Pages

Tuesday, November 4, 2014

OSWALD CHAMBERS BĂTÂND LA UŞA LUI DUMNEZEU-LUNA NOIEMBRIE-GANDURI ZILNICE

Christianity can be condensed into four words: Admit, Submit, Commit and Transmit. -Samuel Wilberforce


1009963_806557899401438_3013053064346207557_n

OSWALD CHAMBERS

BĂTÂND LA UŞA LUI DUMNEZEU

NOIEMBRIE

10694279_819328494795895_3572582264062803903_o
  1. Doamne, deţine Tu astăzi controlul în mijlocul acestor mii de oameni; mulţi din ei sunt necredincioşi – Tu ai murit pentru „cei păcătoşi”. Fă-i să se întoarcă la Tine.

 

  1. O, Doamne, Te implor să mă duci la o identificare vie cu scopul Tău privitor la aceste Barăci pe care le am în grijă. Dă-mi o ungere proaspătă în această zi, pentru toate ocaziile ce se vor ivi. Fă să văd lucrareaTa mântuitoare.

 

  1. Doamne, aceste cuvinte vin cu puterea strălucitoare a tăriei Duhului Tău: „El îl desfiinţează pe cel dintâi, ca să-1 stabilească pe al doilea” (Evrei 10:9, Bucureşti 2001, nota).Cât Te slăvesc pentru orice aducere aminte a Colegiului! Acesta nu e niciodată departe de gândurile mele – el este „cel dintâi”; ce va fi „al doilea”?

 

  1. Astăzi, o, Doamne, curăţeşte-mă de activităţi agitate şi ţine-mă calm şi cu totul al Tău. Fă această Baracă o casă a lui Dumnezeu şi o poartă a cerului pentru sufletele oamenilor.

 

  1. Doamne, te slăvesc pentru privilegiul inestimabil al părtăşiei cu Tine din această dimineaţa; lucrează în mine în aşa fel, încât să voiesc şi să înfăptuiesc buna Ta plăcere azi (v. Filipeni 2:13).

 

  1. În toate, o, Doamne, vreau să Te recunosc pe Tine. Ţine-ne armonizaţi cu Tine pentru ca alţii să poată apuca bucuria şi voioşia lui Dumnezeu.

 

  1. Doamne, însufleţeşte-mă ca să Iţi pot simţi prezenţa, să Te pot discerne, sa mă pot concentra asupra Ta, astfel încât să fiu atent să nu mă preocupe nici o relaţie în afară de aceea în care mă aflu cu Tine.

 

  1. Doamne, arată-Te în mijlocul nostru astăzi, dă-ne siguranţa mare, obiectivă a prezenţei Tale. Fă această locuinţă o adevărată Betania, o casă înfrumuseţată cu Dumnezeu.

 10303737_807061056017789_4144947884986000480_n

9.0, Doamne, umple astăzi Baraca aceasta, trupurile noastre, această tabără, întregul Pământ cu Fiinţa Ta glorioasă. Binecuvântează-ne astăzi pe toţi cu revărsări de viaţă duhovnicească, pentru a ne desfăta în ea.

 

  1. Doamne, fă ca ziua aceasta să fie umplută cu lauda Ta. Dă-mi eliberare din această amestecătură de lucruri ce mă distrag, din încordarea nervilor la toate detaliile care presează. Te laud pentru că „mintea mea este fixată asupra Ta” (Isaia 26:3, KJV), dar doresc, într-adevăr, ca frumuseţea Ta să fie peste mine.

 

  1. Doamne, binecuvântează această zi cu o dovadă măreaţă a gândurilor Tale faţă de noi. Te slăvesc pentru Cuvântul Tău din dimineaţa aceasta: „Căci Eu ştiu gândurile pe care le am cu privire la voi, zice Domnul, gânduri de pace şi nu de nenorocire” (Ieremia 29:11).

 

  1. Doamne, ridică-mă la Tine, aşa încât bucuria luminoasă, radiantă a mântuirii Tale să mă pătrundă şi să strălucească pentru slava Ta. Ţine-mă într-o continuă mijlocire înaintea Ta.

 

  1. O, Doamne, cât de întru totul adevărat cu privire la mine este cuvântul psalmistului:„Sufletul meu este lipit de ţărână” (Psalmul 119:25). Sufletul meu e foarte prăfuit, Doamne; înviorează-mă, după cuvântul Tău. Un singur cuvânt făcut viu prin Duhul Tău, şi ce extraordinară este apoi viaţa! Doamne, rosteşte-1 acum.

 

  1. Doamne, parcă sunt în derivă, trăind ca în ceaţă înaintea Ta, până când Tu Te vei ivi înăuntrul meu. Te ador pentru că am credinţă în Răscumpărarea Ta măreaţă, dar, oh, ce mult schimbă lucrurile conştienta atingerii Tale!

 

  1. O, Doamne, fii prezent într-un mod atât de real în Baraca asta, încât orice om care vine aici să îşi dea seama că aceasta este cu adevărat casa lui

10342417_818809591514452_4716574527351799157_n16.0, Doamne, acest simţământ de a fi sufocaţi de lucrurile din imediata apropiere ne împiedică să fim conştienţi de prezenţa Ta; vino şi eliberează-ne şi încântă-ne.

 

  1. O, Doamne, îţi mulţumesc pentru ieri şi pentru scurta conştientizare a adâncimilor Tale în mine; fă-mă azi în stare să-mi ţin inima şi mintea îndreptate asupra Ta în rugăciune neîntreruptă şi fermă.

 

  1. Doamne, binecuvântează cu însemnată binecuvântare deschiderea Orelor de Studiu deseară. Adu un interes ascuţit şi o putere spirituală care să se manifeste cu tărie şi măreţie peste noi toţi.

 

  1. Doamne, îţi mulţumesc pentru sfatul din textul din dimineaţa asta („Şi să fie… că vei face după cum ţi se va oferi prilejul; căci Dumnezeu este cu tine.” – 1 Samuel 10:7, KJV)de a nu mă agita căutând să fiu conştient de utilitatea mea, ci doar de a face după cum mi se oferă prilejul pe care Tu l-ai rânduit.

 

  1. Doamne, dă-mi astăzi inspiraţia intuitivă, instinctivă a Duhului Tău Sfânt ca să Te pot discerne în toate lucrurile. Umple întreaga zi cu pacea şi prezenţaTa minunate.

 

  1. „Fă-mă să-ţi aud glasul!” (Cântarea Cântărilor 2:14) - aceasta este rugăciunea mea. Doresc, dincolo de posibilitatea de a exprima în cuvinte, să Te aud, să Te percep, să fiu răscolit de prezenţa Ta.

 

  1. Doamne, fă să fiu astăzi pe deplin absorbit în Tine – aşa devieri, aşa împrăştieri am. Vreau să mă întorc acasă la Tine, să trăiesc din nou viaţa de dependenţă totală de Tine.

 

  1. Doamne, ce puţină hrană am dat Cristosului care locuieşte în mine; o, Doamne, iartă-mă. Umple-mă cu sentimentul profund al iertării Tale nu numai ca să mă pot bucura de mântuirea Ta, dar şi să fiu umplut cu Duhul Tău pentru lucrarea de aici.

 

  1. O, Doamne, îmi dau seama din plin că „sunt doar un copil mic, nu ştiu nici sa ies, nici să intru”; de aceea, dă-mi „o inima care înţelege” (1 împăraţi 3:7,9,  şi creşte în mine sentimentul prezenţei Tale azi.

 1376450_806112989445929_2127735780304597184_n

25., Atingerea Ta încă are puterea ei străveche”; atinge-mă, Doamne, ca să fiu într-atâta în părtaşie cu Tine, încât toată fiinţa mea să radieze pacea şi bucuria Ta.

 

  1. O, Doamne, la Tine vin pentru această zi. Tendinţele degeneratoare ale acestei ţări sunt atât de rafinate, încât mă umplu de uimire! Readu bucuria vieţii care face ca totul din jur să strălucească.

 

  1. Doamne, sunt conştient de o lipsă a proporţiei – ies în prim plan lucruri care sunt simple nimicuri, iar lucrurile glorioase dispar. Eliberează-mă de aceasta ca să exist pentru slava Ta.

 

  1. Doamne, Iţi mulţumesc mult pentru atingerea pe care mi-ai dat-o dimineaţa asta – ce uimitoare letargie aveam, ce urâciune! Totuşi, aceasta este numai o descoperire a ceea ce ştiu că sunt fără viaţa Ta în mine.

 

  1. Doamne, dă-mi o ungere nouă a Duhului Tău pentru azi în rugăciune, închinare şi în muncă, aşa încât în toate lucrurile Tu să ai întâietatea.

 

  1. Doamne, la Tine vin, întru totul vin. Am un sentiment aşa de intens al nevoii după Tine, încât aştept doar ca Tu să îmi vorbeşti, căci ce aş putea eu să-Ţi spun? Lasă-mă să stau prosternat înaintea Ta ca nisipul deşertului sub soare.

10553480_817793668282711_6127287174921669839_n
 DESCARCA DE AICI:

No comments:

Post a Comment