Este totusi posibil ca un om sa aiba parte de experiente foarte asemanatoare pocaintei si credintei, dar care totusi sa nu fie pocainta si credinta adevarata, asta ar insemna ca acel om nu este mantuit. Biblia ne arata deosebiri clare intre pocainta si credinta falsa, pe de o parte, si pocainta si credinta adevarata, pe de alta parte.
Pocainta falsa
2 Corinteni 7.10: În adevar, cand intristarea este dupa voia lui Dumnezeu, aduce o pocainţa care duce la mantuire şi de care cineva nu se caieşte niciodata, pe cand intristarea lumii aduce moartea.
Pavel ne spune ca pocainta de la Dumnezeu este spre mantuire, iar aceasta pocainta se datoreaza unei intristari dupa voia lui Dumnezeu. Insa tot in acest pasaj, Pavel ne spune ca exista si o intristare a lumii, care lucreaza moarte. Aceasta intristare aduce o pocainta falsa, o pocainta care nu aduce mantuire, ci care duce la pierzare.
Ce este aceasta intristare a lumii? O mai putem numi si intristare lumeasca, o intristare izvorata dintr-o gandire omeneasca, egoista. Cateva caracteristici ale acestei pocaintei false ar fi urmatoarele:
Intristarea ta se datoreaza unor motive egoiste
Cand datorita Cuvantului citit sau auzit ai ajuns la concluzia ca ai pacatuit, te-ai intristat atunci cand ai inceput sa te gandesti care sunt urmarile pacatului tau, faptul ca: oamenii vor stii lucrurile pe care tu le-ai facut si vei fi facut de rusine, esti intristat de faptul ca vei fi pedepsit pentru pacatele tale, esti dezamagit de tine insuti, te credeai mai bun de atat, si nu iti place ca parerea buna pe care o aveai despre tine era falsa.
Vedem un exemplu foarte bun la Simon Vrajitorul: „Rugaţi-va voi Domnului pentru mine, ca sa nu mi se intample nimic din ce aţi zis.” Tot ce dorea Simon era sa nu i se intample lucrurile spuse de Petru.
Pocainta ta nu ti-a schimbat atitudinea fata de pacat
Ai avut aceasta experienta de pocainta, si ai decis sa iti reformezi viata din diverse motive (ca sa fi acceptat de cei din familia ta, care sunt toti crestini, sa fi acceptat de catre cei din Adunare, sa scapi de consecintele pacatului si de iad), insa toate aceste motive izvorasc dintr-o inima egoista, iubitoare de sine, iar daca izvorul este corupt, si ce iese din acel izvor va fi tot corupt.
Poate ca renunti pentru un timp la pacat, insa urmatoarele lucruri sunt adevarate in viata ta:
  • Ai renuntat doar la pacatele grosolane si vizibile, insa pacatele sinelui, interioare sunt prezente in tine ca un principiu de viata, si nici nu le observi poate (invidia, mandria, judecata, rautatea, neprihanirea de sine etc.)
  • Ai dorinta de a pacatui, natura ta este mereu atrasa de pacat, si tendinta ei este sa pacatuiasca in continuare, insa ce te opreste este frica pedepsei
  • In timpul acelei perioade de frica de iad si judecata, renunti la a mai face orice pacat, insa de indata ce scapi de acea frica, incepi sa te intorci din nou la ele
  • Nu exista nici o dorinta dupa sfintenia inimii, dupa asemanare cu Domnul Isus
  • Esti evlavios (a se citi pios) doar cand esti intr-o companie crestina, de indata ce parasesti mediul crestin, esti aproape la fel de asemanator cu cei din lume, ce te diferentiaza este faptul ca nu mai practici acele pacate grosolane (cateodata, nici acest lucru nu te diferentiaza de cei din cercul tau de prieteni din lume)
Asadar, aceasta pocainta nu ti-a schimbat parerea despre pacat, ca este urat, ca este ceva detestabil impotriva lui Dumnezeu si ca este un principiu vrajmas sfinteniei lui Dumnezeu.
Un exemplu potrivit este regele Saul:
Cand a sfarşit David de spus aceste vorbe lui Saul, Saul a zis: „Glasul tau este, fiule David?” Şi Saul a ridicat glasul şi a plans. Şi a zis lui David: „Tu eşti mai bun decat mine, caci tu mi-ai facut bine, iar eu ţi-am facut rau.
Acesta a plans cand l-a vazut pe David, si a avut o aparenta smerenie (Tu eşti mai bun decat mine) si recunoastere a pacatului sau (iar eu ţi-am facut rau), insa aceste lucruri au fost temporare, deoarece stim ca pe urma Saul cauta din nou sa il omoare pe David.
Ai realizat ca ai pacatuit, insa nu ai cunoscut ca esti pacatos
Un om care a comis o crima si este descoperit, ii va parea rau ca a comis acea crima, deoarece va fi pedepsit, insa nu va vedea ca in adancul inimii lui el este un criminal, si nici nu il intereseaza asta, pe el il intereseaza doar ceea ce i-a adus condamnarea, si in cazul in care va fi eliberat dupa ce isi ispaseste sentinta, probabil ca el nu va mai comite crima, insa de frica de a nu fi pedepsit, nu pentru ca inima lui s-a schimbat.
In acelasi fel, un om care nu are o pocainta adevarata, va fi ingrijorat doar de pacatele lui (deoarece vor avea consecinte grave), insa nu este interesat deloc de faptul ca este pacatos, ca detine o natura pacatoasa, si ca gandirea lui este vrajmasie impotriva lui Dumnezeu. Cu alte cuvinte, lui nu ii pare rau ca este pacatos, ci ii pare rau doar ca a pacatuit.
Daca ai citit aceste putine randuri si ai ajuns la concluzia ca aceasta este experienta ta, te indemn sa faci urmatoarele lucruri:
  • Nu trece cu vederea acest aspect, nu il nega, deoarece de el depinde destinul tau vesnic
  • Stai inaintea Domnului si inaintea Cuvantului Sau, si cere ajutorul lui Dumnezeu pentru a te lumina
  • Daca in continuare observi ca asa sta situatia, nu incerca prin puterile tale sa iti creezi o pocainta autentica, nu spune ca de data aceasta vei face mai bine; vino la Isus si cere mila Lui, indurarea Lui, spune-I situatia ta, si roaga-L sa lucreze pocainta adevarata in viata ta, deoarece “pe cel ce vine la Mine (la Isus), nicidecum nu-l voi izgoni afara.”
Pocainta falsa izvoraste din motive egoiste, are la baza frica de pedeapsa, nu schimba atitudinea omului cu privire la pacat si cu privire la Dumnezeu, si aduce o reforma superficiala in viata omului.
Vazand toate acesta, nu este intentia si nici dorinta mea, ca scriind aceste lucruri, sa „intristez prin minciuni inima celui neprihanit, cand Dumnezeu Însusi nu l-a intristat” (Ezechiel 13.22), ci mai degraba sa arat prin Cuvantul Domnului care este calea adevarata catre mantuire, iar in cazul in care cineva nu s-ar gasi pe aceasta cale care duce la viata, sa vina la Dumnezeu si sa gaseasca mantuire.
Deoarece aceste putine randuri au potentialul sa fie folosite de anumiti crestini pentru a intra intr-o cercetare fara sfarsit asupra realitatii pocaintei lor, este nevoie sa mentionez anumite lucruri:
  • Daca cineva a avut parte de asemenea experiente si a vazut ca pocainta lui initiala (din momentul convertirii) s-ar incadra in unele din aceste puncte, asta nu inseamna neaparat ca nu a avut o pocainta biblica. Este posibil ca sa fi existat si aceste elemente ale pocaintei false, insa ele sa fi fost doar ceva incipient, ele fiind urmate de dovezi ale pocaintei biblice
  • Cel mai bun mod de a vedea daca pocainta ta a fost intr-adevar una biblica, nu este sa analizezi pocainta dintr-un anumit timp (poate atunci cand crezi tu ca ai fost convertit), ci sa privesti la intreg parcursul vietii tale, inclusiv la timpul prezent, si sa vezi daca pocainta ta este una biblica
  • Pocainta difera in intensitate de la o persoana la alta, astfel, o persoana care a trait cu totul in lume poate ca va experimenta ceva mai adanc decat cel care a trait in adunare de mic
  • Ultimul lucru, si poate cel mai important: nu compara convertirea ta (momentul pocaintei si al credintei) cu convertiri ale altor persoane. Dumnezeu lucreaza diferit si pe deasupra, noi toti suntem diferiti (ca temperament, ca intelect samd), tocmai de aceea convertirile pot fi atat de diferite intre ele. Cineva se poate afla sub convingere de pacat cateva zile, altul poate sa vada ca e pacatos si sa scape de convingerea de pacat (prin credinta) doar in cateva ore, altii mai putin, insa toti sunt mantuiti in acelasi mod (pocainta si credinta), in fiinta tuturora s-a produs nasterea din nou, si toti ajung sa urasca pacatul si sa iubeasca sfintenia, unii mai mult, altii mai putin
Lucrul de capatai este acela ca pocainta falsa va continua sa produca in viata celui care a experimentat-o urmarile mentionate mai sus, pe parcursul intregii lui vieti. Atitudinea lui fata de pacat va ramane aceeasi (pacatul este de dorit), nu va vedea sfintenia ca ceva esential pentru mantuire, nu va recunoaste niciodata ca este pacatos in natura lui, motivatia pentru care incearca sa traiasca o viata sfanta este frica de pedeapsa si teama de a nu fi descoperit.
Credinta falsa
Iacov 2.14: Fraţii mei, ce-i foloseşte cuiva sa spuna ca are credinţa, daca n-are fapte? Poate oare credinţa aceasta sa-l mantuiasca?
2 Tesaloniceni 3.2: şi sa fim izbaviţi de oamenii nechibzuiţi şi rai, caci nu toţi au credinţa.
Ioan 8.31: Şi a zis iudeilor care crezusera in El: „Daca ramaneţi in cuvantul Meu, sunteţi in adevar ucenicii Mei;
Aceste 3 versete ne descopera 3 lucruri foarte importante cu privire la subiectul credinta, si anume: exista o credinta care nu duce la mantuire (Iacov 2.14), nu toti cei care marturisesc ca sunt crestini au credinta mantuitoare (despre care vorbeste Iuda in versetul 3), si credinta mantuitoare este urmata in mod automat de anumite schimbari in viata celui credincios (Ioan 8.31).
Intrebarea lui Iacov este „Poate oare credinta aceasta sa-l mantuiasca?”, si raspunsul este evident, „Nu”, credinta care nu se concretizeaza in roade, prin fapte bune, este o credinta falsa care nu aduce mantuire. Daca exista o astfel de credinta, oare nu se cade sa ne incercam pe noi insine, pentru a vedea daca nu cumva credinta noastra este o credinta moarta?
Pavel face o afirmatie similara in 2 Tesaloniceni, si ne spune ca dintre toti cei care marturisesc ca sunt crestini, mai exact, nu toti au aceasta credinta adevarata care aduce mantuire.
Diferentele dintre credinta falsa si cea adevarata
Se ridica intrebarea, care este diferenta dintre cele doua? Exista diferente majore intre ele, si daca da, cum le putem distinge? Un raspuns la aceasta intrebare ar necesita mult mai mult spatiu decat ne permite articolul curent, insa in principal sunt 2 diferente majore: prima diferenta este interioara (si nu poate fi observata decat de persoana in cauza), iar a doua diferenta este exterioara (si poate fi observata de cei din jur).
Cu privire la diferentele interioare, credinta mantuitoare merge mai departe decat doar a crede adevarurile Scripturii, credinta mantuitoare este o incredere in Domnul Isus si lucrarea Lui, pentru mantuirea sufletului, pe cand credinta falsa se opreste doar la a crede adevarurile Scripturii, fara ca acestea sa afecteze profund fiinta omului, si fara ca ele sa aiba ca rezultat o incredere simpla, de copil, in Domnul Isus.
Vorbind de aspectele exterioare, credinta mantuitoare este in mod invariabil urmata de faptele credintei, iar credinta falsa nu aduce schimbari majore in viata celui care o are, ci numai o reforma exterioara, fara ca sa existe o schimbare radicala interioara. Acum, bineinteles ca cineva poate intreba: Unde tragi linia de demarcare, care sunt faptele care fac diferenta, si cum putem sa le judecam, noi care oricum suntem pacatosi si deschisi la greseli? Biblia este plina de “teste” prin care noi putem vedea daca a noastra credinta este adevarata sau nu, si in mod special 1 Ioan a fost scris cu acest scop in minte, ca sa vedem in ce stare ne aflam.
Inainte de a lua anumite decizii importante, sau inainte de a achizitiona ceva semnificativ, ne facem multe planuri si vrem sa fim siguri ca am facut alegerea potrivita, si totusi toate aceste lucruri sunt trecatoare; cu atat mai mult trebuie sa ne asiguram ca drumul nostru duce la cer, si ca in ziua cand Dumnezeu va descoperi gandurile inimii, nu vom fim gasiti printre cei care au avut doar o credinta moarta.
Ce groaza o sa ii apuce pe cei care toata viata lor au trait intr-o siguranta falsa, fara a se cerceta in lumina Scripturii, si care la final se vor afla printre cei necredinciosi; ei nu au realizat niciodata ca tot ce au avut a fost „o forma de evlavie, dar fara putere”, si ca „Evlavia lor este ca norul de dimineaţa şi ca roua care trece curand.” (Osea 6.4)
In Ioan 8.31, Domnul Isus se adreseaza celor care crezusera in El, si le spune care este dovada ca ei au crezut cu adevarat, si anume, continuarea in Cuvantul lui Dumnezeu. Intelegem pe baza acestei afirmatii faptul ca cel care nu continua in Cuvant (ascultare si supunere fata de Cuvant) nu are credinta adevarata. Este tragic faptul ca astazi sunt atatia crestini care marturisesc credinta, insa a caror viata este opusa principiilor Scripturii, sau a caror tendinta a vietii nu este spre ascultare si supunere fata de Cuvant.
Credinta este mai mult decat marturisire cu gura
Concluzia celor 3 versete mentionate mai sus este evidenta, si anume: marturisirea credintei (adica sa spui ca esti crestin si ca tu crezi Scriptura) nu este o dovada a mantuirii, si daca marturisirea credintei nu este urmata de faptele credintei, acea credinta este moarta si nu aduce mantuire.
Am vazut ca este posibil sa fi avut parte de o pocainta si credinsa falsa, Biblia ne invata ca exista asa ceva, si exista in Biblie si exemple de oameni care au avut acest fel de pocainta si credinsa.
Biblia, Cuvantul scris al lui Dumnezeu, alaturi de calauzirea Duhului Sfant, te poate ajuta sa vezi daca lucrurile pe care ai construit sunt de fapt de nisip, sa vezi daca ai intr-adevar pocainta si credinsa adevarata, pentru ca altfel drumul tau se indreapta cu pasi repezi spre pierzare.