PACATE RESPECTABILE
CONFRUNTAREA PACATELOR PE CARE LE TOLERAM
de Jerry Bridges
TRADUCEREA: MIHAI DAMIAN, 2009
PREFATA“Cine dintre voi este fara pacat, sa arunce cel dintai cu piatra in ea” (Ioan 8:7). Desi multi invatati din zilele noastre se intreaba daca bine-cunoscuta intamplare a femeii prinse in adulter apartine isi are sau nu locul in cuprinsul Evangheliei dupa Ioan, fraza citata mai sus a devenit o parte a culturii noastre mai largi, alaturi de alta similara ei: “Nu judecati, ca sa nu fiti judecati” (Matei 7:1).
Aceasta carte, asa cum se vede din titlu, vorbeste despre pacat—nu despre pacatele evidente ale culturii in care traim, ci despre pacatele subtile ale credinciosilor; aceasta carte este pentru ei. Deci vreau sa va spun deschis ca si eu ma lupt cu pacatele discutate in aceasta carte. Veti vedea de fapt ca in unele locuri folosesc propriile mele experiente triste drept exemple in cazul unor asemenea pacate.
Motivatia care a stat la baza acestei carti este incredintarea tot mai ferma ca acei dintre noi care se numesc evenghelici conservatori au devenit atat de preocupati de unele pacate majore ale societatii care ne inconjoara incat au pierdut din vedere nevoia de a ne ocupa si de pacatele noastre “rafinate” sau subtile.
In timp ce voi cauta sa atac aceste pacate asa-zis “respectabile,” doresc in acelasi timp ca aceasta carte sa fie una a nadejdii. Niciodata nu trebuie sa ramanem deznadajduiti in pacatul nostru. Dimpotriva, trebuie sa credem evanghelia prin care aflam ca Dumnezeu s-a ocupat atat de problema vinovatiei pacatelor noastre cat si de problema domniei pacatului asupra noastra.
Totusi, evanghelia este doar pentru pacatosi, pentru acei care-si recunosc nevoia de iertare. Multi crestini cred ca evanghelia este doar pentru necredinciosi. Logica lor spune ca odata ce au crezut in Cristos nu mai au nevoie de evanghelie. Dar, dupa cum incerc sa arat in aceasta carte, evanghelia este un dar vital din partea lui Dumnezeu nu doar pentru a ne mantui, ci si pentru a ne face in stare sa luptam fara incetare cu pacatul din noi. Avem inca nevoie de evanghelie in fiecare zi.
Cartea de fata nu atinge nici pe departe toate pacatele subtile posibile cu care ne confruntam. Mai multi prieteni implicati in lucrarea crestina s-au uitat peste o lista lunga de pacate pe care am scris-o, si m-au ajutat sa o reduc, pentru a putea aborda pe cele mai frecvente. Le multumesc foarte mult pentru sugestii.
Capitolul 1 Sfinti obisnuiti
Biserica din Corint avea mari probleme, atat teologice cat si morale. Erau mandri si artagosi; tolerau imoralitatea crasa, se dadeau unii pe altii in judecata, faceau caz de libertatea lor in Cristos, savarseau abuzuri in ce priveste Cina Domnului, aveau o intelegere gresita asupra scopului darurilor spirituale, si aveau neintelegeri si neclaritati in legatura cu invierea viitoare a celor credinciosi. Cu toate acestea, cand li se adreseaza, Pavel ii numeste “sfinti” (2 Corinteni 1:1) sau “cei chemati sa fie sfinti” (1 Corinteni 1:2).
Intelesul popular al cuvintelor se schimba de multe ori in decursul veacurilor, in conformitate cu folosirea lor obisnuita. In vremea noastra, n-am mai vorbi de “sfinti” in Biserica plina de probleme a Corintenilor. I-am numi mai degraba lumesti, carnali sau imaturi, dar cu siguranta nu i-am mai numi sfinti. In traditia Romano-Catolica, calitatea de sfant este conferita post-mortem crestinilor care au avut un caracter cu totul deosebit, si care au realizat lucruri deosebite. Scriu aceste cuvinte la doar cateva luni dupa moartea mult admiratului papa Ioan Paul al II-lea, si deja exista un sentiment popular foarte raspandit de canonizare a lui ca sfant.
Se pare ca, in timpul istoriei bisericii, cei mai multi apostoli de la inceput, inclusiv Pavel, au fost numiti sfinti. Bunicul meu a fost membru al bisericii St.Paul’s Methodist Church (Biserica Metodista a Sfantului Pavel). In orasul nostru avem biserica “lui Ioan Botezatorul.” Un prieten prezbiterian pastoreste la capela Sfantului Andrei. Eu am predicat in biserica anglicana a Sfantului Toma, Chiar si Matia, apostolul ales sa-l inlocuiasca pe Iuda, a intrat in joc, avand si el o biserica care-i poarta numele, biserica Sfantului Matia aflata in Sydney, Australia. Si, desigur, deasupra tuturor in ce priveste faima este Basilica Sfantului Petru la Vatican.
Astazi, in afara bisericilor traditionale Catolice si Ortodoxe, rar se mai foloseste cuvantul sfant. Atunci cand este insa folosit, cel mai des descrie o persoana (de obicei in varsta) cu un caracter extraordinar de evlavios. Cineva poate va zice, “Daca a existat vreodata o sfanta pe acest pamant, aceea a fost bunica mea.” Cand auzim asa ceva, gandul ni se duce imediat la o femeie buna la suflet si prietenoasa care isi citeste Biblia si se roaga regulat, si care este cunoscuta pentru faptele ei bune pentru altii.
Cum a putut atunci apostolul Pavel sa-i numeasca sfinti pe cei din Corint? De fapt, se pare ca aceasta era formula de adresare favorita a apostolului Pavel. O foloseste in cateva din epistolele sale si se refera in mod frecvent la credinciosi cu termenul de sfinti (vezi, de exemplu, Romani 1:7; 16:15; 1 Corinteni 1:2; 2 Corinteni 1:1; Efeseni 1:1; Filipeni 1:1; 4:21-22; Coloseni 1:2). Cum a putut Pavel sa-i numeasca pe niste credinciosi obisnuiti, chiar pe cei cu mari probleme din Corint, drept sfinti?
Raspunsul se gaseste in sensul cuvantului, asa cum este el folosit in Biblie. Cuvantul grecesc pentru sfant este hagios, si nu se refera la caracterul cuiva ci la statutul sau. Intelesul sau literal este “unul separat pentru Dumnezeu.” In sensul acesta, fiecare credincios—chiar si cel mai obisnuit si cel mai imatur—este un sfant. Formularea salutarii lui Pavel in 1 Corinteni este “catre cei ce au fost sfintiti in Cristos Isus, chemati sa fie sfinti” (1:2). Din nou, suntem surprinsi de faptul ca Pavel foloseste cuvantul sfintiti, un cuvant pe care‑l asociem de obicei cu trairea sfanta. Insa cuvintele sfintiti si sfant vin amandoua din aceeasi familie de cuvinte din limba greaca. Un sfant este acel care a fost sfintit.Chiar daca in limba noastra ar suna foarte stangaci, am putea transcrie literal cuvintele lui Pavel in felul urmator: “Catre acei separati in Isus Cristos, chemati sa fie separati.”
Separati pentru ce anume? Sau o intrebare si mai buna ar fi, Separati pentru cine anume? Iar raspunsul este, “pentru Dumnezeu.” Orice credincios adevarat a fost separat sau pus deoparte de catre Dumnezeu pentru Dumnezeu. Intr-un loc, Pavel Il descrie pe Domnul Isus Cristos ca “Cel ce S-a dat pe Sine insusi pentru noi, ca sa ne rascumpere din orice faradelege, si sa‑Si curateasca un norod care sa fie al Lui, plin de ravna pentru fapte bune (vezi Tit 2:14). Iar in 1 Corinteni 6:19-20, Pavel ne spune, “Voi nu sunteti ai vostri, caci ati fost cumparati cu un pret.” Impreuna aceste doua pasaje ne ajuta sa intelegem intelesul biblic al cuvantului sfant. Este omul cumparat de Cristos cu sangele Sau varsat pe cruce si pus deoparte pentru Sine, ca sa fie proprietatea Sa.
Ce inseamna sa fii separat, sau pus deoparte? Gasim o buna analogie la U.S.Air Force Academy din apropierea casei noastre. Cadetii care intra in primul an sunt tratati cu totul diferit fata de studentii din primul an in universitatile publice sau private. Din momentul coborarii din autobuzul care-i aduce in curtea Academiei si in timpul intregului an intai, ei sunt supusi la o disciplina foarte riguroasa prin care sunt transformati din adolescenti comozi in cadeti disciplinati care se pregatesc sa devina ofiteri militari. Desi aceasta disciplina va fi relaxata in mod progresiv pe masura ce cadetii parcurg cei patru ani de studiu, ea nu este niciodata indepartata complet. Chiar si cand ajung seniori, ei inca sunt supusi unor cerinte academice si de comportament foarte mari.
De ce exista oare aceasta diferenta intre Academie si o universitate obisnuita? Acesti tineri si tinere au fost in mod foarte real “pusi deoparte” de guvernul american pentru a deveni ofiteri ai Fortelor Aeriene. Guvernul cheltuieste peste treisute de mii de dolari pentru fiecare, pentru a-i educa si a-i pregati timp de patru ani. Deci Academia nu pregateste tineri sa fie profesori, sau bancheri pe Wall Street. Ea are un singur scop: sa pregateasca ofiteri pentru Fortele Aeriene americane. Iar cadetii sunt “pusi deoparte” pentru acest scop.
Intr-un fel similar unui tanar care intra la Academia Fortelor Aeriene, orice nou credincios a fost pus deoparte de Dumnezeu, separat pentru Dumnezeu pentru a fi transformat dupa chipul Fiului Sau, Isus Cristos. In acest sens, fiecare credincios este un sfant—o persoana separata de felul sau vechi de trai si pus deoparte de catre Dumnezeu pentru a-L proslavi pe El tot mai mult, pe masura ce viata ii este transformata.
In sensul biblic al termenului, starea de sfant nu este o stare de desavarsire a caracterului, ci o stare de om aflat intr-o noua pozitie—o stare cu totul noua a vietii prin Duhul lui Dumnezeu. Pavel o descrie ca “a fi intors de la intuneric la lumina, si de sub puterea Satanei la Dumnezeu” (Fapte 26:18) si din nou ca “a fi izbavit de sub puterea intunericului, si stramutat in Imparatia Fiului dragostei Lui” (Coloseni 1:13).
Noi nu devenim sfinti prin actiunile noastre. Noi suntem facuti sfinti numai prin actiunea supranaturala imediata a Duhului Sfant, care lucreaza aceasta schimbare in adancul fiintei noastre astfel ca noi devenim, de fapt, fapturi noi in Cristos (vezi 2 Corinteni 5:17). Aceasta schimbare de statut este descrisa profetic in Ezechiel 36:26: “Va voi da o inima noua, si voi pune in voi un duh nou; voi scoate din trupul vostru inima de piatra [inima moarta, rece], si va voi da o inima de carne [o inima vie, simtitoare].”
Ar fi frumos daca totul s-ar incheia aici, fiindca ultimele doua paragrafe ar putea sugera ca un sfant este cineva care nu mai pacatuieste. Vai, insa! Toti stim ca asa ceva nu se poate. Dimpotriva, daca suntem cinstiti cu noi insine, stim ca aproape in fiecare ceas de trezie pacatuim in gandire, cuvant sau fapta. Chiar si faptele noastre cele mai bune sunt patate de motive impure (amestecate) sau macar de o implinire imperfecta. Si cine din noi poate incepe macar sa spuna, “Eu l-am iubit pe aproapele meu ca pe mine insumi”? Evident ca biserica plina de probleme din Corint sta marturie de netagaduit ca noi, sfintii, putem fi destul de pacatosi in atitudini si actiuni.
De ce este adevarat acest lucru? De ce exista o distanta intre ceea ce se pare ca a promis Dumnezeu si ce experimentam noi in viata de zi cu zi? Gasim raspunsul in texte din Scriptura de felul lui Galateni 5:17, care spune, “Caci firea pamanteasca pofteste impotriva Duhului, si Duhul impotriva firii pamantesti: sunt lucruri potrivnice unele altora, asa ca nu puteti face tot ce voiti.”
Razboiul de gherila dintre carne sau fire si Duh descris in Galateni 5:17 este purtat zilnic in inima fiecarui crestin. De aceea, de exemplu, Petru ne indeamna: “Prea iubitilor, va sfatuiesc ca pe niste straini si calatori, sa va feriti de poftele firii pamantesti care se razboiesc cu sufletul” (1 Petru 2:11). Deci, chiar daca 2 Corinteni 5:17 si Ezechiel 36:26 vorbesc despre o schimbare decisiva care se intampla intotdeauna in inima fiecarui nou credincios, realizarea acestei schimbari nu este instantanee si absoluta. Dimpotriva, este progresiva in timp si nu se finalizeaza in cursul acestei vieti. Cu toate acestea, constientizarea acestei lupte interioare cu pacatul nu trebuie folosita niciodata drept scuza a unei trairi pacatoase. Dimpotriva, ar trebui sa ne amintim mereu ca suntem sfinti chemati sa traim o viata pusa deoparte pentru Dumnezeu.
Astfel, Pavel isi incepe prima epistola catre biserica din Corint numindu-i “cei ce au fost sfintiti [pusi deoparte de Dumnezeu] in Cristos Isus, chemati sa fie sfinti [pusi deoparte].” Apoi, in restul scrisorii sale, el ii indeamna cu tarie sa se comporte ca niste sfinti. Intr-un sens, epistola lui Pavel ar putea fi sumarizata intr-o fraza: “Voi sunteti sfinti; purtati-va deci ca sfintii!” Uneori aceasta idee este exprimata si mai succint: “Fii ceea ce esti.” Adica, fii ca si comportare ceea ce esti ca pozitie. Astfel, desi cuvantul sfant descrie esentialmente starea noastra de oameni separati pentru Dumnezeu, el poarta cu el idea responsabilitatii de a trai ca sfinti in viata de zi cu zi.
Acum vreo cincizeci de ani, pe cand serveam ca ofiter in fortele navale, exista o expresie: “conduita nepotrivita unui ofiter.” Aceasta expresie acoperea totul, de la greseli marunte care erau sanctionate cu o atentionare pana la incalcari grave care erau de competenta Curtii Martiale. Insa expresia era mai mult decat o descriere a unui comportament aberant; era o declaratie ca respectivul comportament era nepotrivit cu ceea ce se astepta de la un ofiter militar. Ofiterul descris in acest fel n-a trait la inaltimea responsabilitatii sale de a actiona in felul in care trebuia sa actioneze un ofiter.
Poate am face bine sa adoptam o expresie similara si in cazul credinciosilor: “conduita nepotrivita unui sfant.” O astfel de expresie ne-ar face sa tresarim, nu-i asa? Cand barfim sau suntem fara rabdare sau ne maniem, ne-am putea spune: o astfel de conduita este nepotrivita unui sfant. In principiu, daca nu si in aceeasi masura, ne comportam si noi ca si Corintenii. Traim incompatibil cu chemarea noastra.
Biblia are un cuvant pentru conduita nepotrivita unui sfant. Cuvantul este pacat. Si la fel cum expresia “conduita nepotrivita unui ofiter” acopera o gama larga de comportamente gresite, la fel cuvantul pacat acopera o intreaga gama de comportamente negative. Acopera orice, de la barfa la adulter, de la nerabdare la crima. Evident, exista diferite nivele de gravitate ale pacatului. Dar in ultima instanta pacatul este pacat. Este conduita nepotrivit unui sfant.
Una din problemele noastre, totusi, este ca nici nu ne consideram sfinti—avand o noua responsabilitate de a trai ca sfintii—nici nu consideram ca fapte de genul barfei sau nerabdarii ar fi pacate. Pacat este ce fac cei din afara comunitatii noastre de crestini. Putem identifica usor pacatul in trairea imorala sau urata a oamenilor din societatea in mijlocul careia traim. Insa de multe ori nu reusim sa-l vedem in ceea ce eu numesc aici “pacatele acceptabile ale sfintilor.” In consecinta noi, la fel ca societatea din jur, traim tagaduindu-ne pacatul. Sa incepem dar sa discutam despre pacat si despre tagaduirea lui frecventa in viata noastra. VA URMA
No comments:
Post a Comment