DISCUTII INTIME DESPRE PUTERE(4)
S.D.GORDONCARTEA INTREAGA O GASITI AICI
O conductă nepotrivită
Ce concepţie minunată despre puterea vieţii! Cât de izbitor e descrisă aici însăşi viaţa lui Isus pe pământ! E însă ceva şi mai minunat aici: Isus vrea ca acest ideal să devină o realitate în tine, prietenul meu, şi în mine. Eu nu mă îndoiesc că sunt unii din voi ale căror inimi flămânzesc după o asemenea viaţă, dar care se cutremură şi îşi dau seama de propria lor slăbiciune. Gândul tău îţi şopteşte: „Aş vrea să pot trăi o astfel de viaţă, dar cu siguranţă ea nu e pentru mine; n‑am niciun talent şi nicio oportunitate; zbuciumat fiind de atâtea ispite furibunde – nu, nu, nu e pentru mine.” Ah, prietenul meu, eu cred într‑adevăr că tu eşti tocmai persoana la care se gândea Învăţătorul, căci El l‑a făcut pe Ioan să arate în Evanghelia lui o ilustraţie vie a acestui ideal al Său – ilustraţie care atrage marginile cele mai îndepărtate ale nepotrivirii şi ale neputinţei. El merge până în straturile cele mai de jos, ca astfel să ne includă pe toţi. Ceea ce s‑a dovedit adevărat în cazul acesta, se va putea dovedi adevărat şi cu tine, şi încă mult mai mult decât atât. Întâmplarea se află în capitolul 2. Este un fel de pagină premergătoare a cărţii Faptele Apostolilor. O dovadă a puterii Rusaliilor înainte de Rusalii. Tu şi eu trăim partea cu deplina revărsare a Rusaliilor. Ilustraţia aceasta aparţine dincolo, unde cursul de apă abia începe să şopotească. E o miniatură „Tu şi eu,” pentru a se realiza plinătatea acesteia dacă avem voinţă.
Avem povestea unei femei; nu a unui bărbat, ci a unei femei. O persoană din sexul aşa-numit slab. Ea era nebăgată în seamă, cu prejudecăţi, şi fără poziţie socială. Era o femeie fără reputaţie. Ba mai rău decât atât, cu reputaţie proastă. Ea avea probabil cea mai puţină influenţă în satul ei, decat toţi din cercul în care trăia. Putea fi aleasă o persoană mai nepotrivită? Însă ea a venit în contact cu Isus. Ea s‑a supus acestei atingeri. Aici stă secretul. Contactul acesta a schimbat‑o în mod radical. Ea s‑a întors în satul ei şi a început să vorbească despre Isus acelora pe care îi cunoştea. Ea nu putea să predice, ci a spus simplu, cu râvnă, ceea ce ştia şi credea despre El. Şi rezultatul a fost izbitor. Sunt sute de predici şi sute de predicatori care râvnesc după ceea ce pentru ea a fost aşa de simplu. Ceea ce noi numim o “trezire spirituală” a început acolo. Ni se spune în limbajul simplu al Evangheliei că: „Mulţi au crezut în El din cauza cuvintelor femeii.” Ei încă nu L‑au văzut pe Isus la fântână. Ei erau departe, în sat. Ea era o femeie nebăgată în seamă, cu un trecut de viaţă păcătos. Însă ni se vorbeşte de un rezultat minunat al mărturisirii ei simple: oamenii au crezut în Isus din cauza cuvintelor ei. Într‑un singur fel se poate explica acest rezultat. Numai Duhul Sfânt vorbind prin buzele ei a putut să-l producă. Ea începuse să bea din apa vieţii despre care îi vorbise Isus, şi acum râurile curgeau deja spre alţii.
Ceea ce a făcut Isus cu ea, doreşte să facă şi cu tine, şi încă mult mai mult, dacă Îi dai voie, deşi planul Lui de a te întrebuinţa poate fi complet deosebit de acela pe care l‑a avut cu ea, şi astfel şi rezultatele pot fi deosebite.
Acum daţi‑mi voie să vă întreb foarte deschis, de ce nu avem noi o astfel de putere în slujba Învăţătorului? Planul Lui e simplu. El zice: „Veţi avea putere,” dar sunt aşa de mulţi între noi care nu o au. De ce nu? Probabil pentru că unii dintre noi sunt ca Nicodim. Nu este putere din cauza timidităţii, a laşităţii, a fricii de ceea ce vor crede ori vor zice alţii. Poate că unii dintre noi sunt spiritual în condiţia în care era Lazăr fizic. Suntem legaţi strâns de mâini, de picioare şi de gură. Un păcat, un compromis, ceva care face să tacă vocea sufletului, ceva rău. Un lucru mic, zici tu. Păcatul nu e niciodată mic... ca şi când ar putea să fie mic ceva rău.
O conductă înfundată
Se povesteşte următoarea întâmplare despre un oraş din Colorado cuibărit la picioarele munţilor, un oraş adormit, fără viaţă economică: Câţiva locuitori înterprinzători au montat o conductă prin munţi până la un lac plin cu apă limpede şi minunată din vârful munţilor. Drept urmare, oraşul se bucura de o alimentare îmbelşugată cu apă pe tot parcursul anului, fără să mai depindă de căderea ploilor, care sunt, după cum ştiţi, foarte slabe acolo. Populaţia a crescut şi apa producea un vâjâit regulat în partea vestică. Într‑o dimineaţă, gospodinele au învârtit robinetele, dar apa nu mai curgea, s‑a auzit numai un bolborosit slab. Când nu se mai poate face nimic altceva, rămâne zgomotul. Oamenii au urcat muntele. Lacul era plin ca întotdeauna, au examinat conducta de pe traseu şi n‑au găsit nicio spărtură. Cu toate sforţările n‑au putut găsi cauza opririi apei, şi pe măsură ce săptămânile treceau, oamenii au început din nou să plece, iarba să crească pe străzi şi oraşul prosper să alunece în vechea lui stare de adormire... când oficialităţile oraşului au primit un bileţel. Avea un scris slab cu multe greşeli gramaticale şi de ortografie, însă niciodată oficilităţilor nu le-a păsat aşa de puţin dş ortografie ca atunci. Bileţelul spunea cam aşa: „Dacă veţi scoate dopul format în conductă, la câţiva centimetri de vârf, veţi avea apă cât veţi dori.” Repede au alergat pe vârf, au căutat în conductă şi au găsit dopul pe care l‑a pus acolo vreun vagabond ticălos. Nu era un dop mare, dar destul ca să astupe conducta. E surprinzător că un rezervor atât de mare poate fi oprit de un dop atât de neînsemnat. Au scos dopul, apa a început să curgă liberă şi treptat, treptat prosperitatea a revenit iarăşi.
De ce e aşa lipsă de putere în vieţile noastre? Rezervorul de sus e plin până la revărsare cu apă limpede, bună şi dătătoare de viaţă, şi aici la noi întreaga câmpie din jur e aşa uscată, aşa însetată după apele acelea. Şi conductele de legătură între rezervorul de sus şi câmpia crăpată de secetă sunt la locul lor. Atunci de ce nu curg apele care pot reîmprospăta? Răspunsul e foarte simplu: tu ştii de ce, e un dop la conductă, ceva înfundă ţeava şi nimic nu poate trece prin ea. Cum putem avea puterea îmbelşugată, dătătoare de viaţă, care să ne îndulcească viaţa şi să schimbe pe cei din jurul nostru? Răspunsul e uşor de dat, dar mai greu de îndeplinit: scoate dopul. Scoate afară ceea ce ştii că te tulbură.
Vreau să cer fiecăruia dintre noi să spună această simplă rugăciune, şi sunt sigur că fiecare femeie şi bărbat serios, plin de râvnă, va vrea să facă lucrul acesta. Pleacă numai capul şi în tăcere spune‑I Lui: „Doamne Isuse, arată‑mi care lucru din viaţa mea nu‑Ţi place. Ce ai vrea Tu să schimbi în mine?” Poţi fi sigur că El îţi va arăta. El e credincios şi va pune degetul în locul acela delicat, fii sigur. Apoi adaugă a doua parte a rugăciunii: „Prin harul Tău şi cu ajutorul Tău, eu voi scoate afară dopul – oricât m‑ar costa şi oricât ar fi de greu lucrul acela.” Vrei să pleci capul şi să spui rugăciunea aceasta şi să o îndeplineşti cu hotărâre şi credincioşie? Ea va fi pentru tine începutul unei vieţi de minunate binecuvântări, nevisate pentru tine şi pentru toţi cei ce te înconjoară.
Tradusa si scrisă în luna Decembrie, anul 1967 de Lidia Carcoana Tudor.
VA URMA
No comments:
Post a Comment