MARANATA !!!

MARANATA !!!

Wednesday, December 31, 2014

MEDITATII CUVINTE DE MANGAIERE ,ZIDIRE SI IMBARBATARE ,DE SFARSIT DE AN 31 DECEMBRIE 2014

Christianity can be condensed into four words: Admit, Submit, Commit and Transmit. -Samuel Wilberforce

10906397_763019610457899_813907710436350838_n

CHARLES H. SPURGEON
MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI
Dimineaţa şi Seara
 31 DECEMBRIE
Dimineaţa
Secerişul a trecut, vara s-a isprăvit, şi noi tot nu suntem mântuiţi.                                                        Ieremia 8:20
„Nu suntem mântuiţi!” Dragă cititorule, aceasta este şi plângerea ta? Ai fost avertizat de judecata viitoare, încurajat să-ţi scapi viaţa, dar, chiar în momentul acesta, nu eşti mântuit! Cunoşti calea mântuirii. Ai citit despre ea în Biblie, ai auzit de la amvon, şi ţi-a fost explicată de prieteni; dar ai neglijat-o, şi de aceea nu eşti mântuit. Nu vei avea nici o scuză atunci când Domnul va veni „să judece vii şi morţii” (2 Timotei 4:1). Duhul Sfânt ţi-a dăruit mai multe binecuvântări prin Cuvântul care a fost predicat în auzul tău. Timpurile de înviorare au venit din prezenţa divină, dar tu eşti tot fără Christos. Toate vremurile acestea de speranţă au venit şi s-au dus – vara şi secerişul au trecut – dar tu nu eşti încă mântuit. Anii au trecut unul după altul în veşnicie, şi ultimul tău an va veni curând. Tinereţea s-a dus, şi maturitatea se duce şi ea, iar tu nu eşti mântuit. Ingăduie-mi să te întreb: vei fi mântuit vreodată? Există vreo speranţă? Cele mai promiţătoare ocazii te-au lăsat tot nemântuit. Iţi vor îmbunătăţi oare alte ocazii condiţia? Mijloacele – cele mai bune mijloace, folosite permanent şi iubitor – nu au dat nici un rezultat. Ce se poate face în plus pentru tine? Nenorocirea şi bunăstarea te-au lăsat la fel de indiferent. Lacrimile şi rugăciunile şi predicile s-au irosit pe inima ta stearpă. Nu s-au irosit toate probabilităţile mântuirii tale? Nu este mai mult decât sigur că vei rămâne aşa cum eşti până când moartea va închide uşile speranţei? Te fereşti de această presupunere? Totuşi, este foarte rezonabilă. Cel care nu este spălat în apele de curăţire va fi necurat la sfârşit, după toate probabilităţile. Timpul hotărât nu a venit încă. De ce ar veni vreodată? Este logic să te temi că nu va sosi niciodată, şi că, asemeni lui Felix (vezi Fapte 24:24-25), nu vei găsi nici un timp potrivit să fii mântuit – până nu ajungi în iad! O, gândeşte-te la ce înseamnă iadul, şi la posibilitatea de a fi curând aruncat în el! Cititorule, presupune că vei muri nemântuit. Nici un cuvânt nu-ţi poate descrie pieirea. Scrie-ţi teribila stare în lacrimi şi sânge, vorbeşte despre ea cu vaiete şi scrâşniri de dinţi. Vei fi pedepsit cu distrugerea veşnică de către slava Domnului, şi din slava puterii Lui. Poate că vocea unui frate te va trezi din amorţeală. Fii înţelept. Fii înţelept la vreme, înainte de începerea unui alt an. Crede în Isus, care este în stare să mântuiască „în chip desăvârşit” (Evrei 7:25). Consacră aceste ultime ore ale anului meditaţiei solitare, şi, dacă te căieşti, este bine; dacă eşti condus la o credinţa umilă în Isus, este cel mai bine. Ai grijă ca anul acesta să nu treacă şi tu să rămâi cu acelaşi suflet neiertat. Nu lăsa ca strigătele de veselie de la miezul nopţii să răsune într-un suflet lipsit de bucurie! Crede acum şi trăieşte. „Scapă-ţi viaţa; să nu te uiţi înapoi, şi să nu te opreşti în vreun loc din Câmpie; scapă la munte, ca să nu pieri”(Genesa 19:17).

31DECEMBRIE
Seara
„În ziua de pe urmă, care era ziua cea mare a praznicului, Isus a stătut în picioare şi a strigat: „Dacă însetează cineva, să vină la Mine şi să bea”.                      Ioan 7:37
Răbdarea şi-a făcut „desăvârşit lucrarea” (Iacov 1:4) în Domnul Isus, până în ultima zi a praznicului. El a stăruit pe lângă iudei. Chiar şi în această ultimă zi a anului, El stăruie pe lângă noi şi aşteaptă să fie bun cu noi. Cât de admirabilă este îndelunga răbdare a Mântuitorului, care ne aşteaptă an după an, fără să ne ia în seamă provocările, răzvrătirile şi rezistenţa în faţa Duhului Său Sfânt. Mare minune că mai suntem încă pe tărâmul îndurării Lui!
Mila se exprimă foarte clar, fiindcă Isus „a strigat”ceea ce nu implică numai volumul vocii, ci şi insistenţa tonului. El ne imploră să ne împăcăm„ Vă rugăm fierbinte, în numele lui Christos, împăcaţi-vă cu Dumnezeu” (2 Corinteni 5:20), spune apostolul Pavel. Ce sinceri şi înduioşători sunt aceşti termeni! Cât de adâncă trebuie să fie dragostea care Îl face pe Domnul să-i plângă pe păcătoşi, aşa cum o mamă îşi strânge copiii la pieptul ei! Cu siguranţă că o asemenea chemare nu ne poate lăsa cu inimile împietrite.
S-au făcut destule provizii; s-a prevăzut orice nevoie a omului, şi orice ar trebui să-i potolească setea sufletului. Ispăşirea aduce pace conştiinţei; Evanghelia aduce cele mai bogate învăţături; persoana lui Isus este cel mai nobil obiect al afecţiunii din inimă; adevărul care este în Isus aprovizionează toate nevoile omului. Setea este teribilă, dar Isus o poate potoli. Deşi sufletul a fost flămând multă vreme, Isus îl poate sătura.
Proclamaţia s-a făcut la toate colţurile, pentru ca orice însetat să fie binevenit. Nu se face nici o distincţie, în afară de sete. Dacă este setea de zgârcenie, ambiţie, plăcere, cunoaştere sau odihnă, cel care suferă este invitat. Setea poate fi rea prin ea însăşi, şi fără nici o urmă de har, ci însemnată de poftele adânci ale păcatului; nu este nici o urmă de bunătate în persoana care primeşte invitaţia. Dar Domnul Isus îi invită pe toţi, fără deosebire. Individualitatea este declarată foarte clar. Păcătosul trebuie să vină la Isus, nu pentru fapte, porunci sau învăţături, ci pentru un Răscumpărător personal, care ne poartă păcatele în trupul Său, pe lemn. Mântuitorul sângerând, murind şi înviind este singura stea de speranţă pentru păcătos. O, dacă ar veni să bea acum, înainte să apună soarele ultimei zile din an! Nu este nevoie de aşteptare sau de pregătire. Să bei este o activitate care nu cere o pregătire preliminară. Poate să bea şi nebunul, şi hoţul, şi prostituata; mărimea păcatelor nu este o barieră pentru invitaţia de a crede în Isus. Nu vrem cupe de aur, nici potire de diamant, în care să oferim apă celui însetat; gura celui sărac este binevenită să se oprească şi să bea din izvor. Buzele rănite, leproase şi murdare pot atinge izvorul iubirii divine; nu îl vor întina, ci vor fi ei înşişi purificaţi. Isus este fântâna speranţei. Dragă cititorule, ascultă vocea iubitoare a Mântuitorului, care strigă fiecăruia dintre noi: „dacă însetează cineva, să vină la Mine şi să bea”.
DESPRE AUTOR
Charles Haddon Spurgeon s-a născut pe 19 iunie 1834 la Kelveton, Essex, în Anglia, primul născut din opt copii supravieţuitori. Părinţii săi erau creştini sinceri, şi tatăl său era preot. Spurgeon s-a convertit în 1850, la vârsta de cincisprezece ani. El a început să-i ajute pe cei săraci şi să împartă tractate, aşa că era cunoscut sub numele de „Băiatul Predicator”. Următorii şase ani au fost plini de evenimente. El a ţinut prima predică la vârsta de şaisprezece ani. La vârsta de optsprezece ani, a devenit pastorul Bisericii Baptiste Waterbeach, predicând într-un hambar. Spurgeon a predicat de peste şase sute de ori înainte de a împlini douăzeci de ani. In 1854 era bine cunoscut, şi i s-a cerut să devină pastorul Bisericii New Street Park din Londra. În 1856, Spurgeon s-a căsătorit cu Susannah Thompson; au avut doi fii gemeni, care au intrat în lucrare mai târziu. Predicile convingătoare şi pline de viaţă ale lui Spurgeon atrag mulţimi de oameni, şi mulţi se întorc la Christos. In curând, mulţimile au crescut atât de mult încât au ajuns să blocheze străduţele de lângă biserică. Serviciile divine au trebuit să fie ţinute în spaţii mai largi, şi Spurgeon predica adesea unei congregaţii mai mari de zece mii de oameni. Templul Metropolitan a fost construit în 1861 ca să adăpostească marele număr de oameni. Spurgeon a publicat peste trei mii cinci sute de predici, care erau atât de populare încât s-au vândut cu grămada. La un moment dat, s-au vândut douăzeci şi cinci de mii de copii ale predicilor lui într-o săptămână. O ediţie din 1870 a magazinului englez Vanity Fair l-a numit „un predicator original şi puternic… onest, hotărât, sincer, plin de viaţă, interesant”. Primul ministru al Angliei, membrii familiei regale şi Florence Nightingale, printre alţii, au venit să-l audă predicând. Spurgeon a predicat la un număr estimativ de zece milioane de oameni pe parcursul întregii vieţi. Nu este surprinzător că a fost numit „Prinţul Predicatorilor”. Alături de predicile sale puternice, Spurgeon a fondat şi a sprijinit multe organizaţii caritabile, inclusiv instituţii educaţionale. Colegiul său pentru pastori, care mai există şi astăzi, a învăţat aproape nouă sute de studenţi pe timpul lui Spurgeon. A fondat şi faimosul Orfelinat Stockwell. Charles Spurgeon a murit în 1892, şi moartea sa a fost jelită de mulţi. Un portret al lui Christos, dar un sfânt sărac este acelaşi tablou atârnat în aceeaşi ramă care înconjura imaginea învăţătorului.
MANA DE DIMINEAŢĂ – DECEMBRIE
DECEMBRIE  31
Doamne, ce vrei să fac?” “Scoală-te”, i-a zis Domnul, “intră în cetate şi ţi se va spune ce trebuie să faci.” FAPTE 9:6
 Cuvintele acestei întrebări arată sinceritatea perfectă a unui om integru, atitudinea cea mai dreaptă şi singura de altfel, pe care trebuie s-o aibă orice om care s-a întâlnit cu Domnul Isus, nu neapărat pe un drum al Damascului, ci în orice fel. Domnul în îndurarea Lui, a binevoit să ne iasă înainte ca să ne oprească de pe un drum fatal şi să ne aşeze pe drumul care duce la fericire şi viaţă veşnică. Saul, mai târziu apostolul Pavel, trăia o viaţă religioasă după cea mai îngustă partidă a religiei iudaice, fiind sincer, în felul lui, fără să-şi dea seama că, cu toată sinceritatea lui, era un ucigaş. Deci sinceritatea noastră, oricât de sinceră ar fi, nu este un criteriu că suntem în limitele voii lui Dumnezeu. Dar când Pavel s-a întâlnit cu Domnul Isus, a renunţat imediat la sinceritatea religioasă pe care o avea, şi din toată inima a întrebat: “Doamne, ce vrei să fac?” Dumnezeu ne-a ajutat să ajungem la ultima zi a anului acesta şi ne găsim acum gata să-l începem pe cel care vine. Poate că ar fi bine să ne facem un bilanţ al vieţii din anul care a trecut.. Un bilanţ este o reflectare retrospectivă a rezultatului unei activităţi pe o anumită perioadă de timp, şi oglindeşte ce beneficii şi ce pagube am avut. Să stăm puţin liniştiţi şi să ne întrebăm sincer: Ce a avut Domnul Isus din partea mea, anul acesta? Mai multă sfinţenie, mai multă ascultare, mai multă asemănare cu El? Şi apoi, ce pagube am avut? Mai puţină veghere? Mai multe înfrângeri? Mai multă lipsă de dragoste? Mai mult timp pierdut, uitând chemarea pe care o avem de a-I fi martori şi de a lucra pentru El? Dumnezeu ne-a lăsat aici ca să trăim pentru El. Dacă rezultatul bilanţului nostru este deficitar, noi am pierdut iar Domnul Isas nu a fost onorat cum ar fi trebuit. Să nu păşim în noul an târând după noi eul nostru cu toată trena de nepăsare, uşurătate, interese personale, indiferenţă faţă de cei din jur şi mai ales faţă de Acela care ne-a însoţit totuşi cu harul Său, cele 365 de zile care s-au scurs, ci să fim sinceri întrebându-L: “Doamne ce vrei să fac?” Apostolul Pavel nu numai că a dorit sincer să afle ce vrea Domnul Isus de la el, dar era ferm hotărât să şi facă ce-i va spune şi cere El. Să fim şi noi la fel, şi aceasta să fie şi deviza vieţii noastre cum a fost şi pentru Pavel. Ce mângâiere va fi avut apostolul, când a înţeles că Domnul l-a ales ca să fie un vas care să ducă Numele Lui înaintea neamurilor…! Ce privilegiu i s-a dat să poarte Numele Aceluia pe care L-a prigonit, dar care este “Domnul domnilor şi împăratul împăraţilor.”Şi nouă ni s-a dat această mare fovoare de a purta Numele Domnului Isus peste tot şi El vrea să-L purtăm cu toată cinstea şi demnitatea ca să-L auzim într-o zi: “Ştiu că… n-ai tăgăduit Numele Meu.” Orice ne-ar aştepta în anul care vine, să nu uităm nici o clipă că suntem nişte vase care poartă Numele Domnului Isus.                                                    
Ce chemare înaltă avem! Purtători ai Numelui care este mai pe sus de orice nume.
OSWALD CHAMBERS
BĂTÂND LA UŞA LUI DUMNEZEU
 31 Decembrie
 Doamne, în acest ţinut al tăcerii care mă urmăreşte din toate părţile, al marilor vânturi şi al soarelui violent şi ucigător, parcă sunt urmărit de Tine -şi care va fi rezultatul? Ţine-mă veghetor şi aşteptând în pragul Tău.
DOMNUL ESTE APROAPE-GBV-2014
Miercuri  31  Decembrie
Vă îndemn deci eu, cel întemniţat în Domnul, să umblaţi într‑un chip vrednic de chemarea cu care aţi fost chemaţi, cu toată smerenia şi blândeţea, cu îndelungă răbdare, îngăduindu‑vă unii pe alţii în dragoste, străduindu‑vă să păstraţi unitatea Duhului, în legătura păcii. Este un singur trup şi un singur Duh. Efeseni 4.1‑4
Toţi cei care cred în Hristos mort şi înviat sunt pecetluiţi de Duhul şi fac parte din trupul Său. Acest trup este prezentat ca fiind Biserica. „Este un singur trup“ este un fapt la fel de real acum ca şi în vremea când apostolul le scria efesenilor. Acest trup nu poate fi destrămat. Unitatea sa nu poate fi ruptă. Nu ai cum să „divizezi trupul lui Hristos“.Trebuie să recunoaştem unitatea trupului ca adevăr de temelie. Nu suntem chemaţi să formăm o unitate, ci să recunoaştem unitatea formată de Dumnezeu Duhul Sfânt. A încerca să formezi o unitate este tot atât de contrar adevărului ca şi a încerca să îţi construieşti o dreptate proprie. Dumnezeu Îşi descoperă dreptatea pe principiul credinţei – credem şi o primim. Orice dreptate sau unitate pe care oamenii încearcă să o stabilească singuri va pieri ca aburii dimineţii, pe când ceea ce a creat Dumnezeu va dăinui.Motoul nostru trebuie să fie: «Mai întâi adevărul, şi unitate dacă se poate, dar niciodată cu preţul adevărului!». Unitatea Duhului este o realitate măreaţă, un adevăr important, în lumina căruia suntem chemaţi să umblăm. Însă nu suntem cu nimic mai competenţi să formăm o unitate decât suntem să ne ispăşim păcatele. A fost lucrarea lui Dumnezeu de la început şi până la sfârşit. El a revelat unitatea Sa; ar fi o eroare gravă să încercăm să o creăm noi. Hristos este centrul unităţii sfinte a lui Dumnezeu; Duhul este puterea pentru a o păstra. Oricare altă metodă de a ajunge la unitate este greşită. C. H. Mackintosh
TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU
DECEMBRIE de Charles H. Spurgeon
31 Decembrie
NU VOI FI STRĂIN ÎN CER
Mă vei călăuzi cu sfatul Tău, apoi mă vei primi în slavă.
Psalmul 73.24
Din zi în zi şi din an în an, credinţa mea se sprijineşte, cu o încredere tot mai profundă, pe înţelepciunea şi dragostea Dumnezeului meu şi ştiu că n-am crezut în zadar. Nici unul din bunele Lui cuvinte nu va cădea vreodată la pământ.Eu îmi pun mâna mea în mâna Mântuitorului Meu ca El să mă conducă. Nu ştiu ce drum să aleg, dar Domnul îmi va alege moştenirea. Am nevoie de sfat şi de călăuzire, căci lucrările pe care le am de îndeplinit sunt grele şi de ele depinde viitorul meu. Pentru aceasta eu privesc la Domnul după cum preotul din Vechiul Testament întreba pe Urim şi pe Tumim. Eu preţuiesc mai mult sfatul lui Dumnezeu care nu greşeşte, decât sfatul judecăţii mele sau părerea prietenilor mei. Doamne, Tu vei fi întotdeauna călăuza mea.Curând va veni sfârşitul; numai câţiva ani şi voi părăsi această lume ca să mă duc la Tatăl meu. Domnul va fi atunci la căpătâiul meu; El mă va primi la uşa cerurilor şi-mi va ura „bun venit” în locurile de slavă. Eu nu voi fi deloc un străin în cerul Său, ci Tatăl meu şi Dumnezeul meu va fi fericirea mea fără sfârşit.Slavă sa fie Aceluia care mă va conduce aici şi după aceea mă va primi la El.
 MÂNTUIREA PRIN HRISTOS
de  Fritz BERGER
 31 Decembrie
“Dacă Îmi slujeşte cineva, să Mă urmeze; şi unde sunt Eu va fi şi slujitorul Meu”. Ioan 12:26.
Iarăşi a trecut un an şi astfel cu toţii ne-am apropiat de veşnicie. Cei născuţi din Dumnezeu, stând ca făpturi noi înaintea Domnului prin ascultare şi credinţă, pot şti că s-au apropiat de slava veşnică, de locaşul bucuriei şi fericirii veşnice, de moştenirea nestricăcioasă, care le este pusă deoparte celor care sunt păziţi de puterea lui Dumnezeu spre mântuire prin credinţă. Acolo vor slăvi pe veci harul şi dragostea îndelung răbdătoare a lui Dumnezeu. Ei vor fi sădiţi acolo spre slava şi mărirea harului Său. Acolo nu va fi sfârşit şi început de an, nu va mai fi nevoie să ne punem întrebarea: oare ce ne aduce Anul Nou? Ce ni se va întâmpla? Cine va mai fi în viaţă la sfârşitul noului an? Căci după Apocalipsa capitolul 10, timp nu va mai fi. Acolo bucuria şi fericirea vor fi veşnice şi moştenirea noastră netrecătoare. Nu vom simţi nevoie de nimic pentrucă acolo toate vor fi desăvârşite. Acolo vom înţelege ce înseamnă veşnicia şi desăvârşirea, aşa cum este scris în 1 Cor.13. Acolo soarele nu va fi acoperit de nori şi nu va mai fi noapte pentrucă Isus, Mielul lui Dumnezeu, este Soarele. Acest Soare nu va orbi pe nimeni, pentrucă toţi aceia care vor ajunge acolo, vor fi asemănători Lui. “Dar ştim că atunci când se va arăta El, vom fi ca El, pentrucă Îl vom vedea aşa cum este”. Ferice de toţi cei care au această nădejde. Oricine are această nădejde în el, se curăţeşte, după cum El este curat. Binecuvântat, slăvit şi înălţat fie Numele Lui Preasfânt, în veci de veci. Amin.
 DOMNUL ESTE APROAPE
CALENDAR BIBLIC-Decembrie
31 DECEMBRIE

Binecuvântat să fie DUMNEZEU, Tatăl DOMNULUI nostru ISUS HRISTOS, Părintele îndurărilor și DUMNEZEUL oricărei mângâieri. 2. Cor. 1,3.
De aceea veniți să trecem plini de laudă și mulțumire prin arcul de triumf al vechiului an pentru a intra prin el în noul an și de a ne așeza piciorul neclintit pe pata de pământ necunoscută ce ne stă în față! Să nu fie îndreptate inima și gândurile noastre spre timpurile fără liniște și nici spre lumea aceasta, care zace în cel rău, ci să ridicăm ochii noștri spre Dumnezeu, care e nădejdea noastră. Acela care e Dumnezeu și Tatăl Domnului nostru Isus, este totodată și Dumnezeul și Tatăl nostru, pe care-L iubim din inimă. Isus ne spune despre: „Tatăl Meu și Tatăl vostru, Dumnezeul Meu și Dumnezeul vostru.” (loan 20.17). Așa dar noi suntem prin Ei, copii prea iubiți ai lui Dumnezeu și nu numai moștenitori ai slavei veșnice în casa cerească a Tatălui, ci aici pe pământ suntem obiecte prețioase ale mângâierii și milosteniei. “Când El ne trimite o durere, o face din dragoste pentru binele nostru. Cine are ochi să vadă poate vedea purtarea de grijă a Dumnezeului nostru Tată care ne-a purtat pe brațe. în câte necazuri nu a fost milostenia lui Dumnezeu aproape. Nu uita! Binecuvântează suflete pe Domnul și nu uita nici una din binefacerile Lui. “Noi toți trebuie să spunem că mila și harul Lui e zi de zi cu noi și El se poartă cu noi cum se poartă un tată cu fiul său (Deut. 1.31) și cum mângâie pe cineva mama sa. (Is. 66.13). „EL ne-aizbăvit și ne izbăvește dintr-o astfel de moarte, și avem NĂDEJDE că ne va mai izbăvi încă.” (2 Cor. 1.10).„Binecuvântat să fie Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Hristos, care ne-a binecuvântat cu tot felul de binecuvântări duhovnicești în locurile cerești, ÎN Hristos.”
CUVÂNTUL Lui DUMNEZEU
 pentru astăzi-DECEMBRIE 2014
 31 DECEMBRIE. AŞTEAPTĂ LUCRURI MARI DE LA DUMNEZEU
„Până aici Domnul ne-a ajutat” (1 Samuel 7:12)
 Biblia spune: „Samuel a luat o piatră … şi i-a pus numele Eben-Ezer, … zicând: „Până aici Domnul ne-a ajutat”. Când închei acest an şi priveşti în urmă, ce vezi? Urme ale eşecului? Oportunităţi ratate? Dacă e să vorbim de eşecurile tale, Dumnezeu spune: „Eu, Eu îţi şterg fărădelegile, pentru Mine, şi nu-Mi voi mai aduce aminte de păcatele tale” (Isaia 43:25). Dacă e să vorbim de oportunităţile tale ratate, Dumnezeu spune: „vă voi răsplăti astfel anii pe care i-au mâncat lăcustele” (Ioel 2:25). Un înţelept a spus: „Dacă nu învăţăm din trecut, suntem sortiţi să-l repetăm”. E bine să priveşti în urmă şi să înveţi, dar dacă conduci uitându-te în oglinda retrovizoare, ajungi în şanţ. Fie că a fost bun sau rău, nu rămânea blocat în trecut. „Nu zice: „Cum se face că zilele de mai înainte erau mai bune decât acestea?” Căci nu din înţelepciune întrebi aşa” (Ecleziastul 7:10). Unul dintre pericolele îmbătrânirii e că te entuziasmează mai mult trecutul decât viitorul. O doamnă a scris editorului unui ziar şi i-a spus: „Ziarul dumneavoastră nu este la fel de bun cum era mai demult”. El i-a răspuns glumind: „Niciodată nu a fost”. Dumnezeu spune: „Căci Eu ştiu gândurile pe care le am cu privire la voi, zice Domnul, gânduri de pace” (Ieremia 29:11). Dumnezeu are un plan pentru tine în anul care vine. Aşadar, „ia-ţi rămas bun de la trecut zicând: ,,Eben Ezer” şi pregăteşte-te pentru viitor”. Suflecă-ţi mânecile, apucă-te de lucru şi aşteaptă lucruri mari de la Dumnezeu.
TOTUL PENTRU GLORIA LUI  de Oswald Chambers
31 DECEMBRIE
Trecutul
Dumnezeul lui Israel va fi ariergarda voastră.
Isaia 52:12. KJV
Siguranţă cu privire la trecut. „Dumnezeu aduce iarăşi înapoi ce a trecut” (Eclesiastul 3:15). La sfârşitul anului ne îndreptăm plini de dorinţă spre tot ce a pregătit Dumnezeu pentru noi în viitor, totuşi, întristarea îşi poate ivi capul la amintirea zilelor ce au trecut. Bucuria prezentă a harului lui Dumnezeu poate fi umbrită de amintirea păca­telor şi a greşelilor de ieri. Dar Dumnezeu este şi Dumnezeul zilelor noastre trecute şi El îngăduie amintirea lor cu scopul de a transforma trecutul într-un mijloc de creştere spirituală din viitor. Dumnezeu ne aminteşte trecutul pentru a ne scăpa de o siguranţă falsă în prezent.
Siguranţă cu privire la viitor. „Căci Domnul va merge înaintea voastră!” Aceasta este o revelaţie a harului: Dumnezeu va sta de pază acolo unde noi am căzut. El va veghea să nu fim prinşi din nou în aceleaşi greşeli, aşa cum am face, cu siguranţă, dacă nu ar fi El ariergarda noastră. Mâna lui Dumnezeu se întinde spre trecutul nostru şi ne curăţă conştiinţa.
Siguranţa cu privire la prezent. ..Nu ieşiţi cu grabă.” Acum, când ne îndreptăm spre un an nou, să nu o facem cu graba bucuriei impe­tuoase şi pline de uitare, nici în fuga unei nechibzuinţe impulsive, ci cu puterea răbdătoare a cunoaşteri faptului că Dumnezeul lui Israel va merge înaintea noastră. Zilele de ieri ne aduc în faţă lucruri ireparabile; este adevărat că am pierdut ocazii care nu se vor mai întoarce niciodată, dar Dumnezeu poate transforma această întristare distructivă într-o atenţie constructivă pentru viitor. Lasă trecutul să adoarmă, dar lasă-l să doarmă la pieptul lui Cristos.
Lasă trecutul ireparabil în mâinile Lui şi păşeşte în viitorul irezisti­bil împreună cu El!

VERSETUL ZILEI
Drept răspuns, Isus i-a zis: “Este scris: ,Omul nu trăieşte numai cu pâine, ci cu orice cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu.” 
Matei 4:4

Un gand…
Credinta face totul posibil, dragostea face totul usor”

MEDITAŢII ZILNICE
WIM MALGO
31 DECEMBRIE
«Iarba se usucă, floarea cade; dar cuvântul Dumnezeului nostru rămâne în veac.»                                ISAIA 40,8
Promisiunile lui Dumnezeu rămân valabile şi în noul an care vine. Chiar dacă viaţa ne aruncă încoace şi încolo, ne scutură şi ne loveşte cu duritate, chiar dacă timpul pare că se scurge ca nisipul printre degete, cuvântul Sfintei Scripturi rămâne în veac. Timp de secole Biblia a fost atacată, chiar şi negată! Puteri extraordinare şi minţi luminate au sucit Biblia pe toate părţile, dar ea a rămas aceeaşi. Cuvântul lui Dumnezeu îţi aparţine. Cuvântul trebuie să devină una cu viaţa, cu acţiunile, cu gândurile tale. Nu a fost Isus Cristos practic de nedespărţit de Cuvântul veşnic al lui Dumnezeu? Psalmistul David spune: «Strâng Cuvântul Tău în inima mea ca să nu păcătuiesc împotriva Ta!» (Psalm 119,11). Biblia rămâne în veac. Cuvântul lui Dumnezeu este sigur, da, este mai puternic şi are un impact mai mare decât orice învăţătură umană şi teoriile ei distrugătoare. De aceea vă urez tuturor în pragul noului an binecuvântarea Domnului din Psalmul 33,4: «Căci Cuvântul Domnului este adevărat şi toate lucrările Lui se împlinesc cu credincioşie». Biblia ne rămâne chiar dacă toate celelate lucruri pier. Lucrul acesta este valabil pentru toţi cei care sunt angrenaţi în vreun fel în slujba Domnului. Biblia nu va pieri niciodată. Şi ţie, dragul meu, care poate eşti bolnav sau treci prin încercare, îţi doresc să strângi Cuvântul Lui în inima ta.

IZVOARE ÎN DEŞERT
 31 Decembrie
Până aici Domnul ne-a ajutat.(1 Samuel 7:12)
Cuvintele „până aici“ sunt ca o mână care arată în direcţia trecutului. „Trecuse destulă vreme … Trecuseră douăzeci de ani“ (v.2), dar chiar dacă ar fi trecut şaptezeci de ani, „până aici Domnul ne-a ajutat“! Fie în sărăcie, bogăţie, boală sau sănătate, fie acasă sau în ţări străine, fie pe uscat, pe mare sau în aer, şi fie în onoare, dezonoare, greutăţi, bucurie, încercări, biruinţe, rugăciuni sau ispite – „până aici Domnul ne-a ajutat“!
Ne place întotdeauna să privim la un drum lung străjuit de copaci frumoşi. Copacii sunt o privelişte plăcută şi par să formeze un templu din plante, cu stâlpi puternici din lemn şi arcade de frunze. În acelaşi fel în care priveşti la un drum frumos ca acesta, de ce nu priveşti înapoi la drumul anilor vieţii tale? Uită-te la ramurile mari şi verzi ale îndurării lui Dumnezeu de deasupra capului şi la stâlpii puternici ai bunătăţii şi ai credincioşiei Lui care ţi-au adus multă bucurie. Vezi păsări cântând pe ramuri? Dacă te uiţi mai de aproape, cu siguranţă vei vedea multe, pentru că ele cântă despre îndurarea lui Dumnezeu primită „până aici“.Aceste cuvinte arată şi spre înainte. Cel care ajunge într-un anumit punct şi scrie cuvintele „până aici“ realizează că n-a ajuns încă la capătul drumului şi că mai are de parcurs o distanţă. Mai sunt încă încercări, bucurii, ispite, bătălii, înfrângeri, biruinţe, rugăciuni, răspunsuri, trudă şi putere care urmează să vină. Acestea sunt apoi urmate de boală, bătrâneţe şi moarte.Deci, se termină viaţa după moarte? Nu! Trebuie să mai vină acestea: învierea în asemănarea Domnului Isus; tronuri, harfe, şi cântarea psalmilor; a fi „îmbrăcat … în haine albe“ (Apocalipsa 3:5), a vedea faţa Domnului Isus şi a fi în părtăşie cu sfinţii; şi a experimenta gloria lui Dumnezeu, plinătatea eternităţii şi bucuria infinită. Aşa că, dragul meu credincios, „fii tare, îmbărbătează-ţi inima“ (Psalmul 27:14), şi cu mulţumire şi încredere înalţă-ţi glasul în laudă, pentru că:
Domnul care „până aici“ te-a ajutat
Te va ajuta tot restul călătoriei tale.
 Când cuvintele „până aici“ sunt citite în lumina cerului, ce perspective glorioase şi miraculoase descoperă ele privirilor noastre pline de recunoştinţă!                                                         Charles H. Spurgeon                                         
Păstorii din Alpi au un obicei frumos la sfârşitul zilei; ei îşi cântă unul altuia un rămas bun de seară. Aerul este atât de curat încât cântările se pot auzi la distanţe foarte mari. Când soarele începe să apună, ei îşi adună turmele şi încep să le conducă pe cărări de munte în timp ce ei cântă: „«Până aici Domnul ne-a ajutat». Să lăudăm Numele Său!“În final, după obiceiul lor frumos, ei îşi cântă unul altuia un rămas bun amabil şi prietenos: „Noapte bună! Noapte bună!“ Cuvintele încep apoi să răsune în ecou de pe o coastă a muntelui pe alta, repercutându-se plăcut şi uşor până când sunetele se pierd în depărtare.Hai să ne chemăm şi noi unul pe altul prin întuneric până când noaptea devine însufleţită de sunetul multor glasuri, încurajându-i pe călătorii obosiţi ai lui Dumnezeu. Şi fie ca ecourile să se transforme într-o furtună de aleluia care va izbucni în valuri tunătoare în jurul tronului Său de safir. Atunci, la ivirea zorilor, ne vom trezi pe ţărmul „mării de sticlă“ (Apocalipsa 4:6), strigând împreună cu oştile răscumpărate ale cerului: „A Celui ce şade pe scaunul de domnie şi a Mielului să fie lauda, cinstea, slava şi stăpânirea în vecii vecilor!“ (Apoc. 5:13).
Cu acest cântec al meu prin veacurile fără sfârşit,
  Isus m-a condus tot drumul.
ŞI AU ZIS A DOUA OARĂ: „ALELUIA!“
Apocalipsa 19:3
 SĂMÂNŢA BUNĂ
 Miercuri, 31 Decembrie 2014
Iosif nu s-a mai putut stăpâni înaintea tuturor …
Geneza 45.1
Până aici Iosif s-a arătat ca un străin, a vorbit aspru şi s-a purtat ferm cu fraţii lui, pentru că trebuia lucrată conştiinţa şi pregătită pocăinţa lor. Cuvintele spuse de Iuda în numele celorlalţi fraţi arată pocăinţa lor: „Ce să mai spunem domnului nostru? Cum să mai vorbim? Cum să ne mai îndreptăţim? Dumnezeu a dat pe faţă nelegiuirea robilor tăi …“ (Geneza 44.16-34). Dar odată împlinită lucrarea, Iosif nu s-a mai putut abţine să nu se facă cunoscut. După ce a dat pe faţă vinovăţia inimii lor, el a dat pe faţă dragostea propriei inimi. Dacă fraţii lui Iosif au descoperit răul din inimile lor, atunci el va descoperi harul încă mai mare din inima sa, astfel încât, cunoscându-le tot răul, să se poată ridica deasupra acestuia printr-o iertare deplină.Aceasta este calea prin care Mântuitorul în dragostea Sa Se apropie şi astăzi de păcătosul neliniştit. Nimic altceva nu va îndepărta povara vinovăţiei noastre, decât descoperirea faptului că totul este deplin cunoscut şi deplin iertat de Acela împotriva căruia am păcătuit. Să ne gândim la pilda vameşului şi a fariseului! Recunoscându-şi starea, vameşul a spus: „Dumnezeule, ai milă de mine, păcătosul!“ şi Domnul a spus: „Eu vă spun că mai degrabă omul acesta s-a coborât acasă socotit neprihănit“.
SCRIPTURILE IN FIECARE ZI
31 Decembrie
Iosua 24.16-33
La îndemnul lui losua, potrivit cu exemplul pe care el îl dă în mod personal, Israel răspunde printr-o promptă declaraţie de credinţă. Se angajează să slujească DOMNULUI. Dar numai bunele intenţii nu sunt suficiente. Şi v. 16 arată orbirea lor, pentru că dumnezeii străini sunt încă acolo (v. 23), de vreme ce losua este obligat să le spună până într-atât că în felul acesta se găsesc: „nu veţi putea sluji DOMNULUI” (v. 19). „Nici un rob nu poate sluji la doi stăpâni”, confirmă Domnul(Luca 16.13). Bunele intenţii ale lui Israel vor rezista cât timp vor fi conducători evlavioşi: losua, Eleazar, Fineas, … (compară cu 2 Cronici 24.2). Este ocazia să ne întrebăm încă o dată: Suntem noi alipiţi de Hristos Domnul printr-o credinţă vie şi personală? Sau ne mulţumim cu atât, la a urma chemarea şi exemplul celor care ne-au învăţat? In acest caz, ce vom face când ei ne vor părăsi? losua îşi încheie alergarea. Conducător credincios, el a umblat în deşert umblarea credinţei. A luptat apoi lupta credinţei. Am recunoscut în el câteva trăsături ale marelui Conducător, ale învingătorului lumii, ale Căpeteniei şi Desăvârşitorului credinţei.Să-L rugăm pe Dumnezeu să ne înveţe, în umblare ca şi în luptă, să privim ţintă la Isus (Evrei 12.2).
 PÂINEA CEA DE TOATE ZILELELE
 31 decembrie
Text: 2Timotei4:1-8
NICI UN REGRET
Oricine pune mina pe plug și se uită înapoi nu este destoinic pentru împărăția lui Dumnezeu.         Luca 9:62
În 1904, William Borden, moștenitor al proprietății Borden Dairy, a absolvit un liceu din Chicago. Părinții i-au făcut cadou o călătorie în jurul lumii. Călătorind prin Asia, Orientul Mijlociu și, Europa și văzând atâția necăjiți, Borden a simțit o povară pe inimă. Scriind acasă a spus: „Mă voi pregăti și îmi voi consacra viața pentru câmpul de misiune”.Când a luat această hotărâre, a scris la finele Bibliei sale două cuvinte: Fără rezerve. După ce a refuzat niște posturi foarte bine plătite, după ce a absolvit Universitatea Yale, el a mai înscris încă două cuvinte în Biblia lui: Fără retractări.Completându-și studiile la Seminarul Princeton, Borden a plecat în China ca misionar, dar s-a oprit în Egipt pentru a face niște pregătiri. Acolo, a contractat o meningită cerebrală și a murit în mai puțin de o lună. Și-a irosit viața, spui tu! Nu însă în ochii lui Dumnezeu. în Biblia lui, dedesubtul cuvintelor Fără rezerve și Fără retractări, el a scris cuvintele: Fără regrete.Cuvintele lui Isus care ne spun să nu privim înapoi sunt valabile pentru orice vârstă, indiferent ce fel de lucru prestăm. Întreabă-te: Pentru ce trăiesc? Care este pasiunea care ocupă cel dintâi loc în inima mea? Doresc eu ca restul vieții mele să mă încadrez în planul lui Dumnezeu și să spun lumii pierdute de dragostea Lui? Intrând în acest an nou, haideți să luăm hotărârea de a-L asculta pe Cristos, fără rezerve, fără retractări. Apoi, indiferent dacă vom avea suferințe sau succese, vom fi și noi în stare să spunem, atunci când ne va chema Dumnezeu acasă: „Fără regrete”.- D.J.D.
Trăiește-ți viața înaintea Domnului,
Nu contează ce fac alții! Tu, într-una
Fă ce faci, ca pentru slava Lui,
Cântarul Său e drept întotdeauna. Rae
Nu contează cât de mult trăiești, ci cit de bine trăiești.
biblia-2

No comments:

Post a Comment