CARTE –PACATE RESPECTABILE–de Jerry Bridges-CONFRUNTAREA PACATELOR PE CARE LE TOLERAM-(10)-Nerecunostinta

PACATE RESPECTABILE

CONFRUNTAREA PACATELOR PE CARE LE TOLERAM

 

de Jerry Bridges

TRADUCEREA: MIHAI DAMIAN, 2009

Capitolul 10

Nerecunostinta

In vremurile biblice, lepra era o boala dezgustatoare care-i smulgea pe bolnavi din familie si dintre prieteni. Legea lui Moise cerea ca orice bolnav de lepra sa strige tot timpul cat umbla, “Necurat, necurat,” ca nu cumva trecatorii sa fie contaminati de boala lui (vezi Leviticul 13:45).

Luca scrie ca odata Domnul Isus a intalnit zece leprosi care s-au oprit in departare si au strigat catre El, ““Isuse, Invatatorule, ai mila de noi!” Cand i-a vazut, Isus le-a zis: “Duceti-va si aratati-va preotilor!” (preotii erau cei care puteau declara in mod oficial ca un lepros era curatit), si pe cand se duceau, au fost curatiti. Unul din ei, cand s-a vazut vindecat, s-a intors, slavind pe Dumnezeu cu glas tare. S-a aruncat cu fata la pamant la picioarele lui Isus, si I-a multumit. Era Samaritean. Isus a luat cuvantul, si a zis: “Oare n‑au fost curatiti toti cei zece? Dar ceilalti noua, unde sunt? Nu s-a gasit decat strainul acesta sa se intoarca si sa dea slava lui Dumnezeu?”” (vezi Luca 17:11-19).

Citim aceasta istorie si ne gandim, “Cum au putut cei noua sa fie atat de nerecunoscatori incat nici nu s-au mai intors sa-i aduca Domnului Isus un cuvant de multumire?” Insa prea multi dintre noi se fac vinovati de acelasi pacat al lipsei de recunostinta.

Din punct de vedere spiritual, starea noastra a fost odata cu mult mai grava decat boala fizica a leprei. Noi n-am fost doar bolnavi, noi eram cu totul morti din punct de vedere spiritual. Eram robi ai lumii, ai Satanei si ai poftelor firii noastre vechi. Eram prin firea noastra “copii ai maniei,” subiecte ale maniei lui Dumnezeu. Dar El, in bogatia indurarii si dragostei Sale, s-a intins spre noi si ne-a dat viata spirituala (vezi Efeseni 2:1-5). El ne-a iertat pacatele prin moartea Fiului Sau si ne-a infasurat in neprihanirea desavarsita a Domnului Isus.

Faptul ca Cristos ne-a dat viata spirituala este un miracol cu mult mai mare si cu beneficii infinit mai mari decat vindecarea de lepra. Si cu toate acestea, de cate ori Ii multumim noi Domnului pentru mantuire? Te-ai oprit in ziua de azi sa-I multumesti lui Dumnezeu ca te-a izbavit de sub stapanirea intunericului si te-a stramutat in imparatia Fiului Sau? Si daca aduci multumiri, nu sunt cumva doar niste vorbe goale, in felul in care multumesc unii la masa? Este multumirea ta o recunostinta din inima, reala, pentru ce-a facut Dumnezeu pentru tine in Cristos?

Adevarul este ca intreaga noastra viata ar trebui sa fie o multumire continua. Pavel spune audientei sale din Atena ca “[Dumnezeu] da tuturor viata, suflarea si toate lucrurile” (Fapte 17:25). Asta inseamna ca fiecare gura de aer este un dar de la Dumnezeu. Tot ce suntem si tot ce avem este un dar de la El. Daca tu ai abilitati intelectuale sau profesionale, acestea sunt daruri de la Dumnezeu. Este adevarat ca poate ai studiat cu sarguinta la facultate sau poate ai facut practica indelungata in meseria ta, dar de unde ai oare capacitatea ta intelectuala si talentul tau innascut? Vin de la Dumnezeu, Cel ce te-a creat cu aptitudini innascute si apoi in providenta Sa plina de bunatate te-a ajutat in dezvoltarea acestor abilitati.

Trebuie sa dam atentie atentionarii lui Dumnezeu pentru poporul lui Israel, in cartea Deuteronomul:

 Vezi sa nu uiti pe Domnul, Dumnezeul tau, pana acolo incat sa nu pazesti poruncile, randuielile si legile Lui, pe care ti le dau azi. Cand vei manca si te vei satura, cand vei zidi si vei locui in case frumoase, cand vei vedea inmultindu-ti-se cirezile de boi si turmele de oi, marindu-ti-se argintul si aurul, si crescandu-ti tot ce ai, ia seama sa nu ti se umfle inima de mandrie si sa nu uiti pe Domnul, Dumnezeul tau… Vezi sa nu zici in inima ta: “Taria mea si puterea mainii mele mi-au castigat aceste bogatii.” Ci adu-ti aminte de Domnul, Dumnezeul tau, caci El iti va da putere sa le castigi, ca sa intareasca legamantul incheiat cu parintii vostri prin juramant, cum face astazi (Deuteronomul 8:11-14, 17-18).

 

Cei mai multi din cei care citesc aceasta carte recunosc ca tot ce au vine de la Dumnezeu, dar oare de cate ori ne oprim sa-I aducem multumirile noastre? La sfarsitul unei zile de munca in profesiunea sau lucrul tau, iti faci oare timp sa spui, “Iti multumesc, Tata ceresc, ca mi-ai dat capacitatea si priceperea si sanatatea sa-mi faci lucrul de astazi”? Treci prin casa ta, cu pasii sau doar cu gandul, si observand bunurile si decoratiunile din ea te opresti oare vreodata si-I spui lui Dumnezeu, “Doamne, tot ce am in casa, si hrana din camara si masina (sau masinile) din curte sunt daruri de la Tine. Iti multumesc pentru purtarea Ta de grija atat de generoasa”? Sau daca esti inca elev sau student, Ii multumesti vreodata lui Dumnezeu pentru memoria pe care o ai si pentru mijloacele financiare care fac posibila continuarea studiilor si pregatirea ta pentru viitor? Cand aduci multumiri la vremea mesei, este doar o rutina, ceva masinal, sau este o exprimare din toata inima a recunostintei catre Dumnezeu pentru purtarea Sa de grija continua in toate nevoile tale fizice?

A lua de gratis toate bunurile pamantesti si binecuvantarile spirituale pe care Dumnezeu le-a revarsat cu atata bogatie peste noi, si a neglija astfel sa-I aducem continuu multumiri, este unul din pacate noastre “acceptabile.” De fapt, mult prea multi crestini nu considera acest lucru ca fiind pacat. Si totusi, Pavel in descrierea pe care el o face omului plin de Duhul, spune ca trebuie sa multumim “…totdeauna lui Dumnezeu Tatal, pentru toate lucrurile, in Numele Domnului nostru Isus Cristos” (Efeseni 5:20). Remarcati cuvantul totdeauna si cuvantul toate (sau orice). Asta inseamna ca intreaga noastra viata trebuie sa fie o viata de exprimare a multumirii, de recunostinta.

A exprima multumirea fata de Dumnezeu atat pentru binecuvantarile trecatoare cat si pentru cele spirituale nu este doar ceva frumos, nu este doar o chestiune de buna crestere si amabilitate—este insasi voia morala a lui Dumnezeu. A nu-I aduce multumirea care I se cuvine este pacat. Noua poate ni se pare doar un pacat nepericulos, fiindca nu produce rau altora. Insa el este un afront si o insulta fata de Cel care ne-a creat si ne sustine in orice clipa a vietii. Si daca, asa cum spune atat de clar Domnul Isus, a-L iubi pe Dumnezeu cu toata inima, cu tot sufletul si cu tot cugetul este cea mai mare si cea dintai porunca, atunci nerecunostinta noastra ca obicei de viata este o incalcare a celei mai mari porunci.

In Romani 1:18-32, Pavel ne da o descriere foarte vie a spiralei morale coboratoare a umanitatii pagane din acele vremuri, in urma faptului ca Dumnezeu i-a lasat tot mai mult in voia inclinatiilor ticaloase ale inimii lor rele. In prima parte a descrierii sale Pavel scrie, “Macar ca au cunoscut pe Dumnezeu, nu L-au proslavit ca Dumnezeu, nici nu I-au multumit; ci s-au dedat la ganduri desarte, si inima lor fara pricepere s-a intunecat” (vers.21).

Deci ticalosia lor tot mai mare a inceput de fapt cu lipsa lor de evlavie (nu L-au onorat pe Dumnezeu ca Dumnezeu) si cu nerecunostinta fata de El (nu I-au adus multumirea cuvenita). Degradarea lor morala a fost rezultatul judecarii lor, in urma careia Dumnezeu i-a lasat progresiv sa mearga spre forme tot mai perverse de imoralitate si de alte lucruri rele. Putem deduce usor din acest pasaj al Scripturii ca lipsa multumirii (nerecunostinta) este o chestiune serioasa. Poate noua ni se pare un pacat minuscul, insa in fata lui Dumnezeu este ceva serios.

Esecul in a-L onora pe Dumnezeu prin neaducerea de multumiri este in mod evident o caracteristica a culturii zilelor noastre. Tot asa este si decadenta tot mai mare. De fapt, descrierea depravarii morale pe care o gasim in Romani 1:24-32 ar putea fi aplicata veacului nostru fara prea mari modificari de exprimare. Unii se intreaba daca peste noi nu a venit din nou judecata lui Dumnezeu pentru esecul de a-L onora si de a-I fi recunoscatori. Cu siguranta noi, credinciosii, nu dorim sa contribuim si sa dam ocazie lui Dumnezeu sa ne judece. Insa face asta fara sa fim constienti daca, alaturi de intreaga societate, nu-I aducem lui Dumnezeu multumirile care I se cuvin. De fapt, putem fi chiar mai vinovati decat altii, fiindca noi ca credinciosi ar trebui sa stim mai bine ce sa facem. Domnul Isus a spus, “Cui i s-a dat mult, i se va cere mult” (Luca 12:48). Datorita faptului ca noi credem ca Biblia este Cuvantul lui Dumnezeu, suntem cu atat mai responsabili sa o ascultam. Si o parte a ascultarii noastre este recunos­tinta, multumirea catre Dumnezeu pentru toate.

Nu este nici o indoiala ca decadenta morala tot mai accentuata din jurul nostru este ingrozitoare si inspaimantatoare. Ne intrebam deseori pana unde va continua. Data viitoare cand vrem insa sa-i judecam pe acesti oameni trebuie sa ne intrebam daca nu cumva am contribuit si noi insine in vreun fel la lunecarea lor pe spirala degradanta a coruptiei morale, prin esecul nostru alaturi de al lor, in a-L onora pe Dumnezeu si a-I aduce multumire.

Trebuie deci sa multumim si sa fim recunosatori pentru toate lucrurile. In mod deosebit ar trebui sa-I multumim cand primim ceva deosebit de la Dumnezeu sau am fost izbaviti dintr-o imprejurare dificila. V-am marturisit deja ispita mea de a ma ingrijora in legatura cu posibilitatea de a pierde legatura cu urmatorul zbor in calatoriile mele. O alta ispita legata tot de aceste calatorii o am la recuperarea bagajelor cand sunt sub tensiune si ma intreb daca bagajul meu va sosi si daca n-a fost ratacit pe undeva. Am avut atatea incidente cu bagaje intarziate incat intotdeauna ma astept ca bagajul meu sa nu soseasca deodata cu mine! Si acest gand ma ispiteste mereu. Deci de fiecare data cand ma duc sa-mi recuperez bagajul trebuie sa reiau in gand adevarurile din capitolul 8 despre anxietate.

In timp ce lucram la acest capitol, a trebuit sa zbor la São Paulo, Brazilia, pentru niste oportunitati legate de lucrare. La sosire, dupa ce am trecut de controlul pasapoartelor, m-am dus in sala de bagaje alaturi de peste 150 de pasageri ai zborului nostru, unde inca odata m-am confruntat cu ispita ingrijorarii. Tensiunea a inceput sa creasca pe masura tot mai multe bagaje veneau pe banda rulanta, iar al meu nu era printre ele. (Un bagaj intarziat poate fi o problema mai ales intr-o tara straina). Dupa ce mai mult de doua treimi din pasageri si-au luat bagajele, in cele din urma a aparut si al meu. Cand l-am ridicat de pe banda rulanta, am inaltat o rugaciune de multumire din inima catre Dumnezeu. Si apoi, cand mi-am despachetat lucrurile in camera mea de hotel, I‑am multumit din nou lui Dumnezeu ca am primit geanta si aveam ce despacheta.

Poate voua vi se pare o nimica-toata sa aveti un bagaj intarizat, si intr-adevar in cursul unei intregi vieti asa si este. Insa in situatia cand trebuie sa porti aceleasi haine timp de doua-trei zile si cand trebuie sa cumperi din nou articole de toaleta proprie, nu ti se pare o nimica-toata. Insa viata e plina de evenimente care ne intarzie, ne incomodeaza, ne obstructioneaza sau ne blocheaza planurile. In mijlocul acestor evenimente, trebuie sa luptam impotriva ingrijorarii si frustrarii. Insa cand Dumnezeu ne da usurare, sau cand Il vedem ca ne scapa din astfel de circumstante, ar trebui sa prindem momentul special si sa-I multumim.

 IN TOATE LUCRURILE?

Haideti sa urmarim un pic mai departe scenariul bagajului intarziat. Sa presupunem ca geanta mea n-ar fi sosit cu mine in acelasi zbor, sau chiar sa presupunem ca n-ar mai fi sosit niciodata. Si in acest caz ar mai fi trebuit oare sa‑I aduc multumire lui Dumnezeu? Inainte de a te gandi la raspunsul acestei intrebari, incearca sa introduci si tu in povestea aceasta o incurcatura care-ti vine tie in minte, sau un lucru care ti s-a intamplat, sau ceva imaginar care speri sa nu ti se intample niciodata. Asta va face ca raspunsul la intrebarea urmatoare sa nu fie unul pur teoretic. Deci, in situatia proprie pe care ai gandit-o, fie ea reala sau inaginara, ar trebui sa-I mai aduci multumiri lui Dumnezeu?

Deci intrebarea noastra este, Trebuie noi sa-I aducem multumiri lui Dumnezeu si atunci cand circumstantele nu mai sunt cum ne-am dorit? Raspunsul este da, insa pentru un motiv cu totul diferit. In 1 Tesaloniceni 5:18 Pavel scrie, “Multumiti lui Dumnezeu in toate imprejurarile [in trad. Cornilescu, “pentru toate lucrurile”]; caci aceasta este voia lui Dumnezeu, in Cristos Isus, cu privire la voi.”

Aceasta porunca este diferita de cea din Efeseni 5:20, unde ni se pornceste sa aducem multumiri pentru toate. Cred, luand in considerare contextul, ca in Efeseni Pavel ne indeamna sa ne dezvoltam un obicei de exprimare a recunos­tintei pentru toate binecuvantarile pe care Dumnezeu le revarsa in bogata Lui indurare peste noi; cu alte cuvinte, una din caracteristicile unei vieti umplute de Duhul este o inima recunoscatoare.

In pasajul din Tesaloniceni, insa, Pavel ne invata sa aducem multumire in toate imprejurarile, chiar si in acelea pentru care nu simtim multumire. Ne cere oare Pavel sa rostim multumire printre scrasnituri de dinti, sa rostim multumire doar prin forta vointei, in timp ce in inima simtim dezamagire? Raspunsul la aceasta intrebare se gaseste in promisiunile lui Dumnezeu pe care le gasim in Romani 8:28-29 si 38-39:

 

De alta parte, stim ca toate lucrurile lucreaza impreuna spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu, si anume, spre binele celor ce sunt chemati dupa planul Sau. Caci pe aceia, pe care i-a cunoscut mai dinainte, i-a si hotarat mai dinainte sa fie asemenea chipului Fiului Sau, pentru ca El sa fie cel intai nascut dintre mai multi frati… Caci sunt bine incredintat ca nici moartea, nici viata, nici ingerii, nici stapanirile, nici puterile, nici lucrurile de acum, nici cele viitoare, nici inaltimea, nici adancimea, nici o alta faptura, nu vor fi in stare sa ne desparta de dragostea lui Dumnezeu, care este in Isus Cristos, Domnul nostru.

 Versetul 28 ne spune ca pentru cei ce-L iubesc pe Dumnezeu, toate lucrurile lucreaza impreuna spre bine. Intelesul este ca Dumnezeu face ca toate lucrile sa lucreze impreuna spre bine; fiindca “lucrurile” – adica circumstantele – nu lucreaza ele insele spre binele cuiva. Mai degraba, Dumnezeu directioneaza rezultatul acestor circumstante spre binele nostru. Totusi, “binele” este definit in versetul 29 ca fiind asemanarea noastra tot mai mare cu chipul Fiului lui Dumnezeu. Cu alte cuvinte, Pavel ne spune ca Dumnezeu face din toate imprejurarile noastre, atat din cele bune cat si din cele rele (desi in context Pavel le are in vedere in mod deosebit pe cele rele) instrumente de sfintire, de crestere a noastra tot mai mult inspre asemanarea cu Domnul Isus.

Deci in situatiile care nu sunt cum dorim, noi trebuie sa-I aducem multumire lui Dumnezeu pentru ca va folosi intr-un fel sau altul respectiva situatie pentru dezvoltarea caracterului nostru crestin. Nu trebuie sa speculam cum ar putea Dumnezeu face asta, fiindca deseori caile Lui sunt tainice si mai presus de intelegerea noastra. Deci prin credinta in promisiunea lui Dumnezeu din Romani 8:28-29 noi implinim porunca din 1 Tesaloniceni 5:18 de a aduce multumiri lui Dumnezeu in toate lucrurile.

Mai mult decat atat, cand ne gasim in mijlocul circumstantelor dificile, avem promisiunea versetelor 38-39 ca nimic, incluzand aici si situatia in care ne aflam noi, nu ne poate desparti de dragostea lui Dumnezeu. Inca odata, trebuie sa ne agatam de aceasta promisiune prin credinta. Avem deci o dubla asigurare care ne face in stare sa aducem multumiri in respectiva imprejurare. Intai de toate prin credinta suntem siguri ca Dumnezeu foloseste sau va folosi acea dificultate specifica pentru a ne face mai asemanatori chipului Domnului Isus. In al doilea rand, avem asigurarea ca chiar in mijlocul dificultatii noi suntem inconjurati de dragostea lui Dumnezeu.

Deci aducerea de multumiri sau exprimarea recunostintei catre Dumnezeu intr-o impreju­rare deceptionanta sau dificila se poate face doar prin credinta in promisiunile lui Dumnezeu. Nu este deloc ceva ce se face exclusiv prin forta vointei (daca ar fi asa, am aduce multumiri doar de pe buze nu si din inima). Insa atunci cand ne agatam de promisiunile lui Dumnezeu, putem spune, “Tata, imprejurarea in care ma gasesc este dificila si dureroasa. Eu n-as fi ales-o, insa Tu, in dragostea si intelepciunea Ta, ai ales-o pentru mine. Stiu ca o folosesti pentru binele meu, de aceea prin credinta iti multumesc pentru binele pe care Tu-l vei implini in viata mea prin ea. Ajuta-ma sa cred cu tarie asta si sa-Ti pot multumi din inima.”

Astfel, in rezumat, ar trebui sa incercam sa dezvoltam un obicei de a aduce multumiri inaintea lui Dumnezeu si a ne exprima necontenit recunostinta fata de El. Mai presus de toate ar trebui sa-I multumim pentru mantuire si pentru oportunitatile de crestere spirituala si de lucrare. Ar trebui sa-I multumim in mod frecvent pentru abundenta binecuvantarilor materiale pe care ni le-a dat. Si apoi, cand circumstantele sunt cum nu trebuie si nu sunt cum am dori noi, ar trebui si atunci sa-I multumim, prin credinta, pentru ceea ce lucreaza El in noi prin aceste circumstante, pentru transformarea noastra spre a fi tot mai mult in asemanarea Fiului Sau.

Ca o aplicatie a acestui capitol—de a dezvolta obiceiul exprimarii recunostintei si aducerii de multumiri—va sugerez sa memorizati Efeseni 5:20 si 1 Tesaloniceni 5:18 si sa va rugati regulat in legatura cu aceste versete, cerandu-I lui Dumnezeu sa le faca sa se implineasca in voi. In acest mod veti creste tot mai mult in obisnuita de a multumi intotdeauna si pentru toate lucrurile. Apoi, in timpul petrecut zilnic cu Dumnezeu, folositi o parte din timp exprimandu-va in fata Lui recunostinta pentru binecuvantarile concrete, atat pentru cele trecatoare cat si pentru cele spirituale.

Acum sa ne intoarcem din nou la scopul principal al acestei carti. Dupa cum sugereaza subtitlul, scopul este de a ne ajuta sa confruntam cu onestitate pacatele subtile pe care le toleram in vietile noastre astfel incat sa umblam mai umili inaintea lui Dumnezeu si cu respect fata de necredinciosii fata de care avem asa un duh de judecata. Acest scop va fi atins in masura in care noi toti, inclusiv eu, ne examinam cu rugaciune si sinceritate inimile si vietile inaintea lui Dumnezeu, cerandu-I sa ne arate pacatele noastre subtile. Sper ca deja ati facut acest lucru la sfarsitul capitolelor 7, 8 si 9, si ca veti continua si in capitolele care urmeaza.

Daca pana in acest punct esti cu totul descurajat de pacatul tau, amintes­te‑ti evanghelia. Chiar daca ascultarea ta de legea lui Dumnezeu este imperfecta si cu pete, ascultarea lui Cristos este desavarsita si completa. Si Dumnezeu nu doar ca ti-a ierat pacatele (atat cele subtile cat si acele nu chiar asa subtile) ci ti-a si socotit tie, ti-a creditat tie ascultarea fara pata a lui Cristos. Dumnezeu vrea sa lucreze in tine si cu tine pentru confruntarea pacatului, dar El o face fiind Tatal tau, nu Judecatorul tau.

Daca nu te-a atins nimic din aceste patru capitole, ar trebui sa le parcurgi inca odata. In timp ce poate nu esti ispitit spre ingrjorare, frustrare sau nemultumire, esti sigur ca nu-ti lipseste intr-o oarecare masura evlavia? Este viata ta focalizata in intregime pe Dumnezeu, astfel incat privesti intreaga viata din aceasta perspectiva? Dar cu recunostinta cum stai? Ii multumesti lui Dumnezeu intotdeauna si pentru toate lucrurile, si Ii multumesti chiar si in circumstantele dificile prin care treci?

Sper ca pana acum fiecare din noi a inteles ca avem unele pacate “respectabile,” poate atitudini si actiuni pe care nu le-am considerat pacate si n‑am realizat seriozitatea lor. Daca te-ai simtit intr-o oarecare masura umilit si daca inima ta s-a mai inmuiat, atunci esti intr-o postura buna de a merge mai departe, fiindca pacatele la care vom privi de acum inainte vor fi probabil mai “urate” decat cele examinate pana acum.