Christianity can be condensed into four words: Admit, Submit, Commit and Transmit. -Samuel Wilberforce
E dureros când biserica ta se destramă
“Doamne, te rog să faci ca biserica noastră să nu se destrame!” a sunat astăzi rugăciunea sinceră și tristă a băiatului nostru de 12 ani, în timp ce eram adunați cu familia în jurul mesei. El tocmai ce aflase că o parte din colegii lui cu care se întâlnea în fiecare duminică la școala duminicală vor pleca împreună cu părinții lor pentru a constitui o nouă biserică.
Unul din cele mai dureroase momente din viața unui creștin se întâmplă atunci când disensiunile din biserica lui sunt atât de mari încât conduc la ruperea ei. Din păcate, biserica noastră se află în această situație, nereușind să rezolve tensiunile cauzate de diferențele de perspectivă dintre două grupuri majore, tensiuni apărute pe fondul unor neînțelegeri personale între anumiți lideri.
Am participat la mai multe cursuri în care s-a accentuat importanța multiplicării bisericilor. Eu însumi am promovat ideea că Biserica Domnului trebuie să se extindă prin înmulțirea comunităților de credincioși. Înțeleg prin aceasta un proces intenționat în care un grup dintr-o biserică, având binecuvântarea liderilor locali, caută să planteze o comunitate creștină într-o zonă nouă, cu scopul de a extinde mărturia despre Domnul Isus.
Nu toți creștinii însă au aceeași viziune. Am auzit de o biserică evanghelică din Cluj care este atât de plină la fiecare slujbă încât în unele duminici există oameni care leșină din pricina aglomerației. Când în comitetul de conducere s-a discutat această problemă, cineva a sugerat ideea ca un grup de credincioși să plece și să formeze o nouă biserică, într-un alt cartier. Care credeți că a fost răspunsul liderilor? „Tăceți! Ce, vreți să rupeți biserica noastră?”
Este trist când liderii creștini țin atât de mult la “unitatea” bisericii lor locale și au o viziune mică pentru extinderea Bisericii universale a lui Cristos. Sigur, este tentant să ai într-un oraș o biserică cu 1.000 membri, îți conferă o mulțime de avantaje, dar în vederea misiunii cred că ar fi mai eficient să existe 10 biserici de câte 100 membri sau 100 biserici cu câte 10 membri fiecare.
Deci, eu sunt pentru înmulțirea bisericilor. Doar că mi-aș dori ca aceasta să se întâmple pe cale naturală, ca urmare a unei viziuni coordonate de extindere și nu ca rezultat al unor conflicte.
Ruperea unei biserici în două sau în trei are un puternic impact negativ în “interior”, impact care va fi de lungă durată. Mulți vor experimenta dezamăgire și deznădejde. Unii vor intra în depresie și vor avea nevoie de rugăciune și consiliere. Alții nu vor mai frecventa deloc biserica o perioadă. Rănile vor fi cu greu cicatrizate. Statisticile arată că de obicei cei care pleacă o fac cu supărare, iar cei care rămân vor avea o lungă perioadă de stagnare. Va fi nevoie de aproximativ 5 ani până când credincioșii își vor reveni din impactul despărțirii. Efectul cel mai negativ însă adesea este cel suferit de liderii bisericii și familiile lor- aceștia vor fi marcați pentru tot restul slujirii lor.
Ruperea unei biserici are un impact negativ și în “exterior”. Veștile despre neînțelegerile și conflictele dintre creștini se răspândesc rapid. Lipsa lor de unitate le va afecta mărturia în fața necredincioșilor. Astfel, cei din jur se vor bucura să adauge încă o “ștampilă neagră” pe reputația oamenilor religioși.
Cu toată durerea ce rezultă din dezbinarea unei biserici, este posibil totuși să existe și efecte pozitive. În primul rând, la nivel personal astfel de evenimente ne cercetează, ne smeresc și ne provoacă să trăim mai profund în dependență de Domnul. În al doilea rând, la nivel instituțional e posibil ca influența combinată a celor două noi grupuri formate să fie mai mare decât ar fi fost în cazul în care ar fi rămas împreună.
În cazul bisericii noastre, eu sunt optimist. Cred că prin această experiență Dumnezeu poate să ne facă mai puternici. Cred că lucrurile pot evolua într-o direcție pozitivă, spre binele nostru al tuturor. Și cred că Dumnezeu are capacitatea să vindece rănile credincioșilor, oricât de adânci ar fi ele.
Cu toată anticiparea unor rezultate pozitive în viitor, trebuie să recunoaștem că în prezent ruptura a provocat durere. Tocmai de aceea, rugați-vă împreună cu mine:
- pentru cercetarea inimilor și pentru curajul de a ne pocăi și a ne asuma greșelile
- pentru păstrarea și întărirea credinței în Dumnezeu
- împotriva uneltirilor celui rău
- pentru a trăi în unitatea la care ne cheamă Domnul
- pentru dorința de a ierta și a acționa cu dragoste, indiferent de răul suferit
- pentru lideri noi, care să manifeste grijă față de oile risipite, care să știe cum să aline rănile, care să aducă pace și speranță, care să cheme într-un mod vizionar la ascultare de Dumnezeu și la împlinirea planurilor Lui
November 15, 2015 Florin Pentru suflet
No comments:
Post a Comment