CUGETARI DIN 1966- GHEORGHE CORNILESCU :Acum au cunoscut- Ioan 17.7

Christianity can be condensed into four words: Admit, Submit, Commit and Transmit. -Samuel Wilberforce

Acum au cunoscut

                                  Ioan 17.7

    “Acum au cunoscut,” spune Domnul Isus despre ucenicii Lui, sau, cu alte cuvinte, “ei au inteles.” Se poate oare sa spuna Domnul Isus astfel de cuvinte despre ucenicii Lui, cand ei se aratau asa de putini intelegatori cu privire la caile Lui, cu privire la trimiterea Lui pe acest pamant?

    In adevar, este de ajuns sa citim numai cateva locuri din Scriptura, ca sa vedem cat de departe erau ucenicii de intelegerea rostului venirii la noi a Domnului Isus. Iata, in evanghelia dupa Luca 9.51: “Cand s-a apropiat vremea in care avea sa fie luat in cer, Isus Si-a indreptat fata hotarat sa mearga la Ierusalim. A trimis niste soli, care s-au dus si au intrat intr-un sat al samaritenilor, ca sa-I pregateasca un loc de gazduit. Dar ei nu L-au primit, pentru ca Isus Se indrepta sa mearga spre Ierusalim. Ucenicii Sai, Iacov si Ioan, cand au vazut lucrul acesta, au zis: “Doamne, vrei sa poruncim sa se coboare foc din cer si sa-i mistuie, cum a facut Ilie?” Isus S-a intors spre ei, i-a certat si le-a zis: “Nu stiti de ce duh sunteti insufletiti! Caci Fiul Omului a venit nu ca sa piarda sufletele oamenilor, ci sa le mantuiasca.”Si au plecat intr-alt sat.”Iata dar un loc din care intelegem ca ucenicii nu stiau de ce duh erau insufletiti, cand cereau pedeapsa pentru oamenii pe care Domnul Isus a venit sa-i mantuiasca.

    La Luca 22.34 avem o alta intamplare din care se vede cat de putin au inteles ucenicii calea Domnului Isus. “Intre apostoli s-a iscat o cearta, ca sa stie care din ei avea sa fie socotit ca cel mai mare. Isus le-a zis: “Imparatii neamurilor domnesc peste ele; si celor ce le stapanesc, li se da numele de binefacatori. Voi sa nu fiti asa. Ci cel mai mare dintre voi sa fie ca cel mai mic; si cel ce carmuieste, ca cel ce slujeste. Caci care este mai mare: cine sta la masa sau cine slujeste la masa? Si Eu totusi sunt in mijlocul vostru ca cel ce slujeste la masa…” Iata dar un alt loc in care ucenicii se arata din nou neintelegatori ai cailor Domnului Isus. Si cu atat mai trist este lucrul acesta, cu cat Domnul Isus era de acum in preajma luptei din Ghetsimani si a rastignirii pe cruce, cand ucenicii se certau pentru locul de intaietate in imparatia lui Dumnezeu.

    Un alt loc se gaseste in evanghelia dupa Ioan 14. Se apropia tot mai mult clipa plecarii Domnului Isus pentru o moarte violenta si, cum este obiceiul Lui, in clipele grele pentru El, nu Se gandeste la El, cat mai ales la ucenicii Lui. “Sa nu vi se tulbure inima. Aveti credinta in Dumnezeu si aveti credinta in Mine. In casa Tatalui Meu sunt multe locuinte. Daca n-ar fi asa, v-as fi spus. Eu Ma duc sa va pregatesc un loc. Si dupa ce Ma voi duce si va voi pregati un loc, Ma voi intoarce si va voi lua cu Mine, ca acolo unde snt Eu, sa fiti si voi. Stiti unde Ma duc si stiti si calea intr-acolo.” “Doamne”, I-a zis Toma, “nu stim unde Te duci; cum putem sa stim calea intr-acolo?” Isus i-a zis: “Eu sunt calea, adevarul si viata. Nimeni nu vine la Tatal decat prin Mine. Daca M-ati fi cunoscut pe Mine, ati fi cunoscut si pe Tatal Meu. Si de acum incolo Il veti cunoaste; si L-ati si vazut.” 

    Parea ca s-a terminat aceasta nelamurire a lui Toma si iata ca alta nedumerire se ridica in ceata ucenicilor Lui.“Doamne,” I-a zis Filip, “arata-ne pe Tatal si ne este de ajuns.” Isus i-a zis: “De atata vreme sunt cu voi si nu M-ai cunoscut, Filipe? Cine M-a vazut pe Mine, a vazut pe Tatal. Cum zici tu dar: “Arata-ne pe Tatal”? Nu crezi ca Eu sunt in Tatal si Tatal este in Mine? Cuvintele pe care vi le spun Eu, nu le spun de la Mine; ci Tatal, care locuieste in Mine, El face aceste lucrari ale Lui.”

    Iata cateva locuri din Scriptura, din care se vede lamurit ca ucenicii n-au inteles calea Domnului Isus, calea lui Dumnezeu Tatal. Si totusi Domnul Isus spune:“Acum au cunoscut, acum stiu acesti ucenici.” Care sa fie pricina pentru care Domnul Isus vorbeste in felul acesta despre ucenicii Lui? Doua sunt pricinile care Il fac sa vorbeasca asa: intai, pentru ca in ucenici este un inceput de cunostinta si in al doilea rand, pentru ca Domnul Isus este asa de intelegator, incat pretuieste ce este din Dumnezeu, tot ce este o lucrare a lui Dumnezeu, oricat de mica, oricat de neinsemnata ar parea aceasta lucrare.

    El nu stinge fitilul care fumega, El nu rupe trestia care se clatina, El pretuieste inceputurile slabe. El nu are vederea noastra, El are vederea de Mantuitor. Noi, fireste, in fata atator fapte din care reiese putina cunostinta a ucenicilor, am fi spus: N-au inteles nimic! Nu sunt buni de nimic! Nu-i nimic de facut cu ei! Dar iata ca Domnul Isus vede lucrurile altfel de cum le vedem noi; El recunoaste, oricat de mica ar fi lucrarea lui Dumnezeu, si o pretuieste.

    Inainte de a mustra pe credinciosii din Efes (Apocalipsa 2) pentru abaterea lor, El recunoaste lucrarea pe care Dumnezeu o facuse in inimile acestor oameni si spune:“Ingerului bisericii din Efes scrie-i: “Iata ce zice Cel ce tine cele sapte stele in mana dreapta si Cel ce umbla prin mijlocul celor sapte sfesnice de aur: “Stiu faptele tale, osteneala ta si rabdarea ta, si ca nu poti suferi pe cei rai; ca ai pus la incercare pe cei ce zic ca sunt apostoli si nu sunt, si i-ai gasit mincinosi. Stiu ca ai rabdare, ca ai suferit din pricina numelui Meu si ca n-ai oboist.”Recunoaste toata aceasta lucrare a Duhului lui Dumnezeu in inimile credinciosilor din Efes, si abia dupa aceasta recunoastere spune: “Dar ce am impotriva ta este ca ti-ai parasit dragostea dintai.” Atat. Si este de ajuns pentru niste oameni care s-au lasat lucrati de Duhul lui Dumnezeu. Dupa aceea, ca nu cumva sa ramana cu aceasta amaraciune a lipsei lor, recunoaste din nou:“Adu-ti aminte de unde ai cazut; pocaieste-te si intoarce-te la faptele tale dintai. Altfel, voi veni la tine si-ti voi lua sfesnicul din locul lui, daca nu te pocaiesti. Ai insa lucrul acesta bun: ca urasti faptele nicolaitilor pe care si Eu le urasc.” Iata cum pretuieste Domnul Isus lucrarea lui Dumnezeu intr-un suflet si cum intelege El sa mustre pe un om care totusi a gresit in umblarea lui.

    Ce invatam de aici? Invatam cum sa pretuim lucrarea lui Dumnezeu. Fiecare lucru are doua parti: o parte luminoasa si o parte intunecata. Privind lucrarea lui Dumnezeu, se poate ca ea sa nu fie asa cum o vedem  noi sau sa nu fi ajuns la inaltimea pe care o dorim noi. Si atunci noi suntem inclinati sa privim numai partea aceasta intunecoasa si sa spunem: Nu este nimic! Si totusi partea cealalta, luminoasa, este un inceput, este ceva. Nu este ce dorim noi, nu este ceea ce doreste Dumnezeu, nu a ajuns la statura desavarsita, dar este ceva. Aceasta este partea luminoasa. Domnul Isus ne invata sa pretuim tocmai aceasta parte luminoasa.

    Ca sa intelegem lucrurile mai bine, ma gandesc la o asemanare. Sa presupunem ca in aduarea noastra ar fi mai multe scaune libere si, privind la ele, am putea gandi in felul acesta: Iata ce putin interes pentru Cuvantul lui Dumnezeu! Pentru toate se straduiesc oamenii, dar pentru ascultarea Cuvantului lui Dumnezeu este asa de putin interes! Si in urma acestui fel de gandire, o usoara amaraciune ar patrunde in noi insine. Si daca este vorba sa stam de vorba privind scaunele goale, va inchipuiti ca starea noastra de vorba n-ar fi spre folosul celor ce ne asculta tot tanguindu-ne mereu de putinul interes pe care il au oamenii pentru ascultarea Cuvantului lui Dumnezeu. Aceasta este partea intunecoasa. Dar daca de la aceasta parte intunecoasa ne indreptam privirile spre scaunele ocupate si vedem acolo oameni dornici sa asculte Cuvantul lui Dumnezeu, oameni dornici sa aiba parte de painea lui Dumnezeu, fireste ca si starea de vorba atunci va fi strabatuta de acest ton imbucurator, si sufletele vor fi folosite. Aceasta este partea luminoasa a lucrarii lui Dumnezeu.

    Domnul Isus ne invata sa pretuim lucrul lui Dumnezeu indeosebi prin partea luminoasa, care, cum am spus, se poate sa nu fie asa cum am vrea noi, asa cum cere Cuvantul lui Dumnezeu, totusi este un inceput. Este lectia pe care o invatam de aici: “Acum au cunoscut ca tot ce Mi-ai dat Tu vine de la Tine.” Nu stiau prea multe ucenicii: au cunoscut atat, ca Domnul Isus a venit de la Tatal, ca El traieste intr-o dependenta deplina de Tatal si le transmite tot ce Îi spune Tatal si face tot ce vede pe Tatal facand. Atata stiau ei. Si acest lucru il pretuieste Domnul Isus, in nadejdea ca acest putin, sub inraurirea Duhului Sfant pe care li-L fagaduieste, va creste; vor ajunge din oamenii acestia nestiutori, fricosi, lipsiti de indrazneala, oameni care sa infrunte mandria multimii.

Si noi, ce stim noi despre Domnul Isus? Am cunoscut ca El a venit de la Tatal ca Mantuitor al nostru. Stim, de alta parte, ca in El locuieste toata plinatatea Dumnezeirii si stim ca avem voie sa luam din aceasta plinatate pe care El ne-a deschis-o prin crucea de pe Golgota. Daca stim lucrurile acestea, iubitilor, asa sa facem. Fiindca Domnul Isus a venit sa ne mantuiasca, fiindca in El locuieste toata plinatatea Dumnezeirii si avem voie sa luam din aceasta plinatate, sa luam spre slava lui Dumnezeu, nu spre slava noastra, ca oamenii sa vada faptele noastre bune izvorate din aceasta plinatate de har peste har si sa slaveasca, asa cum spune Scriptura, pe Dumnezeu.

                                            Gheorghe Cornilescu

                                              30 ianuarie 1966

Articol scris de fratele Horia Azimioara