CHIP DE MIEL-(2 Corinteni 3.12-18)-TEODOR POPESCU
CHIP DE MIEL
(2 Corinteni 3.12-18)
(T. Popescu)
Caracterele mari se disting printr-o cunostinta clara a scopului
urmarit. Astfel de oameni stiu ce vor. Asa facea si apostolul Pavel: el
urma pe Domnul Isus, la care privea mereu. Si el a scris aceste cuvinte:
“Noi toti prvim cu fata descoperita, ca intr-o oglinda, slava Domnului,
si suntem schimbati in acelasi chip al Lui, din slava in slava, prin
Duhul Domnului.”
Ce chip avea Domnul Hristos? Chip de Fiu al Omului ori de Domn inaltat
in slava, chip de rob ori de imparat? Iar noi ce chip privim la El?
Chipul de “miel.” Putea sa aiba si chip de leu – dar va avea in viitor
chip si de leu. Deocamdata Il privim sub chipul Lui de miel. Asa Il
priveste Ioan evanghelistul in Apocalipsa: Cel care a fost injunghiat.
Sub chipul de miel se intelege blandetea Lui, gingasia Lui, slabiciunea
Lui aparenta, bunatatea Lui. Nu era ceva impunator, ci chipul Lui arata
ceva cu totul modest si smerit. “Invatati de la Mine, caci Eu sunt
bland si smerit cu inima, si veti gasi odihna pentru sufletele voastre.”
Chipul de miel Il arata pe El ca pe Cel nevinovat. Nimic fals, nimic cu
prefacatorie in fiinta Domnului Isus, ci simplu si curat. “Mielul fara
cusur si far prihana” a fost numit El in Cuvantul lui Dumnezeu.
Mielul a fost izbavirea evreilor din Egipt. Mielul era pus mereu pe
altar, si seara si dimineata. Si ca Miel, Domnul Isus ne-a scapat de
vina pacatelor noastre, de moarte si de osanda.
Firea mielului, felul de a fi al mielului nu este felul de a fi al
oamenilor. Aceasta in scoala Domnului Isus o invatam, si inca intr-un
chip nedesavarsit. Dar putinul pe care il infatisam din blandetea si
smerenia Lui, in scoala Domnului Isus invatam. Oamenii vor sa fie
cineva, vor sa porunceasca, vor sa stapaneasca; mielul, nu.
Frumusetea mielului o invata din ce in ce mai bine apostolul Pavel. N-o
avea de la natura. De la natura era feroce, era prigonitor, era
batjocoritor, era ucigas, cu toate ca a dus o viata morala serioasa. Dar
tocmai pretentia pe care a avut-o l-a dus la foarte mari pacate. De
cand a primit insa pe Domnul Isus, de atunci a privit intruna la El, si
L-a privit sub chipul de miel. A trebuit sa paraseasca insusirile de
violenta, de prigonitor, ca sa ia insusirile de bland si smerit.
Mielul infatiseaza in acelasi timp si curatia. Si in scoala Mielului ne
curatim mintea de atatea ganduri rele, ne curatim vointa de atatea
porniri rele, ne curatim inchipuirea de atatea inchipuiri rele. Cugetam
curat, judecam curat, simtitm curat. El ne elibereaza de neadevar, de
aparente, de prefacatorii, de viclesug si ne face sa fim simpli,
linistiti si curati. In felul acesta mereu ne innoim, mereu suntem
verzi, mereu ne imbogatim, invatand noi de la Mielul pe care-L avem in
fata ochilor nostri.
Mielul infatiseaza si lipsa de putere. Prin aceasta lipsa de putere, el
devine foarte simpatic copilasilor, ei insisi lipsiti de putere. Leul e
puternic, dar e brutal; leul distruge. Mielul nu, caci nu are putere.
Mielul este gata sa se jertfeasca. Lucrul acesta l-a dovedit Domnul
Isus la Golgota: totul pentru altii, nimic pentru Sine. Apostolul Pavel
spune in Romani 8.33-37: “Cine va ridica para impotriva alesilor lui
Dumnezeu?…Cine-i va osandi? Hristos a murit. Ba mai mult, El a si
inviat, sta la dreapta lui Dumnezeu si mijloceste pentru noi. Cine ne va
desparti pe noi de dragostea lui Hristos?… Totusi in toate acestea noi
suntem mai mult decat biruitori, prin Acela care ne-a iubit.”
Oameni cu renume in istorie au intemeiat imparatii mari. Fiind in
insula pe care a fost exilat, Napoleon facea urmatoarea cugetare.
Insirand cativa dintre cei mari, spunea: “Noi am intemeiat mari
imparatii, dar toate imparatiile noastre, bazate pe violenta, pe putere,
au disparut, mai curand sau mai tarziu. Isus Hristos Si-a intemeiat o
imparatie care dureaza, dar nu este intemeiata pe violenta, pe putere,
pe asprime, ci este intemeiata pe iubire.” Cugetarea aceasta este
dreapta.
Tocmai lipsa de putere, unita insa cu iubirea, face ca lucrul sa fie
statornic si neclintit. Prin cine castiga misionarii teren pe unde merg
pentru vestirea evangheliei in tarile pagane? Se duc ei cu arme, sa dea
la pamant pe cine nu vrea sa asculte de ei? Nu, ei sunt gata mai degraba
sa fie doborati ei insisi, dar ei nu intrebuinteaza violenta. In felul
acesta ei par foarte slabi, dar se arata cei puternici, pentru ca ei
castiga suflete tocmai prin slabiciunea lor, prin blandetea si
serviabilitatea lor.
Calea crucii este pentru cel credincios calea renuntarilor. Renunuti la
cinstea ta, renunti la bunul tau nume si te expui vorbirii de rau si
nascocirilor mincinoase de tot soiul impotriva ta. Ce sa faci? Asta este
calea mielului si noi pe aceasta cale suntem chemati sa-L urmam.
Frumusetea mielului este adevarata frumusete si puterea mielului in
slabiciune se arata. Pe acestea trebuie sa le avem noi in caracterul
nostru.
“Blandetea voastra sa fie cunoscuta de toti oamenii.” Gata sa renunti
la dreptul tau si sa suferi mai degraba nedreptatea decat sa ridici in
sus dreptul tau.
Chipul mielului se lucreaza in sufletele noastre, daca noi privim tinta
la Capetenia si Desavarsirea credintei noastre. Cand privim la El,
invatam de la El sa fim blanzi si smeriti. Si cand nu suntem asa,
cugetul ne mustra.
Puterea celui credincios este puterea mielului. Si daca se arata
cateodata ca putere a leului, nu este potrivita cu chipul de miel al
Domnului Isus. In sufletul nostru trebuie sa rasara tot mai mult dorinta
de a fi asemenea mielului. Si atunci asprimea in vorbire, ridicarea
tonului, sunt osandite de cugetul nostru, ca nu ne aratam asa cum vrem
sa ne aratam, cum este chipul mielului.
In legatura cu aceasta, apostolul Domnului spune ca el nu face ca
Moise, care purta o mahrama pe fata, pana cand stralucirea fetei lui
disparea. Asta inseamna ca Moise vorbea intr-un chip simbolic, vorbea
prin asemanari, prin randuieli, prin ceremonii. Aveau ele un miez, dar
miezul acesta era ascuns. Moise vorbea acoperit si de asta si valul de
pe fata insemna ca vorbirea lui Moise era acoperita. Drept este ca noi,
in Noul Testament, patrundem cate ceva din intelesul invataturilor si
ceremoniilor lui Moise, dar asta numai prin Duhul lui Dumnezeu si
Cuvantul Lui. Altfel, ele ar ramane tot acoperite si pentru noi.
Mahrama de pe fata lui Moise insemna si sfarsitul a ceea ce era
trecator. In adevar, legea ne-a fost data ca un indrumator, ca un
pedagog care sa ne duca la Domnul Hristos. Este un lucru cunoscut ca pe
vremea lui Pavel copiii erau dusi de sclavi la scoala. Sclavul il lua de
mana, il ferea de orice pericol pe drum si, cand intra in scoala,
sclavul se retragea; pana acolo a fost rostul pedagogului. Asa este
legea: ca un pedagog care sa ne duca la Domnul Hristos, incredintati ca
ne-am facut vinovati de calcarea legii. Dar indata ce ne-a aratat nevoia
unui Mantuitor, legea se retrage, pentru ca suntem in mana
Invatatorului, singurul care ne poate mantui. Astfel, valul de pe fata
lui Moise infatisa si ceea ce este trecator, un pedagog care te conduce
la primirea invatatorului. Ea si-a implinit chemarea ei, ca te-a
incredintat de pacat, dar mai departe ea nu poate face nimic, nu poate
sa te mantuiasca, nu poate decat sa te faca sa simti nevoia unui
Mantuitor. Astfel legea a luat sfarsit prin venirea Domnului Hristos.
Hristos este sfarsitul legii.
Noi insa privim fara val. Adica adevarurile mantuirii cuprinse in
Domnul Hristos sunt aratate clar. Dupa evanghelie nu mai vine nimic,
caci ea este descoperirea clara a mantuirii lui Dumnezeu si de aceea nu
mai urmeaza nimic dupa ea. A venit Domnul Isus la noi si tot Cuvantul
lui Dumnezeu este incheiat, nimeni nu mai poate adauga sau scadea ceva
din ceea ce ne este descoperit de Dumnezeu in Cuvant.
Noi privim nu cu un val pe fata, privim spre Domnul Isus si suntem
schimbati din slava in slava prin Duhul Domnului. Aceasta inseamna insa o
crestere in chipul mielului, in blandetea si smerenia Lui.
Teodor Popescu
27 noiembrie 1955
No comments:
Post a Comment