Christianity can be condensed into four words: Admit, Submit, Commit and Transmit. -Samuel Wilberforce
Intelegerea Lui in toate durerile noastre
“Pentru ca v-am spus aceste lucruri, intristarea v-a umplut inima” (Ioan 16.6). Domnul Isus le vorbise despre plecarea Lui de aici de pe pamant. Dar, dupa instiintarile pe care le da Domnul Isus cu privire la moartea Lui, le da instiintari si cu privirea la invierea Lui.
Ei s-au lasat coplesiti de moartea Domnului Hristos si de plecarea Lui dintre ei. Din pricina aceasta n-au auzit ca este vorba si de o inviere, n-au auzit ca este vorba si de trimiterea unui Mangaietor, si au ramas in necredinta atunci cand a fost vorba ca sa li se marturiseasca din patea Domnului Hristos: “A inviat Domnul!” Ba unul zice: Pana nu voi pune mana mea in coasta Lui, nu voi crede. Si au stat in aceasta intristare, au stat in aceasta necredinta, au stat in aceste indoieli catava vreme. Ar fi fost scutiti de toate, daca ar fi crezut tot ce a spus Domnul Hristos si de aceea a pus stapanire pe ei aceasta stare de intristare.
Si asupra noastra, nu numai asupra ucenicilor, este posibil sa vina o astfel de stare, o stare de intristare. Si in viata noastra pot sa vina necazuri. Si in familia noastra pot sa vina dureri. Sotul, sotia, copiii ne pot fi luati. Si in slujba noastra pot sa vina neazuri. Si in rudenia noastra pot sa vina necazuri. Si aceste necazuri sunt de asa natura incat nu ne mai dau somn noaptea, nu ne mai gasim astampar, niciun cuvant nu mai are trecere inaintea noastra, ca sa ne mangaie. Pare ca acum s-a sfarsit totul pentru noi, mai ales cand este vorba de necazul, de durerea in urma mortii unei finite dragi a noastre. Auzi si privesti cu mila, caci nu poti sa ai trecere inaintea unor astfel de oameni: Ei, putea sa mai traiasca, saracul, putea sa mai traiasca, saraca, daca mai facea cutare, daca nu era cutare ca sa-l apese! Vorbire omeneasca, izvorata dintr-o stare de adanca intristare!
Domnul Hristos ne intelege in toate durerile noastre. Asta insa nu-L impiedica sa mustre pe ucenici si sa le aduca aminte de ce le-a mai spus. Se misca ceva din viata noastra fara stirea lui Dumnezeu? Daca firele de pe cap ne sunt numarate, ce sa mai spunem despre celelalte lucruri, ce sa mai spunem despre zilele noastre? Nimeni nu moare fara stirea lui Dumnezeu. Si atunci cand noi ne gasim cuprinsi de intristare, lucrul acesta arata un protest surd, fara cuvinte, impotriva cailor lui Dumnezeu. De aceea Domnul Hristos ne indeamna aici sa parasim aceasta stare.
“Ganditi-va la lucrurile de sus” ni se spune. De ce?“Fiindca voi ati murit.” De aceea ganditi-va la lucrurile de sus, pentru ca ati murit.
Si, in afara de asta, in dureri, in necazuri Il cunoastem pe Dumnezeu altfel decat Il cunoastem in vremuri bune. Si in aceasta privinta este un psalm pe care noi, aproape toti credinciosii, l-am invatat pe dinafara, dar se pare ca pe dinauntru l-am invatat mai putin. Este vorba de Psalmul 23, in care se spune asa de frumos: “Domnul este Pastorul meu, nu voi duce lipsa de nimic. El ma paste in pasuni verzi si ma duce la ape de odihna; imi invioreaza sufletul si ma povatuieste pe carari drepte, din pricina Numelui Sau.” Deodata insa in versetul 4 se spune: “Chiar daca ar fi sa umblu prin valea umbrei mortii, nu ma tem de niciun rau, caci Tu esti cu mine.” S-a schimbat persoana, nu mai este “El,” Pastorul, El ma paste, El imi invioreaza sufletul, ca in vremuri bune. De acum, cand trec prin valea umbrei mortii este “Tu.” S-a apropiat de noi: “Caci Tu esti cu mine. Toiagul si nuiaua Ta ma mangaie. Tu imi intinzi masa in fata potrivnivilor mei; imi ungi capul cu untdelemn si paharul meu este plin de da peste el. Da, fericirea si indurarea ma vor insoti in toate zilele vietii mele si voi locui in casa Domnului pana la sfarsitul zilelor mele.”
Il cunoastem pe Domnul in astfel de imprejurari nu numai ca pe un Dumnezeu puternic, ci Il cunoastem si cu acea trasatura de delicatete, de apropiere fata de noi, de ridicare, de intelegere. Si atunci sa pastram noi starea aceasta de intristare pe care ne-o aduc necazurile, durerile de care nu este lipsit nici cel credincios?
In orice caz, Domnul Hristos indeamna pe ucenicii Lui si pe noi astazi sa iesim dintr-o astfel de stare care ne amaraste viata, ca sa avem bucuria vietii din Dumnezeu.
In versetul 7 El le spune: Va este de folos sa Ma duc Eu; numai asa va veni Mangaietorul, numai asa va veni Duhul Sfant peste voi. Este adevarat ca Domnul Hristos a fost intotdeauna cu ei, insa uneori El simtea nevoia sa Se retraga cate o noapte intreaga, sa fie singur si astfel sa Se roage, fireste, pentru lucrarea pe care o avea de facut. Atunci ucenicii erau singuri. Cand va veni insa Duhul Sfant, atunci Duhul Sfant va locui in cel credincios, nu-l va mai parasi niciodata pe cel credincios si nu va mai fi numai in adunare, unde sunt adunati in Numele Lui, ci este cu noi pana la sfarsitul veacului.
Iata de ce era nevoie sa vina Duhul Sfant asupra ucenicilor si iata de ce este nevoie ca si noi sa ne lasam de starea aceasta de intristare si sa ne lasam sub calauzirea Duhului lui Dumnezeu, care intareste siguranta mantuirii noastre. Duhul este Cel care marturiseste duhului nostru ca suntem copii ai lui Dumnezeu. Ne-a marturisit cutare si cutare, am auzit vestea Evangheliei, dar noi n-am ramas aici, am trecut dincolo de aceasta marturisire. Cuvantul care ni s-a spus s-a prefacut in viata. Iata de ce siguranta mantuirii noastre nu este intemeiata pe temelia marturisrii unui om, ci pe puterea Duhului Sfant.
Sa fie oare samaritenii aceia mai intelepti decat noi? Ei spuneau femeii samaritence: “Acum credem nu numai pentru marturisirea ta, ci pentru ca noi insine am vorbit cu El.” Acelasi lucru da siguranta starii noastre de copii ai lui Dumnezeu si de pe aceasta temelie nu ne poate clinti nimeni. Trecem de la marturisirea oamenilor la temelia pe care o da Duhul Sfant duhului nostru.
In afara de aceasta, cine a dat curaj ucenicilor sa marturiseasca pe Domnul Hristos in mijlocul unei lumi necredincioase? Duhul Sfant. “Judecati voi singuri daca este drept inaintea lui Dumnezeu sa ascultam mai mult de oameni decat de Dumnezeu” (Fapte 4.19). Oricat de puternic ar fi omul, nu ne poate da acest curaj; numai Duhul Sfant ni-l poate da.
Cine, de alta parte, ne croieste drum drept in viata de sfintenie, fara de care nimeni nu poate vedea pe Dumnezeu? Cine poate sa inlature greutatile noastre? Duhul Sfant, care ne invata.
Cine ne da posibilitatea sa crestem pe copiii nostri in invatatura si mustrarea Domnulu? Numai Duhul lui Dumnezeu. Noi nu stim cand sa-i indreptam pe o cale sau alta. Duhul Sfant este Cel ce lumineaza calea si da si puterea sa veghem pe aceasta cale. El face vii cuvintele Domnului Hristos in viata noastra.
De aceea sa lasam drum slobod Duhului Sfant sa puna stapanire pe viata noastra, urmand drumul crucii si nelasandu-ne stapaniti de niciun fel de intristare in viata noastra.
Gheorghe Cornilescu
28 martie 1965
Multumim si apreciem bunavointa fr. Horia Azimioara care a stenografiat predicain 1965 si acum a trimis-o pe e-mail la fratii care l-au cunoscut si iubit pe fratele Gh Cornilescu.
No comments:
Post a Comment