MEDITATII – CUVINTE DE IMBARBATARE SI TREZIRE 13 FELURI – 15 MARTIE

Meditatii Charles H. Spurgeon

CHARLES H. SPURGEON
MEDITAȚII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI
Dimineața și Seara

15

Martie

DIMINEAŢA

Întăreşte-te în harul care este în Christos Isus. 2 Timotei 2:1

Christos are har nemăsurat, dar nu îl ţine pentru Sine. Aşa cum rezervorul se goleşte în conducte, Christos îşi dăruieşte harul copiilor Săi. „Şi noi toţi am primit din plinătatea Lui, și har după har” (Ioan 1:16). El are doar ca să împartă cu noi. El este ca un izvor, întotdeauna curgând şi întotdeauna gata să umple ulcioarele goale şi buzele însetate. Ca un pom, El are fructe dulci, nu ca să stea între frunze, ci ca să fie culese de cei care au nevoie. Fie că iartă, curăţă, păstrează, întăreşte, luminează, grăbeşte sau reface, harul Său ne este oferit întotdeauna fără bani şi fără plată. Nu există nici o lucrare a harului pe care El să n-o fi îndeplinit în folosul copiilor Săi. Ca şi sângele care curge din inimă şi aparţine în mod egal tuturor membrelor, harul este moştenirea oricărui sfânt unit cu Mielul. De aceea există o atât de strânsă comuniune între Christos şi biserica sa, fiindcă primesc acelaşi har. Christos este capul pe care este turnat uleiul mai întâi, şi apoi acelaşi ulei curge pe veşminte, astfel încât şi cel mai umil sfânt este uns cu acelaşi ulei costisitor cu care a fost uns Capul. Aceasta este adevărata comuniune, atunci când seva adevărului curge de la rădăcini spre ramuri, şi când rădăcina este susţinută de aceeaşi hrană care susţine ramurile. Pe măsură ce primim har de la Isus zi după zi, şi recunoaştem că vine de la El, menţinem în comuniune cu noi şi ne bucurăm şi noi de Comuniunea cu El. Să ne folosim bogăţiile în fiecare zi mergând la Domnul legământului nostru, şi luând de la El toate proviziile de eare avem nevoie cu aceeaşi îndrăzneală cu care oamenii iau bani din propriile buzunare.

SEARA

A lucrat cu toată inima, şi a izbutit în tot ce a făcut. 2 Cronici 31:21

Nu este ceva neobişnuit; este o regulă generală a universului ca oamenii care îşi fac lucrul cu toată inima să izbutească, în timp ce leneşii care merg la lucru cu inima îndoită eşuează. Dumnezeu nu le dă nici o recoltă leneşilor, în afară de recoltele de spini. El nu este mulţumit nici să le trimită bogăţie celor care nu sapă câmpul ca să-i găsească comorile. Este un adevăr
general valabil că, dacă un om vrea să izbutească, trebuie să fie harnic în afaceri. In religie este la fel. Dacă vrei să izbuteşti în lucrul pentru Isus, lucrează cu toată inima şi pune-ţi tot sufletul. Pune la fel de multă forţă, energie, emoţie şi sinceritate în lucrarea lui Christos pe cât pui în afacerile tale, fiindcă cauza Lui merită mai mult. Duhul Sfânt ne ajută când nu putem, dar nu ne încurajează lenea; El iubeşte credincioşii activi. Care sunt oamenii cei mai folositori din biserica creştină? Cei care fac totul pentru Dumnezeu, din toată inima. Care sunt instructorii cei mai ascultaţi la Şcoala Duminicală? Cei mai talentaţi? Nu, cei mai zeloşi; lucrătorii cu inimi arzând pentru lucrare, cei care ÎI văd pe Domnul strălucind în isprăvi minunate (vezi Psalmi 45:4). Puritatea inimii se vede în perseverenţă. Se poate să cazi la început, dar lucrătorul credincios va spune: „Este lucrarea Domnului şi trebuie făcută. Domnul mi-a poruncit s-o fac, şi prin puterea Lui o voi duce la capăt”. Creştine, îţi slujeşti Stăpânul cu toată inima? Aminteşte-ţi credincioşia lui Isus! Gândeşte-te cât de însufleţită a fost lucrarea Lui! Ar fi putut spune „râvna pentru casa Ta mă mănâncă pe Mine” (Ioan 2:17). Când a transpirat stropi mari de sânge, povara de pe umerii Lui nu era uşoară; când şi-a vărsat inima, nu a făcut eforturi neînsemnate pentru mântuirea poporului Său. După ce Isus s-a dăruit pe Sine însuşi cu atâta patimă, ne putem permite să rămânem căldicei?

Domnul este aproape!

(Filip. 4.5)

15

Martie

 TU EŞTI CU MINE! Psalmul 23.4

Le Seur scrie: „Când eram bolnav pe patul de moarte în Maisur în India de Sud, m-am chinuit să-mi amintesc numele meu, dar nu mi-l aminteam. Dar aveam în minte clar numele lui Isus; aceasta ca să-mi demonstreze că în moarte totul se distruge dar El rămâne! În aceste săptămâni grele, versetul acesta: „Tu eşti cu mine” a fost o mare îmbărbătare.” Oamenii mântuiţi care au primit iertarea păcatelor prin Domnul Isus nu trebuie să fie fricoşi în faţa morţii. Deşi trebuie să păşească pe poarta morţii singuri, ei de fapt nu sunt singuri pentru că nădejdea că „Tu eşti cu mine” le umple inima.Odată am vizitat un credincios care era pe patul de moarte. El era atât de slăbit încât a închis ochii şi abia respira. După ce am stat puţin pe marginea patului, a deschis ochii. Atunci m-a recunoscut şi a spus: „Frate te rog spune-mi un cuvânt despre Domnul Isus” Ce să-i spun acestui om care în câteva clipe putea fi un trup neînsufleţit? În acele clipe am văzut cât de goale sunt cuvintele omeneşti, dar nădăjduind în Domnul am văzut încă odată că El este Acela care dă Cuvântul necesar în clipe grele.
Am putut să-i spun aceste puţine cuvinte care au însă un bogat conţinut: „Tu eşti cu mine!” Bolnavul a oftat: „Destul, destul.”Aceste patru cuvinte sunt de ajuns în viaţă şi chiar pe patul de moarte: „Tu eşti cu mine” Ce măreţ este acest lucru să te bizui pe El, să te încrezi în El, Să-L ştii pe El la cârma corabiei tale. Chiar dacă drumul nostru trece prin furtună şi valuri mari încearcă să ne acopere, nouă nu trebuie să ne fie teamă căci: EL ESTE CU MINE. El ne călăuzeşte chiar în umbra morţii, până în Paradis.Tu cum vei muri? „Nădăjduieşte în Domnul. Fii tare, îmbărbătează-ţi inima şi nădăjduieşte ÎN Domnul!”

MANA DE DIMINEAŢĂ

MARTIE 15

DEUTERONOM 6:23

“El ne-a făcut să ieşim de acolo ca să ne facă să intrăm în ţara pe care jurase părinţilor noştri că ne-o va da.”

În fraza aceasta este rezumat planul lui Dumnezeu pentru viaţa

fiecărui credincios al Său. Cînd Domnul Isus murea pe cruce, a spus: “S-a sfîrşit” ceea ce însemna că mîntuirea prin har, iertarea păcatelor şi poziţia căpătată de copii ai lui Dumnezeu sînt lucruri împlinite.Totuşi din punct de vedere practic, sînt multe de învăţat din cele două aspecte ale textului citat cu privire la consacrarea noastră. El ne-a făcut să ieşim, ca să ne facă să intrăm. Egiptul în Scriptură este lumea cu moravurile, obiceiurile, atitudinele şi gîndurile ei împreună cu închipuirile, robiile, formalismul şi aluatul cel vechi, într-un cuvînt, tot ce cuprindea viaţa noastră de altădată. Aşa de puţini credincioşi îşi dau osteneala de a se aşeza în faţa Tatălui ceresc, pentru ca să le cerceteze viaţa din punct de vedere al sfinţeniei ei. Rezultatul este că, practic mulţi din creştinii mîntuiţi sînt totuşi încă în Egipt în loc să fi ieşit de acolo. Ei sînt mărginiţi la o viaţă searbădă, sterilă, reţinuţi de vreuna din situaţiile arătate mai sus care ar fi putut să aparţină de acum trecutului. Ei n-au ieşit încă, sau mai degrabă, acele lucruri n-au ieşit din inimile lor. şi atunci viaţa lor n-are nici o semnificaţie pentru cer, pentru Acela care atunci cînd a zis: “s-a sfîrşit”, a înţeles că s-a sfîrşit cu toate acestea. însă adîncul înţeles al acestor cuvinte ne spune că lucrarea Lui a fost împlinită. Da, s-a sfîrşit cu robia păcatului, s-a sfîrşit cu robia lui Satan, un sfîrşit slăvit care a generat un început glorios pentru toţi copiii lui Dumnezeu.Mesajul crucii şi al învierii este acesta: “El ne-a făcut să ieşim de acolo” ca “să ne facă să intrăm” în posesia poziţiei noastre în Domnul Hristos. O, dacă ar fi aşa, viaţa noastră nu ar fi sterilă ci ar fi plină de rod, nu prin eforturile noastre, ci prin trăirea vieţii de înviere a Domnului Isus. El care a fost dat morţii din pricina fărădelegilor pe care le-am făcut cînd eram în “Egipt” a fost înviat pentru neprihănirea noastră “ceea ce însemnează că noi nu mai aparţinem lumii, nu mai sîntem nici chiar ai noştri înşine, ci ai “Aceluia care a murit şi a înviat pentru noi.”

Domnul să ne deschidă ochii ca să vedem tot ce împiedecă, tot ce neutralizeazăşi limitează în noi viaţa Duhului. Tot ce ar trebui să aparţină de trecut să fie înghiţit de “legea Duhului de viaţă în Hristos”, pentru ca să putem striga cu bucurie: “cele vechi s-au dus, iată că toate lucrurile au fost făcute noi”.

Cuvântul

lui

Dumnezeu pentru astăzi

MARTIE

2014

15 MARTIE         Al FOST RESPINS?

„Nu te teme… căci Eu sunt cu tine” (Faptele Apostolilor 18:9-10)

Când Pavel a încercat să-şi împărtăşească credinţa sa cu vechii lui prieteni, „Iudeii i se împotriveau” (v. 6). Doare să fii respins de cei pe care îi iubeşti. Se pare că Pavel a suferit atât de mult din cauza respingerii lor, încât Dumnezeu a trebuit să-l încurajeze, spunându-i: „Nute teme… căci Eu sunt cu tine nimeni nu va pune mâna pe tine, ca să-ţi facă rău”. Mai târziu, când Pavel s-a dus la câţiva apostoli, şi ei au fost precauţi. Ei îl considerau prea evreu pentru a fi creştin şi prea creştin pentru a fi evreu. în timpul lucrării sale, Pavel a suferit dezamăgirea şi respingerea din partea celor dragi. Dar când oamenii te dezamăgesc, lucrul acesta te conduce în braţele lui Dumnezeu. Când eşti respins de alţii, poţi ajunge la o mai profundă intimitate cu El. Când l-au lovit cu pietre şi l-au lăsat aproape mort, „Pavel s-a sculat” şi a mers să facă lucruri şi mai măreţe (Faptele Apostolilor 14:19-20). Când eşti respins, lucrul acesta te face să te sprijini pe Dumnezeu mai mult ca niciodată, deoarece nu mai ai unde să te întorci! De fapt, în vremuri ca acestea, dacă nu auzi nici un cuvânt de la Dumnezeu, nu mai există alt cuvânt de speranţă! Când ceilalţi te resping, Dumnezeu se foloseşte de această oportunitate pentru a deschide uşile spre noi niveluri de binecuvântare pe care altfel le-ai fi pierdut. Cea mai mare creştere spirituală a ta va rezulta din cele mai mari încercări ale tale. Psalmistul a scris: „Tu îmi întinzi masa în faţa potrivnicilor mei (răzbunare); îmi ungi capul cu untdelemn (împuternicire zilnică), şi paharul meu este plin de dă peste el (o mai mare binecuvântare)” (Psalmul 23:5). Adevărul este că fără durere şi fără împotrivire, nu vei ajunge să stai la masă cu Dumnezeu şi să te bucuri de ce are El mai bun.

 MEDITAŢII ZILNICE

WIM MALGO

MARTIE

 15 MARTIE

«Dumnezeul păcii să vă sfinţească El însuşi pe deplin şi duhul vostru, sufletul vostru şi trupul vostru să fie păzite întregi, fără prihană la venirea Domnului nostru Isus Cristos.»

1 Tesaloniceni 5,23

Iată chemarea pe care ţi-o face Dumnezeu! Această che­mare a Lui nu se va desăvârşi instantaneu în viaţa ta, dar El te cheamă şi pe tine la sfinţire, adică la starea de sfinţe­nie, în slujba celor aleşi. Altfel spus, eşti chemat să faci lucrările «pe care le-a pregătit Dumnezeu mai dinainte ca să umblăm în ele» (Efes. 2,10). De aceea apostolul Pavel ne spune că prin sfinţire {«pe deplin») împlinim chemarea lui Dumnezeu şi ne punem cu totul la dispoziţia Sa; cu al­te cuvinte, sfinţirea înseamnă o concentrare totală şi intensă asupra voinţei lui Dumnezeu în ceea ce priveşte via­ţa ta, în aşa fel încât trupul, sufletul şi duhul tău vor fi înnoite, transformate şi modelate pentru ţelul şi scopul Său. In general, noi tratăm conceptul de «sfinţire» foarte superficial. Dar eu te întreb: eşti pregătit să plăteşti preţul sfin­ţirii? Aceasta va aduce cu sine o diminuare semnificativă a tot ceea ce înseamnă interes material, pământesc, dar va presupune şi o amplificare plină de putere a tuturor intere­selor legate de lucrarea lui Dumnezeu.

 DOMNUL ESTE APROAPE/GBV

Sâmbătă 15 Martie

Şi robul a luat zece cămile din cămilele stăpânului său … având în mâna sa toate bunurile stăpânului său … Şi a zis: „Doamne, Dumnezeul stăpânului meu, Avraam, Te rog, dă‑mi reuşită astăzi şi arată îndurare stăpânului meu, Avraam!“.   Geneza 24.10,12

Robul bun şi credincios (2)

După ce primeşte instrucţiuni clare de la stăpânul său, în versetele 1‑9, robul lui Avraam pleacă în călătorie pentru a‑şi îndeplini misiunea. Haideţi să ne uităm îndeaproape la trei lucruri din versetele 10‑12:

Primul. El pleacă în misiunea sa cu rezerve abundente de la stăpânul său. Toată averea lui Avraam era la dispoziţia lui, pentru a‑i acoperi nevoile, fie că erau cămile şi robi, fie bijuterii şi lucruri preţioase. Tot ceea ce avea nevoie pentru succesul în călătoria sa îi stătea la dispoziţie. Nu era nevoie să caute în altă parte după ajutor. Lecţia pentru noi este evidentă. Bogăţiile de nedescris ale lui Hristos sunt toate pentru noi şi cu noi. Robul era conştient de atotsuficienţa bunurilor stăpânului său. Când Domnul Isus i‑a trimis pe ucenici, le‑a promis că va fi cu ei până la sfârşit (Matei 28.19,20). Aceasta trebuie să fie şi încrederea noastră.

Al doilea. De îndată ce a ajuns în Mesopotamia, înainte de a vorbi cu oricine altcineva, a vorbit cu Domnul, amintindu‑şi de promisiunea lui Avraam în legătură cu ajutorul divin, din versetul 7.

Al treilea. Dorinţa lui pentru reuşită în misiunea sa nu era motivată de egoism. Există o tentaţie mereu prezentă, aceea de a avea succes în lucrarea noastră pentru Domnul, ca să fim lăudaţi sau ca să se gândească despre noi că suntem spirituali; de aceea este nevoie să veghem, ca să nu ne pierdem răsplata. Hristos ne‑a avertizat cu privire la dorinţa de a avea admiraţia oamenilor, pentru că El ne cunoaşte natura. Rugăciunea robului lui Avraam a fost scurtă, dar a venit din inimă şi a arătat ce era în sufletul lui: „Doamne, Dumnezeul stăpânului meu, Avraam, Te rog, dă‑mi reuşită astăzi şi arată îndurare stăpânului meu, Avraam!“.A. M. Behnam

 Pâinea cea de toate zilele

 Înnvăţăturile Tale sînt minunate: de aceea le

păzeşte sufletul meu. Descoperirea cuvintelor

Tale dă lumină, dă pricepere celor fără răutate.

Psalmul 119:129, 130

15

Martie

Text: Daniel 1:1-16                     

Daniel s-a hotărît să nu se supună… Daniel 1:8

CÎSTIGAREA RESPECTULUI

In calitate de creştini, ar trebui să fim oamenii care să cîştige respectul celor necredincioşi. Dacă sîntem curaţi, cinstiţi, amabili şi prietenoşi, vom fi respectaţi chiar şi de către aceia care au o atitudine negativă faţă de Evanghelie. Cînd un muzicant profesionist, poreclit „Fericitul”, s-a convertit, s-a lăsat de cîntat prin barurile de noapte şi şi-a oferit serviciile unei misiuni. Peste cîteva zile, a primit un telefon de la unul din directorii cluburilor de noapte pe care le frecventase şi care îi cerea să facă ceva ce i-ar fi adus foarte mulţi bani. Dar „Fericitul” a refuzat oferta, spunîndu-i directorului că intenţiona să cînte pentru misiune. „M-a felicitat, a redat mai departe „Fericitul”. Acest lucru m-a surprins. Aveam de-a face cu un om care dorea să cînt pentru el şi care mă felicita pentru că îi refuzasem oferta”.„Fericitul” cîştigase respectul omului. Daniel şi prietenii lui erau captivi într-o ţară străină, dar nu şi-au uitat principiile religioase. Nu puteau, cu o conştiinţă curată, să mănînce carnea care în ţara aceea era închinată unui zeu păgîn.Au cerut să li se aducă doar legume şi apă. Supraveghetorul lor şi-a riscat viaţa ca să onoreze această cerere. Cred că el a făcut-o din cauza respectului pe care şi l-au cîştigat ei prin comportarea lor nobilă. Lumea priveşte cu dispreţ la creştinii care nu trăiesc conform cu credinţa lor. De aceea trebuie să fim sinceri şi să rămînem tari în convingerile noastre. Numai atunci vom cîştiga respectul altora. - H.V.L.

Vei fi respectat atunci cînd lumea
Va vedea credinţa în Cuvîntul Său.
Deşi nu toate îţi vor accepta,
Dar şti-vor că-L iubeşti pe Dumnezeu. - D.J.D.

Cînd creştinii trăiesc Evanghelia, păcătoşii vor asculta ce spune Evanghelia

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

De CHARLES H. SPURGEON

 15 martie

DUMNEZEU ESTE UN TEMPLU

Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: „Dacă-i ţin depărtaţi printre neamuri, dacă i-am risipit în felurite ţări, totuşi le-am fost un Templu pentru câtăva vreme, în ţara în care au venit.

Ezechiel 11.16

Dumnezeu pune uneori pe poporul Său, ca într-un exil; dar El va fi acolo cu ei şi va fi El însuşi pentru ai Săi, tot ceea ce ar fi putut fi în adunările lor. Luaţi aceasta pentru încurajarea voastră când sunteţi chemaţi să mergeţi în depărtări. Dumnezeu este pentru copiii poporului Său, un loc de scăpare. Ei găsesc în El un loc sfânt. El este pentru ei un loc de cult, de adorare. El este cu ei, ca odinioară cu Iacov, când dormea pe câmp şi spunea când s-a trezit: „Domnul a fost aici, şi eu nu am ştiut nimic”. El va fi pentru ei un loc de odihnă a sufletului, cum era locuinţa sfântă a Lui. În acest loc, departe de zgomotul lumii, ei vor fi la adăpost de orice rău.Însuşi Dumnezeu este, în Domnul Isus Cristos, locul sfânt al milei. Domnul Isus este corabia legământului. Tablele legii, toiagul lui Aaron şi vasul cu mană, – toate aceste icoane preînchipuitoare se găsesc în Domnul Cristos, cortul nostru de sfinţenie şi de legământ. În Dumnezeu găsim locul sfânt al sfinţeniei şi al părtăşiei. Şi de ce am avea nevoie mai mult? O, Doamne, împlineşte această făgăduinţă şi fii totdeauna locul nostru sfânt!

IZVOARE IN DEŞERT

 15 Martie

Nu te teme de nimic, viermele lui Iacov … Iată, te fac o sanie ascuţită, nouă de tot, cu mulţi dinţi. (Isaia 41:14-15)

 Este posibil ca două lucruri să se afle într-un contrast mai mare decât cel dintre un vierme şi o sanie ascuţită cu mulţi dinţi? Un vierme este delicat şi este uşor de strivit cu o piatră sau de zdrobit sub roata unei maşini. Însă o sanie ascuţită cu mulţi dinţi poate tăia piatra şi nu se sfărâmă, şi îşi lasă urma pe stâncă. Şi Dumnezeul cel Atotputernic poate transforma pe unul în celălalt. El poate lua un individ sau o naţiune, care are toată slăbiciunea unui vierme, şi prin lucrarea energizantă a Duhului Său Sfânt, să înzestreze persoana sau naţiunea respectivă cu suficientă putere pentru a lăsa o amprentă profundă în istoria perioadei în care trăiesc.De aceea un „vierme“ poate prinde curaj. Dumnezeul cel Atotputernic poate să ne facă mai tari decât împrejurările noastre şi poate să schimbe orice situaţie spre binele nostru. Prin puterea lui Dumnezeu putem face ca toate să plătească tribut sufletului nostru. Putem lua chiar şi cea mai neagră dezamăgire, s-o spargem şi să descoperim în ea un preţios giuvaer de har. Când Dumnezeu ne dă o voinţă de fier, putem străpunge dificultăţile aşa cum un plug de fier străpunge cel mai dur sol. Aşa cum a spus El în versetul de mai sus: „Iată, te fac …“, oare n-o va face?

                                                                                       John Henry Jowett

Hristos Îşi zideşte împărăţia cu lucrurile zdrobite de pe pământ. Oamenii umblă în viaţa lor numai după lucruri puternice, de succes, triumfătoare şi nezdro­bite ca să-şi construiască împărăţiile, dar Dumnezeu este Dumnezeul celor care nu au succes – Dumnezeul celor care au căzut. Cerul este plin cu vieţi zdrobite de pe pământ, şi nu există nici o „trestie frântă“ (Isaia 42:3) pe care Hristos să n-o poată lua şi restaura într-un loc glorios plin de binecuvântare şi frumuseţe. El poate lua o viaţă zdrobită de durere sau necazuri şi poate să facă din ea o harpă a cărei muzică va fi plină de laudă. El poate ridica pe cel mai trist ratat de pe pământ până la gloria cerească.  J. R. Miller

 „Urmează-Mă, şi te voi face …“

Te voi face să spui cuvintele Mele cu putere,

Te voi face vasul îndurării Mele,

Te voi face folositor în orice ceas.

 „Urmează-Mă, şi te voi face …“

Te voi face ceea ce tu nu poţi fi –

Te voi face iubitor, încrezător, evlavios,

Te voi face chiar asemenea Mie.

                                                                                       L. S. P.

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

OSWALD CHAMBERS

15

MARTIE

Disciplina groazei

Şi mergeau îngroziţi după El.

Marcu 10:32

La începutul vieţii noastre cu Isus Cristos am fost siguri că ştim totul despre El. A fost o plăcere să vindem totul şi să ne avântăm înainte cu îndrăzneala dragostei; dar acum nu mai suntem aşa de siguri. Isus este acolo, în faţa noastră, şi ne pare ciudat. „Isus mergea înaintea lor; ucenicii erau tulburaţi.”Există un aspect al lui Isus care îngheaţă până în străfunduri inima ucenicului şi face ca întreaga sa viaţă spirituală să se sufoce. Această Fiinţă stranie, cu faţa „ca de cremene” şi cu hotărârea Sa de a merge înainte, mă înspăimântă. El nu-mi mai este Sfătuitor sau Camarad; este mânat acum de o convingere despre care nu ştiu nimic şi sunt uimit. La început am crezut că-L înţeleg, dar acum nu mai sunt atât de sigur. Încep să înţeleg că există o distanţă între Isus Cristos şi mine şi nu mai pot fi familiar cu EI. El merge înaintea mea şi nu întoarce deloc capul înapoi; nu am nici o idee încotro merge şi ţinta Lui a devenit ciudat de îndepărtată.Isus Cristos a trebuit să pătrundă adâncimile oricărui păcat şi ale oricărei tristeţi pe care le poate experimenta omul, şi aceasta îl face să pară atât de ciudat. Când îl vedem sub acest aspect, nu II cunoaştem, nu recunoaştem nici o trăsătură a vieţii Lui şi nu ştim cum să începem să-L urmăm. El se află înaintea noastră, un Conducător foarte ciudat şi cu care noi nu avem nici o tovărăşie.Disciplina groazei este o necesitate esenţială în viaţa de ucenicie. Pericolul este de a ne întoarce la micul nostru foc pentru a ne aprinde entuziasmul Ia el (Isaia 50:10-11). Când vine întunericul groazei, rabdă până când va trece, deoarece din el va ieşi acea urmare a lui Isus aducătoare de o bucurie de nedescris.

 SCRIPTURILE

ÎN

FIECARE

ZI

Volumul I

De la Geneza la Iosua

Jean Koechlin

15

Martie

 Geneza 44:18-34

 Scopul lui Iosif era să întoarcă gândurile fra­ţilor săi cu peste douăzeci de ani în urmă, lângă groapă, când ei erau insensibili la neliniştea sufletului său pe când le cerea în­durare (42.21); mai voia să-i facă să retrăiască dure­rea bătrânu­lui lor tată pe care îl anunţau cu cru­zime de moar­tea fiului său. Acum Iosif dorea să va­dă dacă ei pot înţelege suferinţa de atunci a fratelui lor mai tânăr şi a tatălui lor. Ei bine, el a reuşit în sfârşit să le mişte inimile! Cât de înduioşător este să-l auzim pe Iuda vor­bind despre bătrânul lor tată şi despre fratele mai tânăr, fiu căpătat la bătrâneţe!Ce lecţie este aceasta şi pentru noi! Trebuie să ne punem în locul celorlalţi, să le înţelegem bu­cu­riile şi mai ales amărăciunile. Mai mult, tre­buie să pătrundem profunzimea gândurilor dra­gostei Tatălui pentru Fiul Său şi a durerii Sale când Şi-a vă­zut Preaiubitul Fiu în mâinile oamenilor răi şi I-a au­zit strigătul fără să-I poată răspun­de. Şi, în sfârşit, trebuie să încercăm să pătrun­dem suferinţele Fiului când purta povara păcate­lor noastre sub judecata divi­nă şi când, în nemă­surata tulburare a sufle­tu­lui, a fost părăsit de Dumnezeu pentru noi. Nu sun­tem noi, în mod trist, adesea insensibili faţă de aceste aspecte pe care Duhul încearcă să le aducă în preocupările noastre?

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – Fritz Berger 

15  martie

„Vedeţi ce dragoste ne-a arătat Tatăl, să ne numim copii ai Lui Dumnezeu!”

1 Ioan 3:1

 Nu este ceva mai măreţ, decât să fim numiţi copii ai Lui Dumnezeu. După firea noastră nu suntem copii ai Lui Dumnezeu, ci ai diavolului. Aici Ioan vorbeşte acelora care au devenit copii ai Lui Dumnezeu.Ei au ca Tată pe Dumnezeu, si El este un Tată Bun. Cu cît ne încredem mai copilăreşte în El, putem recunoaşte mai mult dragostea şi credincioşia Lui. Niciun fir de păr nu cade fără ca El să ştie. El râde în ceruri de duşmanii Săi, şi de duşmanii copiilor Lui. El iubeşte pe copiii Săi. Cel ce se atinge de alesul Lui, atinge ochiul Lui Dumnezeu. Dispreţul pentru copii Lui Dumnezeu este o cinste. Mântuitorul spune: „ Ferice va fi de voi cînd din pricina Mea oamenii vă vor ocărî, vă vor prigoni şi vor spune tot felul de lucruri rele şi neadevărate împotriva voastră!” Tatăl îngrijeşte de copiii Săi şi îi îmbărbătează în orice situaţie, Domnul Isus spune: „Uitati-vă la păsările cerului, ele nici nu seamănă, nici nu seceră şi nici nu strâng nimic în grânare; totuşi Tatăl vostru ceresc le hrăneşte.” Cel care se încrede întradevăr în Tatăl ceresc poate să trăiască aceasta. Hotărâtor nu este cantitatea ei, ci binecuvântarea Lui Dumnezeu, Cuvântul Său. El poate să binecuvânteze banii, chiar şi puţinul; dar poate să lase blestemul asupra noastră, dacă suntem nemulţumitori şi neascultători şi nu ne foloseşte la nimica bogăţia şi averea dacă am părărsit calea vieţii. Trebuie să ştim că pe aceia pe care-i iubeşte, îi şi pedepseşte, şi cu cei care suportă pedeapsa, Dumnezeu se poartă ca şi cu nişte fii. Da, dragostea Lui Dumnezeu  nu cunoaşte margini! Dacă în toate împrejurările vedem dragostea Sa, putem fi cu adevărat fericiţi.

 Sămânţa Bună

Sâmbătă, 15 Martie 2014

I-am văzut căile, şi totuşi îl voi tămădui; îl voi călăuzi şi-l voi mângâia, pe el şi pe cei ce plâng împreună cu el.
Isaia 57.18

Cuvintele pline de afecţiune pe care le auzea doamna erau ca o rouă binefăcătoare. Cuvintele: „Copilaşul tău este acum în braţele sigure ale lui Dumnezeu“ aveau o profundă rezonanţă în inima doamnei. Toţi care au vizitat-o nu i-au adus nicio consolare, ci i-au făcut durerea şi mai mare. Se vedea clar că fosta colegă de bancă, pe care mulţi colegi au desconsiderat-o că părăsise religia ei tradiţională, deţinea acum un secret pe care doamna nu-l avea. De aceea îndrăzni să răspundă:

– Dragă colegă, te rog să mă ierţi că te-am dispreţuit în sufletul meu pentru religia ta.

– Draga mea, eu nu m-am supărat de atitudinea ta faţă de mine. Mântuitorul ne spune în Cuvântul Său că vom fi urâţi din pricina Numelui Său, dar datoria noastră este să răsplătim răul cu bine. De aceea mă aflu aici şi doresc să-ţi spun că Mântuitorul te iubeşte cu o iubire veşnică. El ţi-a luat copilaşul, ca să te trezească la realitate, pentru a-L recunoaşte pe El ca Stăpân al vieţii tale, ca Mântuitor, care S-a dus la Tatăl să pregătească un loc pentru toţi care cred în El…Un surâs blând se aşternu pe faţa doamnei: mângâierea adusă şi-a făcut lucrarea.