Christianity can be condensed into four words: Admit, Submit, Commit and Transmit. -Samuel Wilberforce

Sâmbăta spaimelor

Era prima zi după crucificarea profetului din Nazaret. Era sâmbătă, o zi ce trebuia să confere odihnă și repaos, dar  în schimb a indus spaime în cei ce participaseră la drama crucificării. Nu doar cei ce L-au urât pe Isus au fost cuprinși de spaime, ci și cei care L-au iubit. Crucificarea lui Isus a însemnat înspăimântarea ucenicilor Săi, deși Domnul le spusese să aibă credință în El și să nu accepte tulburarea inimii (Ioan 14:1). Frica lor se datora mai multor cauze ce aveau de-a face cu necredința în înviere. Nu înțelegeau ce s-a întâmplat. Existau motive să se teamă că ceea ce survenise era doar începutul catastrofelor. Nu mai aveau nici o nădejde și nici o încredere cu privire la viitor. Speranța lor fusese înmormântată odată cu Învățătorul lor prețuit. Prevedeau că vor fi ținta atacurilor marilor preoți, atacuri pe care le așteptau în orice moment. Ușile locului unde erau adunați le țineau încuiate de frică. Spaima ucenicilor se manifesta în ciuda faptului că Isus le-a spus că va învia a treia zi. Necredința în înviere produce frică.

Nici dușmanii lui Isus nu se puteau bucura de odihna sabatului. În timp ce ucenicii aveau spaime din pricina convingerii că moartea lui Isus a pus capăt activității Lui, marii preoți, dimpotrivă, aveau spaime deoarece îi muncea ideea că moartea lui Isus nu pusese capăt activității Acestuia. Spaime de care nu puteau scăpa. Celebrarea lor în vinerea patimilor a fost de scurtă durată, căci și-au adus aminte de niște vorbe ale lui Isus a căror rememorare le-a produs panică. Și-au amintit că Isus îi provocase să îl dea morții prevenindu-i însă că a treia zi va învia. Și deși era ziua Paștelor pentru marii preoți, și deși, conform Legii, nu se cuvenea să facă nimic în sabat, mai ales că era unul mare (Paștele lor căzuse tocmai în ziua de sâmbătă anul acela), ei se încolonează spre reședința lui Pilat pentru a cere cooperarea acestuia în oprirea împlinirii profeției învierii. Sigilarea mormântului și plasarea unei gărzi în fața pietrei imense ce închidea mormântul nu au putut însă risipi spaimele marilor preoți. Ziua întreagă a fost sfâșietoare deoarece îi zgândărea gândul posibilității învierii lui Isus. Pentru cei ce nu cred în divinitatea lui Isus gândul învierii produce spaime. În timp ce spaimele ucenicilor urmau să fie de scurtă durată și să se elimine cu totul peste o zi făcând loc credinței în înviere, spaimele marilor preoți urmau să crească, tocmai pentru că erau în revoltă față de Cel ce pretindea divinitatea prin înviere. „Cei răi n-au pace, ci sunt ca marea învolburată…”

Învierea lui Isus produce fie o mare bucurie, fie o mare înspăimântare, deoarece chezășluiește adevărul a tot ceea ce El a spus și pretins. Celor ce cred în El le-a promis desfătarea veșnică la venirea lui în slavă, pe când celor ce nu vor să audă de El le-a garantat că vor avea parte de judecata lui dreaptă și de condamnare. Minunăția istoriei de după Isus constă în faptul că mulți au trecut de la spaime la bucurie,  demonstrând abandonarea revoltei și necredinței prin proclamarea Celui înviat ca Domn și Mântuitor al vieții lor.

Reposted from http://radoinicolae.blogspot.com/2017/04/sambata-spaimelor.html