CARTE –PACATE RESPECTABILE–de Jerry Bridges-CONFRUNTAREA PACATELOR PE CARE LE TOLERAM-(8)-Ingrijorarea si frustrarea

 

PACATE RESPECTABILE

CONFRUNTAREA PACATELOR PE CARE LE TOLERAM

                                                            de Jerry Bridges

TRADUCEREA: MIHAI DAMIAN, 2009

Capitolul 8

Ingrijorarea si frustrarea

De multe ori viata este dificila, iar uneori este chiar dureroasa. Daca mi se strica masina la mijlocul unei calatorii intr-o vacanta, este dificil. Daca sufar un accident si raman infirm permanent, este dificil. Si evident exista diferite grade de dificultate si, intr‑o anumita masura, de durere. Dificultati apar mai ales in activitatile si responsabilitatile obisnuite ale vietii, in timp ce durerea este generata in general de evenimente mai deosebite. De aceea, in acest capitol ne vom indrepta atentia spre dificultatile vietii obisnuite si de raspunsul nostru in fata acestor dificultati de prea multe ori in forma framantarii (ingrijorarii) si frustrarii.

 INGRIJORAREA

In urma cu cativa ani am studiat la rand tot Noul Testament, cautand situatiile unde ni se prezinta, la nivel de invatatura sau la nivel de exemplu, diferite trasaturi de caracter crestine. Am gasit douazeci-si-sapte astfel de trasaturi. Cred ca nu surprinde faptul ca dintre toate dragostea este amintita de cele mai multe ori, cam de cincizeci. Surprinde poate faptul ca smerenia urmeaza de aproape pe locul al doilea, cu patruzeci de aparitii. Insa ceea ce m-a susprins cu adevarat este ca increderea in Dumnezeu in orice circumstanta este pe locul al treilea, cu vreo treisprezece aparitii.

Opusul increderii in Dumnezeu este sau ingrijorarea sau frustrarea, si Domnul Isus a avut multe lucruri de spus despre ingrijorari. Cel mai cunoscut pasaj in care Domnul Isus vorbeste despre acest subiect este in Matei 6:25-34, unde El foloseste cuvantul framantare sau ingrijorare de sase ori. Nu trebuie sa ne ingrijoram despre ce vom manca, ce vom bea, cu ce ne vom imbraca, sau chiar in legatura cu circumstantele necunoscute ale zilei de maine. O alta expresie folosita de Isus in legatura cu ingrijorarea este“Nu te teme” sau, cum apare in alte parti, “Sa nu va temeti” (vezi, de exemplu, Matei 10:31; Luca 12:7). Pavel reia acest sfat in legatura cu ingrijorarea in Filipeni 4:6, “Nu va ingrijorati de nimic.” Iar Petru adauga indemnul sau, “Aruncati asupra Lui toate ingrijorarile voastre, caci El insusi ingrijeste de voi” (1 Petru 5:7).

Cand tu sau eu spunem cuiva, “Nu te ingrijora” sau “Nu te teme,” noi incercam sa incurajam acea persoana sau s-o sfatuim, sa-i fim de folos. Insa cand Domnul Isus (sau Pavel sau Petru, care au scris sub inspiratia divina) ne spune, “Nu va ingrijorati,” acest sfat are puterea unei porunci morale. Cu alte cuvinte, voia morala a lui Dumnezeu este sa nu ne ingrijoram. Sau, exprimat mai direct, ingrijorarea este pacat.

Ingrijorarea este pacat din doua motive. Mai intai, asa cum am mentionat deja, ingrijorarea este o lipsa a increderii in Dumnezeu. In pasajul din Matei 6:25-34, Domnul Isus spune ca daca Tatal nostru din ceruri poarta de grija pasarilor cerului si crinilor de pe camp, cum nu se va ingriji de nevoile noastre vremelnice? Iar Petru ne spune ca motivatia sau baza pentru care aruncam ingrijorarile noastre asupra lui Dumnezeu este datorita faptului ca el ingrijeste de noi. Astfel, cand ma ingrijorez eu de fapt cred ca Dumnezeu nu-mi poarta de grija si ca El nu ma va putea ajuta in situatia specifica ce m-a determinat sa ma ingrijorez.

Sa presupunem ca cineva pe care-l iubesti ti-ar spune, “Nu am incredere in tine. Nu cred ca ma iubesti, si nu cred ca-ti pasa de mine.” Ce jignire ar fi! Cu toate acestea, asta facem noi fata de Dumnezeu atunci cand ne ingrijoram.

Ingrijorarea este un pacat si prin faptul ca nu accepta providenta lui Dumnezeu in vietile noastre. Providenta lui Dumnezeu poate fi definita simplu ca orchestrarea de catre Dumnezeu a tuturor circumstantelor si evenimentelor din universul Sau pentru gloria Sa si pentru binele poporului Sau. Unii credinciosi au probleme in a accepta faptul ca Dumnezeu orchestreaza toate evenimentele si circumstantele, si chiar acei dintre noi care credem asta pierdem deseori din vedere acest adevar glorios. In schimb, ne focalizam mai degraba asupra cauzelor imediate ale ingrijorarii decat sa ne amintim ca aceste cauze imediate sunt sub controlul suveran al lui Dumnezeu.

Trebuie sa marturisesc ca ingrijorarea este una din ispitele cele mai persistente cu care ma confrunt. Nu ca as fi un fricos care se teme ca pica cerul pe el—chiar dimpotriva sunt foarte ingrijorat atunci cand zbor deasupra norilor, cu avionul, ceea ce fac in mod frecvent. Aproape de fiecare data cand calatoresc spre alt oras trebuie sa schimb avionul, si de multe ori primul zbor ajunge pe aeroport foarte aproape de limita timpului de decolare al celui de-al doilea avion. Sunt deci ispitit sa ma ingrijorez. Voi prinde al doilea avion spre orasul de destinatie? Si pentru ca de obicei sunt programat sa predic la cateva ore dupa sosire, este important sa prind avionul respectiv. (Evident, in decursul unei vieti, sau comparate cu problemele altora, asemenea chestiuni sunt minore, dar pentru mine atunci, in acel moment, sunt chestiuni de viata si de moarte).

Deci planul meu este sa sosesc la destinatie in timp util si sa ma instalez confortabil inainte de predica. Dar daca planul lui Dumnezeu este oare altul? Daca cumva planul lui Dumnezeu pentru mine este sa sosesc tarziu la acea intalnire, sau sa o ratez complet? (Am trecut prin amandoua aceste experiente). Voi ceda oare ispitei de a ma ingrijora, de a fierbe in suc propriu, sau voi crede ca Dumnezeu are controlul suveran asupra calatoriei mele si voi accepta planul Sau, oricare ar fi acesta? Luptandu-ma cu ingrijorarile in acest domeniu al vietii, am ajuns la concluzia ca ingrijorarea mea este provocata nu atat de neincrederea in Dumnezeu cat de greutatea de a ma supune si de a accepta cu bucurie planul Sau pentru mine.

Aveam tendinta sa gandesc, Doamne, este important sa ajung la timp si sa pot predica la acea intalnire. Oamenii ma asteapta, stiu ca eu sunt programat. Ce se va intampla oare daca nu ajung la timp? Insa am invatat sa imi spun, Doamne, de fapt nu sunt eu invitatul acolo, ci Tu. Daca nu doresti sa ajung acolo, e treaba Ta. Si tot treaba Ta este si ce vor face oamenii care stiu ca eu voi veni. Doamne Dumnezeule, accept programul Tau, planul Tau pentru aceasta situatie, oricare ar fi acest plan.

Mi-au fost de mare ajutor in a putea accepta voia providentiala a lui Dumnezeu, sau programul Sau, cum imi place sa-l numesc, scrierile lui John Newton, de care am amintit deja in capitolul 4. Intr-una din scrisorile sale catre un prieten, Newton a scris:

 [Unul din semnele maturitatii crestine pe care ar trebui sa le posede un credincios] este acceptarea fara discutie a voii Domnului bazata pe convingerea intelepciunii, sfinteniei, suveranitatii si bunatatii Sale… Cat timp vom ramane la acestea, vom fi scutiti de dezamagire. Vederile noastre limitate, scopurile si dorintele noastre marunte ar putea fi, si vor fi de multe ori trecute cu vederea; insa atunci se va implini scopul nostru major si calauzitor, ca voia lui Dumnezeu sa se faca. Ce bine ni se potriveste, atat ca fiinte create cat si ca pacatosi, sa ne supunem trimiterii si hotararii Facatorului nostru! si ce linistitor va fi pentru sufletul nostru sa ascultam! Nu ne gandim si trecem usor cu vederea aceasta mare realizare; suntem tentati sa ne fixam atentia asupra unor obiective secundare si asupra unor evenimente si instrumente imediate; uitand ca tot ce ni se intampla este in conformitate cu scopul Sau, si deci trebuie sa fie corect si bun in sine insusi, si va aduce pana la urma un rezultat bun. De aici rezulta nerabdarea, revolta, si nemultumirile ascunse, care nu doar ca sunt pacatoase, ci si chinuitoare; in timp ce, daca toate sunt in mana Lui, daca pana si perii capului ne sunt numarati; daca orice eveniment, mare sau mic, este sub directionarea providentei si scopului Sau; si daca El are in vedere un sfarsit intelept, sfant si bun pentru noi, subordonand si folosind tot ce ni se intampla spre atingerea acestui scop;—atunci n-am face nimic altceva, ci cu rabdare si umilinta ne-am lasa condusi cum vrea El, si vom astepta cu bucurie un sfarsit bun… cat de fericiti sunt acei care-i predau totul Lui, care vad mana Lui in fiecare intamplare si cred ca El poate alege pentru ei mai bine decat orice alegere a lor proprie![i]

 Acceptarea voii providentiale a lui Dumnezeu nu inseamna ca nu mai trebuie sa ne rugam in legatura cu rezultatul final. Porunca lui Pavel de a nu ne ingrijora este insotita de indemnul de a ne ruga in legatura cu toate situatiile care ne ispitesc sa ne ingrijoram (vezi Filipeni 4:6). Si Domnul Isus, in fata teribilei suferinte care-L astepta la cruce, care intrecea cu mult orice ingrijorare pe care am putea-o noi experimenta vreodata, s-a rugat, “Tata, daca este cu putinta, departeaza de la Mine paharul acesta” (Matei 26:39). Este deci potrivit sa cerem usurare si izbavire in orice imprejurare care ne provoaca ingrijorarea, insa intotdeauna trebuie sa facem acest lucru cu o atitudine de acceptare a vointei providentiale a lui Dumnezeu, oricare ar fi aceasta, cu increderea ca, oricare ar fi rezultatul, voia lui Dumnezeu este mai buna decat planurile si dorintele noastre.[ii]

Poate tu esti sau poate nu esti ispitit in aceeasi masura cu mine sa te ingrijorezi. Insa daca esti, poti oare sa recunosti tipurile de imprejurari care tind sa-ti produca ingrijorare? Te identifici cu mine in a te simti deranjat de voia providentiala a lui Dumnezeu cand ea este diferita de propriile tale planuri? Daca da, te incurajez sa memorizezi si sa te rogi in legatura cu cateva texte din Scriptura mentionate in acest capitol, in special in imprejurarile care mereu si mereu ai remarcat ca-ti provoaca ingrijorarea. Mai mult decat toate, cere-i lui Dumnezeu sa-ti dea puterea de a crede ca voia Sa providentiala in aceste imprejurari vine din infinita Sa intelepciune si bunatate, si ea vizeaza pana la urma binele tau. Apoi cere-i lui Dumnezeu o inima care se supune voii Sale providentiale atunci cand ea este contrara planurilor proprii.

 FRAMANTAREA

Framantarea este o forma a ingrijorarii. In timp ce unele traduceri ale lui Matei 6:25-34 vorbesc despre anxietate, alte traduceri folosesc termenul ingrijorare. Cu toate acestea, in folosirea curenta noi avem tendinta de a asocia framantarea mai mult cu circumstantele dificile sau dureroase de durata, pentru care se pare ca nu avem solutie. Acestea sunt acel soi de imprejurari care ne tin treji noaptea gandindu-ne ce sa facem, stiind in acelasi timp ca nu se poate face nimic.

De exemplu, am cativa prieteni care au copii bolnavi, copii adulti dar cu probleme mentale sau fizice; acesti copii mari sunt dependenti de parintii lor. Prietenii acestia se trezesc foarte usor noaptea si se framanta care va fi viitorul copiilor lor dupa ce ei amandoi vor muri. Chiar daca n-ar fi problema financiara, desi toti isi pun aceasta problema, ei tot se intreaba, Cine va ingriji de copilul meu?

Acestea sunt situatii intr-adevar dificile, si eu trebuie sa fiu foarte atent in acest punct fiindca personal n-am trecut prin astfel de situatii care par fara iesire. Nu vreau deci sa trec usor peste astfel de circumstante, insa daca dorim sa ramanem langa Scriptura nu avem de ales decat sa incercam sa facem ce ne spune ea. Astfel, Domnul Isus ne spune, “Nu va ingrijorati dar de ziua de maine” (Matei 6:34).

Noi avem promisiunile lui Dumnezeu si ajutorul Duhului Sfant care sa ne sprijineasca in aceste momente dificile. Recent un prieten, care trece printr-o astfel de situatie, mi-a atras atebntia asupra exprimarii din traducerea engleza “Phillips Modern English” a lui 1 Petru 5:7, care suna astfel, “Poti arunca intreaga greutate a ingrijorarilor tale asupra Lui, fiindca tu esti preocuparea Lui personala.” Desi versiunea Phillips este in general privita ca o parafraza, eu cred ca in aceasta exprimare el prinde cu acuratete intelesul textului. Domnul Isus spune ca Dumnezeu nu uita nici macar o singura vrabie (vezi Luca 12:6). Oare, atunci, nu este adevarat cu atat mai mult in legatura cu tine, copilul Sau, ca esti in adevar preocuparea Sa personala?

Este adevarat, cu toate acestea, ca de multe ori situatia de care ne izbim este mai proeminenta in mintea noastra decat promisiunile lui Dumnezeu. Astfel ni se pare dificil sa credem promisiunile. In acele momente, cuvintele spuse de un tata al carui fiu era indracit ma incurajeaza: “Cred Doamne; ajuta necredintei mele!” (Marcu 9:24). Exista o diferenta vasta intre necredinta incapatanata aratata de oamenii din cetatea de bastina a Domnului Isus, Nazaret (vezi Marcu 6:5-6), si credinta luptatoare a acestui tata. Dumnezeu onoreaza zbaterile si straduintele noastre, si Duhul ne va ajuta. Lucrul important este sa cautam sa‑L onoram pe Dumnezeu prin credinta noastra, chiar daca este slaba si sovaielnica, nu sa-L dezonoram prin necredinta.

FRUSTRAREA

Inrudit cu anxietatea si ingrijorarea este pacatul frustrarii. Daca ingrijorarea presupune frica, frustrarea inseamna de obicei sa fii deranjat sau chiar maniat cand ceva sau cineva iti blocheaza planurile. Poate ma grabesc sa tiparesc un document important din computer, iar imprimanta-mi tipareste doar aiureli. In loc sa cred ca se revolva si ca Dumnezeu are controlul suveran si asupra actiunilor computerului meu, si ca El poate are un scop in a permite sa se intample asta, eu ma simt frustrat. De fapt, acest fel de reactie isi are radacinile in lipsa mea de evlavie in acel moment, fiindca in acele clipe eu traiesc ca si cand Dumnezeu n-ar fi prezent in viata mea, cu toate circumstantele ei. Eu nu reusesc sa recunosc mana invizibila a lui Dumnezeu in spatele lucrurilor care-mi provoaca frustrarea. Sub tensiunea momentului, am tendinta nici sa nu ma mai gandesc la Dumnezeu. In schimb, ma concentrez in intregime asupra cauzei imediate a frustrarii mele.

Pasajul din Scriptura care m-a ajutat mult sa biruiesc frustrarea este Psalmul 139:16, care spune, “…in cartea Ta erau scrise toate zilele care-mi erau randuite, mai inainte de a fi fost vreuna din ele.” “Zilele care-mi erau randuite” nu se refera doar la lungimea vietii mele ci si la toate evenimentele si circumstantele fiecarei zile a vietii mele. Este un gand extraordinar de incurajator si mangaietor. Cand se intampla, deci, ceva ce-mi cauzeaza frustrare, imi spun in gand Psalmul 139:16 si apoi spun lui Dumnezeu, “Aceasta circumstanta este parte a planului Tau pentru mine in ziua de azi. Ajuta-ma sa raspund cu credinta si intr-un mod care sa Te onoreze acestei parti a voii Tale providentiale. Si apoi da‑mi intelepciunea sa stiu cum sa ma raportez la situatia care ma face sa ma simt frustrat.”

Remarcati ce resurse am folosit pentru a birui imprejurarile frustrante: versete potrivite din Scriptura si dependenta de Duhul Sfant exprimata prin rugaciune m-au facut in stare sa raspund intr-o maniera potrivita. Apoi ma rog sa primesc intelepciunea de a sti cum sa ma descurc in acea imprejurare. Fiindca, in ilustratia mea despre documentul care trebuia tiparit pe imprimanta, acest document trebuie tiparit pana la urma corect.

Imi este de folos sa-L intreb pe Dumnezeu daca este ceva ce trebuie sa invat, sau este ceva la care trebuie sa fiu mai atent. Cateodata Dumnezeu foloseste evenimente frustrante pentru a ne atrage atentia, sau pentru a ne impinge spre o zona in care avem nevoie de crestere. In orice caz, in viata noastra nu exista evenimente care sa nu vina pana la urma din mana invizibila a lui Dumnezeu, chiar daca ele se intampla in urma unei cauze vizibile.

Dati-mi voie sa recapitulez ce am spus sau am lasat sa se inteleaga in cursul acestui capitol. Atat ingrijorarea cat si frustrarea sunt pacate. Ele nu trebuie tratate cu usuratate sau etichetate ca reactii obisnuite pe care le avem la evenimentele dificile intr-o lume cazuta. Vi-l puteti inchipui pe Domnul Isus ingrijorat sau frustrat? Si tot ce nu seamana cu Isus in viata noastra este pacat. Fara indoiala, nu vom ajunge deplin liberi de toate framantarile si frustrarile in aceasta viata (nici nu ne asteptam la asta). Insa nu trebuie sa le acceptam niciodata ca fiind doar o chestiune de temperament, tot asa cum nu acceptam adulterul ca fiind o chestiune de temperament. Tineti minte ca desi framantarea si frustrarea nu sunt poate tot atat de grave ca adulterul, ele sunt totusi pacate. Si pacatul, fie el mic sau mare, este ceva serios in ochii unui Dumnezeu Sfant.

  [i] John Newton, Letters of John Newton (Carlisle, PA: The Banner of Truth Trust, 1960), 137.

[ii] Sunt constient că unii oameni sufera atacuri de ingrijorare extreme care sunt devastatoare şi dau naştere adesea la complicaţii fizice. Aceste cazuri au poate nevoie de ajutor profesional şi se situează dincolo de scopul acestei cărţi. Noi ne ocupăm aici de ceea ce s-ar putea numi îngrijorările vieţii obişnuite, de fiecare zi.