MARANATA !!!

MARANATA !!!

Monday, January 12, 2015

BIBLIA ESTE VORBIREA LUI DUMNEZEU

Christianity can be condensed into four words: Admit, Submit, Commit and Transmit. -Samuel Wilberforce

16207_901052043240750_7864385455018482122_n

Biblia.BIBLIAESTE VORBIREA LUI DUMNEZEU (1)
„Cuvintele pe care vi le-am spus Eu, sunt duh şi viaţă”
(Ioan 6:63)
Ştiai că cel mai lung mesaj telegrafic transmis vreodată a fost în mai 1881? Era compus din 188.000 de cuvinte. A fost tipărit în întregime în acea zi în Chicago Times.
Unul dintre ziarele de frunte ale naţiunii a făcut loc pentru patru Evanghelii, Faptele Apostolilor şi Epistola către Romani. „Un triumf al publicităţii“, a fost verdictul presei naţionale. Totul s-a petrecut datorită faptului că Versiunea revizuită a Noului Testament în limba engleză era de vânzare în acea zi. În oraşul New York, 33.000 de exemplare s-au vândut în 24 de ore, stabilindu-se un nourecord pentru vânzarea vreunei cărţi. De ce Biblia rămâne cea mai citită carte din lume? Dintr-un motiv simplu: tu citeşti celelalte cărţi -Biblia te citeşte pe tine!
Poate spui: „Dar nu înţeleg prea multe din Biblie când o citesc”. Nu eşti singurul. Mulţi spun acelaşi lucru. Dar nu trebuie să fie aşa. F.B. Meyer, unul dintre cei mai mari învăţători ai Bibliei din istorie, scrie: „Citeşte Biblia nu ca pe un ziar, ci ca pe o scrisoare de dragoste. Dacă roada divină îţi stă la îndemână, culege-o. Dacă pe o pagină găseşti o promisiune ca un cec în alb, încaseaz-o. Dacă se consemnează o rugăciune, lanseaz-o ca pe o săgeată înaripată din arcul dorinţei tale”.
De ce continuăm să ne întoarcem la Biblie? Deoarece într-o lume în care rezerva de încredere e în scădere, „din toate bunele cuvinte pe care le rostise … nici unul n-a rămas neîmplinit” (1 Împăraţi 8:56).
*
 BIBLIA ESTE VORBIREA LUI DUMNEZEU (2)
Mi-am plecat voia la cuvintele gurii Lui” (Iov 23:12)
Psihologii au căzut de acord în privinţa următoarei idei: oamenii fac numailucrurile care le aduc răsplată! Deci când citirea Bibliei nu aduce răsplată, renunţăm la ea. Drept rezultat, ne simţim vinovaţi şi devenim slabi şi descurajaţi spiritual. Sufletul tău nu se mai poate dezvolta fără Cuvântul lui Dumnezeu, la fel cum trupul nu poate creşte fără raţia zilnică de hrană. Biblia spune: te-a smerit, te-a lăsat să suferi de foame, şi te-a hrănit cu mană pe care nici tu n-o cunoşteai şi nici părinţii tăi n-o cunoscuseră, ca să te înveţe că omul nu trăieşte numai cu pâine, ci cu orice lucru care iese din gura Domnului trăieşte omul” (Deuteronom 8:3).
Unul din pericolele iPhonului este că începi să trăieşti cu „bucăţi” de informaţie şi mesaje scurte limitate la 140 de caractere sau mai puţin. Acest lucru creează ADD din punct de vedere spiritual (boala deficitului de atenţie). Dumnezeu nu poate firedus la un număr limitat de cuvinte sau la câteva momente incluse pe fugă în programul tău zilnic. Pentru a prospera, trebuie să meditezi zi şi noapte la Scriptură (Psalmul 1:1-3).
Poate spui: „Dar nu am timp să citesc Biblia”. Cât timp petreci zilnic uitându-te la televizor? Câteva ore? Dacă găseşti că uitatul la televizor îţi aduce răsplată, dar nu şi Cuvântul lui Dumnezeu, sufletul tău are nevoie de terapie intensivă! Dacă doreşti să-ţi schimbi viaţa, schimbă-ţi obiceiurile şi începe să citeşti Biblia. Iov, care a avut mai multe probleme decât va vedea vreunul dintre noi, a spus: N-am părăsit poruncile buzelor Lui; mi-am plecat voia la cuvintele gurii Lui“.
*
 BIBLIA ESTE VORBIREA LUI DUMNEZEU (3)
„Ca nişte prunci născuţi de curând, să doriţi laptele duhovnicesc … pentru ca prin el să creşteţi” (1 Petru 2:2)
Am auzit probabil reclama faimoaselor produse alimentare Heinz, şi anume 57 de sortimente. Ei bine, majoritatea dintre noi avem cel puţin tot atâtea scuze pentru a nu citi Biblia în fiecare zi. Poate spui: „Dar am o viaţă foarte aglomerată”.
Edgar G. Watts din North Hollywood, California, în vârstă de 84 de ani, a citit Biblia din scoarţă în scoarţă de 161 de ori. Şi iată ceva ce probabil nu ştii: timp de 55 de ani şi-a folosit numai un ochi. Îţi imaginezi cum e să-i spui unui antrenor că ţi-ar plăcea tare mult să te păstrezi în formă, dar că nu ai timp să mergi la antrenament? Ar spune că nu eşti serios!
Ieremia a spus: Când am primit cuvintele Tale, le-am înghiţit” (Ieremia 15:16). Dezvoltarea dragostei pentru Scriptură necesită trei lucruri:
1) Hotărâre. Trebuie să stabileşti cititul Bibliei ca pe una din priorităţile tale zilnice, altfel nu se va întâmpla niciodată. 2) Datorie. Poate nu ai chef să mergi la serviciu în fiecare zi sau să ai grijă de familie, dar ştii că e datoria ta să faci astfel. Cum rămâne cu sufletul tău? Nu ai datoria să te hrăneşti şi să fii puternic? 3) Plăcere. Când ajungi la această etapă, bătălia pentru citirea Bibliei este câştigată.
Când liderii de afaceri sunt pe cale să ia o decizie importantă, ei spun: „e timpul să apăs pe trăgaci”. Nu mai fi superficial! E timpul să iei iniţiativa şi să-i dai lui Dumnezeu locul pe care îl merită în viaţa ta. „Ca nişte prunci născuţi de curând, să doriţi laptele duhovnicesc … pentru ca prin el să creşteţi”.
*
 BIBLIA  ESTE VORBIREA LUI DUMNEZEU(4)
„Aţi primit Cuvântul lui Dumnezeu … care lucrează şi în voi care credeţi” (1 Tesaloniceni 2:13)
In Biblie găseşti o soluţie pentru aproape orice problemă cu care te confrunţi în viaţă. Cât de des ai apelat la ajutorul unui pastor, al unui consilier sau al unui prieten doar pentru ca să fii îndrumat spre Scriptură? Când eşti grav bolnav, nu te contrazici cu doctorul, iei medicamentele! Pavel scrie: „când aţi primit Cuvântul lui Dumnezeu, auzit de la noi, l-aţi primit nu ca pe cuvântul oamenilor, ci, aşa cum şi este în adevăr, ca pe Cuvântul lui Dumnezeu, care lucrează şi în voi care credeţi”.
Cuvântul lui Dumnezeu lucrează – când lucrezi şi tu! Dar el continuă să lucreze „în voi care credeţi”. Deci nu-l citi ca apoi să mergi şi să spui ceva diferit; pune-te de acord cu Dumnezeu. Lasă Cuvântul Său referitor la o problemă să fie Cuvântul şi pentru problema ta!
O altă versiune/traducere a Bibliei spune: Cuvântul lui Dumnezeu care lucrează în mod efectiv în voi care credeţi (exercitându-şi puterea supraomenească în cei ce aderă şi se încred în el şi se bazează pe el) (v. 13).
Într-o zi, un ateu i-a spus unui credincios că e imposibil să crezi într-o carte al cărei autor este necunoscut. Credinciosul a întrebat dacă se cunoaşte numele celui care a alcătuit tabla înmulţirii. „Nu” a răspuns el. „Atunci, fireşte, nu o accepţi” a întrebat credinciosul. Scepticul a replicat: „O, ba da, cred în ea pentru că funcţionează bine”. Credinciosul a răspuns: „La fel şi Biblia”. Cea mai mare investiţie pe care o poţi face în tine însuţi este să citeşti Biblia.
*
 BIBLIA ESTE VORBIREA LUI DUMNEZEU (5)
„Cuvântul Tău este cu totul încercat, şi robul Tău îl iubeşte” (Psalmul 119:140)
Îți poţi imagina cât de onorat te-ai simţi să obţii o audienţă la preşedinte sau la primul ministru? Ce șanse sunt să spui: „Îmi pare rău, sunt prea ocupat. Nu pot veni!” Nu, ci te-ai apropia de ei cu un profund respect, ai respecta protocolul şi ţi-ai cântări fiecare cuvânt. Ei bine, poţi avea audienţă personală în fiecare zi la Regele Regilor şi El îţi va vorbi în mod personal prin Cuvântul Său.
Când eşti îndrăgostit de cineva, vrei să petreci fiecare clipă cu acea persoană, bucurându-te de ceea ce are de spus şi răspunzându-i din inimă. David a spus:Mai mult preţuieşte pentru mine legea gurii Tale, decât o mie de lucruri din aur şi din argint” (Psalmul 119:72). El a mai zis: „Cuvântul Tău este cu totul încercat, şi robul Tău îl iubeşte”.
Un poet necunoscut a scris: „Deşi coperta e roasă şi paginile învechite şi pe alocuri sunt urme de lacrimi, mai preţioasă decât aurul e cartea aceasta uzată şi veche, ce poate să-mi şteargă şi să-mi împrăştie teama. Când mă plec în rugăciune în această veche şi preţioasă carte, când ochii mei îi citesc paginile, văd multe dovezi de dragoste de la Tatăl meu Ceresc. El e cel mai aproape şi cel mai drag mie. Această veche carte e îndreptarul meu, un prieten ce-l am alături, îmi va lumina şi îmi va însenina cărarea. Şi fiecare promisiune pe care o găsesc îmi alină şi îmi bucură mintea când o citesc şi când mă uit la ea cu băgare de seamă“. Oricare ar fi lucrul pe care trebuie să-l sacrifici, oricare ar fi priorităţile pe care trebuie să ţi le rearanjezi, citeşte Biblia în fiecare zi.
10922594_871046756280140_152440754665960884_n

No comments:

Post a Comment