi mi se lipeşte limba de cerul gurii;
m-ai adus în ţărâna morţii.
16 Căci nişte câini mă înconjoară,
o ceată de nelegiuiţi dau târcoale împrejurul meu,
mi-au străpuns mâinile şi picioarele;
17 toate oasele aş putea să mi le număr.
Ei însă pândesc şi mă privesc;
18 îşi împart hainele mele între ei
şi trag la sorţ pentru cămaşa mea.

Cum pot fi zilele nui astfel de om zile „de biruință“? Ce fel de biruință este aceasta?

III. Oare care este mesajul îmbrăcat așa de tainic în asemenea cuvinte? Despre ce „biruință“ le vorbește El ucenicilor?

Una dinexplicații este faptul că le rostește înainte de patimile Lui și nu știa încă ce-L așteaptă. Critici literari atei pot ajunge la o asemenea concluzie, dar noi nu. El știa despre ce vorbește. Noi nu-L pricepem însă când slova este doar un ambalaj sub care trebuie să căutăm cu atenție și interes conținutul.

Același „am biruit“ (tetelestai!) îl va rosti și pe cruce, înainte de a-și încredința duhul în mâinile Tatălui Său ceresc. El știe ce spune și este deplin convins că nu greșește.

Cred că exisă două alte tete care ne pot ajuta să înțelegem sensul cuvintelor Lui și să pricepem despre ce fel de biruință vorbea El. Unul este acesta:

„Nu voi mai vorbi mult cu voi, căci vine stăpânitorul lumii acesteia. El n-are nimic în Mine“ (Ioan 14:30).

Domnul Isus s-a cobo„Să nu vă potriviţi chipului veacului acestuia, ci să vă prefaceţi prin înnoirea minţii voastre, ca să puteţi deosebi bine voia lui Dumnezeu: cea bună, plăcută şi desăvârşitărât din lumea lui Dumnezeu în lumea aceasta, a fost ispitit în toate ca și noi, „dar fără de păcat“, adică nu S-a lăsat contaminat de nimic din această lume a păcatului.

Noi suntem chemați să facem calea întoarsă, să ne decontaminăm și să ieșim din sfera de influenăî a „corectitudinii politice“ a acestui veac. Aici citez cel de al doilea text care ne poate ajuta:

„Să nu vă potriviţi chipului veacului acestuia, ci să vă prefaceţi prin înnoirea minţii voastre, ca să puteţi deosebi bine voia lui Dumnezeu: cea bună, plăcută şi desăvârşită“ (Romani 12:2).

Sunte chemați să purtăm aceeași luptă și să câștigăm aceeași biruință a „nonconformismului“ ceresc.

Isus Christos a declarat că a biruit lumea înainte de luptele de la Calvar! El a prefațat declarația Lui cu o profeție despre luptă cumplită pe care va trebui să o ducă ucenicii:

„V-am spus aceste lucruri pentru ca ele să nu fie pentru voi un prilej de cădere. Au să vă dea afară din sinagogi, ba încă va veni vremea când oricine vă va ucide să creadă că aduce o slujbă lui Dumnezeu. Şi se vor purta astfel cu voi, pentru că n-au cunoscut nici pe Tatăl, nici pe Mine. V-am spus aceste lucruri pentru ca, atunci când le va veni ceasul să se împlinească, să vă aduceţi aminte că vi le-am spus. Nu vi le-am spus de la început, pentru că eram cu voi. (IOan 16:1-4).

„Am ieşit de la Tatăl şi am venit în lume; acum las lumea şi Mă duc la Tatăl“ (IOan 16:28).

„V-am spus aceste lucruri ca să aveţi pace în Mine. În lume veţi avea necazuri, dar îndrăzniţi, Eu am biruit lumea” (Ioan 16:33).

Acest „în lume veți avea necazuri“ dar „să aveți pace în Mne“ este mesajul unui trimis ceresc către cei chemați să reprezinte cerul în teritoriul ustil al lumii contemporane.

El a trâit în lume, dar ca unul care nu era din lumea aceasta, iar noi trebuie să-i călcăm pe urme și să biruim călcând pe urmele Lui:

„Eu nu mai sunt în lume, dar ei sunt în lume, şi Eu vin la Tine. Sfinte Tată, păzeşte, în Numele Tău, pe aceia pe care Mi i-ai dat, pentru ca ei să fie una, cum suntem şi Noi. 
12 Când eram cu ei în lume, îi păzeam Eu în Numele Tău. Eu am păzit pe aceia pe care Mi i-ai dat şi niciunul din ei n-a pierit, afară de fiul pierzării, casă se împlinească Scriptura. 13 Dar, acum, Eu vin la Tine şi spun aceste lucruri pe când sunt încă în lume, pentru ca să aibă în ei bucuria Mea deplină. 
14 Le-am dat Cuvântul Tău, şi lumea i-a urât, pentru că ei nu sunt din lume, după cum Eu nu sunt din lume. 15 Nu Te rog să-i iei din lume, ci să-i păzeşti de cel rău. 16 Ei nu sunt din lume, după cum nici Eu nu sunt din lume. 
17 Sfinţeşte-i prin adevărul Tău: Cuvântul Tău este adevărul. 18 Cum M-ai trimis Tu pe Mine în lume, aşa i-am trimis şi Eu pe ei în lume. 19 Şi Eu Însumi Mă sfinţesc pentru ei, ca şi ei să fie sfinţiţi prin adevăr. 20 Şi Mă rog nu numai pentru ei, ci şi pentru cei ce vor crede în Mine prin cuvântul lor“ (Ioan 17:11-20).

Cred că biruința celui schingiut trupește, dar victorios în duh poate și trebuie să fie și biruița noastră. Nu de alta, dar avem promis ajutorul Lui și oferta Lui irezistibilă care desfințează neputințele noastre:

„Mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu, care ne poartă totdeauna cu carul Lui de biruinţă în Hristos şi care răspândeşte prin noi în orice loc mireasma cunoştinţei Lui“ (2 Corinteni 2:14).

Mă rog ca Duhul de viață să ne ilumineze acum mintea cu mesajul ascuns în slovele rostite acum peste două mii de ani.

Saturday, March 13, 2021

Ce muzică îi place lui Dumnezeu?

Evangelist Luis Palau, the Billy Graham of Latin America, Has Died

Christianity can be condensed into four words: Admit, Submit, Commit and Transmit. -Samuel Wilberforce
Home  Christian News  Evangelist Luis Palau, the Billy Graham of Latin America, Has Died

Evangelist Luis Palau, the Billy Graham of Latin America, Has Died

Luis Palau

Evangelist Luis Palau died in the early morning on Thursday March 11, 2021, after a long battle with lung cancer. He was 86 years old. His family said, “This is hard news, but Luis is experiencing the beauty of the Lord face to face.”

Palau was recently moved to hospice care at the end of February after taking a turn for the worse at the beginning of the year that required a two-week hospitalization due to lung and heart issues.

In a ChurchLeaders podcast, Palau told his listeners, “In my heart, I always wanted to preach.” And he expressed to leaders, “It’s my greatest passion to say to pastors, ‘You were called by God Himself to be His spokesman.’ “

An email from his family that was sent out to Luis Palau Association supporters said the memorial service will be a “small, private service here in Portland that will be streamed online to honor Dad’s life and the Lord.”

The memorial website www.luispalau.org was created as a place for people to remember Palau’s life and also provide an area to leave comments.

In 2018, the great evangelist who is known as the Billy Graham of Latin America said in an interview “I know that the Lord is with me by the Holy Spirit indwelling. I’m ready, I know it sounds crazy to say, ‘I can’t wait to go to heaven’ now; it’s a reality for me.’ “

Leaders Remember Palau and Encourage Others to Pray for His Family

“I am so saddened to hear of the passing of international evangelist Luis Palau. He was a beloved friend whom God used to reach millions of people with the gospel message, and I will miss him dearly. Over the years, I was blessed to hear countless stories of salvation from Luis as he brought our listeners up to date regarding his crusades and ministry efforts. His passion for sharing Jesus Christ around the world was immeasurable. As a result of Luis’ obedience to the Great Commission, there will be innumerable more people in heaven. Shirley and I send our prayers to Luis’ wife, Pat, his sons Kevin, Keith, Andrew, and Stephen, and their families.” – A statement issued by James C. Dobson, Ph.D.

“When I think of how to describe Luis Palau, the first thing that comes to mind is his joy. His radiant smile, his enthusiasm, his energy came from a deep love for Jesus and a passion for sharing grace and truth with anyone who would listen. Although Luis would not desire to glorify himself, we celebrate his faithfulness: because of his obedience over a lifetime, more than 1 billion people around the world have heard the Gospel. Luis has received the victor’s crown, the ‘Well done, good and faithful servant’ from his Savior. Though he is rejoicing in heaven, he will be sorely missed here. His friendship and mentorship meant more to me than words can adequately express. My prayers are with the Palau family in this difficult time.” – A statement issued by the President of the National Hispanic Christian Leadership Conference Rev. Samuel Rodriguez.

“In an age of movie superheroes, Luis Palau was and is a real-life hero of the faith. Luis preached the gospel of Jesus Christ to millions and was a father of the faith to thousands of Christian leaders around the world. It was my great honor to be with Luis on a number of occasions including those times of preparation for his Reno Festival in 2004 and his Sacramento Festival in 2012. I never had an experience with Luis that was not full of the love of Jesus Christ, a passion to reach the world with the good news of God’s love, and an unfailing concern for his family and ministry. We celebrate Luis’s life and pray for the comfort and encouragement of his family.” – A statement issued by the President of William Jessup University John Jackson.

“Luis Palau was the Apostle Paul to the Spanish-speaking world. He was a leader whom God used him to usher in the great revival that swept South and Central America, and that was just the beginning! Today, we lost a giant in Christian history.” – Rev. Johnnie Moore, president of The Congress of Christian Leaders

“Luis Palau has just graduated to heaven. What a powerhouse he was! As an evangelist, he preached the gospel across the globe to more than 25 million people in 72 countries. Luis lived what he preached. He once said, ‘When you face weariness, carelessness, and confusion, don’t pray for an easier life. Pray instead to be a stronger man or woman of God.’ After his battle with cancer, Luis entered into his eternal reward. Please pray for his wife, Pat, and his sons Andrew, Kevin, Keith, and their families.” – A statement issued by the Pastor of Calvary Church Skip Heitzig.

The email sent to supporters can be read below:

It is with a mixture of sadness and joy that we share with you that Dad passed away early this morning. He died suddenly and very peacefully, just as he had hoped. Mom and the family are doing well. It’s too early for details on a memorial service but we plan to have a small, private service here in Portland that will be streamed online to honor Dad’s life and the Lord. We’ll be sure to share details soon. 

We also have just launched a memorial website at www.luispalau.org. It’s a great place for people to reflect on Dad’s life and leave comments. We will also be livestreaming the memorial service from this website. Please share it with friends and family. This is hard news, but Luis is experiencing the beauty of the Lord face to face. Love to you from the family. We’ll share more news and updates in the days ahead.

Serving the Lord together, Kevin, Andrew, Keith, and Steve Palau


Why The Rapture Will SHOCK Many Christians (Rev. 3:10-11) | Dr. Gene Kim

IF YOU DIED NOW...Are You 100% Sure You're Saved? | Dr. Gene Kim

Wednesday, March 3, 2021

Samariteanul (In zori de zi) - Familia Berci

Christianity can be condensed into four words: Admit, Submit, Commit and Transmit. -Samuel Wilberforce
Rugați-vă pentru mine!..
Roagă-te pentru mine, drag frate, soră dragă
Ca Domnul să lucreze și-n dreptul meu degrabă! . .
Ca Domnul să coboare din cer la patul meu
S-arate că e Medic suprem și Dumnezeu!
De mine să se-atingă, să simt a Sa putere
Din plin cum mă pătrunde și-alungă-a mea durere! . .
S-alunge orice boală din trupul meu slăbit
Să-mi dea balsam și pace în sufletul mâhnit! . .
Să sar cum sare cerbul cel sănătos, vânjos,
Să redevin puternic, precum un chiparos! . .
Să înfloresc de viață precum frumosul crin
Ce-și trage scumpa sevă din medicul divin!
O, frați, surori în Domnul, rugați-vă fierbinte
Ca Domnul să le iese și celor dragi 'nainte! . .
Căci ei acum, departe, prin lume pribegesc. .
Aș vrea să-i văd acasă, cum toți se pocăiesc! . .
Rugați-vă fierbinte, vă rog, frați și surori
Ca să primesc din Duhul cel Sfânt, ai Săi fiori! . .
Să vină peste mine putere îndoită
Și-nțelepciune sfântă, din ceruri dăruită! . .
O, v-aș mai cere astăzi ca să mă sprijiniți
Și în a Sa lucrare, prin rugăciuni fierbinți! . .
Să-mi dea Domnul tărie, să-mi stea mereu aproape
Un stâlp de nor pe ziuă și stâlp de foc în noapte! . .
De marea Sa armată să fiu eu ocrotit,
Să-mi facă El dreptate de-oi fi nedreptățit! . .
*
Te roagă pentru mine, azi am nevoie eu
Dar mâine e posibil să-ți fie ție greu!
Ce bine-i când toți sfinții în Domnul una sunt:
Acol' Dumnezeirea coboară pe pământ!
Când rugăciunea sfântă urcă spre cer fierbinte
Atunci Stăpânul Slavei degrabă ia aminte!
O, frate, soră dragă, te roagă pentru mine
Că mâine-n mijlocire vom fi și pentru tine!
Sau poate-om fi chiar astăzi uniți în rugăciune
Ca El și pentru tine să facă o minune!
Emanuel Hasan
Poezii și proză creștină - Emanuel Hasan