Pages

Monday, October 11, 2010

FERESTRE DESCHISE ( 263) SUFERINTA SINGURATATII

FERESTRE DESCHISE

La ce pot nădăjdui cel mai mult este ca cele spuse aici, să se deschidă asemenea unor ferestre și uitându-vă prin ele să vedeți un singur lucru – cât de superior este Isus Cristos față de orice altceva!”

T. Austin-Sparks

Ferestre deschise

Extrase din scrierile lui T. Austin-Sparks


Apoi a mers puţin mai înainte, a căzut cu faţa la pământ, şi S-a rugat, zicând: "Tată, dacă este cu putinţă, depărtează de la Mine paharul acesta! Totuşi nu cum voiesc Eu, ci cum voieşti Tu." Atunci Isus a venit cu ei într-un loc îngrădit, numit Ghetsimani, şi a zis ucenicilor: "Şedeţi aici până Mă voi duce acolo să Mă rog." (Matei 26:39, 36).

El a gustat o singurătate esențială în slujba și lucrarea Sa pentru ca nimeni să nu o mai guste vreodată în aceeași măsură. Totuși, există părtășie în suferințele Lui, care chiar dacă nu are un caracter ispășitor, se leagă de ce a făcut El. Ca și în cazul Lui, slujitorii Săi trebuie să plătească prețul cel mai mare: singurătatea – acolo unde nimeni altcineva nu poate aprecia ce se întâmplă, ce face Dumnezeu, care este semnificația lucrurilor ciudate atât de evidente. Înainte ca să existe părtășie adevărată și unitate în marile realități spirituale, orice altă părtășie trebuie să fie distrusă. Apoi, înainte ca ochii să se deschidă și să existe înțelegere va exista o singurătate costisitoare. Doar atunci va exista o părtășie adevărată asupra căreia moartea nu are nici o putere.

Prețul autorității în aceste lucruri este singurătatea îngrozitoare, dar finalul va fi recompensa. El, Cel care a rămas fără nici un prieten în Grădina Ghețimani este zărit în cele din urmă înconjurat de ”o mare gloată, pe care nu putea s-o numere nimeni, din orice neam, din orice seminţie, din orice norod şi de orice limbă” (Apoc. 7:9). Orice singurătate pe care o simțim în părtășia noastră cu El nu va rezulta într-o mulțime de oameni în jurul nostru, ci în ceva cu mult mai de preț: va asigura răsplata suferințelor Mielului care a fost înjunghiat. Va fi o mare răsplată pentru noi să stăm alături de El și să strigăm:

Încoronați-L! Încoronați-L!

Îngeri, Încoronați-L!

Încoronați pe Mântuitorul, ”Regele regilor!”

Aduceți diadema regală și încoronați-L ca Domn al tuturora.

Din: Cuvântul Fiului omului

Ferestre deschise” este trimis zilnic, cuprinzând mesaje luate de pe site-ul Austin-Sparks.Net. Vă încurajăm să trimiteți mai departe acest email, să-l tipăriți și să-l împărtășiți cu alții. Respectând dorința lui T. Austin-Sparks ca ceea ce a fost primit gratuit să fie distribuit gratuit, mesajele lui nu dețin copyright. De aceea, dacă alegeți să le împărtășiți cu alții, vă rugăm să respectați dorința lui și să le oferiți – nemodificate, fără plată și fără copyright.


Pentru citirea tuturor mesajelor Ferestre deschise accesați: www.ferestredeschise.wordpress.com

Pentru mai multe scrieri în limba română accesați: http://www.austin-sparks.net/romana/index.html

No comments:

Post a Comment