Christianity can be condensed into four words: Admit, Submit, Commit and Transmit. -Samuel Wilberforce
“Sfinteasca-se Numele Tau”
Dupa modul de adresare pe care ni l-a aratat Domnul Isus si care este “Tatal nostru care esti in ceruri,” urmeaza trei cereri care au in vedere slavirea lui Dumnezeu. Prima cerere este: “Sfinteasca-se Numele Tau”; a doua: “vie imparatia Ta”; a treia: “faca-se voia Ta, precum in cer asa si pe pamant.” Apoi urmeaza trei cereri care au in vedere nevoile noastre, interesele noastre. Acestea sunt: prima: “painea noastra cea de toate zilele, da-ne-o noua astazi”; a doua: “si ne iarta noua greselile noastre, precum si noi iertam gresitlor nostri”; a treia: “si nu ne duce in ispita, ci izbaveste-ne de cel rau.”
Are vreo insemnatate faptul ca Domnul Isus, in rugaciunea aceasta pe care ne-o da drept model, pune inainte cererile care au in vedere slavirea lui Dumnezeu si dupa aceea cererile care au in vedere nevoile noastre? – Da, este raspunsul la aceasta intrebare; cred ca prin aceasta Domnul Isus vrea sa ne invete ca in rugaciunile noastre, in purtarea noastra, in activitatea noastra, noi trebuie sa urmarim in primul rand slaviea lui Dumnezeu si in al doilea rand nevoile noastre, ineresele noastre.
De altfel, lucrul acesta se potriveste cu ceea ce ne invata Cuvantul in multe locuri. De pilda, la 1 Corinteni 10.31 citim: “Deci, fie ca mancati, fie ca beti, fie ca faceti altceva, sa faceti totul pentru slava lui Dumnezeu.” Astfel, in orice lucru, fie mic, fie mare, cel dintai gand care sa ne calauzeasca trebuie sa fie acesta: Dumnezeu sa fie slavit prin lucrul acela. Asta inseamna ca, daca Numele lui Dumnezeu nu este slavit prin acel lucru, trebuie sa ne oprim de la el. La 1 Petru 4.11 citim asa: “Daca vorbeste cineva, sa vorbeasca cuvinele lui Dumnezeu; daca slujeste cineva, sa slujeasca dupa puterea pe care i-a dat-o Dumnezeu, pentru ca in toate lcrurile sa fie slavit Dumnezeu, prin Isus Hristos, a caruia este slava si puterea in vecii vecilor.”
Pe de alta parte, sa ne aducem aminte de felul cum s-a purtat un insemnat slujitor al lui Dumnezeu din vechime si anume Moise, intr-o imprejurare grea pentru poporul Israel. Urcandu-se pe munte, dupa porunca lui Dumnezeu, ca Dumnezeu sa-i dea cuvintele Sale, Moise a zabovit acolo. Poporul, cand a vazut ca Moise zaboveste atat de mult, s-a gandit ca poate nu se va mai inapoia niciodata. De aceea s-au indreptat spre Aaron, fratele lui Moise si i-au zis: Haide, fa-ne un dumnezeu care sa mearga inaintea noastra, caci Moise, omul acela care ne-a scos din tara Egiptului, nu stim ce s-a facut. Aaron i-a ascultat, caci i-a fost frica de popor. Le-a cerut cerceii, bratarile de aur, le-a topit, a turnat din ele un vitel de aur si ei au inceput sa se inchine inaintea acestui obiect facut de mainile lor, spunand: “Israele, iata dumnezeul tau, care te-a scos din tara Egiptului!”
Atunci Domnul i-a zis lui Moise: “Scoala-te si coboara-te, caci poporul tau, pe care l-ai scos din tara Egiptului, s-a stricat. Foarte curand s-au abatut de la calea pe care le-o poruncisem Eu; si-au facut un vitel turnat, s-au inchinat pana la pamant inaintea lui, i-au adus jertfe si au zis: “Israele, iata dumnezeul tau, care te-a scos din tara Egiptului!”
Domnul i-a zis lui Moise: “Vad ca poporul acesta este un popor incapatanat. Acum, lasa-Ma: mania Mea are sa se aprinda impotriva lor si-i voi mistui; dar pe tine te voi face stramosul unui neam mare.”
Sa vedem ce raspunde Moise la aceste cuvinte ale lui Dumnezeu, ce urmareste el: interesele sale personale ori altceva? Mose nu urmareste interesele sale personale, ci altceva si anume urmareste, in primul rand, ceea ce ar trebui sa urmareasca fiecare credincios, adica slavirea numelui lui Dumnezeu.
“Moise s-a rugat Domnului, Dumnezeului sau si a zis: Pentru ce sa se aprinda, Doamne, mania Ta impotriva poporului Tau, pe care l-ai scos din tara Egiptului cu mare putere si cu mana tare? Pentru ce sa zica egiptenii: “Spre nenorocirea lor i-a scos, ca sa-i omoare prin munti si ca sa-i stearga de pe fata pamantului?” Intoarce-Te din iutimea maniei Tale si lasa-Te de raul acesta, pe care vrei sa-l faci poporului Tau. Adu-Ti aminte de Avraam, de Isaac si de Israel, robii Tai, carora le-ai jurat pe Tine Insusti: “Voi inmulti samanta voastra ca stelele cerurilor, voi da urmasilor vostri toata tara aceasta, de care am vorbit, si ei o vor stapani in veac.”
Cat il durea pe Moise ca egiptenii vor auzi ca poporul lui Dumnezeu scos din Egipt, a fost prapadit de Dumnezeu cand mergea spre tara Cananului! “De ce sa se vorbeasca de rau despre Tine, Dumnezeule?” intreaba Moise. Lucrul acesta ar fi o durere pentru mine. Nu face lucrul acesta, nu-i prapadi! La ce imi va folsi mie faptul ca voi avea un nume mare in lumea aceasta, daca Numele Tau va fi vorbit de rau de oameni? Si Domnul l-a ascultat pe Moise. Iata dar ca in imprejurarea amintita, Moise a urmarit slavirea Numelui lui Dumnezeu.
O! de-am invata si noi de la Moise frumoasa lectie ce ne-a dat-o!
De aceea, cand este vorba sa cugetam ceva, sa vorbim sau sa scriem ceva, cand este vorba sa ne ducem undeva, sa facem ceva sau sa lucram ceva, sa ne punem urmatoarea intrebare: Este slavit Dumnezeu prin lucrul acesta sau nu? Nu cumva prin aceasta va fi vorbit de rau Numele lui Dumnezeu? Si atunci sa mergem inainte daca Dumnezeu este slavit si sa ne oprim daca Numele Lui ar fi vorbit de rau.
Sa urmarim slavirea Numelui lui Dumnezeu, nu interesul si satisfactia noastra egoista si numai daca nevoia si placerea noastra se armonizeaza cu slavirea Numelui lui Dumnezeu, numai atunci sa facem lucrul ce ne sta inainte.
Sa ne ocupam acum cu cea dintai cerere care are in vedere slava numelui lui Dumnezeu: “Sfinteasca-se numele Tau!” Cum trebuie sa intelegem aici? Numele lui Dumezeu sa se sfinteasca El singur, adica sa Se sfinteasca El pe Sine Insusi? Trebuie sa intelegem asa: numele lui Dumnezeu sa fie sfintit de noi, adica noi sa facem lucrarea prin care numele lui Dumnezeu sa fie sfintit. Si daca aceste cuvinte de aici s-ar fi tradus astfel: “Sa fie sfintit numele Tau,” tot asa de buna ar fi fost traducerea ca si cea data prin cuvintele: “Sfinteasca-se numele Tau!”
In al doilea rand se pune o alta intrebare: ce trebuie sa intelegem prin “numele lui Dumnezeu”? Trebuie sa intelegem oare numai cuvantul cu care noi numim pe Dumnezeu, si deci numai rostirea acestui cuvant sa fie sfintita de catre noi? Nu! Negresit, cuvantul cu care noi numim o persoana, cuvantul cu care numim un lucru, aceste cuvinte ne aduc inainte insusirile acelei persoane, insusirile acelui lucru.
De pilda, eu am avut o fetita care la varsta de cinci ani s-a imbolnavit si a trecut la Domnul Isus. Cand imi aduc aminte de numele ei, cand ii rostesc numele, imi apar in minte trasaturile ei fine, ochii ei negri ca pacura. In acelasi timp imi aduc aminte ca era un copil care se indreptase spre Dumnezeu si care, probabil din pricina aceasta, suporta fara sa se supere unele din neajunsurile pe care i le faceau fratii sau surorile ei. De pilda, daca un frate sau o sora o tragea de par, ea rabda, nu zicea nimic.
Deci, numele unei persoane ne aduce aminte si de chipul fizic al acelei persoane, dar si de insusirile ei sufletesti.
Pe cand locuiam la Giurgiu, multi ani de-a randul ma duceam cu familia la Campulung, vara, in vacanta. Acolo era o gradina foarte frumoasa, cu faneata, cu nuci si cu niste boschete in fund. De multe ori in gradina aceasta s-au tinut adunari pentru vestirea Evangheliei. In gradina aceasta sedeam ceasuri intregi cugetand la Cuvantul lui Dumnezeu. Frumoase clipe am petrecut aici inainta lui Dumnezeu. Ei bine, cand imi aduc aminte de gradina de la Campulung, imi vine in minte infatisarea ei, precum si sentimentele placute pe care le-am trait in aceasta gradina.
Ei bine, este firesc ca numele lui Dumnezeu sa trezeasca in mintea celor ce cunosc pe Dumnezeu, sa trezeasca insusirile Lui. De pilda, cand auzim cuvintele Scripturii: “La inceput Dumnezeu a facut cerurile si pamantul” ne gandim la puterea extraordinara a lui Dumnezeu si la intelepciunea Lui, prin care a creat aceste lucruri. Cand ne gandim insa la crucea de pe Golgota, atunci ne vin in minte alte insusiri ale lui Dumnezeu: sfintenia Lui, care a pedepsit fara crutare pe Domnul Isus din pricina vinei noastre, dar si dragostea Lui, ca L-a pedepsit pe El in locul nostru, pentru ca noi sa fim iertati. Tot asa, cand auzim numele lui Dumnezeu, ne aducem aminte de insusirile Lui si in sufletele noastre se nasc anumite sentimente: respect fata de Creatorul, admiratie fata de maretia zidirii pe care a intocmit-o El, recunostinta pentru mantuirea cea mare pe care El ne-a dat-o in Domnu Hristos, prin jertfirea Lui pe cruce.
Revenim la intrebarea pe care am pus-o: ce intelegem prin numele lui Dumnezeu? Intr-adevar, cea dintai cerere, cum am vazut, este aceasta: “Sfinteasca-se numele Tau.” Si este o cerere pe care Domnul Isus vrea s-o auda de la fiecare dintre noi. Ce se intelege dar prin numel lui Dumnezeu? Nu numai simplul cuvant, ci insasi fiinta lui Dumnezeu cu insusirile ei, intelegem deci pe Dumnezeu Insusi. Cererea: “Sfinteasca-se numele Tau” s-ar putea reda si in felul acesta: “Sa fii sfintit Tu, Dumnezeule, sa fie sfintita fiinta Ta, Dumnezeule!”
Aceasta intelegere de altfel ne-o arata Scriptura. De pilda, la Geneza 4.26 citim asa: “Lui Set i s-a nascut un fiu si i-a pus numele Enos.” Enos insemneaza “slabiciune.” Set era credincios. Pe semne Enos invatase de la tatal sau ca omul este slab. Si se mai spune acolo: “Atunci au inceput oamenii sa cheme numele Domnului.” Desigur, nu este vorba numai de simplul nume al Domnului, ci este vorba de Dumnezeu Insusi. Atunci au inceput oamenii sa cheme pe Dumnezeu in ajutor, atunci au inceput sa mareasca pe Dumnezeu pentru intelepciunea Lui, pentru bunatatea Lui.
La Geneza 12.8 se arata despre Avraam, dupa ce a strabatut tara Canaanului, ca el nu putea sa traiasca fara sa aiba legatura cu Dumnezeu. Pentru el, viata nu avea niciun rost daca nu sta in stransa legatura cu Dumnezeu, daca nu adora pe Dumnezeu. De aceea el face un altar. Avraam a zidit si acolo un altar Domnului si a chemat numele Domnului, adica a chemat pe Domnul Insusi.
Stiti ce se spune apoi despre Iov dupa ce i s-au adus la cunostinta nenorocirile care l-au lipsit de bogatiile lui si de fiii lui. A zis: “Domnul a dat, Domnul a luat, binecuvantat sa fie numele Domnului,” deci binecuvantat sa fie Domnul Insusi.
In 1 Imparati 5, Solomon zice: “Iata ca am de gand sa zidesc o casa numelui Domnului, Dumnezeului meu,” deci chiar lui Dumnezeu Insusi.
Iar Domnul Isus, in rugacunea de la Ioan 17, spune aceste cuvinte: “Am facut cunoscut numele Tau oamenilor pe care Mi i-ai dat din lume.” Domnul Isus ne-a facut cunoscut simplul nume al lui Dumnezeu? Nu. El ne-a facut cunoscut pe Dumnezeu in primul rand, in dragostea Lui mantuitoare. “Am facut cunoscut numele Tau oamenilor pe care Mi i-ai dat” insemneaza: Te-am facut cunoscut pe Tine, Dumnezeule; Te-am facut cunoscut in ceea ce esti Tu, in fiinta Ta, in insusirile Tale, pentru ca oamenii sa se teama de Tine, dar sa se si apropie de Tine, care ii iubesti si care M-ai trimis pe Mine, pentru ca prin Mine sa se apropie de Tine… Deci, prin “numele “ lui Dumnezeu trebuie sa intelegem pe insusi Dumnezeu, trebuie sa intelegem insasi fiinta Lui, cu toate insusirile ei, atotputernicia Lui, intelepciunea Lui, sfintenia Lui, iubirea Lui, bunatatea Lui si asa mai departe.
Dar acum o alta intrebare: Ce inseamna asta: “sa fie sfintit numele Tau”? Noi trebuie sa cerem lucrul acesta, asa cum ne invata Domnul Isus. Sigur ca, daca Domnul Isus ne indeamna sa ne rugam asa, noi trebuie sa intelegem ce vasazica “sa fie sfintit numele lui Dumnezeu.” Ce insemneaza a sfinti un lucru? A sfinti un lucru insemneaza a-l pune deoparte pentru Dumnezeu, a-l consacra in slujba Lui, a-i da deci o intrebuintare aleasa, deosebita.
Cortul sfant din pustie era pus in slujba lui Dumezeu, pentru ca astfel sa fie slavit numele lui Dumnezeu. Vasele de la templu nu se puteau intrebuinta oricum, ci numai in slujba de la templu. Vasazica, a sfinti un lucru inseamna a-l pune deoparte pentru Dumnezeu, a-i da o inrebuintare deosebita, intrebuintare de cinste, a-l consacra pentru Dumnezeu.
Atunci ce insemneaza a sfinti numele lui Dumnezeu? Insemneaza a-L respecta pe Dumnezeu, a-I da cinste, a-L slavi prin cuvintele si prin viata noastra, si toate acestea din pricina insusirilor lui Dumnezeu pe care le-am amintit, dar mai ales pentru sfintenia Lui.
Intr-un loc se spune: “Dumnezeu este lumina si in El nu este pic de intuneric.” In Psalmul 11.9 citim: “Numele Lui este sfant si infricosator.” Iar in Isaia 6 citim: “In anul mortii imparatului Ozia, am vazut pe Domnul sezand pe un scaun de domnie foarte inalt si poalele Lui umpleau templul. Serafimii stateau deasupra Lui si fiecare avea sase aripi: cu doua isi acopereau fata, cu doua isi acopereau picioarele si cu doua zburau. Strgau unul la altul si ziceau: “Sfant, sfant, sfant este Domnul ostirilor! Tot pamantul este plin de marirea Lui!” Si se zguduiau usiorii usii de glasul care rasuna si casa s-a umplut de fum”
“Atunci am zis: “Vai de mine! Sunt pierdut, caci sunt un om cu buze necurate, locuiesc in mijlocul unui popor tot cu buze necurate si am vazut cu ochii mei pe Imparatul, Domnul ostirilor!” Dar unul din serafimi a zburat spre mine cu un carbune aprins in mana, pe care-l luase cu clestele de pe altar. Mi-a atins gura cu el si a zis: “Iata, atingandu-se carbunele acesta de buzele tale, nelegiuirea ta este indepartata si pacatul tau este ispasit.”
Carbunele acesta rosu aprins ne aduce aminte de sangele Domnului Hristos, prin care noi, vinovati de atatea pacate, ne putem apropia de Dumnezeu, ca sa fim curatiti si sa putem avea legatura cu El. Prin sangele Domnului Hristos, Dumnezeu inlatura orice pacat, orice vina.
Sa ne aducem aminte ca si in Apocalipsa 1, apostolul Ioan istoriseste despre Domnul Hristos care i S-a aratat ca Domn, ca unul care judeca. “Capul si parul Lui erau albe ca lana alba, ca zapada; ochii Lui erau ca para focului; picioarele Lui erau ca arama aprinsa si arsa intr-un cuptor; si glasul Lui era ca vuietul unor ape mari. In mana dreapta tinea sapte stele. Din gura Lui iesea o sabie ascutita cu doua taisuri si fata Lui era ca soarele, cand straluceste in toata puterea lui. Cand L-am vazut, am cazut la picioarele Lui ca mort. El Si-a pus mana dreapta peste mine si a zis: Nu te teme!”
Cand ingerii despre care am citit in prorocul Isaia canta: “Sfant, sfant, sfant este Domnul ostirilor,” ei parca dau un concert, un concert frumos, in care ei sunt uimiti de insusirile desavarsite ale lui Dumnezeu si indeosebi sunt uimiti de sfintenia lui Dumnezeu.
Dar Domnul Hristos ne indeamna si pe noi sa ne rugam: “Sfinteasca-se numele Tau!” Prin aceasta El doreste ca un astfel de concert sa se inalte si de pe pamant, din sufletele oamenilor. De aceea ne invata El “sa fie sfintit Dumnezeu.”
Intr-o epistola sunt aceste cuvinte: “Sfintiti in inimile voastre pe Hristos ca Domn.” De multe ori m-am intrebat: ce insemneaza sa sfintim in inimile noastre pe Hristos ca Domn? Acum, cu lumina pe care o avem din Cuvantul lui Dumnezeu, a sfinti pe Dumnezeu insemneaza a-L respecta mai ales pentru sfintenia Sa; astfel intelegem ce insemneaza sa-L respectam pe Domnul Hristos ca Domn, care a capatat acest drept asupra noastra prin faptul ca ne-a creat, dar si prin faptul ca ne-a rascumparat prin sangele Sau.
Cum vom sfinti noi numele lui Dumnezeu in mod practic? Laudandu-L. Cine sa laude pe Dumnezeu, cine poate sa-L laude? Cei ce-L cunosc: cei ce-L cunosc prin Domnul Hristos; cei ce-L cunosc in dragostea Lui mantuitoare, aratata la cruce; cei ce-L cunosc din Cuvantul Lui, cei ce-L cunosc si din zidirea creata de El; cei ce-L cunosc din natura inconjuratoare.
Sfintim pe Dumnezeu daca Il respectam, daca Il iubim, daca Il adoram. Sfintim pe Dumnezeu daca ne incredem in El, daca ne incredem in Cuvantul Lui si raspundem “da” la tot ce ne spune El.
Sfintim pe Dumnezeu daca ascultam de El, daca ne abatem de la ceea ce este rau si daca mergem pe calea Lui, care este calea sfinteniei. Asa a mers Iosif, credinciosul din Vechul Testament, care a fugit de pacat, din pricina ca el intelesese sa sfinteasca pe Dumnezeu.
Sfintim pe Dumnezeu daca Il urmam, daca Il iubim, daca avem aceleasi simtaminte ca El, daca mergem pe urmele Lui. Citim la Efeseni 5.1: “Urmati dar pilda lui Dumnezeu, ca niste copii preaiubiti.” La 1 Petru 1.15-16 citim: “Dupa cum Cel ce v-a chemat este sfant, fiti si voi sfinti in toata purtarea voastra, caci este scris: “Fiti sfinti, caci Eu sunt sfant.”
Daca noi care ne-am intors la Dumnezeu suntem sinceri cu noi insine, vom gasi multe lucruri care arata ca n-am sfintit totdeauna numele lui Dumnezeu. De pilda, cand sunt neintelegeri intre sotii credinciosi, prin aceasta nu este sfintit numele lui Dumnezeu. Cand sunt certuri, neintelegeri intre fratii credinciosi, prin aceasta nu este sfintit numele lui Dumnezeu. Cand credinciosul umbla dupa slava lumii, cand este lumesc, razbunator, dusmanos, prin aceste lucruri nu sfinteste numele lui Dumnezeu. De aceea trebuie sa ne rugam: “Sfinteasca-se numele Tau in viata noastra!’ si trebuie sa ne curatim de tot ce vine de la firea pamanteasca si nu se potriveste cu indemnul Domnului Hristos: sa fie sfintit numele lui Dumnezeu!
Daca ne gandim la atatia din jurul nostru care tagaduiesc pe Dumnezeu, daca ne gandim la atatia din jurul nostru care traiesc fara sa tina socoteala de Dumnezeu, de Cuvantul lui Dumnezeu, daca ne gandim la atatia care batjocoresc numele lui Dumnezeu, daca ne gandim la atatia care se indreapta spre o pierzare vesnica, nu intelegem noi ca Domnul Isus, in rugaciunea aceasta, ne indeamna sa ne rugam fierbinte si cu staruinta, pentru ca cei amintiti mai sus si tot mai multi din jurul nostru sa ajunga sa sfinteasca si ei pe Dumnezeu?
Lucrarea de a face pe cei din jurul nostru sa ajunga sa sfinteasca si ei pe Dumnezeu, intorcandu-se la Dumnezeu, lucrarea aceasta nu este data ingerilor s-o faca, ci noua.
Sa ne lasam patrunsi dar de aceste ganduri! Sa dea Dumnezeu sa ne rugam potrivit cu cele invatate de Domnul Hristos prin cuvintele: “Sa fie sfintit numele lui Dumnezeu!”
In acelasi timp sa ne purtam in asa fel, incat sa fie sfintit Dumnezeu prin viata noastra si prin lucrarea noastra.
Emil S. Constantinescu
24 ianuarie 1965
No comments:
Post a Comment