Pages

Monday, March 10, 2014

FERESTRE DESCHISE MEDITATII T.AUSTIN SPARKS 10 , Martie

1604752_691855440876535_883255932_n

FERESTRE DESCHISE MEDITATII T.AUSTIN SPARKS 10 , Martie


DE LA :FERESTRE DESCHISE
Subject: 10 martie
La ce pot nădăjdui cel mai mult este ca cele spuse aici, să se deschidă asemenea unor ferestre și uitându-vă prin ele să vedeți un singur lucru – cât de superior este Isus Cristos față de orice altceva!”
T. Austin-Sparks
Ferestre deschise
Extrase din scrierile lui T. Austin-Sparks
Şi-a tras El, în mânia Lui, înapoi îndurarea? (Psalm 77:9)
Psalmistul vorbea oamenilor. Ei se simțeau abandonați și uitați. De aceea, el i-a îndemnat să privească înapoi la începutul vieții lor. Ei se născuseră în mijlocul amenințărilor. Ei își începuseră viața în mijlocul nimicirii. Totuși, ei fuseseră scoși din apele furioase, iar prin îndemânarea și puterea lui Dumnezeu ei fuseseră eliberați și puși de-o parte pentru El. De îndată ce psalmistul și-a amintit acest lucru, el a fost eliberat de îndoielile și de întrebările lui. La fel se întâmplă și în cazul nostru când mările grele ale vieții ne amenință și vor să ne înghită. Dumnezeu are un scop și ne conduce prin toate acestea ca și o Călăuză înțeleaptă, experimentată. Trebuie să avem încredere în înțelepciunea lui Dumnezeu, ca de altfel și în puterea Lui. Nu numai că El știe sfârșitul, dar El știe și cum vom ajunge acolo. El este Cel care alege calea prin valurile spumegate. Pentru noi, căile Lui pot părea ciudate. Ne întrebăm ce face El sau dacă chiar face ceva. ”Şi-a tras El, în mânia Lui, înapoi îndurarea?” întrebăm noi. Răspunsul este: Călăuza cunoaște atât destinația la care ne-a chemat planul divin cât și calea cea mai bună de a ajunge la acea destinație. El știe, dar nu ne spune. ”Ţi-ai croit o cărare prin apele cele mari şi nu Ţi s-au mai cunoscut urmele”. Pentru a ne ajuta să înțelegem semnificația spuselor psalmistului, să ne imaginăm o vizită pe malul egiptean al mării după ce vântul s-a potolit și furtuna a trecut. Căutăm să vedem unde sunt urmele Lui și nu le putem găsi. Eșuăm în a desluși urmele Lui și nu putem descoperi cum s-a făcut minunea. El nu lasă urme în urmă prin care să putem explica cum a avut loc minunea. Trebuie să ne mulțumim că El a lucrat acea minune și a făcut-o în înțelepciunea Sa: Călăuza știe calea și poate să ne treacă prin orice furtună și minuni fără a da socoteală la ”de ce-urile” și ”pentru ce-urile” experiențelor noastre.
De aceea, El mai are un nume: al păstorului. El ne conduce mai departe de la cunoașterea puterii și înțelepciunii Lui, la aprecierea măreției dragostei Lui. El nu este o Călăuză oficială care să fie dezinteresată și distantă, făcându-și doar slujba, ci este un Păstor care are o inimă plină de dragoste pentru turma Sa. Dacă în Biblie există o singură imagine mărinimoasă referitoare la binele altora, aceea este imaginea păstorului. Atât în Vechiul Testament cât și în Noul Testament se vorbește mult despre acest nume al Domnului. Așadar, nu suntem surprinși când psalmistul pune întrebarea: ”Şi-a tras El, în mânia Lui, înapoi îndurarea?” Imediat el își dă seama că nu acesta este adevărul, căci întrebarea care s-a ridicat în el se datorează unei slăbiciuni personale. Este o slăbiciune frecventă, ca în vremuri grele, să nutrim îndoieli față de dragostea lui Dumnezeu. Singurul lucru care-l putem face este asemenea psalmistului: s-a hotărât să-și aducă aminte de experiențele trecute ale lui și ale poporului lui cu privire la Dumnezeu, Păstorul. Mâna Celui Preaînalt era la lucru prin Moise și Aron – păstori sub Păstorul cel Mare care niciodată nu-i va părăsi, nici nu-i va uita pe ai Săi. Există trei adevăruri pe care fiecare copil al lui Dumnezeu trebuie să le stăpânească: adevăruri sugerate de acest psalm. Noi nu suntem cu adevărat calificați pentru viața creștină, nici pentru lucrarea creștină, până nu stăpânim aceste adevăruri. Mereu și mereu vom fi provocați cu privire la ele; dar fără ele, vom ajunge slabi până la disperare. Acestea se relaționează la puterea lui Dumnezeu și la dragostea lui Dumnezeu. Într-adevăr, El este atât Călăuza noastră cât și Păstorul nostru. El este Dumnezeul care face minuni.
Din: Dumnezeul care face minuni

Ferestre deschise” este trimis zilnic, cuprinzând mesaje luate de pe site-ul Austin-Sparks.Net. Vă încurajăm să trimiteți mai departe acest email, să-l tipăriți și să-l împărtășiți cu alții. Respectând dorința lui T. Austin-Sparks ca ceea ce a fost primit gratuit să fie distribuit gratuit, mesajele lui nu dețin copyright. De aceea, dacă alegeți să le împărtășiți cu alții, vă rugăm să respectați dorința lui și să le oferiți – nemodificate, fără plată și fără copyright.
Pentru citirea tuturor mesajelor Ferestre deschise accesați:www.ferestredeschise.wordpress.com
Pentru mai multe scrieri în limba română accesați: http://www.austin-sparks.net/romana/index.html
1779181_691691870892892_1378776481_n

No comments:

Post a Comment