SI TOTUSI... DESPRE LUCRARE CAPITOLUL 6
2 Timotei 1:12
Oarba si subreda, cu parul ei sarmos si albit batut usor de briza slaba si fierbinte, misionara in varsta, o femeie de origine germana, venea spre mine incet. Nu putea sti ca eu o asteptam impreuna cu doi africani care o priveau purtandu-si incet pasii de-a lungul gazonului ars si deteriorat al casei de oaspeti.
“Cine este?” am intrebat.
“Traducatoarea Bibliei. Acum are orbire de rau.”
“Va muri?”
“Sigur ca da. Se intoarce in Germania. Va muri acolo.”
“Ce a facut aici?” am intrebat.
“A tradus Biblia in doua limbi.”
“Ea singura?”
“Da, ea singura.”
“Acum se intoarce acasa sa moara in Germania.”
“Da, singura.”
Nu e drept. Aceasta convingere directa, oarba si dureroasa m-a coplesit. Am ramas acolo cufundandu-ma incet intr-o mlastina fara fund a nedreptatii. Ar fi trebuit sa fie pe o platforma la masa de onoare, primind aprecieri si aplauze si recunostinta nesfarsita a multora. Un zbor neobservat al companiei Lufthansa si inca cateva luni petrecute, fara sa fie vizitata, intr-un salon unde sfarsesc doamnele imbatranite si saracite, par sa fie un sfarsit gresit pentru o viata sfanta plina de impliniri mari pe taramul Imparatiei lui Dumnezeu.
Atunci, ca si cum i-as fi putut auzi gandurile—sau poate erau gandurile lui Dumnezeu?—am gasit usurare, chiar bucurie, in acel mare cuvant...
| SI TOTUSI |
“Si din pricina aceasta sufar aceste lucruri; dar[totusi] nu mi-e rusine, caci stiu in cine am crezut. Si sunt incredintat ca El are putere sa pazeasca ce I-am incredintat pana in ziua aceea.”
Biblia nu promite niciodata ambasadorilor lui Hristos carari presarate cu petale de trandafiri, carari ale sigurantei in lumea plina de suferinta. In adevar, exista texte din Scriptura care spun exact contrariul, de exemplu Psalmul 34:19: “De multe ori vine nenorocirea peste cel fara prihana...” Chiar si cei mai buni dintre noi mai spun uneori, “sufar aceste lucruri,” asa ca si Pavel.
Oricum am incerca sa-i impunem lui Dumnezeu doctrinele noastre limitate despre ce e corect sau nu, El nu se supune noua. Mama a trei copii trebuie sa aiba trei batoane identice de ciocolata sau deloc. Daca are doar unul, trebuie sa-l imparta egal, masurandu-l cu liniarul, in timp ce cei trei o privesc cu nerabdare.
Nu ne-o putem imagina pe mama aceea punand pe cel mic inaintea celorlalti doi si dandu-i lui batonul intreg, daca nu are vreun merit de necontestat.
“Priviti,” sa-i avertizeze mama pe cei doi mai mari fara batoane de ciocolata. “Uitati-va cum savureaza fratele vostru ciocolata aia gustoasa. Se poate vedea placerea in ochii lui si in felul cum isi linge buzele. Bucurati-va impreuna cu el si fiti fericiti.”
Si totusi, exact asta face Dumnezeu. Il ridica pe unul la mare vaza inaintea celorlalti, ii pune picioarele la loc larg si-i binecuvanteaza lucrarea in fata lumii. Altul, insa, isi cheltuie viata in jungla, Fortele Aeriene Peruviene ii doboara avionul omorandu-i nevasta si copiii. Lucrare, greutati, suferinta, binecuvantare, miracole, semne, minuni si o agonie de nedescris sunt talmes-balmes in cosul lui zilnic, sfidand explicatiile noastre confortabile si formulele noastre ingrijite dar marunte despre credinta.
Doar un singur cuvant poate sa le dea sens tuturor, sa le dea un inteles de biruinta si bucurie, intrucat acest cuvant imprastie miezul de noapte al confuziei temporale si-l schimba cu zorii unei semnificatii eterne.
| SI TOTUSI |
Satana si-a repetat argumentele, si-a memorat bine lectia, si nu pierde niciodata ocazia de a-si infinge pumnalul adanc in tesutul moale, fara aparare, al durerii noastre. “Vezi,” zice el, ”ce este Dumnezeul tau. Vezi cum e. Te lasa sa muncesti ca un rob, sa-si desarti inima, sa predici pana cazi, sa te rogi fara incetare, si apoi te rasplateste cu o ruptura in biserica, cu batrani maniosi si oi turbate care sunt in stare sa te rupa in bucati. Poti sa zici ca nu-i asa?”
“Nu pot.”
“Suferi sau nu suferi?”
“Sufar.”
“Si ce ai de zis in fata acestor incurcaturi fara capat?” te ia el in ras.
| SI TOTUSI |
Daca pe o parte a acestui mare cuvant se afla confuzia si rana noastra, ce este oare de cealalta parte? Noi stam neclintiti langa cuvantul “totusi.” De o parte a cuvantului este greutatea straduintelor noastre aparent nerasplatite, atat de coplesitoare in densitatea lor. De alta este un adevar biblic neschimbat si care nu poate fi schimbat.
In 2 Timotei 1:12, Pavel ne prezinta un imn format din doua parti, care urmeaza lui "dar [totusi] nu mi-e rusine." Fiecare din cele doua parti este, prin sine insusi, minunata. Impreuna sunt magnifice:
1. Pavel spune, “Stiu in cine am crezut...” In mijlocul incercarii focului, faptul ca stii cine este Dumnezeu ramane adevarul mare, infinit mai mare decat ceea ce se intampla. Pune-ti credinta in minunile lui Dumnezeu, si vei fi pregatit in fata atacului celui rau. Ancoreaza-ti sufletul in Dumnezeul minunilor si imprejurarile nu-ti vor putea clinti nadejdea. Cel in care ai crezut s-ar putea sa-ti fie intr-o zi singurul sprijin. Dar iti va fi de ajuns.
2. “...si sunt incredintat ca El are putere sa pazeasca ce I-am incredintat pana in ziua aceea.” Viata ta, credinta ta si faptele facute pentru Hristos din dragoste nu sunt pierdute in fata lui Dumnezeu, ca sub un morman de hartii pe o masa dezordonata. Indiferent de ce gandesti chiar acum, sau ce-ti tipa Satana in ureche, Dumnezeu, cu grija si dragoste, pastreaza tot ce I-ai dat in maini. Nimic nu este pierdut. Nimic nu este nici macar ratacit pentru un timp. In acea zi, in zorii minunati ai revelarii depline a adevarului, totul va fi chiar acolo, in mainile Lui.
Aceasta parte a pasajului poate fi foarte bine citita exact invers,”Stiu in cine am crezut. Si sunt incredintat ca El are putere sa pazeasca ce mi-a incredintat pana in ziua aceea.”
Citit astfel acest cuvant aduce o asigurare dulce ca Dumnezeu nu va pune peste noi nici o povara, chemare, responsabilitate sau lucrare pe care sa le lase din mana Sa. Responsabilitatea ultima a rezultatului nu este a mea—ci a Lui. Responsabilitatea mea este de a aseza din nou, intentionat, in mainile Sale ceea ce El mi-a dat.
Acest lucru nu este valabil doar pentru misionarii care mor in lucrare, ci pentru toti cei care se simt fara apreciere in viata. Pentru mama ale carei sacrificii zilnice sunt nebagate in seama de cei pentru care trudeste. Pentru tipul de sot si tata obisnuit, fara stralucire si creativitate deosebite, care plateste ratele, care sapa gradina din spatele casei si se duce la sedintele cu parintii. Pentru fostul sef care se intreaba daca fostii sai subalterni isi mai amintesc sau apreciaza eforturile sale de a-i tine pe stalele de plata prin trei perioade de recesiune. Pentru invatatoarea plina de dedicare creativa, dintr-o scoala saraca, care-si risipeste energia cu niste barbari ticalosi carora nici in cot nu le pasa de eforturile ei eroice de a aprinde o scanteie de viata in ei.
In vacarmul batjocoritor al acuzatiilor demonice de pierdere de timp, noi putem sopti acel cuvant maret care pune vrajmasul pe fuga si transforma in sarbatoare vietile celor lipsiti de apreciere.
| SI TOTUSI |
Eu stiu cine este Dumnezeul meu, si sunt pentru veci convins ca El nu va lasa nimic sa ramana nevazut si nerasplatit. Cand Satana infasoara incet valul mohorat, dar asa de molatic, al auto-compatimirii in jurul umerilor nostri cazuti in jos si incepe sa ne sopteasca in ureche, nu trebuie sa-l lasam sa-si sfarseasca propozitia.
“Ce zici de toate...?”
Totusi.
“Cine-ti va plati toate...?”
Si totusi.
“Uita-te, au uitat toate...”
| SI TOTUSI |
No comments:
Post a Comment