Pages

Friday, January 2, 2015

MEDITATII CUVINTE DE MANGAIERE,ZIDIRE, IMBARBATARE SI TREZIRE LUNA IANUARIE 2015

Christianity can be condensed into four words: Admit, Submit, Commit and Transmit. -Samuel Wilberforce


1926297_829659307096147_4239801666602225423_o

63935_981352375214112_50174575351592783_n

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice

 De Fritz Berger

Cuvânt înainte
    Publicarea acestei carţi răspunde dorinţei fraţilor de a avea o îmbărbătare din partea mea, după ce eu nu voi mai fi.
   Am scris ceea ce Dumnezeu mi-a pus pe inimă, nu cu cuvinte deosebite, ci simplu, cu dorinţa de a veni în ajutorul cititorului.De aceea, dorinţa mea este ca miezul să fie recepţionat fără a căuta greşelile “cojii”.
   Scopul meu nu este de a acoperi Cuvântul Lui Dumnezeu, cu expresii frumoase, ci de a arăta claritatea şi adevărul acestuia.
   Unul care a experimentat harul şi bunătatea Lui Dumnezeu, în măsura în care am avut eu parte de ele, nu poate face altceva decât să vorbească şi altora despre acestea.
   Domnul să însoţească aceste scurte meditaţii cu binecuvântarea Lui, să descopere mântuirea Lui tuturor cititorilor acestei cărţi, şi mulţi alţi oameni de pe întreg pământul, astfel ca răsplata suferinţelor Lui să fie mare şi noi să fim găsiţi în EL la revenirea Lui! EL vine curând!
 Iulie 1936                                                                                           Fritz Berger

 MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – Fritz Berger 
 1 Ianuarie 
“Nu vă îngrijoraţi de nimic; ci în orice lucru, aduceţi cererile voastre la cunoştinţa Lui Dumnezeu, prin rugăciuni şi cereri cu mulţumiri.”Filipeni 4:6
 Dacă privim înapoi la anul care a trecut, avem multe motive de a-L slăvi pe Dumnezeu, căci EL ne-a făcut parte de multe binecuvântări şi EL vrea să ne poarte de grijă şi în acest an.El nu ne îndeamnă:”Nu vă faceţi  multe griji!, ci “Nu vă îngrijoraţi de nimic!”, căci îngrijorarea este păcat! În Matei 6 citim că păgânii se îngrijorează, dar Tatăl ceresc ne promite că ne va purta de grijă, căci EL ştie de nevoile noastre.Să privim la corbi şi la vrăbii care n-au gânare şi EL totuşi îi hrăneşte.Noi suntem mult mai de preţ Înaintea Lui.Să căutăm mai întâi împărăţia Lui Dumnezeu şi dreptatea
Lui şi nu a noastră, neprhănirea Lui, şi toate aceste lucruri ni se vor da pe deasupra.Iar în versetul de mai sus ni se spune să aducem cererile noastre Înaintea Lui, adică să-I spunem tot ceea ce ne apasă şi să aşteptăm ajutorul de la EL, mulţumind pentru promisiunile Sale.EL a ajutat văduva care mai avea să gătească pentru ultima dată, iar apoi să moară.EL este deci ajutor şi în privinţa hranei.EL l-a ajutat şi pe Ezechia când Sanherib a ocupat oraşul;Iosafat a strigat la Dumnezeu când avea de luptat cu un vrăjmaş numeros.A aşteptat ajutorul de la EL şi  nu s-a ruşinat.Dumnezeu a înfrânt duşmanul astfel încât n-a mai rămas nici unul iar pentru împărţirea prăzii au avut nevoie de trei zile.De aceea să-I predăm şi noi toate grijile noastre, aşteptând rezolvarea de la EL. Astfel putem începe cu curaj noul an cu Cel, fără ştirea căruia nu ne cade nici un fir de păr.TOATA LUNA AICI: MANTUIREA PRIN HRISTOS de FRITZ BERGER- IANUARIE10524661_884333241584404_1117768421443434115_n

 DOMNUL ESTE APROAPE!

(Filipeni 4:5)
CALENDAR BIBLIC
pentru zidire, sfătuire şi mângâiere-1 Corinteni 14:3 şi pentru vestirea Evangheliei-Romani10:15
1 IANUARIE
El Şi-a pus mâna dreaptă peste mine, şi a zis: Nu te teme! Eu sunt Cel dintâi şi Cel de pe urmă, Cel viu. Am fost mort, şi iată că sunt viu în vecii vecilor. Eu ţin cheile morţii şi ale Locuinţei morţilor.Apocalipsa 1.17-18
Am trecut pragul unui an nou. Şi ştim cât de importantă este această trecere pentru noi. Ne stau în faţă evenimente a căror împlinire este inevitabilă. Isus Cristos însă este acelaşi, El ţine în mâinile Lui toatelucrurile, toate problemele întregii lumi şi mai cu seamă problemele noastre personale, cele care adesea ne înfricoşează. El îngăduie unele situaţii pentru a ne arăta puterea şi fiinţa Lui minunata. Ioan se afla în exil pe insula Patmos, departe de prietenii lui, în mijlocul unor situaţii grele, având înainte necunoscutul. Dar tocmai în această stare a venit la el Domnul Isus Hristos Cel înălţat de Dumnezeu, încoronat cu cinste, slavă, putere şi autoritate, aşa cum îl vom vedea cu toţii atunci când va veni ca Judecător. El îşi pune mâna pe ucenicul Lui iubit şi-i spune: „NU TE TEME!”Domnul Isus este Cel viu care era mort şi iată că trăieşte în vecii vecilor, Ce minunat că avem un astfel de Mântuitor viu, care a primit o înviere atât de glorioasă şi căruia I s-a dat toată puterea în cer şi pe pământ! Să ne înfricoşeze acest lucru, sau să avem o perspectivă sumbră despre viitor? NU, El vrea să rămână în toate zilele cu noi. „Nicidecum n-am să te las, cu nici un chip NU te voi PĂRĂSI. Ar fi de dorit să simţim şi noi mâna Lui când ne spune: „Nu te teme! Poate mai sunt numai câteva clipe până la venirea Lui din nou ca să-i înalţe pe ai Săi în măreţia lui Dumnezeu. Până atunci însă, să-L urmăm cu toată nădejdea şi despărţiţide toate lucrurile care Lui nu-I plac.
„Nu ţi-am dat Eu oare porunca aceasta: „întăreşte-te şi îmbărbătează-te.NU te înspăimânta şi nu te îngrozi, căci Domnul Dumnezeul tău este cu tine în tot ce vei face?” (Ios. 1.9)..TOATA LUNA AICI: DOMNUL ESTE APROAPE-CALENDAR BIBLIC) IANUARIE
10429275_1522465114674683_1148260551409797920_n

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

OSWALD CHAMBERS
 Prefaţă
Aceste meditaţii pentru fiecare zi au fost selectate din diverse surse, în principal din prelegerile ţinuie la Bible Training College, Clapham (Marea Britanie). În intervalul 1911-1915; apoi. din mesajele rostite seară de seară la YMCA Huts din Zeitoun, Egipt, între octombrie 1915 şi noiembrie 1917. In noiembrie 1917 soţul meu a ajuns în prezenţa lui Dumnezeu. De atunci, multe dintre mesajele lui au fost publicate sub formă de cărţi şi urmează ca şi altele, din care au fost culese şi aceste meditaţii, să fie publicate la timpul potrivit.
O bună parte a acestor meditaţii au fost alese din mesajele rostite la Ora devoţională de la Colegiu – oră care, pentru mulţi dintre studenţi, a marcat o cotitură în viaţa lor cu Dumnezeu.
„Oamenii revin mereu şi mereu la acei câţiva care au stăpânit secretul spiritual, a căror viaţă a fost ascunsă cu Cristos în Dumnezeu. Aceştia aparţin religiei de demult şi în viaţa lor se văd semnele Crucii” (Robert Murray McCheyne).
Această carte a luat naştere tocmai din încredinţarea că autorul ei este unul la a cărui învăţătură oamenii se vor întoarce mereu; ea este însoţită de rugăciunea ca, zi de zi. mesajele ei să continue să aducă viaţa şi inspiraţia însufleţitoare ale Duhului Sfânt.
Biddy Chambers. 1927
Prefaţă la ediţia a doua în limba română
 Înainte de a fi plecat la Domnul, Biddy Chambers, discutând cu un prieten, a afirmat că scrierile lui Oswald Chambers prezintă atracţie numai pentru cei care iau în serios relaţia lor cu Dumnezeu. De asemenea, cărţile lui par a avea o însemnătate deosebită în perioade de criză – atât pe plan individual, cât si naţional si internaţional.
Aceste meditații zilnice, traduse în peste patruzeci de limbi, au fost selectate din prelegerile lui Oswald Chambers si aranjate sub formă de carte de către văduva lui, în prima parte a secolului trecut. Este, într-adevăr, uimitor că mesajul lor pare a fila fel de relevant şi astăzi, ca în anii când a fost rostit.
Oswald Chambers a crezut în chip absolut în adevărul Cuvântului lui Dumnezeu. Relaţia lui cu Dumnezeu a fost de primă importanţă pentru el. Cuvintele lui ne îndeamnă să învăţăm să-L cunoaştem si să-L iubim si noi pe Dumnezeu în acelaşi fel.
Mary Hulchison
Oswald Chambers Publicaiions Association
 Cu excepţia cazurilor specificate, toate citatele biblice sunt din versiunea în limba română D. Comilescu, 1923, cu adaptarea la normele ortografice actuale.
- KJV – King James Version;
- Bucureşti 2001 – Traducerea literală nouă în limba română publicată în 2001 la Bucureşti;
- Moffat – Traducerea în limba engleză de James Moffat (1913).

 TOTUL PENTRU GLORIA LUI

OSWALD CHAMBERS
1 IANUARIE
 Să-I predăm Lui întreaga noastră fiinţă
Dorința şi nădejdea mea înflăcărate suni să nu mă simt ruşinat niciodată, ci acum, ca întotdeauna, să îi pot aduce cinste lui Cristos în persoana mea, printr-un curaj neînfricat.Filipeni 1:20. Moffat
Totul pentru glona Lui. „Dorinţa şi nădejdea mea înflăcărate sunt să nu mă simt ruşinat niciodată.” Ne vom simţi cu toţii foarte ruşinaţi dacă nu ne supunem lui Isus în punctul in care El ne-a cerut s-o facem. Pavel spune: „Hotărârea mea este de a face totul pentru gloria Lui”. A ajunge la această stare este o problemă de voinţă; nu de dezbateri şi raţionamente, ci de o predare a voinţei, o predare absolută şi irevocabilă a acesteia. Ceea ce ne opreşte să luăm această decizie este consideraţia prea mare pe care o avem faţă de noi înşine, chiar dacă o ascundem sub pretenţia că dăm importanţă altora. Dacă ne gândim cât de mult îi va costa pe alţii ascultarea noastră de chemarea lui Isus, prin aceasta îi spunem lui Dumnezeu că El nu ştie ce înseamnă ascultarea noastră. Fii liniştit: El ştie. Alungă orice altă idee şi rămâi înaintea lui Dumnezeu doar cu acest gând:„Totul pentru gloria Lui”. Sunt hotărât să fiu absolut cu totul al Lui şi numai al Lui.Hotărârea mea neclintită de a urmări sfinţenia Lui, „fie că aceas­ta înseamnă viaţă sau moarte, nu are importanţă!” (v. 21, Moffat). Pavel era hotărât să nu se lase împiedicat de nimic şi să facă exact ce voia Dumnezeu. Dumnezeu trebuie să aducă o criză în viaţa noastră, pentru că nu luăm în seamă metodele mai blânde folosite faţă de noi. El ne aduce până în punctul în care ne cere să ne predăm Lui întru totul, şi noi începem să comentam; atunci El produce în viaţa noastră o criză în care trebuie să luăm o hotărâre – pro sau contra. Acel moment devine„marea răscruce” a vieţii noastre.Dacă, în vreun fel, criza a venit şi în viaţa ta, predă-ţi Lui voinţa în mod absolut şi irevocabil.TOATA LUNA AICI:TOTUL PENTRU GLORIA LUI IANUARIE
10423978_884333264917735_8285486917051857550_n

 CHARLES H. SPURGEON

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI
Dimineaţa şi Seara

1 IANUARIE
Dimineaţa
Au mâncat din roadele ţării Canaanului în anul acela, Iosua 5:12
Călătoriile obositoare se terminaseră pentru Israel, fiindcă ajunsese la odihna făgăduită. Nu mai erau corturi de aşezat, “nici şerpi înfocaţi, nici Amaleciţi războinici, nici pustiu arzător. Israelita ajunseseră în ţara în care curgea lapte şi miere, şi acum mâncau din roadele ţării. Poate că în anul care începe acum, iubite cititor creştin, se va întâmpla la fel cu tine sau cu mine. Perspectiva aceasta este îmbucurătoare şi, dacă ne ţinem credinţa trează, se va împlini. Să fii cu Isus în odihna făgăduită poporului lui Dumnezeu este într-adevăr o speranţă măreaţă, şi să aştepţi gloria aceasta atât de curând este o dublă binecuvântare. Necredincioşii şovăie în faţa Iordanului, care ne desparte şi acum de ţara promisă, dar să ne întemeiem nădejdea pe faptul că am înfruntat deja toate relele, şi că nici măcar moartea nu ne mai poate înfricoşa. Să alungăm orice gând de teamă şi să ne bucurăm la gândul că din anul acesta vom începe să fim„întotdeauna cu Domnul” (1 Tesaloniceni 4:17). Mulţi vor rămâne pe pământ ca să facă lucrarea pe care Domnul le-a încredinţat-o. Dacă aceasta va fi şi partea noastră, nu există nici un motiv pentru care textul de Anul Nou să nu fie adevărat. „Noi, fiindcă am crezut, intrăm în odihnă” (Evrei 4:3). Duhul Sfânt este garanţia moştenirii noastre. El ne dă „mai mult decât cerem”. Cei care sunt în cer sunt în siguranţă; tot astfel noi, care suntem pe pământ, suntem siguri în Christos Isus. Cei de sus şi-au învins duşmanii; noi avem şi noi victoriile noastre. Ostile cereşti se bucură împreună cu Domnul lor; privilegiul acesta ne este îngăduit şi nouă. Ei se odihnesc în dragostea Lui; noi avem pace prin EL. Ei cântă spre lauda Lui; noi avem privilegiul să-L binecuvântăm. In anul care începe vom aduna roadele acestui pământ pustiu, pe care credinţa şi speranţa îl pot transforma într-o gradină a Domnului. La început, omul mânca hrana îngerilor; de ce nu ar face-o şi acum? O, ce privilegiu să ne bucurăm în Isus şi să mâncăm din roadele ţării anul acesta!

 Seara1507958_1522731371314724_3843679266319412475_n

Ne vom veseli şi ne vom bucura de tine.
   Cântarea Cântărilor 1:4
Ne vom veseli şi ne vom bucura de tine. ” Nu vom deschide porţile noului an în note jalnice de trombon, ci în sunete dulci de harpă şi în bucuria răsunătoare a chimvalelor. „Veniţi să cântăm cu veselie Domnului, şi să strigăm de bucurie către Stânca mântuirii noastre” (Psalmi 95:1). Noi, cei chemaţi şi credincioşi şi aleşi, vom uita orice durere şi ne vom întemeia credinţa pe numele lui Dumnezeu. Lăsaţi-i pe ceilalţi să-şi plângă necazurile; noi, cei care avem lemnul dulce pe care să-l aruncăm în apele amare de la Mara (vezi Exod 15:23) vom lăuda cu bucurie pe Domnul. Duh prea Sfânt, Sprijinitorul nostru preţios, noi, templul în care locuieşti, nu vom înceta niciodată să slăvim şi să binecuvântăm numele lui Isus.„Ne vom” — suntem hotărâţi s-o facem. Isus trebuie să fie încoronat prin bucuria din inimile noastre. Nu ne vom dezonora Mirele jelind în prezenţa Lui. Noi suntem hirotoniţi ca soli ai cerului; să repetăm mereu imnul veşnic de slavă pe care îl vom cânta pe străzile Noului Ierusalim. „Ne vom veseli şi ne vom bucura”. Aceste cuvinte au un dublu înţeles: o îndoită fericire, binecuvântare peste binecuvântare. Există vreo limită la bucuria noastră în Domnul? Oare oamenii lui Dumnezeu L-au simţit vreodată mai aproape ca acum? Ce bucurie mai mare ar putea să aibă, chiar şi în cer? „Ne vom veseli şi ne vom bucura în tine. ” Ultimul cuvânt este sarea din mâncare, miezul nucii, sufletul textului. Ce binecuvântaţi suntem în Isus! Ce râuri de binecuvântări infinite izvorăsc din El, da, şi fiecare picătură este plină de har, prin El! De vreme ce Tu, Scumpul nostru Domn Isus, eşti partea de moştenire a poporului Tău, revarsă în anul acesta asupra noastră o asemenea bogăţie de har încât, din cea dintâi până în cea din urmă zi, să ne veselim şi să ne bucurăm în Tine. Să deschidem porţile veseliei în ianuarie, şi să le închidem cu bucurie în decembrie, prin Isus.TOATA LUNA AICI:CHARLES H.SPURGEON-Dimineata si seara-IANUARIE
10521699_10205930272406822_3033168213983754217_o

MEDITAŢII ZILNICE

WIM MALGO
Prefaţă
Wim Malgo, soţul meu, alături de care am avut o căsnicie fericită timp de 43 de ani, a fost – pot să o spun cu certitudine – un slujitor devotat al lui Dum­nezeu. Din al 27-lea său an de viaţă, mai exact din prima zi după cununia noastră, până în ultima zi a vieţii sale, s-a dedicat cu totul în slujba marelui său Stăpân/Această sluji­re a cunoscut, dacă vreţi, trei etape distincte:Mai întâi, Wim a fost un evanghelist convins, având o singură pasiune: să câştige suflete pentru Mielul divin. In anii ’50 Dumnezeu i-a încredinţat o primă lucrare: emisi­unea radio din anul 1955, din care a derivat mai apoi Mi­siunea «Strigătul de la Miezul Nopţii». Pe urmă, Domnul i-a pus o a doua lucrare pe inimă, şi anume aceea de a răspândi mesajul Evangheliei păcii şi de a-i îndemna pe toţi copiii Domnului să trăiască o viaţă de credinţă aşa cum El însuşi o cere: «Fiţi sfinţi căci Eu sunt sfânt» (1 Petru 1,16). întrebarea «De ce atâţia creştini nu-şi sfinţesc umblarea cu Domnul în viaţa de zi cu zi?» l-a preocupat intens. Bazată pe vestirea mântuirii s-a cristalizat încet a treia etapă a slujirii sale, şi anume vestirea momentului glorios al re­venirii lui Isus şi tălmăcirea profeţiei biblice. El a fost unul dintre cei ce au strigat: «Domnul vine! Pregătiţi-vă!»«Urmăriţi pacea cu toţi si sfinţirea, fără care nimeni nu va vedea pe Domnul» (Evrei 12,14).Wim Malgo a lăsat în urma sa o moştenire literar-creştină valoroasă, bogăţie din care a fost alcătuită această car­te devoţională. Vreau să subliniez că ea nu trebuie să înlocuiască Biblia, ci mai degrabă trebuie să trezească în cititor dragostea fierbinte pentru Cuvântul lui Dumnezeu şi do­rinţa tot mai aprinsă de a citi şi de a studia singur Sfânta Scriptură. Meditaţiile zilnice, intenţionat nu foarte lungi, au fost redactate în urma multor rugăciuni. De asemenea, în spa­tele acestei lucrări se ascunde o muncă uriaşă. Le multumesc din inimă tuturor celor care au ajutat în vreun fel sau altul la apariţia acestei cărţi.Din partea Misiunii «Strigătul de la Miezul Nopţii» de­dicăm această carte în memoria lui Wim Malgo şi păstrăm în gând şi suflet versetul biblic: «... şi prin ea vorbeşte el în­că, măcar că este mort» (Evrei 11,4).
«… si prin ea vorbeşte el încă, măcar că este mort.»
(Evrei 11,4)

MEDITAŢII ZILNICE

WIM MALGO
 1 IANUARIE
«Până la bătrâneţea voastră Eu voi fi Acelaşi, până la cărunteţele voastre vă voi sprijini. V-am purtat şi tot vreau să vă mai port, să vă sprijinesc si să vă mântuiesc.»                                                    Isaia 46,4
Cât de incert este acest an care îţi stă înainte! Nesigu­ranţa generează nelinişte şi nervozitate. Câte lucruri rele nu ţi se pot întâmpla? Vrei să fii însă sigur de veşnicie? Atunci fii gata să accepţi cele două condiţii pe care le pune Biblia. Prima este aceasta: «Dar cel ce m-ascultă va locui fară grijă, va trăi liniştit şi fără să se teamă de vreun rău» (Prov. 1,33) şi cealaltă: «Domnul dă izbândă celor fără pri­hană, dă un scut celor ce umblă în nevinovăţie» (Prov. 2,7). Eşti ascultător doar când eşti gata să plăteşti preţul pentru a-L urma pe Domnul Isus. Eşti neprihănit în ochii lui Dumnezeu când crezi în puterea de curăţire a sângelui lui Isus şi te căieşti sincer în inima ta de păcatele tale.Poate te întrebi cu teamă: «Prin câte încercări va tre­bui să mai trec şi în acest an?» Imediat însă ce începi să ex­perimentezi puterea ocrotitoare a lui Isus în viaţa ta, toa­te ridurile îngrijorării vor dispărea. Ce a purtat El? O co­roană de spini, crucea şi păcatele lumii. Ce susţine acum? Întregul univers, chiar pe umerii Săi. Ce altceva mai poartă? Pe tine! Chiar pe tine te poartă pe braţele Lui! De ce te mai îngrijorezi?TOATA LUNA AICI:WIM MALGO-MEDITATII ZILNICE-IANUARIE

15918_996289093720440_2479486279249126667_n

 IZVOARE IN DESERT

366 lecturi devoționale
zilnice
L.B.  COWMAN
EDITATE  DE JAMES  REIMANN
T R A D U C E R E A
ANA SI DANIELA  DOMAINSCH I
1 Ianuarie
Țara pe care o veți stăpâni este o tara  cu munți și văi care se adapă din ploaia cerului este o țară de care îngrijește Domnul Dumnezeul Tău și asupra căreia domnul Dumnezeul tău are neîncetat ochii de la începutul până la sfârșitul anului (Deutoronom 11:11-12).
 Astăzi suntem în pragul necunoscutului. Înaintea noastră avem un an nou și vom intra în posesia lui. Cine știe de ce vom da? Ce experiențe noi ne vor ieși în cale? Ce nevoi vor mai apărea? În ciuda nesiguranței ce ne stă în față avem un mesaj care ne mângâie și ne înveselește de la Tatăl nostru ceresc de care îngrijește Domnul Dumnezeul tău; și asupra căreia Domnul are neîncetat ochii de la începutul până la sfârșitul anului
Domnul este sursa noastră de aprovizionare. În El sunt izvoare, fântâni și râuri care nu pot fi oprite și nu vor seca niciodată. Celor care sunt îngrijorați Tatăl ceresc le face o promisiune plină de indurare: dacă El este Sursa noastră de indurări, îndurarea nu ne va părăsi niciodată. Nicio arșița sau secetă nu pot seca râul ale cărui izvoare înveselesc cetatea lui Dumnezeu (Psalmul 46.4).
Totuși țara pe care o vom lua în stăpânire este o țară plină cu vai și cu munți. Nu este peste tot șes și peste tot vale. Dacă viața ar fi mereu liniștită și regulată, plictisitorul banal ne-ar trage în jos. Avem nevoie de văi și de munți. Munții colectează apa de ploaie pentru sute de văi roditoare. Și la fel este și cu noi! Greutățile pe care le întâmpinăm pe munți ne conduc la tronul de har și aduc ploi de binecuvântare. Da, munții, munții reci și aparent neroditori ai vieții, de care ne mirăm și ne plângem, ei aduc ploile. Câți oameni n-au pierit în valea pustiului, îngropați sub nisipul lui auriu, oameni care ar fi trăit bine pe munți? și câți n-ar fi fost uciși de frig, distruși de vânt și devastați de roadele lor, dacă n-ar fi fost munții – impetuoși, abrupți, colțuroși și atât de greu de urcat? Munții lui Dumnezeu sunt o protecție binecuvântată pentru poporul Său împotriva vrăjmașilor lor!
Nu putem vedea ce pierdere, ce necaz și ce încercări au loc. Trebuie doar să ne încredem. Tatăl vine aproape ca să ne ia de mână și să ne conducă astăzi pe drumul nostru. Va fi un An Nou bun și binecuvântat!
 El ne duce pe drumuri necunoscute;
El ne duce în sus, deși pășim cu greu,
Deși adesea leșinăm sau șovăim pe cale,
Deși furtuni și întuneric adesea acoperă ziua;
Totuși, când norii se duc,
Știm că El ne conduce mai departe.
El ne conduce prin toți anii de îngrijorări;
Dincolo de speranțele noastre deșarte, de îndoieli și de temeri,
El ne îndrumă pașii prin încâlceala labirintului
Plin de pierderi, de necazuri și de zile înnourate;
Știm că voia Lui se face;
Și El ne conduce mai departe
Nicholaus Ludwig ZinzendorfTOATA LUNA AICI:IZVOARE IN DESERT IANUARIE10847925_940304202649110_3735147998247494909_n

OSWALD CHAMBERS

Bătând la uşa lui Dumnezeu

        Bateţi şi vi se va deschide (Matei 7:7)
       Această colecţie de rugăciuni, deşi nu a fost destinată privirii omeneşti, va ajuta pe mulţi să-şi exprime dragostea, încrederea şi cererile înaintea lui Dumnezeu. Când ucenicii L-au văzut pe Domnul lor rugându-se, hau spus: „Doamne, învaţă-ne să ne rugăm” (Luca 11:1). Răspunsul Domnului a fost pentru ei toţi – şi pentru noi. Ei au cunoscut că aveau nevoie de a afla acea cale tainică spre Dumnezeu…
       In această carte mică de rugăciuni îl găsim pe unul dintre slujitorii lui Dumnezeu rugându-se. Acestea sunt câteva dintre rugăciunile pe care el le-a îndreptat către Dumnezeu, cuvintele lor fiind redate exact aşa cum le-a intenţionat el – ca în orice, prin rugăciuni şi cereri, cu mulţumiri, să aducă la cunoştinţa lui Dumnezeu cererile lui. Aceste rugăciuni ne pot învăţa multe despre simplitatea, domeniul, puterea şi stăruinţa rugăciunii născute din Duhul; nu există nici o slujire mai vrednică de atenţia noastră cea mai profundă.
 David Lambert
  1 IANUARIE
 Doamne, Te slăvesc pentru revelarea Paternităţii Tale supreme care mi se descoperă prin harul Domnului Isus Cristos. O, să pot fi copilul Tatălui din cer!

CUVÂNTUL Lui DUMNEZEU

 pentru astăzi-IANUARIE  2015

 1 IANUARIE. ÎN AŞTEPTAREA NOULUI AN
„Aşteaptă de acum ca vrăjmaşii Lui să-I fie făcuţi aşternut al picioarelor Lui” (Evrei 10:13)
Ieri am citit versetul: „Până aici Domnul ne-a ajutat” (1 Samuel 7:12). Astăzi, citeşte acest verset: „Aşteaptă de acum ca vrăjmaşii Lui să-I fie făcuţi aşternut al picioarelor Lui”. Să remarcăm expresiile „până aici” şi „de acum”. Prima se referă la trecut; a doua se referă la viitor. Dacă eşti nerăbdător referitor la viitor, aminteşte-ţi de credincioşia lui Dumnezeu faţă de tine în anul care a trecut şi vei putea spune: „Din toate vorbele bune pe care le spusese … Domnul, nici una n-a rămas neîmplinită: toate S-au împlinit” (Iosua 21:45). Cine în afară de Dumnezeu se poate lăuda cu un astfel de CV şi cu un trecut ca acesta? Privind în urmă, Pavel şi-a amintit de vremurile în care nu erau destui bani în visterie şi a trebuit să meargă să lucreze la facerea corturilor pentru a susţine lucrarea. Şi-a adus aminte de biciuirile, de lapidările şi trădarea suferite din partea celor în care avea încredere. Dar ascultă ce spune el despre asta:„mulţumită ajutorului lui Dumnezeu, am rămas în viaţă până în ziua aceasta” (Faptele Apostolilor 26:22). Ieremia a simţit la fel: „Bunătăţile Domnului nu s-au sfârşit, îndurările Lui nu sunt la capăt, ci se înnoiesc în fiecare dimineaţă. Şi credincioşia Ta este atât de mare!” (Plângerile lui Ieremia 3:22-23). Fără îndoială, L-ai dezamăgit de câteva ori în anul care a trecut, dar El te-a dezamăgit vreodată? Nu, şi nici anul acesta nu te va dezamăgi, aşa că încrede-te în El. A.B. Simpson a scris: „De multe ori ne încredem unii în alţii şi ne îndoim de Dumnezeu! Credem vorbele muritorilor şi totuşi ne îndoim de Cuvântul Lui; dar, o, ce lumină şi slavă va străluci peste ale noastre vieţi, dacă mereu vom ţine minte că al Său Cuvânt rămâne în veci”.

MANA DE DIMINEAŢĂ

 IANUARIE   1                                  
“… Voi merge Eu însumi cu tine şi îţi voi da odihnă.”
 EXODUL 33:14
În  inima  lui  Moise era  o  rugăciune,  o  dorinţă  inspirată  de Dumnezeu însuşi. în spatele şi în jurul lui era tulburare şi încurcătură iar înaintea lui era necunoscutul. Poporul lui Dumnezeu era sub teribila ameninţare a consecinţelor necredincioşiei lui. şi în mijlocul unor astfel de împrejurări, din inima aceluia care a rămas credincios, a ieşit un suspin auzit numai de Dumnezeu:“… Arată-mi căile Tale” (vs. 13) şi “Arată-mi slava Ta!”. Şi Domnul i-a răspuns: “… Eu însumi voi merge înaintea ta şi-ţi voi da odihnă”.
Dumnezeu aude astfel de rugăciuni şi vrea să le asculte. Pentru copilul Său, căile Sale sunt pregătite, trasate mai dinainte, deşi în înţelepciunea Lui le descopere una câte una; căci El vrea ca viaţa credincioşilor Lui ascultători să fie condusă de principiul credinţei. Să nu ne mirăm că El ne lasă în neştiinţă în ce priveşte forma pe care o vor lua căile Sale cu privire la noi. Ne este deajuns să ştim că El însuşi va merge înaintea noastră, deschizând drumul. A ne încredinţa căile în mâna Domnului înseamnă a-L slăvi.Dacă ascultăm şi îl urmăm pas cu pas, îi facem bucurie, căci Lui îi este preţioasă credinţa noastră încercată care este mai scumpă decât aurul care piere. El vrea ca astăzi când nu-L vedem, credinţa noastră să-I aducă cinste şi laudă. Dacă El ne cere credinţă, El o însoţeşte cu darul păcii, la care se adaugă nădejdea  care nu înşeală, făcând să strălucească în inimile noastre ca o lumină crescândă.Ne trebuie ceva mai mult decâtPrezenta Lui? Ea înţelege absolut tot. Ea este avangarda noastră şi ariergarda noastră. Ea ne asigură direcţia şi protecţia. Ea este înţelepciunea şi pacea noastră. Această Prezenţă slăvită ne este asigurată prin Duhul Sfânt; în mijlocul agitaţiei şi a furtunei, ea ne dă odihnă şi face ca viaţa noastră să fie roditoare şi biruitoare în încercări. Ea ne face să creştem în cunoştinţa lui Dumnezeu şi să ajungem la statura desăvârşită a Domnului Hristos. şi în plus, prin îmbrăcarea noastră cu această Prezenţă divină, viaţă noastră atrage sufletele la El. Să începem anul cu această PREZENTĂ si s-o menţinem zi de zi.
  TOATA LUNA AICI:MANA DE DIMINEATA- IANUARIE984233_837066393022105_3030200846195061222_n

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON
1 Ianuarie
CEA DINTÂI FĂGĂDUINŢĂ A BIBLIEI
Vrăjmăşie voi pune între tine şi femeie, între sămânţa ta şi sămânţa ei. Aceasta îţi va zdrobi capul, şi tu îi vei zdrobi călcâiul.                                              Geneza 3.15
Aşa este prima făgăduinţă făcută omului căzut. Ea conţine întreaga Evanghelie şi arată miezul legământului harului. O vedem împlinită într-o mare măsură; sămânţa femeii a fost rănită la călcâi în persoana lui Isus Cristos, şi ce groaznică zdrobire va fi zdrobirea finală a capului şarpelui! Această profeţie a fost împlinită întâi când Isus a purtat păcatul omenirii, a biruit moartea şi a învins puterea Satanei; ea va fi pe deplin şi definitiv împlinită la cea de a doua venire a Domnului şi în ziua judecăţii de la sfârşit.
Dar, de altfel, acest lucru se împlineşte pentru fiecare din noi în parte: răniţi la călcâi, de chinurile pe care ni le pricinuiesc puterile răutăţii în toate zilele, suferinţe pe care totdeauna putem să le biruim în Cristos, care a pus piciorul pe capul şarpelui. În tot timpul acestui an, vom avea de învăţat cea dintâi parte a acestei făgăduinţe, experimentând-o prin ispitele Diavolului şi a loviturilor celor nelegiuiţi care sunt sămânţa lui. Ei ne vor putea răni în aşa fel încât să ne facă să şchiopătăm de durerea de la călcâi; dar să reflectăm bine la cea de a doua parte a textului şi să nu ne îngrozim. Prin credinţă să ne bucurăm că vom şi domni împreună cu Cristos, sămânţa femeii.

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

Ce este si cum se foloseşte
„PÎINEA CEA DE TOATE ZILELE”
Domnul nostru Isus Hristos ne-a învăţat să ne rugăm lui Dum-
nezeu aşa: „Pîinea noastră cea de toate zilele dăne-o nouă astăzi”. Dar tot Domnul Isus a spus că „omul nu trăieşte numai cu pîine, ci şi cu orice cuvînt care iese din gura lui Dumnezeu”. Adică, omului, ca să trăiască cu adevărat, nu-i trebuie numai pîinea fizică, ci-i este necesară şi hrana spirituală. Şi hrana spirituală este
Cuvîntul lui Dumnezeu, scris pentru noi în Sfînta Scriptură.Aşa cum trupului nostru îi este necesară hrana în fiecare zi, aşa
trebuie să ne alimentăm şi spiritul în fiecare zi. Unii credincioşi fac lucrul acesta citind regulat, zilnic, Sfînta Scriptură, fie la rînd, din Geneza pînă în Apocalipsa, fie deschizînd Biblia şi citind unde se nimereşte (deşi metoda aceasta nu este recomandabilă).Ei meditează apoi la ceea ce au citit şi apoi se roagă şi aplică în viaţa lor ce au citit.Alţii au nevoie de călăuzire şi explicare a Cuvântului lui Dumnezeu.Pentru aceştia se produc cărţi ajutătoare pentru citirea Bibliei, aşa cum este cartea de faţă, care combină citirea zilnică a unui pasaj din Biblie cu cîteva gînduri pe marginea acelui pasaj, care să ne ajute să-1 aplicăm în viaţa noastră şi ne ajută să ne rugăm lui Dumnezeu.Această carte se poate folosi individual sau cu toată familia. Este de un extraordinar folos în formarea unei familii bune să se introducă regula ca, fie la micul dejun, fie la masa de amiază, fie la cină, de obicei după ce toată lumea termină de mîncat, să se ia Biblia şi această carte, să se deschidă această carte la data respectivă, să se vadă textul din Biblie indicat, să se citească din Biblie acest text, apoi să se citească din această carte pagina explicativă. Citirea o face tata sau mama. Uneori se poate da şi unui copil mai mare să citească.Apoi tata poate adăuga cîteva gînduri ale sale şi încheie cu rugăciune, în care să aplice la viaţa familiei cele citite în Biblie şi în cartea de meditaţii.O asemenea practică regulată va aduce mari binecuvântări în viaţa fiecărui membru al familiei. Aceste lecturi se vor imprima în minţile copiilor şi vor rămîne în fiinţa lor toată viaţa.acă această carte ajunge în mîinile cuiva care nu şi-a predat încă propria lui viaţă lui Dumnezeu, la sfirşitul cărţii găseşte o îndrumare despre calea mîntuirii. începe citind „Scurtă prezentare a Evangheliei” şi fă ce scrie acolo. Numai după aceea îţi va fi de folos citirea zilnică a Bibliei şi a cărţii acesteia.Cartea aceasta vă cheamă zilnic la masa lui Dumnezeu, şi noi vă spunem: „Poftă bună”.
Dunnezeu să vă binecuvinteze!

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

 Învăţăturile Tale sînt minunate: de aceea le
păzeşte sufletul meu. Descoperirea cuvintelor
Tale dă lumină, dă pricepere celor fără răutate.
Psalmul 119:129, 130
 1 ianuarie                          
Text: 1 Timotei 4:11-16     
CITEŞTE BIBLIA ÎNTR-UN SINGUR AN
Pînă voi veni, ia seama bine la citire, la îndemnare fi la
învăţătura pe care o dai altora.               1 Timotei 4:13
 Într-o zi am vizitat pe un bătrîn de 92 de ani ce trăia într-o casă
de pensionari. L-am găsit îmbrăcat în cel mai bun costum, stînd
pe pat şi citind Biblia. După ce am intrat, a continuat să citească
fără a întoarce capul, ca şi cum n-ar fi fost nimeni de faţă. După
cîteva clipe, am spus: „Cartea ce-o citeşti este o carte bună.” „Cea
mai bună”, a răspuns el. Apoi, recunoscîndu-mi vocea, a lăsat
Biblia în jos şi mi-a spus: „Frate Pavel, o citesc acum a paisprezecea
oară, şi e mai bună ca oricînd!”Martin Luther a spus: „De cîţiva ani citesc Biblia în întregime de două ori în 12 luni. Este ca un copac uriaş, fiecare cuvînt al ei este o ramură puternică. Am scuturat fiecare din aceste ramuri, atît de dornic am fost să văd ce poartă în ele şi ce îmi vor dărui. Niciodată scuturatul lor nu m-a dezamăgit.”Cînd citim Cuvîntul lui Dumnezeu cu dorinţa şi nesaţul celor doi oameni, vom experimenta şi noi aceleaşi măreţe rezultate. Vom petrece ore minunate meditînd la această hrană săţioasă pentru suflet. Eforturile vor fi răsplătite în timp ce Duhul Sfînt va face ca acest Cuvînt sâ devină o parte din noi – întărindu-ne fiinţa interioară.Pentru a vă ajuta să începeţi, am inclus în „Pîinea noastră cea de toate zilele” o programare pentru citirea Bibliei într-un an de zile.De ce să nu începeţi chiar acum citirea Cărţii Cărţilor într-un singur an. Acest lucru va face din tine un creştin mai matur. Şi, la fel ca şi prietenul meu, vei descoperi că „este mai bună ca oricînd.”-P.R.V.
Biblia-i bogată, sjîntă visterie
Şi-alături de comoara de cuvinte
Scot zilnic bogăţii nepieritoare
Pentru suflet, inimă şi minte.  -Anonim
O Biblie uzată de mult citit
este semnul unui suflet bine hrănit. 
TOATA LUNA AICI:Pu00C2INEA CEA DE TOATE ZILELE -IANUARIE10849916_1525034234417771_2517759390321597245_n

 SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

 Volumul II

De la Judecători la Estera

Jean Koechlin

 1 Ianuarie
Judecători 1.1-15
 Există o mare diferenţă între cartea Iosua şi cea a Judecătorilor. Cea dintâi îl înfăţişează pe Israel luând victorios în stăpânire ţara Canaan. Cea de-a doua ne va oferi o descriere a poporului locuind în moştenirea lui. Deşi la prima vedere cartea Judecători pare să abordeze acelaşi subiect, chiar de la începutul ei există semne sigure care indică faptul că nu ne mai aflăm în zilele lui Iosua: chiar dacă Iuda acţionează cu zel împotriva canaaniţilor, el pare să conteze mai puţin pe Domnul decât pe fratele său Simeon. Apoi împăratul vrăjmaş, lăsat în viaţă, este tratat într-un mod barbar.Pagina glorioasă este întoarsă; vom asista la declin.Aceasta este ceea ce s-a produs şi în Adunarea răspunzătoare. Puterea şi, în mare măsură, binecu­vântarea colectivă au dispărut astăzi. Însă Dumnezeu nu S-a schimbat. Puterea Lui se găseşte întotdeauna la dispoziţia credinţei individuale. Otniel, luând în stăpânire Debirul, ne stă ca exemplu. Binecuvântarea este de asemenea la îndemâna noastră (1 Petru 3.9 sf.).Este suficient să o cerem, aşa cum a făcut Acsa (v. 15). Ea vine prin Duhul lui Dumnezeu care, asemenea „pâraielor de apă” promise în Deuteronom 8.7, ne împrospătează ufletele prin Cuvântul lui Dumnezeu. Să cerem această binecuvântare Tatălui nostru, la începutul acestui an.TOATA LUNA AICI:SCRIPTURILE IN FICARE ZI-vol.2-IANUARIE

10676277_1521847231403138_175421769691155486_n

DOMNUL ESTE APROAPE GVB

Joi, 1 Ianuarie 2015
Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu şi folositoare pentru învăţătură, pentru mustrare, pentru îndreptare, pentru instruire în dreptate, ca omul lui Dumnezeu să fie împlinit, deplin pregătit pentru orice lucrare bună.2 Timotei 3.16,17
Această Carte prezintă gândul lui Dumnezeu, starea omului, calea către mântuire, pierzarea celor păcătoşi şi fericirea celor credincioşi. Doctrinele ei sunt sfinte, instrucţiunile ei sunt obligatorii, întâmplările din ea sunt adevărate, iar hotărârile ei sunt de neschimbat. Citeşte-o pentru a deveni înţelept, crede-o pentru a fi în siguranţă şi pune-o în aplicare pentru a avea o viaţă de sfinţenie!
Ea conţine lumină pentru a te călăuzi, hrană pentru a te susţine şi mângâiere pentru a te înviora. Ea este harta călătorului, toiagul pelerinului, compasul navigatorului, sabia soldatului şi Cartea de căpătâi a creştinului.
În ea vedem deschis cerul, dar şi porţile iadului. Hristos este Subiectul ei, iar gloria lui Dumnezeu este ţelul ei. Ea ar trebui să ne umple memoria, să ne guverneze inima şi să ne călăuzească picioarele.
Citeşte-o în linişte, frecvent şi cu rugăciune. Biblia este o mină de bogăţii, un paradis al gloriei şi un fluviu al bucuriei. Ea ne este dată pentru tot parcursul vieţii, ea va fi deschisă la judecată şi tot ea va rămâne în amintire pentru totdeauna. Ea implică cea mai înaltă responsabilitate, ea va răsplăti cea mai truditoare lucrare şi tot ea îi va condamna pe toţi cei care i-au luat în derâdere conţinutul sacru.
„Doamne, Cuvântul Tău este întărit în ceruri pentru totdeauna“ (Psalmul 119.89).
În zori de zi când mă trezesc,
Smerit m-aplec sub cruce,
Că-n toată lumea nu găsesc
Un scut mai bun şi dulce.
TOATA LUNA AICI:DOMNUL ESTE APROAPE GBV- IANUARIE 2015

10847240_10205951628420709_6456145581420591400_o

SĂMÂNŢA BUNĂ

Joi    1       Ianuarie

 „ …Iată, Eu fac toate lucrurile noi…“                                   Apocalipsa 21.5

Un an nou – un început nou (1)

    Vă mai amintiţi de anii de şcoală? Cât de frumos era când începeai un caiet nou! În sfârşit, caietul vechi era plin şi puteai uita de greşelile, de paginile mâzgălite şi să scrii cu cele mai bune intenţii într-un caiet nou cu pagini albe.
   În viaţa profesională este tot aşa: cine nu se înţelege cu şeful sau cu colegii, îşi dă demisia şi încearcă altundeva.
   În timpul vieţii noastre sunt posibile anumite începuturi noi; dar viaţa însăşi nu mai putem să o începem. Orice secundă trecută, orice zi trăită, orice an scurs înseamnă o parte din existenţa care a trecut definitiv. Ce s-a întâmplat în acest timp rămâne definitiv.
   Unii pot uita experienţele negative. Dar multora li se pare viaţa sigilată. Ei sunt apăsaţi de gânduri dezolante că nu există niciun început nou. Este de înţeles că încearcă cu toate mijloacele să se sustragă realităţii: prin muncă sau plăceri, alcool sau alte droguri, lume virtuală sau chiar sinucidere.
   Dumnezeu cunoaşte această problemă a oamenilor. De aceea îi invită pe toţi: Veniţi la Mine aşa cum sunteţi! Eu vreau să vă dăruiesc o viaţă nouă, veşnică!

TOATA LUNA AICI:Su0102Mu00C2Nu0162A BUNu0102 IANUARIE 2015

 1536421_989378584411491_2042070525877217825_n

No comments:

Post a Comment