Pages

Friday, June 1, 2018

2018 IUNIE-4 FELURI DE MEDITATII-CUVINTE DE MANGAIERE,ZIDIRE,IMBARBATARE SI TREZIRE

Christianity can be condensed into four words: Admit, Submit, Commit and Transmit. -Samuel Wilberforce

DOMNUL ESTE APROAPE-GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

Vineri, 1 Iunie 2018

Iudeii au răspuns și I-au zis: „Nu spunem noi bine că

Tu ești samaritean și că ai demon?.“Ioan 8.48

Dar un samaritean care călătorea a venit la el și, văzându-l, i

s-a făcut milă.  Și s-a apropiat și … a îngrijit de el.Luca 10.33,34

Samaritenii – Isus, un samaritean?

Evanghelia după Ioan Îl prezintă pe Isus ca fiind Fiul lui Dumnezeu venit din cer. „Cuvântul S-a făcut trup și a locuit printre noi și noi am privit gloria Lui“ (Ioan 1.14). Totuși, în aceeași Evanghelie, vedem cum oamenii nelegiuiți, propriul Său popor, L-au respins. De două ori citim că au luat pietre ca să-L omoare. Ei au insinuat că era născut din curvie și în mod repetat L-au acuzat că are demon. În Ioan 8.48, ei I-au adresat cea mai grea insultă Sfântului lui Dumnezeu, spunându-I că este un samaritean care are demon. Cât de oribilă și de blasfematoare era ura lor!

În Luca 10, Domnul răspunde întrebării unui învățător al legii, care dorea să se îndreptățească pe el însuși, și îi spune despre un om care, coborând de la Ierusalim la Ierihon, a căzut între niște tâlhari, care l-au dezbrăcat și l-au rănit, lăsându-l aproape mort. Un preot și un levit, care au trecut din întâmplare pe acolo, l-au văzut și l-au ocolit, fără să manifeste niciun pic de milă. Apoi un samaritean, care se afla în călătorie, a venit la el și, cuprins de milă, i-a legat rănile, turnând peste ele untdelemn și vin, după care l-a pus pe animalul lui și l-a dus la un han. Acolo l-a lăsat în grija stăpânului hanului, până când avea să se întoarcă. Samariteanul, așa cum știm, este o imagine a Domnului Isus Însuși. El, disprețuit, urât și insultat de poporul Său, în special de către conducătorii lui, face referire la Sine cu termenul cu care ei L-au insultat! Cât de mare este harul Domnului nostru binecuvântat!

 Apoi i-a spus învățătorului legii să se ducă și să facă la fel ca acest om care arătase milă, ca acest Samaritean, al cărui nume învățătorul legii nici nu voise să-l rostească. DOMNUL ESTE APROAPE GBV IUNIE                                                                  E. P .Vedder, Jr

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI 

 Volumul V-Jean Koechlin

http://www.clickbible.org/meditatii-zilnice/scripturile-in-fiecare-zi/

1 IUNIE

Ioel 1.1-20

          „Ziua Domnului (Ziua lui Iahve sau Ziua lui Dumnezeu) este titlul pe care l-ar putea purta profeţia lui Ioel. Nu este vorba, evident, de o zi având douăzeci şi patru de ore, ci de o perioada, încă viitoare, când voia lui Dumnezeu se va împlini pe pământ, aşa cum ea este împlinită în ceruri (Matei 6.10). De la căderea omului, acesta, mânat de patimile lui, n-a în­cetat să facă ce-i place. Am putea deci spune că noi trăim ziua omului. De aceea, când Domnul va interveni pentru a-Şi impune voia, această intervenţie va fi întâi prin lovituri care vor pune capăt mândriei omului. Din punct de vedere moral, în viaţa fiecăruia dintre noi, Ziua Domnului îşi ia startul în momentul în care recunoaştem deplina Sa autoritate asupra noastră.

          Spre deosebire de Osea, profet al lui Israel, Ioel se adre­sează lui Iuda. El nu pierde ocazia unei suite de calamităţi, în cazul de faţă a acestor distrugeri succesive produse de diferite specii de lăcuste. Puţine spectacole sunt atât de impresionante ca invazia lăcustelor-de-fâneţe, migratoare în Orient. Să ne imaginăm această armată considerabilă, de miliarde de in­secte, abătându-se asupra unui ţinut fertil şi transformându-l brusc într-un deşert…

          Pornind de la acest dezastru din timpul său, Ioel trece la o calamitate încă viitoare: invazia Asirianului.SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI VOLUMUL V-IUNIE  


CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

1 IUNIE 

CÂT DE MULT IUBEȘTI CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU?

„Cerul şi pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece.”(Matei 24:35)

Una dintre primele cărți care au văzut lumina tiparului după ce acesta a fost inventat – a fost Biblia. Și este în continuare cea mai căutată și bine vândută carte din lume. Un autor anonim a scris: „Biblia conține mintea lui Dumnezeu, starea omului, calea către mântuire, soarta păcătoșilor și fericirea credincioșilor. Este o lumină călăuzitoare, hrană îndestulătoare și mângâiere alinătoare. Este harta călătorului, busola pilotului, arma soldatului și planul de joc al jucătorului. Este un izvor de sănătate și un râu de bucurie autentică. Doctrinele ei sunt sfinte, povețele ei sunt obligatorii, istorisirile ei sunt adevărate și deciziile ei sunt imuabile. Hristos este subiectul său măreț, binele nostru este planul ei și slava lui Dumnezeu scopul său. Citește-o ca să fii înțelept, crede-o ca să ai siguranță, practic-o ca să fii sănătos din punct de vedere spiritual. Citește-o încet, frecvent și într-o atitudine de rugăciune. Las-o să-ți umple memoria, să-ți conducă inima și să-ți ghideze pașii. Ți-a fost dată ca s-o trăiești, va fi deschisă la judecată și nu va fi uitată niciodată. Ea implică cea mai mare responsabilitate, va recompensa cea mai asiduă muncă și îi va judeca pe cei care schimbă conținutul său sacru.” Biblia este „cuvântul Dumnezeului nostru care rămâne în veac” (Isaia 40: 8). Cei mai mulți dintre noi respectă Biblia; problema este că nu o citim zilnic și nu o punem în practică. După ce a auzit o discuție despre diferitele traduceri ale Bibliei, un bărbat a spus: „Prefer traducerea mamei mele, pentru că ea a tradus-o în viața de zi cu zi!” Ai și tu dorința de-a transpune Scriptura în viața ta? Domnul să-ți ajute!CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI-IUNIE 2018SĂMÂNȚA BUNĂ IUNIE 2018

SĂMÂNŢA BUNĂ

Vineri, 1 Iunie 2018

„Luați seama ca nimeni să nu vă fure cu filozofia și cu o amăgire deșartă după datina oamenilor, după învățăturile începătoare ale lumii, și nu după Hristos.“ Coloseni 2.8

Cum am ajuns aici?

Unele dintre cele mai renumite universități din lume au fost înființate cu scopul precis de a deveni centre de educare biblică. De exemplu, universitățile Harvard, Yale, Princeton, Oxford, Cambridge au fost înființate de creștini. Sub deviza: Veritas (Adevăr), fondatorii Universității Harvard au afirmat în declarația lor de scop din anul 1636:

„Vrem să instruim fiecare student în așa fel, încât să fie pe deplin convins că scopul principal al vieții și al studiilor sale este să-L cunoască pe Dumnezeu și, prin urmare, să-L pună pe Hristos la temelia vieții sale ca singura bază a întregii cunoașteri și învățături sănătoase.“ Universitatea Princeton avea ca deviză: Dei Sub Numine Viget (Sub puterea lui Dumnezeu înflorește), Universitatea Yale: Lux et Veritas (Lumină și Adevăr), iar Universitatea din Oxford: Dominus Illuminatio Mea  (Domnul  este  lumina  mea).Odată cu trecerea timpului, majoritatea acestor universități și-au abandonat rădăcinile și au renunțat complet la orientarea lor biblică, adoptând o perspectivă seculară. Cum s-a ajuns aici? Încet, încet, pe nesimțite! Vrăjmașul cel vechi, diavolul, lovește tot timpul. Biblia a fost deliberat scoasă din școală, sălile de clasă devenind centre de îndoctrinare materialistă. Cititorilor, să veghem ca acest vechi vrăjmaș să nu ne îndoctrineze cu materialismul său! Singuri nu putem face nimic împotriva vrăjmașului.Să apelăm la Mântuitorul care ne poate dărui un adăpost sigur!SĂMÂNȚA BUNĂ IUNIE 2018

CELELALTE 10 MEDITATII CLASICE- SE GASESC  POSTATE  IN TOATE LUNILE ANULUI  2016 LA ADRESELE URMATOARE

https://ioan17.wordpress.com/

                http://nowheresoonthere.blogspot.com/

POT FI DESCARCATE  DEPOZITATE SI RETRIMISE DE ORICINE . NIMIC NU E COPYRIGHT, DACA LE PASTRATI ASA CUM LE LUATI  NEMODIFICATE SI CU  ADRESELE PROVINIENTEI LOR ORIGINALE,

No comments:

Post a Comment