SETEA DUPA ADEVAR POTOLITA -IMPARATEASA DIN SEBA

Christianity can be condensed into four words: Admit, Submit, Commit and Transmit. -Samuel Wilberforce

Împărăteasa din Seba — — setea după adevăr potolită

1 Împărați  10:1-13 și Matei 12:42

O vizită deosebită ne este istorisită în această parte din Scriptură. Este vorba de o împărăteasă cunoscută sub numele de împărăteasa din Seba care a făcut o călătorie la Ierusalim, ca să vadă și să audă pe înțeleptul și credinciosul împărat al iudeilor, Solomon. Țara acestei împărătese se afla în peninsula Arabiei, în apropierea Golfului Persic. 

Împărăteasa aceasta avea un suflet ales. Ea nu socotea că nu-i mai lipsește nimic. Fiind împărăteasă ar fi putut spune că nu-i lipsește nimic pentru că izbutise să se urce pe scara socială în cel mai înalt vârf al ei. Avea glorie omenească. Și, cu toate acestea, ea avea o parte din sufletul ei nemulțumit, nesatisfăcut. Ea nu găsise o deplină satisfacție în puterea ei împărătească. De obicei, oamenii care au putere se simt bine, se simt tari, se simt puternici. Împărăteasa aceasta nu găsise deplină mulțumire în puterea ei și nici în gloria de căpetenie a țării. Împărăteasa aceasta nu era pe deplin mulțumită nici cu averea ei, care, îi dădea posibilități să aibă hrana cea mai aleasă, să aibă îmbrăcămintea cea mai distinsă, cea mai scumpă, locuința cea mai confortabilă și cea mai frumoasă. Împărăteasa aceasta nu era pe deplin mulțumită nici cu cultura ei, cu toate că va fi avut și ea o cultură aleasă, căci, negreșit, a avut toate posibilitățile să-și însușească cultura cea mai înaltă din vremea aceea. 

Era o parte din ființa ei care cerea să fie satisfăcută: era cugetul ei frământat de întrebările de seamă ale vieții, întrebări  pe care și le pun nu numai împărații, nu numai conducătorii de popoare, ci și toții oameni fără deosebire, de la cel mai mare până la cel mai mic, întrebări pe care — sunt sigur – – vi le-ați pus și vi le puneți și dumneavoastră, care ascultați vestirea Evangheliei.  

Nu v-ați întrebat și dumneavoastră: este Dumnezeu, sau nu? Dacă este, cum este El? Și mai departe, nu v-ați întrebat dumneavoastră: este veșnicie sau, cu alte cuvinte, este viață dincolo de mormânt sau totul se termină la groapă? Nu v-ați întrebat apoi și dumneavoastră: avem într-adevăr un suflet nemuritor, răspunzător înaintea lui Dumnezeu pentru faptele pe care le-am făcut? În sfârșit, nu v-ați întrebat și dumneavoastră: ce rost are viața?

Cred că aceste întrebări care au frământat pe împărăteasa din Seba frământă sufletul oricărei ființe omenești. Lucrurile vieții acesteia nu pot să facă sufletul nostru pe deplin fericit; ele cel mult pot să aducă un pic de fericire dar nu sunt în stare să aducă o fericire deplină. O fericire deplină găsește numai omul care a primit răspuns adevărat, sigur,  la marile întrebări ale vieții. Fericire deplină găsește numai omul care — — aflând răspunsurile date de adevăr la aceste întrebări nu se mulțumește numai să știe că este Dumnezeu, că este veșnicie și că fiecare din noi avem un suflet răspunzător față de Creator — — ci și apucă mântuirea pe care Dumnezeu s-a îngrijit să ne-o dea în Domnul Hristos, în jertfa Lui de la cruce. Un astfel de om ia iertarea păcatelor pe care ne-a câștigat-o Domnul Isus, umblă în viață ca un om scăpat de osândă, ca un om care are legătură cu Dumnezeu, ca un om care se teme de Dumnezeu și stă sub ascultarea Lui. Un astfel de om umblă în viață ca omul care nu se teme de veșnicie, căci veșnicia pentru el nu mai este ceva necunoscut, ceva care să-i inspire teamă, ci este un timp și un loc de slavă minunată.  

Un om călătorea prin pustie.  E greu să umbli prin pustie, unde sunt întinderi de nisip cat vezi cu ochii, căldură, soare, vânt! Totuși, din loc în loc, în imensele pustiuri sunt niște insule de verdeață numite “oaze”; În aceste oaze, vezi copaci cu fructe gustoase și mult dorite de călătorii care trec prin aceste locuri. De asemenea, în oaze, întâlnim izvoare de apă rece și limpede, care-ți potolesc setea. Călătorul nostru ajuns flămînd într-o oază; n-a găsit însă nici o fructă în pomii de acolo. Era tare amărît. Sub copac, zărește însă o traistă . Și-a zis: “Te pomenești că e o traistă plină cu de-ale mâncării. Ce bine ar fi!” Dar, când se apropie, ce să vadă în traistă? Niște pietre scumpe. Pierduse traista aceasta unul din călătorii care trecuse prin oază. La ce foloseau călătorului nostru pietrele scumpe, când el era gata să moară de foame? Tot așa, la ce ne folosesc lucrurile lumii acesteia, dacă ele nu pot să ne satisfacă năzuința după adevăr și după mântuirea sufletului, năzuință pe care nu poate s-o satisfacă decât Domnul Isus, Singurul care ne dă răspuns potrivit cu adevărul la întrebările de căpetenie ale vieții și care singur în același timp, ne dă și apropierea de Dumnezeu, prin sângele pe care El L-a vărsat pe crucea de pe Golgota, când a murit pentru fiecare dintre noi. 

Era o mare artistă, care câștiga mulți bani prin arta ei, dar artista aceasta nu era fericită. Într-o zi, se duce în vizită la o doamnă bogată. Văzând-o amărâtă, doamna aceea o întreabă:

–Ce ai, draga mea ai nevoie de ceva bani? Sunt gata să-ți pun la dispoziție orice sumă vrei.

–Ce am eu nevoie nu poți să-mi dai dumneata. Sufletul meu suspină după iertare, după pace, după adevăr — — iar acestea nu se capătă pe bani.

Ei bine, împărăteasa din Seba — — am spus — — era o ființă aleasă, care nu se considera pe deplin fericită, deși avea toate bunurile vieții, ca împărăteasă peste țara peste care domnea. Ea auzise despre împăratul Solomon al iudeilor, din Ierusalim. Acest împărat zidise Domnului un templu maiestos, nespus de frumos, o adevărată capodoperă de arhitectură, de artă. Împăratul acesta era credincios. Vă mirați de lucrul acesta? Ce bine ar fi ca și conducătorii popoarelor să fie oameni credincioși! Ce bine ar face ei prin pilda lor, popoarelor pe care le cârmuesc. Împăratul Solomon era și un om înțelept, având nu numai înțelepciune omenească, ci mai ales înțelepciunea care venea de la Dumnezeu, înțelepciunea Cuvântului lui Dumnezeu, înțelepciunea care putea face față tuturor întrebărilor, tuturor adevăratelor nevoi sufletești morale, pe care le are omul. În același timp, împăratul acesta avea și talent de scriitor. Iată cum vorbește cartea sfântă despre el: “Dumnezeu a dat lui Solomon înțelepciune, foarte mare pricepere și cunoștințe multe ca nisipul de pe țărmul mării. Înțelepciunea lui Solomon întrecea înțelepciunea tuturor fiilor Răsăritului și toată înțelepciunea Egiptenilor. El era mai înțelept decât orice om, mai mult decât Etan, Ezrahitul, mai mult decât  Heman, Calcol și Darda, fiii lui Mahol; și faima lui se răspândise printre toate neamurile de prin  împrejurimi.  A rostit trei mii de pilde și a alcătuit o mie cinci cântări. A vorbit despre copaci, de la cedrul din Liban până la isopul care cerște pe zid, a vorbit de asemenea despre dobitoace; despre păsări, despre târâtoare și despre pești. Veneau oameni din toate popoarele să asculte înțelepciunea lui Solomon, din partea tuturor împăraților pământului, care auziseră vorbindu-se de înțelepciunea lui” ( 1 Împărați 4:29-34). 

Trebuie să știm că împăratul Solomon înfățișează în unele privințe pe Domnul Hristos despre care cuvântul lui Dumnezeu spune că “în El sunt ascunse toate comorile înțelepciunii și ale științei” (Coloseni 2:3). 

–Dar bine, împărăteasă din Seba, n-ai tu în țara ta căpetenii religioase care să-ți răspundă la întrebările de seamă ale sufletului tău? N-ai tu în țara ta înțelepți care să dezlege problemele grave ale vieții, probleme care te frământă pe tine atât de mult? Nu ești tu destul de cultă, pentru ca în cultura ta să găsești răspuns la întrebările care-ți stau pe suflet?

–Nu mă satisfac răspunsurile căpeteniilor religioase ale țării mele; nu mă mulțumesc învățăturile înțelepților din țara mea; iar cultura mea nu e nici ea în stare să-mi dea un răspuns satisfăcător la marile întrebări ale sufletului meu.

–Atunci, cine crezi tu că ar putea să-ți dea răspuns mulțumitor la întrebările de seamă ale sufletului tău?

–Numai împăratul Solomon de la Ierusalim, căci el e un împărat credincios și astfel el are nu numai înțelepciune omenească ci și înțelepciune dumnezeiască.

–Dacă e așa să-i scrii o scrisoare și să-l rogi să-ți răspundă la întrebările tale .

–Nu, căci eu am atâtea de întrebat. Într-o scrisoare nu pot spune decât prea puțin. De aceea, mai bine fac eu însămi o călătorie la el. Deși am de străbătut o cale lungă, o cale care cere timp, o cale care cere cheltuială, o cale plină de greutăți și de primejdii, mă voi duce personal la împăratul acesta. Voi lipsi câteva vreme din țara mea și de la cârma țării, și mă voi duce personal la omul acesta vestit, pentru că sunt prea grave problemele pe care vreau să le discut cu el, sunt prea însemnate întrebările sufletului meu.

Împărăteasa aceasta nu avea numai o sete de cunoaștere a minții ei .  Nu, din adevărul pe care îl căuta, ea făcea o nevoie de îndrumare nouă a vieții ei, o nevoie care trebuia să fie satisfăcută neapărat.  

Au început pregătirile pentru plecare. Împărăteasa va fi făcut o listă a însoțitorilor ei în această călătorie, căci împărații nu călătoresc singuri, ci de obicei, când se duc într-o țară străină, iau cu ei și miniștri. Astfel ei sunt însoțiți de oameni de încredere, de oameni pricepuți, în chestiunile pe care se duc să le trateze.  

  Apoi, se vor fi luat măsuri cu privire la paza pe care trebuia s-o aibă împărăteasa tot timpul călătoriei și cu privire la mijloacele de transport pe care avea să le folosească în călătorie, în primul rând cămile, pentru că pe vremea aceea călătoria nu se făcea ca azi cu avionul, cu mașina sau cu trenul.  Și, pentru că această călătorie, ducerea, întorsul și șederea la Ierusalim aveau să dureze câteva luni, se vor fi luat măsuri și cu privire la hrana oamenilor și animalelor de transport. În același timp, se vor fi încărcat pe cămile darurile pe care împărăteasa găsea de cuviință să le dea împăratului Solomon care a primit o mulțime de daruri între care și o sută douăzeci de talanți de aur; A fost nevoie poate de zeci sau sute de cămile care să ducă o cantitate atât de mare de aur și totodată mirodeniile, pietre scumpe și celelalte. Pe de altă parte, corăbiile au transportat, în țara împăratului Solomon lemn frumos mirositor, cu care împărăteasa din Seba găsise de cuviință să-l dăruiască pe Solomon.  

Negreșit, nu va fi rămas ascuns planul de călătorie al împărătesei din Seba față de supușii ei și mai ales față de dregătorii țării. Unii poate nu ar fi găsit deloc îndreptățită această călătorie și, dacă nu pe față, măcar în sufletul lor, vor fi zis că împărăteasa lor a început să umble după năluci sau ca biata împărăteasă n-ar mai fi în toate mințile ei. Când are atâta slavă, atâta bogăție, atâta putere, să se ducă într-o țară străină după… Înțelepciune? 

 Dar nimic nu o abate de la hotărârea ei pe împărăteasa noastră. După ce s-au făcut toate pregătirile, ea a plecat în călătoria ei lungă și obositoare. A ajuns la Ierusalim cu tot alaiul ei și a fost primită de împăratul Solomon.

 Care anume au fost întrebările pe care împărăteasa le-a pus împăratului Solomon nu se arată în Scriptură; Scriptura  spune doar că i-a pus întrebări grele. Nu se arată amănunțit nici răspunsurile pe care le-a dat înțeleptul împărat Solomon la întrebările împărătesei. Scriptura spune că împărăteasa i-a împărtășit lui Solomon tot ce avea pe inimă. Iar despre Solomon ni se spune că i-a răspuns împărătesei în așa fel încât ea s-a arătat pe deplin mulțumită.

Negreșit că răspunsurile pe care le-a primit împărăteasa din Seba la întrebările ei i s-au dat și prin lucrurile pe care le va fi văzut ea în cursul vizitei ei la Ierusalim. Între altele, ea a vizitat la Ierusalim templul lui Dumnezeu, despre care am spus că era o capodoperă de arhitectură și care fusese zidit de Solomon. Ce a văzut împărăteasa la templu? În curtea din lăuntrul templului a văzut un mare altar de aramă. Pe altarul acesta, iudeii aduceau animale, pe care le înjunghiau și le puneau pe focul altarului, care uneori mistuia cu desăvârșire animalul jertfit. Se va fi întrebat împărăteasa ce rost are omorârea atâtor animale? Ce rost are vărsarea sângelui lor? Și i se va fi răspuns: toți oamenii care au adus jertfele și-au dat seama că au păcătuit înaintea lui Dumnezeu, și astfel supărând pe Dumnezeul cel Sfânt prin păcatele lor, prin neascultarea lor, ei ar fi trebuit să fie pedepsiți cu moartea; dar, în locul lor, ei au adus câte un animal, pe care l-au înjunghiat, căruia i-au vărsat sângele și pe care l-au ars pe altar. Și, deci animalul nevinovat a fost omorât în locul omului vinovat. Atunci împărăteasa a început să-și facă o idee despre Dumnezeul poporului Israel și anume că El este un Dumnezeu plin de sfințenie, un Dumnezeu ai cărui ochi nu pot să vadă păcatul fără să-l pedepsească. Atunci a început ea să înțeleagă că, pentru a te apropia de Acest Dumnezeu Sfânt, este neapărată nevoie ca cineva să moară în locul tău, trebuie ca cineva să să ispășească cu moartea vina păcatelor tale. “Vasăzică”, își va fi spus împărăteasa, “deși Dumnezeu este Sfânt, totuși omul păcătos se poate apropia de El, dacă moare cineva în locul lui”.

Dragii mei, nu este greu să vedem, în legătură cu jertfele care se aduceau la templu, că animalul jertfit în locul omului vinovat, înfățișează pe Mielul lui Dumnezeu, pe Domnul Isus Hristos, care de bunăvoie, luând asupra Sa păcatele noastre, a fost lovit cu moartea, pentru noi, prin sângele Lui să fim curățiți de toate păcatele. Numai așa ne putem apropia de Dumnezeu: curățiți prin sângele Domnului Isus. V-ați apropiat dumneavoastră de Dumnezeu în felul acesta? Dumneavoastră, care doriți sincer iertarea păcatelor, v-ați apropiat de Dumnezeu prin jertfa de pe cruce a Domnului Isus? Dacă nu v-ați apropiat încă, vă puteți apropia acum, în clipa aceasta, când auziți Evanghelia. Să credeți dar că Domnul Isus s-a dat morții și pentru păcatele dumneavoastră, că și-a vărsat sângele și pentru curățirea păcatelor dumneavoastră, Și, crezând în El, ajungeți împăcați cu Dumnezeu, iertați și apropiați de El.  

Desigur și alte lucruri va fi văzut împărăteasa din Seba în templul de la Ierusalim.  În locul sfânt va fi văzut sfeșnicul de aur, cu șapte lumini, care va fi vorbit de faptul că Dumnezeu este lumină și în El nu este pic de întuneric. În locul preasfânt, împărăteasa n-a putut intra, căci acolo nu putea intra decât marele preot o singură dată pe an după ce aducea jertfa. Locul preasfânt era despărțit de locul sfânt printr-o perdea. I se va fi spus: ” În locul preasfânt nu puteți intra, dar vă putem spune ce este acolo. Este acolo în chivot (o cutie) în care se păstrează vasul cu mană și toiagul lui Aaron, care înfrunzise. Deasupra chivotului, construit artistic din aur și din lemn de salcîm, sunt sculptați niște  îngeri cu aripi întinse, niște heruvimi. Înăuntru, în chivot, se mai află și tablele Legii.”  

I se va fi dat explicația că partea aceasta din templul lui Solomon înfățișează cerul, iar acolo nu poate pătrunde decât marele preot, după ce a adus jertfă și a fost uns cu sângele jertfei. Și astfel, împărăteasa va fi înțeles că la Dumnezeu, în cer, nu poate ajunge dacă nu este curățit prin sângele unei jertfe, nimeni.

Înțelegeți dumneavoastră, că sângele acelei jertfe înfățișează sângele Domnului Isus, prin care oricine crede, are intrare slobodă la Dumnezeu? Multe va fi învățat împărăteasa din seva ca răspuns la întrebările iei grele, prin vizita făcută la templu.  

Apoi, de la Solomon va fi auzit cuvinte ca acestea:

“Începutul înțelepciunii este frica  de Domnul” (Proverbe 9:10). “A, temerea de Dumnezeu alcătuiește începutul înțelepciunii!” își va fi zis ea, “Iar cine nu se teme de Dumnezeu și nu se abate de la păcat, acela nu numai că n-are înțelepciune adevărată, oricât de înțelept s-ar crede, dar n-are nici măcar începutul înțelepciunii”.

Dumneavoastră aveți începutul înțelepciunii? Dacă până acum nu v-ați temut de Dumnezeu și astfel ați săvârșit atâtea păcate, veniți acum la Domnul Isus așa cum sunteți, cu toate păcatele dumneavoastră, veniți pentru păcatele dumneavoastră! Primiți sângele Domnului Isus ca vărsat și pentru păcatele dumneavoastră. Și credeți cuvântul lui Dumnezeu, care spune:“Sângele lui Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, ne curățește de orice păcat(1Ioan 1:7). “Toți proorocii mărturisesc despre El că, oricine crede în El, capătă prin Numele Lui iertarea păcatelor” ( Fapte 10:45). Începeți după aceasta o viață în care să vă temeți de Dumnezeu, să vă temeți în înțelesul de a nu face ceva care ar supăra pe Dumnezeu!

Împărăteasa din Seba, recunoscătoare pentru răspunsurile primite la întrebările ei grele, i-a dat lui Solomon daruri: aur, mirodenii, și pietre scumpe . Solomon, la rândul său, i-a dat și el împărătesei daruri vrednice de un împărat ca el.  

Acum, auzind cuvintele Domnului Isus de la Matei 12:42 “Împărăteasa de la miazăzi se va scula alături de neamul acesta în ziua judecății și îl va osândi pentru că ea a venit de la marginile pământului, ca să audă înțelepciunea lui Solomon și iată că aici este Unul mai mare decât Solomon” –aflăm că împărăteasa din Seba se va prezenta și ea la judecată când vor fi judecați oamenii care au trăit pe vremea Mântuitorului. Iată dar un loc din Scriptură care ne arată că este o veșnicie, că deci nu se termină totul la mormânt. Așadar, oamenii care au fost pe vremea Mântuitorului și n-au crezut în El, vor fi judecați. Împărăteasa din Seba, fiind de față la judecată, prin prezența ei acolo, va pleda pentru condamnarea acestor oameni. Într-adevăr, se va spune:“Iată, împărăteasa aceasta a făcut un drum de mii de kilometri ca să se ducă la împăratul Solomon să audă de înțelepciune, pentru ca și ea să ajungă să umble pe calea înțelepciunii. Voi ați avut în mijlocul vostru pe Fiul lui Dumnezeu, pe care Dumnezeu L-a făcut pentru noi toți înțelepciune, neprihănire, sfințire și răscumpărare (1Corinteni 1:30). Dar, voi nu l-ați primit ca să aveți în El “Neprihănirea, sfințirea, răscumpărarea și înțelepciunea”.  El a fost în mijlocul vostru, a fost aproape de voi,. Da, voi n-ați avut nevoie să faceți o călătorie de mii de kilometri ca să veniți la Domnul Isus. El Însuși era lângă fiecare dintre voi, dar voi nu l-ați băgat în seamă”. 

Dar dumneavoastră care vă găsiți aici l-ați băgat oare în seamă pe Domnul Isus? Puteți spune că nu v-ați arătat și nu vă arătați nepăsători față de Domnul Isus? Căci, dacă împărăteasa din Seba va fi acuzatoare a celor din vremea Domnului Isus, care n-au crezut în El,  va putea fi și acuzatoarea dumneavoastră, pentru că ea a făcut o călătorie așa de lungă, ca să vină la împăratul Solomon, pe când dumneavoastră ați avut posibilitatea să credeți in Domnul Isus, care este aproape de dumneavoastră, dar n-ați crezut în El. Dar dacă n-ați crezut în El până acum, nu socotiți că a sosit timpul să credeți acum? Să primiți iertarea păcatelor, să primiți înțelepciunea Lui și în felul acesta să aveți și dumneavoastră răspuns la întrebările grave ale vieții, întrebări pe care ni le punem fiecare din noi?

Împărăteasa din Seba i-a dat împăratului daruri scumpe. Dumneavoastră să veniți la Domnul Isus cu ce e mai rău, să veniți cu păcatele dumneavoastră, cu necredința dumneavoastră, să veniți înaintea lui și să-I spuneți: “Iată, Doamne, cine am fost și ce am făcut. Dar eu vreau să fiu iertat.   Îti  mulțumesc că ți-ai vărsat sângele și pentru mine. Nu mai vreau să trăiesc ca un om neînțelept, ci în temere de Tine”. 

Iată ce trebuie să faceți, iată ce trebuie să dați Domnului Isus: ce e mai rău. Păcatele dumneavoastră să le aduceți la Domnul Isus și El vi le iartă, El le aruncă în marea uitării. Și El vă va da daruri vrednice de bogăția Sa: El vă va da darul iertării, vă va da Duhul Sfânt, vă va  da înțelepciune, ca să aveți Lumină și să gândiți în toate privințele potrivit cu adevărul și astfel să nu mai umblați în întuneric. El vă dă lucruri minunate, vă dă cerul cu ale lui fericiri.  

Veniți dar la Domnul Isus chiar acum, primiți-L ca Mântuitor al dumneavoastră, nu vă lipsiți de mântuirea Lui, de înțelepciunea Lui.  Luați pildă de la împărăteasa din Seba, care s-a încrezut în Solomon și a primit înțelepciunea Lui! Așa și dumneavoastră, primiți pe Domnul Isus, primiți înțelepciunea Lui și umblați potrivit cu această mântuire și potrivit cu această înțelepciune! 

Emil Constantinescu 16 august 1969