Christianity can be condensed into four words: Admit, Submit, Commit and Transmit. -Samuel Wilberforce
Ce inseamnă a fi creştin
“Pentru intaia data, ucenicilor li s-a dat numele de crestini, in Antiohia” (Faptele Apostolilor 11.26).
De ce li s-a dat numele de “crestini” celor credinciosi din Antiohia? Pentru ca ei, din legatura pe care o aveau cu Domnul Hristos, traiau in mijlocul oamenilor pe Domnul Hristos.
In epistola catre Galateni 5.19 se arata care este felul obisnuit de a fi al oamenilor: “Si faptele firii pamantesti sunt cunoscute si sunt acestea: curvia, necuratia, destrabalarea, inchinarea la idoli, vrajitoria, vrajmasiile, cearta, gelozia, neintelegerile, dezbinarile, certurile de partide, invidiile, uciderile, betiile, imbuibarile si alte lucruri asemanatoare cu acestea.” Asadar acestea sunt roadele amare ale omului firesc, ale omului asa cum se naste el si cum traieste aici in lume. De aceea, cand locuitorii din Antiohia au vazut in credinciosi alte trasaturi decat cele ale omului firesc, cand au vazut deci ceea ce scrie in versetul 22: “dragostea, bucuria, pacea, indelunga rabdare, bunatatea, facerea de bine, credinciosia, infranarea”, ei s-au dus cu gandul la Domnul Hristos, care avea din plin aceste insusiri frumoase.
Deci, daca este sa restabilim intelesul de la inceput al cuvantului “crestin” vom spune ca un “crestin” este un om care sta intr-o legatura de viata cu Domnul Hristos.
Asa ceva nu s-a vazut in niciuna din religiile pamantului. Oamenii care fac parte din diferite religii cauta intr-adevar sa cunoasca invataturile intemeietorului si sa le puna in practica. Dar niciodata nu le-a trecut prin minte unor astfel de oameni sa intre intr-o legatura de viata cu intemeietorul religiei.
Cand Domnul Hristos era cu trup pe pamant si multimile se imbulzeau in jurul Lui, o femeie cu o boala grea in trupul ei s-a strecurat prin multime si, nebagata in seama de oameni, s-a atins de poala hainei Lui si a fost vindecata. Atunci Domnul Hristos intreaba: “Cine s-a atins de Mine?” Si ucenicii raspund ca si ceilalti oameni:“Multimea Te imbulzeste si Tu intrebi: “Cine s-a atins de Mine?” Domnul Hristos spune din nou: S-a atins cineva de Mine, “fiindca am simtit ca a iesit o putere din Mine.”Deci, din toata multimea care-L urma, singura aceasta femeie a fost binecuvantata prin apropierea ei de Domnul Hristos. De ce? Pentru ca ea, intrand in legatura de viata cu Domnul Hristos, puterea deosebita care era in El a patruns in viata ei si astfel femeia a fost vindecata de boala ei si pusa in situatia de a trai pentru Dumnezeu.
Aceeasi putere de viata din Domnul Hristos, prin legatura cu El, trebuie sa patrunda si in noi, ca sa putem zice ca suntem crestini.De ce oare? Nu este cu putinta sa fim fericiti daca incercam sa punem in practica invataturile Domnului Hristos? Scriptura spune hotarat: Nu, pentru ca noi suntem nascuti in pacate si faradelegi, care au patruns in asa fel gandul nostru, simtirile noastre, vorbele noastre, incat noi am ajuns morti, am ajuns despartiti de Dumnezeu si incapabili de a face voia Lui.
Intr-adevar, un mort n-are nicio legatura cu lemea inconjuratoare: el nu vede nimic, nu aude nimic. Tot asa este si cu omul mort in pacate si faradelegi. Ceea ce spune in epistola catre Romani ca se pate vedea cu usurinta, adica “intelepciunea nespus de felurita a lui Dumnezeu si puterea Lui”, omul firesc nu vede. El asculta Cuvantul lui Dumnezeu, dar nu intelege nimic. Si el nu vorbeste cuvintele lui Dumnezeu. De ce? Pentru ca pacatul l-a adus in stare de despartire de Dumnezeu, l-a adus in stare de moarte.
De altfel, Scriptura ne spune in aceasta privinta ca noi ne nastem in pacate si faradelegi. In Psalmul 51.5 se spune lamurit: “Iata ca sunt nascut in nelegiuire si in pacat m-a zamislit mama mea.” Iar in 1 Petru 1.18,vorbind despre mantuirea noastra, apostolul spune: “Caci stiti ca nu cu lucruri pieritoare, cu argint sau cu aur, ati fost rascumparati din felul desert de vietuire pe care-l mosteniserati de la parintii vostri, ci cu sangele scump al lui Hristos, Mielul fara cusur si fara pata.”
Deci si in Noul Testament ni se arata clar acelasi lucru: ca noi mostenim pacatul. Nu mai vorbim despre ceea ce se adauga dupa aceea, in cursul anilor! Este de ajuns sa stim ca mostenim pacatul prin simpla noastra nastere.
Unii oameni fac deosebire intre pacat si pacat, ca sa-si scuze vinovatia. Dar in Fata lui Dumnezeu nu este nicio deosebire intre pacate. Cel ce a zis: “sa nu curvesti, sa nu ucizi”, a zis si: “sa nu minti.” Acum, daca nu faci pe cele dintai si faci pe cea din urma, tot calcator al voii lui Dumnezeu esti. In fond, ce este pacatul, decat calcarea voii lui Dumnezeu.
In cerul lui Dumnezeu insa nu poate avea intrare decat omul fara pacat. Atunci, cine este fara pacat? Numai Domnul Isus a fost fara pacat, numai El. Si fiindca noi ne gasim in stare de pacat, nu ne putem apropia de Dumnezeu in starea noastra fireasca, asa cum ne-am nascut.
Si, ca sa ne vina in ajutor, Dumnezeu ne face sa ne vedem starea noastra de pacat si totodata cum putem ajunge sa fim fara pacat si astfel sa avem acces la Dumnezeu Tatal. Pentru aceasta, El ne-a lasat Cuvantul Sau.
Eu n-as alege din Cuvantul lui Dumnezeu tocmai partea mai izbitoare, in care ne sunt infatisate pacatele in toata uraciunea si goliciunea lor, pacate care ne stapanesc in starea nostra fireasca – ci as alege un loc care ne deschide ochii sa vedem ca suntem pacatosi fiindca am faptuit un pacat mare. Si anume ma voi opri la locul din Scriptura unde Domnul Hristos vorbeste despre porunca in care este cuprinsa toata legea si prorocii.
Cand a venit cineva la El si L-a intrebat care este cea mai mare porunca, Domnul Hristos i-a spus: “Sa iubesti pe Domnul Dumnezeul tau din tot sufletul tau, din toata inima ta, din tot cugetul tau si pe aproapele tau ca pe tine insuti.” Sa ne gandim numai la ceea ce spune Domnul aici si sa ne intrebam: care dintre noi a avut indreptate spre Dumnezeu toate pornirile inimii lui, toate pornirile cugetului lui, toate pornirile fiintei lui, de dimineata pana seara si de seara pana dimineata? Si daca niciunul dintre noi nu poate spune lucurl acesta, ce suntem noi atunci? Calcatori ai voii lui Dumnezeu:n-am iubit pe Dumnezeu din toata inima si din tot cugetul nostru,ne-am iubit pe noi si tot ceea ce se potriveste pentru noi. Atunci, suntem mari pacatosi, pentru ca am calcat voia lui Dumnezeu: nu L-am iubit, nu I-am dat cinstea pe care trebuia sa I-o dam.
Si tot Scriptura ne indreapta privirile spre Domnul Hristos ca spre Acela care poate sa lucreze in noi si sa faca din noi oameni iertati de pacat, oameni care, pe temeiul acestei situatii, sa avem intrare in cer. Si in aceasta privinta, evanghelistul spune despre Domnul Hrstos: “A venit la ai Sai si ai Sai nu L-au primit. Dar tuturor celor ce L-au primit, adica celor ce cred in Numele Lui, le-a dat dreptul sa fie copii ai lui Dumnezeu” (Ioan 1.11-12).
Deci, ce trebuie sa faca un om, ca sa ajungan adevaratul inteles al cuvantului? In lumina cuvantului Scripturii vedem clar: sa primim pe Domnul Hristos. Nu este vorba sa primim invatatura Lui, sa primim iertarea pacatelor, sa primim alte daruri pe care le aduce jertfa Domnului Isus. Nu, caci acestea nu pot fi daruite de Dumnezeu in niciun caz in afara Persoanei Domnului Hristos. Deci aici se spune sa-L primim pe El personal, sa intram in legatura de viata cu El personal, nu cu darurile Lui. Ca acestea vin sa se adauge, este de la sine inteles; daca Îl avem pe El, avem totul deplin.
Trebuie sa-L primim pe Domnul Hristos ca pe Cel ce a purtat in trupul Sau, pe lemn, pacatele noastre; si, primindu-L pe Domnul Hristos ca Cel ce a purtat in trupul Sau pacatele noastre si ca pe Acela impreuna cu care am murit si noi, numai asa se poate arata in viata noastra puterea Lui, harul Lui care ne izbaveste de sub puterea pacatului.
Multi raman numai la iertarea pacatelor. De ce? Pentru ca ei au primit iertarea pacatelor, insa acest mare dar, desigur, l-au despartit de Persoana Domnului Isus. Ei insa au neaparata nevoie de viata Domnului Hristos, de puterea care ii scapa de pacatul care ne da tarcoale si ne face sa fim amarati, in loc sa fim fericiti.
Si, mai mult decat atat, trebuie sa-L primim pe Domnul Hristos personal, nu numai ca Cel ce a purtat in trupul Sau pe lemn pacatele noastre, nu numai ca Acela cu care am murit si noi impreuna, ca sa traim viata Lui de inviere, dar si ca Cel ce esteStapanul nostru, pentru ca ne-a cumparat cu un pret mare, cu sangele Sau si ne-a pecetluit cu Duhul Sau cel Sfant. De aceea, ca rascumparati ai Lui, sa-I predam intreaga noastra fiinta, sa nu lasam nimic din viata noastra in care sa nu stapaneasca Domnul Hristos.
Numai asa vom fi “crestini” in intelesul adevarat pe care acest cuvant l-a avut la inceput, cand a fost dat credinciosilor din Antiohia. Numai asa vom restabili acest inteles al cuvantului de “crestin”, inteles care s-a sters in cursul vremii, ramanand un cuvant care nu spune nimic. Un om care minte, un om care ucide, un om care are ganduri necurate, un om care se cearta, un om care face tot felul de lucruri nepotrivite cu voia lui Dumnezeu poate sa poarte cat o vrea numele de “crestin”, dar in realitate el nu este “crestin.”
Dumnezeu sa ne ajute sa intelegem ca a fi “crestin” in intelesul advarat insemneaza sa avem o legatura de viata cu Domnul Hristos, pe care o putem dobandi daca Îl primim pe El, dupa ce ne-am incredintat de starea noastra de pacat inaintea lui Dumnezeu.
In felul acesta, primind pe Domnul Isus Hristos personal, ca pe Acela care a ispasit in trupul Sau, pe cruce, pacatele noastre, ca pe Acela care a inviat pentru neprihanirea noastra si care ne-a inviat si pe noi la o viata noua, din morti cum eram in pacatele noastre, Îl primim si ca Cel ce este Stapanul nostru, prin rascumpararea facuta cu sangele Lui.
Sa dea Dumnezeu ca si noi sa experimentam, din legatura noastra personala cu Domnul Isus Hristos, ce insemneaza, in adevaratul inteles al cuvantului, sa fii“crestin.”
Gheorghe Cornilescu
Multumim si apreciem bunavointa fr. Horia Azimioara prin care am primit gandurile fr. Gheorghe Cornilescu
No comments:
Post a Comment