SI TOTUSI... DESPRE ASCULTARE CAPITOLUL 5
Luca 5:5
Porunca lui Isus suna ca o luare in ras o pescarului transpirat si obosit. Era lumina deplina. Chiar si acest tamplar trebuia sa stie ca in Marea Tiberiadei nu se prinde peste ziua, pe lumina. Petru s-a straduit toata noaptea—la timpul potrivit—cu plasele ude si grele, pana cand spatele-i urlase de durere. De multe ori a avut impresia ca plasele goale sunt mai grele decat pline. Chinuindu-se sa prinda peste cand era posibil sa prinda peste, oare acum, in plina lumina, se mai cuvenea sa intinda plasele cand era in mod evident fara rost sa o faca?
Apoi, mai erau si oamenii de pe tarm. Marea, de fapt lacul, nu era prea lat si de pe tarm se putea vedea barca cu pescarii si cu pasagerul misterios. Petru stia ca arata ca un prost sa arunce mrejele deasupra apelor stralucitoare. Ii si auzea razand, zeflemisindu-l pe deasupra unduielilor zambitoare si a pestilor. Si nu-i placea sa fie luat in ras.
Oricum, era trudit, foarte trudit si descurajat si nu-i venea deloc sa urmeze capriciile lipsite de sens ale rabinilor itineranti. Pana la urma, nu era oare barca lui, spatele lui si timpul lui? Oare acest Nazarinean deranjant avea sa puna mana sa-l ajute? Mai mult ca sigur nu. Vizitatorului care tot invartea de carma, ca si cand ar fi stiut totul despre pescuit, putin parea sa-i pese de muschii lui Petru. Si ce daca? Ce daca era obosit, peste masura de obosit, si mort de foame? N-avea dreptul? N-ar fi trebuit sa se duca acasa, ca orice pescar obosit, sa manance si sa doarma dupa noaptea fara peste, fara sa-i tina profetii din satele de pe uscat lectii despre cum se pescuieste?
Bine, bine! O va face, dar nu inainte de a-si spune parerea despre tampenia asta, destul de tare ca sa stie toti de pe mal ca n-a fost idea lui. Bine, bine. Tamplarul vrea mreje—va primi mreje, ude, grele, goale in lumina soarelui. Daca asta vrea, asta va avea.
"Toata noaptea ne-am trudit si n-am prins nimic," i-a explicat Petru, stapanindu-si cu greu inima razvratita, ca sa nu ridice tonul. Cum sa fie de acord? Avea nevoie de un cuvant care sa-l treaca din impotrivirea nerostita la ascultare. Si totusi... A lasat el cumva bunavointa sa-i patrunda in inima? Spera ca nu. O indoiala trista, epuizata, o repulsie? Poate ca da, putin... Ceva s-a strecurat intr-un colt al inimii lui, si cuvantul a iesit. "Totusi, la cuvantul Tau, voi arunca mrejile."
Da, a spus-o deja. Acum trebuia sa o faca. Azvarlind mreaja si intinzand-o fara nadejde ca o retea deasupra suprafetei de azur a lacului, Petru zambea rabdator catre invatatorul care privea fix la fata lata si decolorata a pescarului. N-a spus nimic nici cand plasa s-a scufundat, lasand pe suprafata apei diamante de lumina. Sa pescuiesti ziua! Asta arata cat de mult stiu tamplarii si rabinii despre meseria asta.
Petru a strans coarda ca sa inchida mreaja si a inceput sa o traga, dar nu usor cum se astepta ci cu un efort care-i indoia spatele. Nu se poate. Mreaja se apropia de suprafata, iar soarele, asemeni unui ras zglobiu, se juca si dansa deasupra trupurilor argintii care incercau nebuneste sa sara afara, departe unul de altul si de mreaja. Petru era incremenit. Niciodata, nici in cea mai grozava noapte de pescuit n-a facut o captura ca asta. Nu era ceva normal; era ceva supra...
Pe deasupra umarului L-a privit pe Rabi. Zambea oare? Avea o sclipire in ochi sau era doar soarele? Pestele e peste, a hotarat Petru. Nu vazuse sensul pescuirii in mijlocul zilei, Totusi, cat a prins acum era munca de o saptamana. Da, chiar asa.
| SI TOTUSI |
Lucram uneori cu iluzia intrucatva apasatoare ca ascultarea este intotdeauna bucurie. “Sa fiu rastignit cu susul in jos? Oh, Iti multumesc, Doamne. Cum sa nu, cu bucurie. Ha, ha, poate fi ceva mai fain?” Sa nu cadem in absurd. Exista locuri in care El ne duce sau ne cheama, poveri pe care ne cere sa le ridicam si obligatii asa de obositoare incat nu au mai mult sens ca pescuitul in miezul zilei pentru Petru.
Ne este permis, in ciuda a ceea ce zic unii, sa ne explicam lui Dumnezeu. El nu se supara. Se parea ca Isus n-a inteles situatia, si Petru s-a dat peste cap sa-I explice. Si tu poti face asta. Dumnezeu te va lasa sa-I vorbesti. El este suveran, nu rudimentar.
“Doamne, biserica asta nu este potrivita pentru mine. Eu am nevoie de o biserica care creste, in centrul orasului.” “Doamne, stiu ca Tu mi-ai spus sa-mi chem colegul la adunare, dar el este ateu, si inca unul foarte morocanos, om de nimic.” “ Doamne, stiu ca Tu vrei s-o iert pe soacra-mea, dar Tu inca n-ai intalnit-o pe soacra-mea.” “Ridica-te si umbla? Nu vezi, Doamne, ca am picioarele strambe si nu le pot folosi?”
Dumnezeu e mare. El nu este afectat sau descurajat de obiectiunile, comentariile sau explicatiile noastre. Spune-I Lui totul. Sigur... ca Lui ii scapa nuantele subtile ale problemei; din punctul Lui de vedere atat de limitat nu poate vedea ramificatiile atat de evidente tie... deci spune-I-le. Sunt sigur ca va aprecia ajutorul tau!!!
Totusi, dupa ce termini de spus totul si El sta doar la celalalt capat al barcii si te priveste, trebuie sa iei o decizie. Dumnezeu te asculta, dar nu se va certa cu tine. El doar asteapta muindu-si degetul in apa in timp ce iti studiaza fizionomia. El ti-a spus deja ce sa faci. Tu i-ai spus motivele pentru care n-are rost. Acum, ce vei face?
| SI TOTUSI |
Si totusi al ascultarii neconditionate aduce mai multe minuni decat ne putem imagina. Podul de legatura dintre descurajarea noastra si voia lui Dumnezeu este si totusi, iar de cealalta parte ne asteapta plase bombate pline cu binecuvantarile Sale.
C. T. Studd avea peste cincizeci de ani, bolnav si cu o nevasta invalida. Nici un bord de misiune englez nu s-ar fi gandit macar sa-l trimita in misiune, si inca in cea mai periculoasa regiune a Africii. Studd si sotia sa Priscilla lucrasera pentru Domnul in India si dupa orice logica aveau acum nevoie de odihna in Anglia. Dar Studd a auzit chemarea Domnului sa plece in Africa Centrala.
Necunoscuta, fara harti, cu tulburari in multe locuri, violenta si plina de boli tropicale, Africa Centrala din secolul al nouasprezecelea era considereata un “cimitir al misionarilor.” Daca Dumnezeu chema pe cineva acolo, cu siguranta nu pe un englez in varsta, infirm, fara sprijin din partea vreunui bord de misiune. Dumnezeu nu-l va chema pe un astfel de om sa-si lase nevasta tintuita la pat in Anglia sa se roage, sa scrie scrisori si sa adune sprijin financiar pentru sotul ei.
Raspunsul lui Studd? Si totusi. Studd s-a dus acolo, si Dumnezeu i-a asigurat nevoile, si trezirea spirituala a venit in Africa Centrala. Nu si-a vazut sotia timp de doisprezece ani. A fost frecvent criticat, subiect de controversa, dar folosit cu tarie de Dumnezeu.
Exista o alta realitate care asteapta dupa si totusi al ascultarii. Nu trebuie s-o facem tema centrala, dar este si ea o componenta a intregului. Binecuvantarile. Binecuvantari miraculoase, supranaturale, abundente, asteapta sa umple mrejele celui trudit din cale-afara care, in ciuda tuturor lucrurilor, mai arunca odata mreaja, exact cum i se cere.
Cand Petru si-a tras mrejele afara, erau in mod miraculos pline. Petru a recunoscut imediat ca este vorba de o pescuire miraculoasa si a fost mai deschis ca niciodata sa auda un cuvant care sa-i schimbe destinul. Asta nu inseamna ca trebuie sa facem cu Dumnezeu un targ de felul: “Bine, bine, Te voi asculta, dar fa bine si umple-mi plasele!”
Nonsens! El vorbeste; noi ascultam—punct. Cu toate acestea, trebuie sa spunem ca ascultarea elibereaza puteri miraculoase. Zidurile Ierihonului n-au cazut doar prin credinta din inima lui Iosua, ci si prin credinta din picioarele lui si ale armatei sale. In mod frecvent se intampla astfel: cu cat porunca este mai imposibila cu atat minunea este mai mare.
Nu ne uita la soarele care straluceste luminand apele si la improbabilitatea de a prinde ceva. Uita-te dincolo de suprafata. Priveste cu ochii credintei, si arunca odata mreaja. Mai intai este si totusi. Doar apoi vine minunea.
Va veni un punct, un moment cumplit de dureros, cand noi, de la un capat al barcii, vom privi fix in ochii nemiscati ai Domnului Hristos sezand calm la celalalt capat si cerandu-ne sa actionam, sa ascultam, sa lucram sau sa sacrificam in ciuda tuturor rationamentelor firesti. Nu, nu vor fi impulsuri nebunesti ale unui om dezechilibrat din punct de vedere emotional. Un om religios dar cu gandirea ratacita se poate duce cateodata spre moarte lasand in urma, pe tarmul marii, un bilet in care sa afirme ca Dumnezeu i-a cerut sa umble pe ape. Acela nu este “si totusi” al credintei, ci doar o presupunere.
Cand, asemeni lui C. T. Studd, sfintii maturi, caliti, au primit un cuvant de la Dumnezeu si apoi, dupa ce s-au luptat, dupa ce I-au spus lui Dumnezeu tot ce simteau, dupa ce I-au prezentat toate argumentele posibile si obiectiunile lor, El a ramas in continuare neschimbat in cerinta Lui, mai este un singur cuvant care sa-i treaca de la rezistenta la actiune. Aminteste-ti, tu nu trebuie sa intelegi ce ti se cere, sa fii incantat sau macar sa-ti placa. Tu doar trebuie sa arunci mreaja, indiferent ce simti.
Ai auzit vocea lui Dumnezeu sa faci un lucru greu si aparent nerealist? Nu-ti face probleme. Esti intr-o companie excelenta. Moise era un octogenar balbait cand Dumnezeu l-a chemat sa se intoarca in Egipt, in Egiptul unde pe capul lui era pus un pret. Avraam era insurat cu obligatii cand Dumnezeu l-a chemat sa iese si sa plece, fara sa stie macar incotro se va duce. David Wilkerson era pastorul unei adunari de sat, fara experienta in mediul urban, cand Dumnezeu l-a chemat sa lucreze intre gastile din New York. Parintele Damien a fost un preot tanar si sanatos, fara obligatii bisericesti, cand Dumnezeu i-a spus sa se duca sa traiasca intre leprosi, unde in cele din urma a contractat boala si a murit. Si nimanui, nici chiar la maica Teresa, nu i-a facut placere sa ingrijeasca de nenorocitii murdari si bolnavi in stadiu terminal din India. De ce a pus-o Dumnezeu sa-si iroseasca energiile intre muribunzi cand cei vii au atatea nevoi?
Doamne, Petru a fost diferit de noi.
Nu, nu era.
Nu era? Dar Iosua? El cu siguranta era diferit, asa e?
Nu.
Pavel, atunci.
Gresit.
Ilie?
Ca si voi.
Ei bine, cum de au facut atunci atatea minuni?
Pentru ca atunci cand Eu am poruncit, ei au raspuns.
Ce Ti-au raspuns, Doamne?
| SI TOTUSI |
Cand esti prea obosit, prea batran, prea tanar, sarac sau prins cu obligatii pentru lucrarea Domnului, spune-i Lui despre acestea toate. Spune-i Lui despre noptile lungi si negre de pescuit fara rezultat. Spune-i ca te doare spatele si bratele si ca, oricum, in lacul unde te gasesti pestii nu musca ziua si ca esti suprins ca El nu stie asta. Spune-i Lui toate acestea.
Apoi priveste in ochii Lui minunati, linistiti, senini, si spune:
“Totusi, la cuvantul Tau...”
No comments:
Post a Comment