DOAR MANTUIREA -Poezie Lucica Boltasu
DOAR MANTUIREA
Îmi tremură glasul ca frunza pe ram
Şi ochii se-neacă în proprii izvoare,
Se pierde în noapte speranţa ce-o am
Şi bruma de viaţă aproape dispare.
Mă clatin ca spicul sub pală de vânt
Şi norii-mi acoperă gânduri haine,
Te rog, Te aştept ca să vii pe pământ,
Izvoare de har să reverşi peste mine!
Tot caut soluţii, dar singur nu pot,
Sunt frânt şi înfrânt de atâta durere
Şi umblu bezmetic, căutând antidot,
În lumea procletă, pe căi de himere.
Aştept în zadar ca acei ce mi-au fost
Aproape, pe drumul ce urcă spre zare,
Să-mi spună o vorbă, aştept fără rost
Şi doare tăcerea şi falsul mă doare…
Ajuns-am ca Iov, lepădat şi hulit
Şi mă-ntreb: “Doamne Sfinte, unde-mi sunt fraţii?”
În cenuşă m-aşez, cu un sac învelit,
Nu vreau compromisuri, nu vreau ostentaţii.
Tăcere profundă şi rugă…Aştept,
Ca Domnul din slavă să facă lumină,
Nu vreau să cârtesc, Dumnezeu este drept
Şi cine sunt eu să acuz, s-aduc vină?
Revarsă-Ţi Părinte-al Tău har peste noi,
Curăţeşte-Adunarea de zgură şi fire,
Venit-am în lume în plânset şi goi
Şi-n plâns vom pleca, dacă n-avem iubire.
Doar dragostea sfântă-nţelege deplin,
Ce-nseamnă iertarea şi pacea, jertfirea,
Mă-ncred Doamne-n Tine şi-n planul divin,
Nimic nu-mi doresc, doar să-mi dai mântuirea!!
26/02/14, Barcelona
No comments:
Post a Comment