DISCUTII INTIME DESPRE PUTERE(3)
S.D.GORDONCARTEA INTREAGA O GASITI AICI
Idealul Învăţătorului
Există un alt fel de creştin, cu totul deosebit, descris şi arătat în aceeaşi Evanghelie a lui Ioan, şi nu mă îndoiesc că există printre voi oameni de felul acesta. E idealul lui Isus despre ceea ce ar trebui să fie un creştin.
Ai dorit vreodată să petreci câteva minute într‑o discuţie intimă cu Isus, dar faţă în faţă, aşa cum pot sta şi vorbi împreună doi oameni? L‑ai întreba poate atunci să‑ţi spună în cuvinte simple ce aşteaptă El de la tine, cum te‑ar vrea El pe tine. Cred că ţi‑ar răspunde în cuvinte asemănătoare celor din capitolul 7 al Evangheliei după Ioan. Era în timpul Sărbătorilor Corturilor. Erau adunaţi acolo mulţime de evrei din toate părţile lumii. Era ca un mare congres, însă mai mare ca orice congres cunoscut de noi. Oamenii nu erau cazaţi în case, ci locuiau în corturi făcute din ramuri de copaci.
Era ultima zi a sărbătorii. Marea mulţime era adunată într‑una dintre curţile Templului, nu femei, ci bărbaţi, nu stând jos, ci în picioare. ’Colo sus stau preoţii vărsând apă în vase mari, simbolizând turnarea Duhului Sfânt peste poporul Israel. Tocmai atunci Isus a început să vorbească şi vocea Lui răsuna ca un clopot peste mulţimea ce asculta cu atenţie: „Dacă însetează cineva, să vină la Mine şi să bea; cine crede în Mine, din inima lui vor curge râuri de apă vie, cum zice Scriptura.” Observaţi cuvintele subliniate: într‑o singură propoziţie găsim idealul lui Isus despre ceea ce ar trebui să fie un creştin aici, în lumea aceasta. Fiecare cuvânt este plin de miez.
Inima propoziţiei este cuvântul „apă.” Apa e un lucru esenţial pentru viaţă. Absenţa apei înseamnă suferinţă, boală, moarte; belşug de ape bune înseamnă viaţă. Întreaga istorie a lumii este ţesută de‑a lungul cursurilor de ape. Studiaţi istoria râurilor, a malurilor mărilor şi a împrejurimilor lor, a lacurilor, şi veţi cunoaşte istoria pământului. Oamenii care l‑au auzit pe Isus vorbind se vor fi gândit instinctiv la Iordan, acesta era râul lor. Călătorii spun că nicio vale nu excelează în frumuseţi şi rodnicie ca valea Iordanului, făcută aşa cum este de apele acelea repezi. Nicăieri nu găseşti coaste de deal aşa de plăcute în frumuseţea lor verde şi aşa de bogate în pomi grei de roade ca povârnişurile acelea aplecate spre ţărmurile râului. Şi Isus vorbeşte clar că există ceva care poate să exercite, prin noi, asupra vieţii celor cu care venim în atingere o influenţă tot atât de binefăcătoare ca influenţa pe care a exercitat-o şi încă o exercită apa în istoria pământului, şi ca aceea avută de Iordan în acea minunată şi istorică Ţară Sfântă.
Observaţi cantitatea apei: “râuri”—nu numai Iordan—un Nil, un Eufrat, şi o Volgă şi un Rin şi o Sena şi o Tamisa şi un Hudson şi un Ohio – râuri. Observaţi de asemenea felul apei. Ca Iordanul acela furios, turbulent şi noroios? Nu, nu: ci „râuri de apă vie,” apa vieţii limpede ca cristalul. Vă amintiţi că în viziunea lui Ezechiel, apele creşteau mereu în adâncime şi că pretutindeni unde ajungeu ele era vindecare şi viaţă îmbelşugată, prosperitate şi frumuseţe, hrană şi recoltă continuă tot anul. Şi toate din cauza apei râurilor. Acestea erau veritabilele ape ale vieţii.
Acum observaţi în exprimarea “din inima lui vor curge râuri de apă vie” acea mică dar semnificativă prepoziţie – „din.” Nu „în,” ci „din.”
Toată deosebirea dintre vieţile oamenilor stă în aceste două cuvinte. „În” este prepoziţia lumii. Orice râu se întoarce în, se varsă în; şi aceasta înseamnă o mare moartă. Viaţa multor oameni se aseamănă cu împrejurimile Mării Moarte.
„Din” este cuvântul folosit de Învăţătorul nostru. Gândul Lui e la alţii. Râul cu siguranţă că trebuie să curgă în, şi trebuie să treacă prin, dacă vrea să se reverse în afară, dar în ce priveşte direcţia Isus vrea să‑l îndrepte în afară. Trebuie să existe legături bune sus şi o conductă curată în interior, însă obiectivul spre care se ţinteşte este în afară, către pământul ars de secetă. Însă înainte de a curge afară apa trebuie să umple lăuntrul. Curgerea în acest caz înseamnă revărsarea preaplinului. Trebuie să se întâmple o inundare înlăuntru, înainte de a se petrece o revărsare în afară. Şi observaţi cu atenţie că numai revărsarea din plinătatea interioară a vieţilor noastre poate aduce împrospătarea în vieţile altora. Un bărbat care s‑a rugat în Anglia la o conferinţă pentru revărsarea Duhului Sfânt a spus: „O Doamne, noi nu putem conţine mult, dar să fie pentru turmă din belşug.” Acesta este exact gândul Învăţătorului. „Din inima lui vor curge râuri de apă vie.”
Vă amintiţi de propoziţia aceea din cap. 3 din Iosua – „Iordanul se varsă peste toate malurile lui în tot timpul secerişului”? Când râul era plin de apă de dădea peste maluri era seceriş în ţară. A fost seceriş în viaţa ta? Un seceriş de roade ale Domnului? Dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, nu secerişul de suflete? Ori poate zici în inima ta „N‑a fost deloc.” Nu e greu se spus de ce n‑a fost; n‑a existat o creştere de nivel în inima ta, o revărsare de sus, până când fluviul binecuvântat va fi găsit pe undeva o ieşire ca să producă secerişul. Un seceriş în afară înseamnă o creştere de nivel înlăuntru. O umplere a inimii aduce întotdeauna un seceriş în viaţă. Acum câţiva ani au fost mari revărsări de ape în statele din Sud, iar recoltele de bumbac şi de grâu din anul următor au fost fără pereche. Pavel aminteşte prietenilor săi din Roma că atunci când Duhul lui Dumnezeu are liberate de acţiune în viaţa noastră, “dragostea lui Dumnezeu inundă inimile noastre” (Romani 5:5).
Observaţi, vă rog de asemenea sursa cursului de apă. În limba originală scrie „din pântecele lui.” Eu obişnuiam să presupun că ar trebui spus din „inima lui.” Vă amintiţi că anticii plasau inima în regiunea abdominală. Însă veţi găsi că această carte, Biblia, este foarte exactă în folosirea cuvintelor. Sângele e viaţă. Inima pompează sângele, dar nu ea îl face. Rezervorul vieţii nu este în inimă, ci în abdomen. Dacă veţi lua o carte de anatomie şi veţi găsi schema care arată circulaţia sângelui, veţi vedea o reţea minunată de vase de sânge împrăştiindu‑se în toate direcţiile, însă adunându‑se toate, din firişoare subţiri în unele mai groase şi de culoare mai închisă, până când se unesc toate în marea arteră abdominală. Şi pretutindeni pe unde curge sângele, este viaţă.
Luaţi apoi o carte de geografie fizică şi căutaţi harta care să arate cursul unei ape mari, de exmplu a fluviului Mississippi, şi veţi găsi o izbitoare reproducere a circulaţiei sângelui în corp, şi dacă veţi închide apoi ochii şi vă veţi imagina realitatea pe care o schiţează harta aceea veţi vedea sute de izvoare reci şi cristaline curgând succesiv în pârâiaşe, pâraie, afluenţi de râuri, râuri, şi în sfârşit, marele fluviu, rezervorul tuturora. Şi pretutindeni unde curge apă este viaţă. Singura deosebire între aceste două cursuri de viaţă, al apei şi al sângelui, constă în direcţie: sângele curge din vase mai mari în vase mai mici; apa curge din cele mai mici înspre cele mai mari. Amândouă aduc viaţă şi lucrurile care însoţesc viaţa: frumuseţe, vigoare şi rodnicie. Acesta este tabloul lui Isus despre un creştin care trăieşte în lume. Da, acesta este tabloul lui Isus. După cum fluxul roşu care curge din vasele sanguine abdominale – fiind pompat cu forţă de inimă – prin reţeaua minunată de râuri mititele aduce viaţă în fiecare parte a corpului, tot astfel „cine crede în Mine” – credinţa fiind veriga de legătură între marea sursă şi acest râu de viaţă – “din el vor curge râuri,” va ieşi un torent de viaţă, aducând reîmprospătarea şi curăţirea şi frumuseţea şi vigoarea pretutindeni în cercul lui de viaţă, chiar dacă, asemenea curentului roşu şi al celui de apă, el e inconştient de lucrul acesta.
Tradusa si scrisă în luna Decembrie, anul 1967 de Lidia Carcoana Tudor.
VA URMA
No comments:
Post a Comment