Pages

Sunday, December 7, 2014

MULTUMIRI SI DUPA ZIUA MULTUMIRII !!O ATITUDINE CONTINUA

Christianity can be condensed into four words: Admit, Submit, Commit and Transmit. -Samuel Wilberforce

Ziua Mulţumirii Ne închinăm în faţa Ta Părinte, Căci vrem să Îţi aducem mulţumire, Să spunem tot ce-am vrea, nu sunt cuvinte, Căci mare-i harul Tău şi-a Ta iubire. Vibrează Duhu-n sfântă uvertură, Un cânt divin ce faţa luminează, Te laudă cu psalmi a noastră gură În nopţi târzii şi-n orice dimineaţă! Ne bucurăm în Tine Doamne Sfinte, Căci însuşi ceru-Ţi laudă lucrarea, Credincioşia Ta Preabun Părinte, În scumpă zi, o cântă Adunarea. E mare zi de har şi sărbătoare, Din secerişul grâului, din roade, Ofrandă Îţi aducem, mic cu mare, Căci de la Tine şi prin Tine-s toate. Îţi mulţumim cu toţii pentru harul, Ce ni l-ai dat, izbândă şi putere, În duhul nostru-am înălţat altarul Recunoştinţei, unica avere. Ne bucurăm de roade şi de grâne, De ploile ce-ai dat în uscăciune, Iar razele de soare, o, Stăpâne, Au întregit cereasca Ta minune. Hambare pline, undelemn şi pâine, Ne amintesc de mana din pustie, Îţi mulţumim acum şi azi şi mâine Căci ne-ai scăpat de jug şi de robie. Acuma noi, toţi cei din Adunare, Uniţi în Duh, în cuget şi simţire, Îţi înălţăm cu dragoste-o cântare, Tu "Cel ce Eşti", "Osana şi Mărire!" Lucica Boltasu 09/11/13, Barcelona

Ziua Mulţumirii

Ne închinăm în faţa Ta Părinte,
Căci vrem să Îţi aducem mulţumire,
Să spunem tot ce-am vrea, nu sunt cuvinte,
Căci mare-i harul Tău şi-a Ta iubire.
Vibrează Duhu-n sfântă uvertură,
Un cânt divin ce faţa luminează,
Te laudă cu psalmi a noastră gură
În nopţi târzii şi-n orice dimineaţă!
Ne bucurăm în Tine Doamne Sfinte,
Căci însuşi ceru-Ţi laudă lucrarea,
Credincioşia Ta Preabun Părinte,
În scumpă zi, o cântă Adunarea.
E mare zi de har şi sărbătoare,
Din secerişul grâului, din roade,
Ofrandă Îţi aducem, mic cu mare,
Căci de la Tine şi prin Tine-s toate.
Îţi mulţumim cu toţii pentru harul,
Ce ni l-ai dat, izbândă şi putere,
În duhul nostru-am înălţat altarul
Recunoştinţei, unica avere.
Ne bucurăm de roade şi de grâne,
De ploile ce-ai dat în uscăciune,
Iar razele de soare, o, Stăpâne,
Au întregit cereasca Ta minune.
Hambare pline, undelemn şi pâine,
Ne amintesc de mana din pustie,
Îţi mulţumim acum şi azi şi mâine
Căci ne-ai scăpat de jug şi de robie.
Acuma noi, toţi cei din Adunare,
Uniţi în Duh, în cuget şi simţire,
Îţi înălţăm cu dragoste-o cântare,
Tu “Cel ce Eşti”, “Osana şi Mărire!”

Lucica Boltasu 09/11/13, Barcelona

10441919_817793988282679_8246470149200961048_n

„MULŢUMESC!”
Mulţumiţi lui Dumnezeu pentru toate lucrurile.
1 Tesaloniceni 5:18
În cartea lui, „Folk Psalms of Faith”, Ray Stedman ne spune despre o experienţă pe care a avut-o H.A. Ironside într-un restaurant aglomerat. Exact în momentul când Ironside era gata să înceapă a-şi servi masa, s-a apropiat de el un bărbat şi l-a întrebat dacă ar putea să i se alăture. Ironside l-a invitat să ia loc. Apoi, aşa cum îi era obiceiul, Ironside şi-a plecat capul şi s-a rugat.
Când a deschis ochii, celălalt bărbat l-a întrebat: „Te doare capul?” Ironside a răspuns: „Nu, nu mă doare”. Celălalt bărbat l-a întrebat: „Atunci, nu este ceva în regulă cu mâncarea?” Ironside a răspuns: „Nu, de ce mă întrebi?” „Ei bine, a răspuns omul, te-am văzut cu capul aplecat şi m-am gândit că trebuie să fii bolnav sau că ceva nu este în regulă cu mâncarea”. Ironside a răspuns: „Nu, pur şi simplu, eu îi mulţumeam lui Dumnezeu, aşa cum fac întotdeauna înainte de a mânca”. Omul a spus: „O, tu… eşti unul dintre aceia… nu-i aşa? Ei bine, aş vrea să ştii că eu nu-I mulţumesc niciodată lui Dumnezeu. Eu îmi câştig banii cu sudoarea feţei şi n-am de ce să mulţumesc nimănui atunci când mănânc. Încep doar să mănânc!” Ironside a spus: „Da, tu eşti exact ca şi câinele meu. Şi el face aşa!”
Deseori noi luăm prea uşor darurile pe care ni le dă Dumnezeu şi care sunt un semn al bunăvoinţei Lui. Uităm că El este sursa tuturor lucrurilor bune de care beneficiem. Iacov ne aduce aminte însă, că „orice ni se dă bun şi orice dar desăvârşit este de sus, pogorându-se de la Tatăl luminilor” (Iacov 1:17).
Să ne aducem aminte să spunem „Mulţumesc”. Poate că animalele nu fac aşa – dar oamenii recunoscători o fac! – R.W.D. 
Iţi aducem mulţumiri cu toţii, Dumnezeule măreţ,
Cu mâinile spre ceruri şi inima-n cântare!
Pentru darul Tău divin, minunat, de mare preţ,
De care-ntreaga lume se bucură sub soare. - Rinkhart
Recunoştinţa nu trebuie să fie un incident, ci o atitudine continuă.

10394547_1496130470674047_1980963170493033399_n

No comments:

Post a Comment