SCRIPTURE OF THE DAY-Psalm 40:5-“Many, O LORD my God, are Your wonderful works Which You have done …

SCRIPTURE OF THE DAY
“Many, O LORD my God, are Your wonderful works Which You have done; And Your thoughts toward us Cannot be recounted to You in order; If I would declare and speak of them, They are more than can be numbered.” (Psalm 40:5)

 

Amazing Nature full HD 1080p

CARTE –PACATE RESPECTABILE–de Jerry Bridges-CONFRUNTAREA PACATELOR PE CARE LE TOLERAM-(10)-Nerecunostinta

PACATE RESPECTABILE

CONFRUNTAREA PACATELOR PE CARE LE TOLERAM

 

de Jerry Bridges

TRADUCEREA: MIHAI DAMIAN, 2009

Capitolul 10

Nerecunostinta

In vremurile biblice, lepra era o boala dezgustatoare care-i smulgea pe bolnavi din familie si dintre prieteni. Legea lui Moise cerea ca orice bolnav de lepra sa strige tot timpul cat umbla, “Necurat, necurat,” ca nu cumva trecatorii sa fie contaminati de boala lui (vezi Leviticul 13:45).

Luca scrie ca odata Domnul Isus a intalnit zece leprosi care s-au oprit in departare si au strigat catre El, ““Isuse, Invatatorule, ai mila de noi!” Cand i-a vazut, Isus le-a zis: “Duceti-va si aratati-va preotilor!” (preotii erau cei care puteau declara in mod oficial ca un lepros era curatit), si pe cand se duceau, au fost curatiti. Unul din ei, cand s-a vazut vindecat, s-a intors, slavind pe Dumnezeu cu glas tare. S-a aruncat cu fata la pamant la picioarele lui Isus, si I-a multumit. Era Samaritean. Isus a luat cuvantul, si a zis: “Oare n‑au fost curatiti toti cei zece? Dar ceilalti noua, unde sunt? Nu s-a gasit decat strainul acesta sa se intoarca si sa dea slava lui Dumnezeu?”” (vezi Luca 17:11-19).

Citim aceasta istorie si ne gandim, “Cum au putut cei noua sa fie atat de nerecunoscatori incat nici nu s-au mai intors sa-i aduca Domnului Isus un cuvant de multumire?” Insa prea multi dintre noi se fac vinovati de acelasi pacat al lipsei de recunostinta.

Din punct de vedere spiritual, starea noastra a fost odata cu mult mai grava decat boala fizica a leprei. Noi n-am fost doar bolnavi, noi eram cu totul morti din punct de vedere spiritual. Eram robi ai lumii, ai Satanei si ai poftelor firii noastre vechi. Eram prin firea noastra “copii ai maniei,” subiecte ale maniei lui Dumnezeu. Dar El, in bogatia indurarii si dragostei Sale, s-a intins spre noi si ne-a dat viata spirituala (vezi Efeseni 2:1-5). El ne-a iertat pacatele prin moartea Fiului Sau si ne-a infasurat in neprihanirea desavarsita a Domnului Isus.

Faptul ca Cristos ne-a dat viata spirituala este un miracol cu mult mai mare si cu beneficii infinit mai mari decat vindecarea de lepra. Si cu toate acestea, de cate ori Ii multumim noi Domnului pentru mantuire? Te-ai oprit in ziua de azi sa-I multumesti lui Dumnezeu ca te-a izbavit de sub stapanirea intunericului si te-a stramutat in imparatia Fiului Sau? Si daca aduci multumiri, nu sunt cumva doar niste vorbe goale, in felul in care multumesc unii la masa? Este multumirea ta o recunostinta din inima, reala, pentru ce-a facut Dumnezeu pentru tine in Cristos?

Adevarul este ca intreaga noastra viata ar trebui sa fie o multumire continua. Pavel spune audientei sale din Atena ca “[Dumnezeu] da tuturor viata, suflarea si toate lucrurile” (Fapte 17:25). Asta inseamna ca fiecare gura de aer este un dar de la Dumnezeu. Tot ce suntem si tot ce avem este un dar de la El. Daca tu ai abilitati intelectuale sau profesionale, acestea sunt daruri de la Dumnezeu. Este adevarat ca poate ai studiat cu sarguinta la facultate sau poate ai facut practica indelungata in meseria ta, dar de unde ai oare capacitatea ta intelectuala si talentul tau innascut? Vin de la Dumnezeu, Cel ce te-a creat cu aptitudini innascute si apoi in providenta Sa plina de bunatate te-a ajutat in dezvoltarea acestor abilitati.

Trebuie sa dam atentie atentionarii lui Dumnezeu pentru poporul lui Israel, in cartea Deuteronomul:

 Vezi sa nu uiti pe Domnul, Dumnezeul tau, pana acolo incat sa nu pazesti poruncile, randuielile si legile Lui, pe care ti le dau azi. Cand vei manca si te vei satura, cand vei zidi si vei locui in case frumoase, cand vei vedea inmultindu-ti-se cirezile de boi si turmele de oi, marindu-ti-se argintul si aurul, si crescandu-ti tot ce ai, ia seama sa nu ti se umfle inima de mandrie si sa nu uiti pe Domnul, Dumnezeul tau… Vezi sa nu zici in inima ta: “Taria mea si puterea mainii mele mi-au castigat aceste bogatii.” Ci adu-ti aminte de Domnul, Dumnezeul tau, caci El iti va da putere sa le castigi, ca sa intareasca legamantul incheiat cu parintii vostri prin juramant, cum face astazi (Deuteronomul 8:11-14, 17-18).

 

Cei mai multi din cei care citesc aceasta carte recunosc ca tot ce au vine de la Dumnezeu, dar oare de cate ori ne oprim sa-I aducem multumirile noastre? La sfarsitul unei zile de munca in profesiunea sau lucrul tau, iti faci oare timp sa spui, “Iti multumesc, Tata ceresc, ca mi-ai dat capacitatea si priceperea si sanatatea sa-mi faci lucrul de astazi”? Treci prin casa ta, cu pasii sau doar cu gandul, si observand bunurile si decoratiunile din ea te opresti oare vreodata si-I spui lui Dumnezeu, “Doamne, tot ce am in casa, si hrana din camara si masina (sau masinile) din curte sunt daruri de la Tine. Iti multumesc pentru purtarea Ta de grija atat de generoasa”? Sau daca esti inca elev sau student, Ii multumesti vreodata lui Dumnezeu pentru memoria pe care o ai si pentru mijloacele financiare care fac posibila continuarea studiilor si pregatirea ta pentru viitor? Cand aduci multumiri la vremea mesei, este doar o rutina, ceva masinal, sau este o exprimare din toata inima a recunostintei catre Dumnezeu pentru purtarea Sa de grija continua in toate nevoile tale fizice?

A lua de gratis toate bunurile pamantesti si binecuvantarile spirituale pe care Dumnezeu le-a revarsat cu atata bogatie peste noi, si a neglija astfel sa-I aducem continuu multumiri, este unul din pacate noastre “acceptabile.” De fapt, mult prea multi crestini nu considera acest lucru ca fiind pacat. Si totusi, Pavel in descrierea pe care el o face omului plin de Duhul, spune ca trebuie sa multumim “…totdeauna lui Dumnezeu Tatal, pentru toate lucrurile, in Numele Domnului nostru Isus Cristos” (Efeseni 5:20). Remarcati cuvantul totdeauna si cuvantul toate (sau orice). Asta inseamna ca intreaga noastra viata trebuie sa fie o viata de exprimare a multumirii, de recunostinta.

A exprima multumirea fata de Dumnezeu atat pentru binecuvantarile trecatoare cat si pentru cele spirituale nu este doar ceva frumos, nu este doar o chestiune de buna crestere si amabilitate—este insasi voia morala a lui Dumnezeu. A nu-I aduce multumirea care I se cuvine este pacat. Noua poate ni se pare doar un pacat nepericulos, fiindca nu produce rau altora. Insa el este un afront si o insulta fata de Cel care ne-a creat si ne sustine in orice clipa a vietii. Si daca, asa cum spune atat de clar Domnul Isus, a-L iubi pe Dumnezeu cu toata inima, cu tot sufletul si cu tot cugetul este cea mai mare si cea dintai porunca, atunci nerecunostinta noastra ca obicei de viata este o incalcare a celei mai mari porunci.

In Romani 1:18-32, Pavel ne da o descriere foarte vie a spiralei morale coboratoare a umanitatii pagane din acele vremuri, in urma faptului ca Dumnezeu i-a lasat tot mai mult in voia inclinatiilor ticaloase ale inimii lor rele. In prima parte a descrierii sale Pavel scrie, “Macar ca au cunoscut pe Dumnezeu, nu L-au proslavit ca Dumnezeu, nici nu I-au multumit; ci s-au dedat la ganduri desarte, si inima lor fara pricepere s-a intunecat” (vers.21).

Deci ticalosia lor tot mai mare a inceput de fapt cu lipsa lor de evlavie (nu L-au onorat pe Dumnezeu ca Dumnezeu) si cu nerecunostinta fata de El (nu I-au adus multumirea cuvenita). Degradarea lor morala a fost rezultatul judecarii lor, in urma careia Dumnezeu i-a lasat progresiv sa mearga spre forme tot mai perverse de imoralitate si de alte lucruri rele. Putem deduce usor din acest pasaj al Scripturii ca lipsa multumirii (nerecunostinta) este o chestiune serioasa. Poate noua ni se pare un pacat minuscul, insa in fata lui Dumnezeu este ceva serios.

Esecul in a-L onora pe Dumnezeu prin neaducerea de multumiri este in mod evident o caracteristica a culturii zilelor noastre. Tot asa este si decadenta tot mai mare. De fapt, descrierea depravarii morale pe care o gasim in Romani 1:24-32 ar putea fi aplicata veacului nostru fara prea mari modificari de exprimare. Unii se intreaba daca peste noi nu a venit din nou judecata lui Dumnezeu pentru esecul de a-L onora si de a-I fi recunoscatori. Cu siguranta noi, credinciosii, nu dorim sa contribuim si sa dam ocazie lui Dumnezeu sa ne judece. Insa face asta fara sa fim constienti daca, alaturi de intreaga societate, nu-I aducem lui Dumnezeu multumirile care I se cuvin. De fapt, putem fi chiar mai vinovati decat altii, fiindca noi ca credinciosi ar trebui sa stim mai bine ce sa facem. Domnul Isus a spus, “Cui i s-a dat mult, i se va cere mult” (Luca 12:48). Datorita faptului ca noi credem ca Biblia este Cuvantul lui Dumnezeu, suntem cu atat mai responsabili sa o ascultam. Si o parte a ascultarii noastre este recunos­tinta, multumirea catre Dumnezeu pentru toate.

Nu este nici o indoiala ca decadenta morala tot mai accentuata din jurul nostru este ingrozitoare si inspaimantatoare. Ne intrebam deseori pana unde va continua. Data viitoare cand vrem insa sa-i judecam pe acesti oameni trebuie sa ne intrebam daca nu cumva am contribuit si noi insine in vreun fel la lunecarea lor pe spirala degradanta a coruptiei morale, prin esecul nostru alaturi de al lor, in a-L onora pe Dumnezeu si a-I aduce multumire.

Trebuie deci sa multumim si sa fim recunosatori pentru toate lucrurile. In mod deosebit ar trebui sa-I multumim cand primim ceva deosebit de la Dumnezeu sau am fost izbaviti dintr-o imprejurare dificila. V-am marturisit deja ispita mea de a ma ingrijora in legatura cu posibilitatea de a pierde legatura cu urmatorul zbor in calatoriile mele. O alta ispita legata tot de aceste calatorii o am la recuperarea bagajelor cand sunt sub tensiune si ma intreb daca bagajul meu va sosi si daca n-a fost ratacit pe undeva. Am avut atatea incidente cu bagaje intarziate incat intotdeauna ma astept ca bagajul meu sa nu soseasca deodata cu mine! Si acest gand ma ispiteste mereu. Deci de fiecare data cand ma duc sa-mi recuperez bagajul trebuie sa reiau in gand adevarurile din capitolul 8 despre anxietate.

In timp ce lucram la acest capitol, a trebuit sa zbor la São Paulo, Brazilia, pentru niste oportunitati legate de lucrare. La sosire, dupa ce am trecut de controlul pasapoartelor, m-am dus in sala de bagaje alaturi de peste 150 de pasageri ai zborului nostru, unde inca odata m-am confruntat cu ispita ingrijorarii. Tensiunea a inceput sa creasca pe masura tot mai multe bagaje veneau pe banda rulanta, iar al meu nu era printre ele. (Un bagaj intarziat poate fi o problema mai ales intr-o tara straina). Dupa ce mai mult de doua treimi din pasageri si-au luat bagajele, in cele din urma a aparut si al meu. Cand l-am ridicat de pe banda rulanta, am inaltat o rugaciune de multumire din inima catre Dumnezeu. Si apoi, cand mi-am despachetat lucrurile in camera mea de hotel, I‑am multumit din nou lui Dumnezeu ca am primit geanta si aveam ce despacheta.

Poate voua vi se pare o nimica-toata sa aveti un bagaj intarizat, si intr-adevar in cursul unei intregi vieti asa si este. Insa in situatia cand trebuie sa porti aceleasi haine timp de doua-trei zile si cand trebuie sa cumperi din nou articole de toaleta proprie, nu ti se pare o nimica-toata. Insa viata e plina de evenimente care ne intarzie, ne incomodeaza, ne obstructioneaza sau ne blocheaza planurile. In mijlocul acestor evenimente, trebuie sa luptam impotriva ingrijorarii si frustrarii. Insa cand Dumnezeu ne da usurare, sau cand Il vedem ca ne scapa din astfel de circumstante, ar trebui sa prindem momentul special si sa-I multumim.

 IN TOATE LUCRURILE?

Haideti sa urmarim un pic mai departe scenariul bagajului intarziat. Sa presupunem ca geanta mea n-ar fi sosit cu mine in acelasi zbor, sau chiar sa presupunem ca n-ar mai fi sosit niciodata. Si in acest caz ar mai fi trebuit oare sa‑I aduc multumire lui Dumnezeu? Inainte de a te gandi la raspunsul acestei intrebari, incearca sa introduci si tu in povestea aceasta o incurcatura care-ti vine tie in minte, sau un lucru care ti s-a intamplat, sau ceva imaginar care speri sa nu ti se intample niciodata. Asta va face ca raspunsul la intrebarea urmatoare sa nu fie unul pur teoretic. Deci, in situatia proprie pe care ai gandit-o, fie ea reala sau inaginara, ar trebui sa-I mai aduci multumiri lui Dumnezeu?

Deci intrebarea noastra este, Trebuie noi sa-I aducem multumiri lui Dumnezeu si atunci cand circumstantele nu mai sunt cum ne-am dorit? Raspunsul este da, insa pentru un motiv cu totul diferit. In 1 Tesaloniceni 5:18 Pavel scrie, “Multumiti lui Dumnezeu in toate imprejurarile [in trad. Cornilescu, “pentru toate lucrurile”]; caci aceasta este voia lui Dumnezeu, in Cristos Isus, cu privire la voi.”

Aceasta porunca este diferita de cea din Efeseni 5:20, unde ni se pornceste sa aducem multumiri pentru toate. Cred, luand in considerare contextul, ca in Efeseni Pavel ne indeamna sa ne dezvoltam un obicei de exprimare a recunos­tintei pentru toate binecuvantarile pe care Dumnezeu le revarsa in bogata Lui indurare peste noi; cu alte cuvinte, una din caracteristicile unei vieti umplute de Duhul este o inima recunoscatoare.

In pasajul din Tesaloniceni, insa, Pavel ne invata sa aducem multumire in toate imprejurarile, chiar si in acelea pentru care nu simtim multumire. Ne cere oare Pavel sa rostim multumire printre scrasnituri de dinti, sa rostim multumire doar prin forta vointei, in timp ce in inima simtim dezamagire? Raspunsul la aceasta intrebare se gaseste in promisiunile lui Dumnezeu pe care le gasim in Romani 8:28-29 si 38-39:

 

De alta parte, stim ca toate lucrurile lucreaza impreuna spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu, si anume, spre binele celor ce sunt chemati dupa planul Sau. Caci pe aceia, pe care i-a cunoscut mai dinainte, i-a si hotarat mai dinainte sa fie asemenea chipului Fiului Sau, pentru ca El sa fie cel intai nascut dintre mai multi frati… Caci sunt bine incredintat ca nici moartea, nici viata, nici ingerii, nici stapanirile, nici puterile, nici lucrurile de acum, nici cele viitoare, nici inaltimea, nici adancimea, nici o alta faptura, nu vor fi in stare sa ne desparta de dragostea lui Dumnezeu, care este in Isus Cristos, Domnul nostru.

 Versetul 28 ne spune ca pentru cei ce-L iubesc pe Dumnezeu, toate lucrurile lucreaza impreuna spre bine. Intelesul este ca Dumnezeu face ca toate lucrile sa lucreze impreuna spre bine; fiindca “lucrurile” – adica circumstantele – nu lucreaza ele insele spre binele cuiva. Mai degraba, Dumnezeu directioneaza rezultatul acestor circumstante spre binele nostru. Totusi, “binele” este definit in versetul 29 ca fiind asemanarea noastra tot mai mare cu chipul Fiului lui Dumnezeu. Cu alte cuvinte, Pavel ne spune ca Dumnezeu face din toate imprejurarile noastre, atat din cele bune cat si din cele rele (desi in context Pavel le are in vedere in mod deosebit pe cele rele) instrumente de sfintire, de crestere a noastra tot mai mult inspre asemanarea cu Domnul Isus.

Deci in situatiile care nu sunt cum dorim, noi trebuie sa-I aducem multumire lui Dumnezeu pentru ca va folosi intr-un fel sau altul respectiva situatie pentru dezvoltarea caracterului nostru crestin. Nu trebuie sa speculam cum ar putea Dumnezeu face asta, fiindca deseori caile Lui sunt tainice si mai presus de intelegerea noastra. Deci prin credinta in promisiunea lui Dumnezeu din Romani 8:28-29 noi implinim porunca din 1 Tesaloniceni 5:18 de a aduce multumiri lui Dumnezeu in toate lucrurile.

Mai mult decat atat, cand ne gasim in mijlocul circumstantelor dificile, avem promisiunea versetelor 38-39 ca nimic, incluzand aici si situatia in care ne aflam noi, nu ne poate desparti de dragostea lui Dumnezeu. Inca odata, trebuie sa ne agatam de aceasta promisiune prin credinta. Avem deci o dubla asigurare care ne face in stare sa aducem multumiri in respectiva imprejurare. Intai de toate prin credinta suntem siguri ca Dumnezeu foloseste sau va folosi acea dificultate specifica pentru a ne face mai asemanatori chipului Domnului Isus. In al doilea rand, avem asigurarea ca chiar in mijlocul dificultatii noi suntem inconjurati de dragostea lui Dumnezeu.

Deci aducerea de multumiri sau exprimarea recunostintei catre Dumnezeu intr-o impreju­rare deceptionanta sau dificila se poate face doar prin credinta in promisiunile lui Dumnezeu. Nu este deloc ceva ce se face exclusiv prin forta vointei (daca ar fi asa, am aduce multumiri doar de pe buze nu si din inima). Insa atunci cand ne agatam de promisiunile lui Dumnezeu, putem spune, “Tata, imprejurarea in care ma gasesc este dificila si dureroasa. Eu n-as fi ales-o, insa Tu, in dragostea si intelepciunea Ta, ai ales-o pentru mine. Stiu ca o folosesti pentru binele meu, de aceea prin credinta iti multumesc pentru binele pe care Tu-l vei implini in viata mea prin ea. Ajuta-ma sa cred cu tarie asta si sa-Ti pot multumi din inima.”

Astfel, in rezumat, ar trebui sa incercam sa dezvoltam un obicei de a aduce multumiri inaintea lui Dumnezeu si a ne exprima necontenit recunostinta fata de El. Mai presus de toate ar trebui sa-I multumim pentru mantuire si pentru oportunitatile de crestere spirituala si de lucrare. Ar trebui sa-I multumim in mod frecvent pentru abundenta binecuvantarilor materiale pe care ni le-a dat. Si apoi, cand circumstantele sunt cum nu trebuie si nu sunt cum am dori noi, ar trebui si atunci sa-I multumim, prin credinta, pentru ceea ce lucreaza El in noi prin aceste circumstante, pentru transformarea noastra spre a fi tot mai mult in asemanarea Fiului Sau.

Ca o aplicatie a acestui capitol—de a dezvolta obiceiul exprimarii recunostintei si aducerii de multumiri—va sugerez sa memorizati Efeseni 5:20 si 1 Tesaloniceni 5:18 si sa va rugati regulat in legatura cu aceste versete, cerandu-I lui Dumnezeu sa le faca sa se implineasca in voi. In acest mod veti creste tot mai mult in obisnuita de a multumi intotdeauna si pentru toate lucrurile. Apoi, in timpul petrecut zilnic cu Dumnezeu, folositi o parte din timp exprimandu-va in fata Lui recunostinta pentru binecuvantarile concrete, atat pentru cele trecatoare cat si pentru cele spirituale.

Acum sa ne intoarcem din nou la scopul principal al acestei carti. Dupa cum sugereaza subtitlul, scopul este de a ne ajuta sa confruntam cu onestitate pacatele subtile pe care le toleram in vietile noastre astfel incat sa umblam mai umili inaintea lui Dumnezeu si cu respect fata de necredinciosii fata de care avem asa un duh de judecata. Acest scop va fi atins in masura in care noi toti, inclusiv eu, ne examinam cu rugaciune si sinceritate inimile si vietile inaintea lui Dumnezeu, cerandu-I sa ne arate pacatele noastre subtile. Sper ca deja ati facut acest lucru la sfarsitul capitolelor 7, 8 si 9, si ca veti continua si in capitolele care urmeaza.

Daca pana in acest punct esti cu totul descurajat de pacatul tau, amintes­te‑ti evanghelia. Chiar daca ascultarea ta de legea lui Dumnezeu este imperfecta si cu pete, ascultarea lui Cristos este desavarsita si completa. Si Dumnezeu nu doar ca ti-a ierat pacatele (atat cele subtile cat si acele nu chiar asa subtile) ci ti-a si socotit tie, ti-a creditat tie ascultarea fara pata a lui Cristos. Dumnezeu vrea sa lucreze in tine si cu tine pentru confruntarea pacatului, dar El o face fiind Tatal tau, nu Judecatorul tau.

Daca nu te-a atins nimic din aceste patru capitole, ar trebui sa le parcurgi inca odata. In timp ce poate nu esti ispitit spre ingrjorare, frustrare sau nemultumire, esti sigur ca nu-ti lipseste intr-o oarecare masura evlavia? Este viata ta focalizata in intregime pe Dumnezeu, astfel incat privesti intreaga viata din aceasta perspectiva? Dar cu recunostinta cum stai? Ii multumesti lui Dumnezeu intotdeauna si pentru toate lucrurile, si Ii multumesti chiar si in circumstantele dificile prin care treci?

Sper ca pana acum fiecare din noi a inteles ca avem unele pacate “respectabile,” poate atitudini si actiuni pe care nu le-am considerat pacate si n‑am realizat seriozitatea lor. Daca te-ai simtit intr-o oarecare masura umilit si daca inima ta s-a mai inmuiat, atunci esti intr-o postura buna de a merge mai departe, fiindca pacatele la care vom privi de acum inainte vor fi probabil mai “urate” decat cele examinate pana acum.

ABIDE WITH ME-Traditional Hymns Podcast-JUST SING ALONG

Abide With Me

Here’s a rather solemn hymn. Did you know that this hymn was written just

3 weeks before the author died? Read more here :

The hymn is a prayer for God to remain present with the speaker throughout life, through trials, and through death. The opening line alludes to Luke 24:29,

“Abide with us: for it is toward evening, and the day is far spent”:

Lyrics: Henry F. Lyte
Music: William H. Monk

Abide with me; fast falls the eventide;
The darkness deepens; Lord with me abide.
When other helpers fail and comforts flee,
Help of the helpless, O abide with me.

Swift to its close ebbs out life’s little day;
Earth’s joys grow dim; its glories pass away;
Change and decay in all around I see;
O Thou who changest not, abide with me.

I need Thy presence every passing hour.
What but Thy grace can foil the tempter’s power?
Who, like Thyself, my guide and stay can be?
Through cloud and sunshine, Lord, abide with me.

Hold Thou Thy cross before my closing eyes;
Shine through the gloom and point me to the skies.
Heaven’s morning breaks, and earth’s vain shadows flee;
In life, in death, O Lord, abide with me.

PAUL WASHER -ENGLISH -PLUS CATEVA REFELCTII-INDEMN LA POCAINTA DIN PRICINA INDURARII LUI DUMNEZEU

Paul Washer sermon jam 1

http://www.youtube.com/watch?v=OY6F0pkArds&NR=1

Dragii mei,
Domnul inca isi arata indurarile sale fara margini ... numai de ar fi credinciosii gata sa le recunoasca si sa se pocaiasca!
E o minune faptul ca mai putem asculta un mesaj biblic clar si nealterat.
E o minune faptul ca mai putem asculta si fredona piese muzicale lipsite de galagia si saracia hiturilor crestine ale momentului.
E o minune ca pe internet mai putem primi si mesaje de incurajare si de mustrare, printre terrabytes de gunoaie de tot felul (multe aflate la categoria "informatii")
E o minune ca mesajele curate ajung sa fie apreciate si sa transforme vieti in continuare!
E o minune ca exista mii de site-uri crestine care indica spre Dumnezeu.
E o minune ca avem libertate de exprimare si TOATE conditiile sa fim marturii in aceasta lume stricata si separata de Dumnezeu.
E o minune cata rabdare are Dumnezeu cu noi, in ciuda nestatorniciei si lipsei noastre de atasament fata de El.
CAT VOM MAI TRAI ACESTE MINUNI?
Nu pot raspunde acestei intrebari, dar observ urmatoarele realitati socante:
Crestinii si-au pierdut puterea si sunt in cadere libera.
Crestinii s-au indepartat mult de Dumnezeu si s-au apropiat de idolii care au infatisari ce acopera toate formele si gusturile.
Crestinii s-au intinat prin legaturi cu lumea, si-au pierdut puterea de a lumina si de a sara.
Crestinii prefera mai degraba sa exalte in inima si trupul lor decat sa-si aduca vietile ca niste jertfe.
Crestinii au ramas holbandu-se la tablourile eroilor credintei (Evr.11) ca intr-un muzeu si nesocotesc porunca lui Dumnezeu de a LEPADA pacatul si a se uita tinta la Domnul Isus Hristos, Desavarsirea credintei (Evr.12)
Crestinii au uitat sa se pocaiasca atunci cand cad, astfel, viata lor ramane constanta fata de Dumnezeu (=departe) si fata de pacat (=lipita)
Crestinii se iubesc mai mult pe sine decat pe semeni.
Crestinii au lideri care cad lamentabil si care nu se mai ridica.
Crestinii au uitat simplitatea si claritatea Evangheliei dar cauta justificari pentru toate abaterile care de-abia le mai deranjeaza constiinta.
Crestinii nu mai frecventeaza biserica decat daca a devenit o obisnuinta sau trebuie sa se intalneasca cu grupul caruia apartine (si in care Isus nu prea este invitat)
Crestinii sunt la curent cu moda, petrecerile, filmele de toate genurile, si s-au inrolat ca promotori ai acestora.
Crestinii si-au ridicat invatatori dupa placerile lor si care le aproba si sustin modul de viata.
Ma intreb: ne mai putem numi crestini traind asa?
Raspunsul Bibliei este clar:

• Domnul cunoaste pe cei ce sunt ai Lui (2Tim2)

• Oricine rosteste Numele Domnului sa se departeze de pacat (2Tim2)

• Ii veti cunoaste dupa roadele lor (Mat7)

MAI ESTE O MINUNE pe care nu pot sa nu o mentionez:

Au mai ramas crestini sinceri si devotati Lui care se roaga, citesc Biblia, postesc si striga dupa trezire.

Daca ai fost miscat macar putin de un mesaj din partea lui Dumnezeu, dar simti ca nu ai putere, cauta-L si EL se va lasa gasit.

Ma rog ca link-ul urmator sa te ajute si pe tine

http://www.youtube. com/watch? v=OY6F0pkArds& NR=1

(Predica de mai sus)

Prin mila lui Dumnezeu, sunt un crestin slab dar care vreau sa cresc, care cad, dar sunt ridicat de El si vreau sa-L urmez DOAR pe El! Daca simti nevoia sa vorbesti cuiva si nu poti sa o faci cu un lider duhovnicesc din biserica ta sau nu gasesti pe nimeni mai apropiat, as fi onorat de Domnul sa putem mijloci impreuna inaintea Lui pentru biruinta.

Daca Il cunosti pe El si traiesti cu El, ai o datorie de a fi sincer cu ceilalti din jurul tau si sa-i incurajezi sa se pocaiasca, in primul rand prin Scriptura si apoi prin EXEMPLUL personal! Uneste-te cu cei sinceri care cauta mai mult decat orice sa placa lui Dumnezeu! Roaga-te si trimite orice fel de mesaj de trezire la pocainta catre cunoscutii tai crestini!
M-as bucura ca, in aceasta vreme in care traim apostazia bisericii la cotele cele mai inalte, sa existe MACAR UN SINGUR om care sa se pocaiasca si sa-L urmeze pe Domnul cu toata inima!
HAR din belsug!
Cu dragoste din EL,
Daniel

Posted by: "D C"

berforum@yahoogroups.com 

Mon Jul 30, 2007 4:20 pm (PST)

CARTE –PACATE RESPECTABILE–de Jerry Bridges-CONFRUNTAREA PACATELOR PE CARE LE TOLERAM-(9)-Nemultumirea

PACATE RESPECTABILE

CONFRUNTAREA PACATELOR PE CARE LE TOLERAM

 

de Jerry Bridges

TRADUCEREA: MIHAI DAMIAN, 2009

Capitolul 9

Nemultumirea

Ingrijorarea este o nesiguranta plina de teama in legatura cu viitorul, fie pe termen scurt (ca in zborurile mele cu avionul) fie pe termen lung, ca de exemplu in cazul pierderii unui loc de munca. Frustrarea este de obicei rezultatul unui eveniment imediat care mi-a blocat planurile sau dorintele. Nemultumirea, subiectul prezentului capitol, vine deseori din circumstante neplacute de care ne izbim mereu si pe care nu le putem schimba.

Inainte, insa, de a intra in subiect vreau sa recunosc ca exista o nemultumire care este legitima. Fiecare dintre noi ar trebui sa fie, intr-o anumita masura, nemultumit de nivelul cresterii sale spirituale. Daca nu avem aceasta nemultumire, ne oprim din crestere. Mai exista si ceea ce s-ar putea numi o nemultumire profetica fata de nedreptate si alte rele din societate, cuplata cu dorinta de a vedea o schimbare pozitiva. Subiectul acestui capitol este nemultu­mirea pacatoasa care afecteaza negativ relatia noastra cu Dumnezeu.

De fapt, cele mai frecvente atentionari din Scriptura referitoare la nemultumire se refera la bani si avutii, insa in acest capitol doresc sa abordez o forma de nemultumire si mai raspandita intre crestinii dedicati, o atitudine care poate fi declansata de situatii persistente, cateodata imposibil de schimbat, care ne pun credinta la incercare.

Iata cateva exemple de astfel de situatii:

 ·         Un loc de munca unde nu suntem impliniti sau unde castigam putin

·         Lipsa unui partener de viata in floarea varstei sau ulterior

·         Incapacitatea de a naste copii

·         O casnicie nefericita

·         Dizabilitati fizice

·         Stare de sanatate precara

 Sunt sigur ca sunt si alte circumstante dureroase pe care nu le-am cuprins in aceasta lista. Insa indiferent care ar fi acestea, adevarurile enuntate in acest capitol se aplica tuturor acestor situatii.

Pe langa aceaste circumstante cu adevarat dureroase, cauza nemultumirii noastre poate fi adeseori triviala. Eu nu sunt priceput la chestiuni administrative, asa ca daca sunt supus mult timp la astfel de probleme ma simt stresat si sunt ispitit sa fiu nemultumit. Evident, necesitatea de a ma ocupa cu detalii administrative este o nimica-toata comparata cu situatiile insirate mai sus. Insa am mentionat-o pentru a scoate in evidenta ca indiferent cat de bune ar fi circumstantele in care ne gasim, vorbing in general, exista totusi cate un lucru marunt care ne poate produce nemultumire.

Nu sunt strain de unele din aceste stari foarte dificile. Aveam aproape treizeci si patru de ani cand m-am casatorit, deci am gustat putin din singuratatea vietii de adult. Chiar si dupa aceea m-am luptat cu o anumita nemultumire la meciurile de fotbal sau baschet ale fiului nostru cand vedeam ca sunt cu cel putin zece ani mai in varsta decat ceilalti parinti care asistau la meci. Si apoi mai am si niste dizabilitati fizice. Toata viata am suferit de probleme de vedere si de auz, pentru care nu exista tratament. N-am putut sa joc baseball ca ceilalti copii. Si astazi, desi sunt mai in varsta, aceste dizabilitati de totdeauna ma deranjeaza, ca sa nu spun ca-mi fac viata dificila.

N-am intentia ca acest ultim paragraf sa sune ca si cand mi-as plange de mila. Sunt gata sa recunosc ca circumstantele cu care ma confrunt eu sunt minore in comparatie cu ale altor credinciosi. Insa vreau sa stiti ca daca va luptati cu nemultimiri, sunt si eu alaturi de voi. Poate imprejurarile voastre sunt mai dificile ca ale mele toate, insa adevarul este faptul de a fi sau de a nu fi multumiti tine mai mult de raspunsul nostru in fata imprejurarilor vietii decat de gradul lor de dificultate.

Oricare ar fi situatia care ne provoaca nemultumirea, si oricat de severa ar fi ea, trebuie sa recunoastem ca nemultumirea este pacat. Aceasta afirmatie ar putea surprinde pe multi. Suntem atat de obisnuiti sa raspundem in fata imprejurarilor dificile cu ingrijorare, frustrare sau nemultumire incat le consideram reactii normale la diferitele vicistitudini ale vietii. Insa daca ne vine sa gandim astfel, asta nu dovedeste decat ca aceste pacate sunt  foarte subtile si ca ne este foarte usor sa le consideram acceptabile. Cand nu realizam insa ca acest mod de raspuns este un pacat, nu ne deosebim cu nimic de necredinciosii care nu-L includ defel pe Dumnezeu in ecuatia vietii lor. Si am ajuns iarasi la lipsa evlaviei drept cauza de temelie a tuturor celorlalte pacate.

Scopul primordial al acestei carti este acela de a ne ajuta sa confruntam prezenta acestor multor pacate subtile in noi si sa recunoastem faptul ca intr-o mare masura ele ne-au ajuns acceptabile. Le toleram in noi fara sa ne deranjeze prea mult. Asta le face si mai periculoase fiindca, pe langa pacatul in sine ele pot deschide usa inimii noastre catre alte pacate mai mari. Nemultumirea, de exemplu, poate duce foarte lesne la resentiment si amaraciune fata de Dumnezeu si de alti oameni.

Al doilea scop al acestei carti este acela de a sugera cai de a confrunta aceste pacate, chiar daca sectiunile care se ocupa de asta recunosc ca sunt scurte. Si veti vedea insa, trecand prin aceste capitole ca, pentru mine, calea principala de atac este folosirea versetelor potrivite din Scripturi. La urma urmei, in rugaciunea Sa de Mare Preot, Domnul Isus s-a rugat, “Sfinteste-i prin adevarul Tau: Cuvantul Tau este adevarul” (Ioan 17:17). In timp ce expresia “cuvantul adevarului” se refera in principal la evanghelie, ea include cu siguranta adevarul vointei morale a lui Dumnezeu din toata Scriptura cat si cuvintele de invatatura si incurajare care ne ajuta sa implinim aceasta vointa morala a Lui.

Am amintit deja Psalmul 139:16 ca fiind pasajul din Scriptura care ma ajuta in frustrari. Dar acelasi adevar al faptului ca Dumnezeu a randuit zilele noastre cu toate urcusurile si coborasurile lor, cu binecuvantarile si dezamagirile lor, ne poate ajuta (si pe mine ma ajuta) in imprejurarile care ne produc nemultumire. Indiferent de circumstantele tale, si si indiferent cat de dificile ar fi ele, adevarul este ca ele sunt randuite de Dumnezeu ca parte a planului Sau general pentru viata ta. Dumnezeu nu face nimic, sau nu permite nimic, fara un scop. Toate scopurile Sale, oricat de misterioase si de imprevizibile ne-ar putea parea noua, sunt toate pentru slava Sa si in cele din urma pentru binele nostru.

Iar pentru aceia dintre noi care se confrunta cu dizabilitati fizice, sau chiar cu problema infatisarii lor fizice, Psalmul 139:13 poate fi de folos. “Tu mi-ai intocmit rarunchii, Tu m-ai tesut in pantecele mamei mele.” Dumnezeu a format El Insusi ADN-ul si alti factori biologici care determina caracteristicile noastre fizice incat psalmistul poate spune, “Dumnezeu m-a format in pantecele mamei mele.” Este un adevar incredibil! Tu si eu suntem cum suntem din punct de vedere fizic pentru ca asa ne-a creat Dumnezeu. Iar El ne-a facut asa cum suntem fiindca asa putem implini cel mai bine planurile Sale cu noi. Pentru unii din cei cu dizabilitati fizice severe, acest plan pentru ei pare fara sens. Insa daca credem ca suntem ce suntem fiindca asa ne-a facut Dumnezeu, vom putea invata sa ne acceptam handicapul si sa credem ca Domnul il poate folosi pentru gloria Sa.

Psalmul 139:13 poate fi de ajutor acelora dintre noi care au parte de un anumit grad de limitari fizice. Sigur, el nu se refera la toate domeniile vietii, insa poti fi sigur ca in Biblie vei putea gasi alte texte specifice care se potrivesc circumstantelor tale individuale.

Cu mai multi ani in urma un prieten mi-a dat niste versuri scrise de Amy Carmichael, avand titlul “In acceptare gasesti pacea.” In primele patru strofe Amy zugraveste imaginea persoanei in suferinta care cauta pacea in uitare, in activitate febrila, in separare si retragere, si chiar in supunerea in fata inevitabilului. In cele din urma, in cea de-a cincea strofa, cel ce sufera gaseste usurare in aceste cuvinte:

 El a zis, “Voi accepta intristarea zdrobitoare

Pe care Dumnezeu maine

O va explica fiului Sau.”

Atunci tulburarea din adancul sau s-a potolit,

N-au fost degeaba cuvintele, nu degeaba:

Caci in acceptare gasesti pacea.[i]

 Un aspect de abordare a circumstantelor dezamagitoare neatins de Amy Carmichael este acela al resemnarii insotite deseori de ranchiuna, in cazul cand nu mai avem alta varianta. Ne putem resemna in fata circumstantelor care stim ca nu se mai schimba, pastrand insa in inimile noastre o nemultumire mocnita. Insa, asa cum a exprimat foarte bine Amy, nici in resemnare nici in supunere nu gasim pace, ci doar in acceptare.

Acceptarea inseamna ca tu accepti circumstantele prin care treci ca si cum vin de la Dumnezeu, crezand cu tarie ca El stie fara sa greseasca ceea ce este mai bine pentru tine, si ca in dragostea Sa El planifica doar ceea ce-ti este mai bine. Ajungand apoi la o stare de acceptare, poti sa-I ceri lui Dumnezeu sa-ti dea voie sa folosesti circumstantele dificile pentru a-L glorifica. In acest fel te-ai mutat de la atitudinea de victima la atitudinea de slujire. Incepi atunci sa intrebi, “Doamne, cum pot sa-mi folosesc dizabilitatea (sau orice alta circumstanta dificila) pentru a Te servi pe Tine si a Te glorifica?”

Poate intrebi, “Dar n-ar trebui oare sa ma rog pentru vindecare fizica sau pentru usurarea altor situatii dureroase?” Da, suntem invitati sa ne rugam pentru astfel de situatii, dar trebui sa o facem intotdeauna cu convigerea ferma ca Tatal nostru din ceruri, infinit de intelept si de iubitor, stie ce este mai bine pentru noi, si cu disponibilitatea sa acceptam raspunsul Sau pentru noi.

Dupa moartea primei mele sotii, un prieten mi-a trimis un mesaj cu urmatorul citat dintr-un autor necunoscut:

 Doamne, sunt dispus

Sa primesc ce-mi dai,

Sa-mi lipseasca ceea ce-mi opresti,

Sa renunt la ceea ce Tu-mi iei.

 Evident, la acel moment, gandul de a nu ma mania pe Dumnezeu ca mi-a luat sotia era potrivit pentru mine. Dar daca ar fi sa ajungi complet handicapat printr-un accident nefericit, vei putea oare sa spui, “Doamne, sunt gata sa accept aceasta dezabilitate invalidanta pe care Tu mi-ai dat-o”? Sau daca esti singur, fara perspectiva casatoriei, ai fi gata oare sa spui, “Doamne, sunt dispus sa fiu lipsit de ceea ce Tu nu mi-ai oferit”?

In urma cu cativa ani, am avut parte de o dezamagire zdrobitoare si umilitoare. Pe atunci nu cunosteam strofa anonima de mai sus, dar cunosteam Iov 1:21: “[Iov] a zis: “Gol am iesit din pantecele mamei mele, si gol ma voi intoarce in sanul pamantului. Domnul a dat, si Domnul a luat, binecuvantat fie Numele Domnului!” In dimineata urmatoare, am ingenuncheat inaintea Domnului si am zis, “Doamne, Tu ai dat si Tu ai luat inapoi; binecuvantat sa fie Numele Tau.” Prin acel text din Scriptura si prin acea rugaciune, Dumnezeu m-a facut in stare sa renunt la ceea ce El imi luase. N-am stiut atunci ca acea experienta era doar un antrenament pentru provocarea cu mult mai mare de mai tarziu, cand aveam sa-mi iau ramas bun de la sotia mea.

Observati ca in acest capitol, ca si in cel precedent, exista o tema care se repeta. Aceasta tema este importanta unei increderi neclatinate in suverantitatea, intelepciunea si bunatatea lui Dumnezeu in toate circumstantele vietii noastre[ii] Indiferent daca aceste circumstante sunt pe termen scurt sau pe termen lung, capacitatea noastra de a le raspunde intr-un mod care sa-L onoreze pe Dumnezeu si care sa-I placa lui Dumnezeu depinde de capacitatea si disponibilitatea noastra de a-i aduce Lui aceste lucruri, ca El sa se ocupe de ele. Si trebuie sa facem acest lucru prin credinta; adica, trebuie sa credem ca ceea ce ne descopera Biblia in legatura cu aceste atribute ale lui Dumnezeu este foarte adevarat si ca Dumnezeu a adus sau a ingaduit aceste circumstante in vietile noastre cu scopul ca El sa fie onorat si pentru binele nostru suprem.

In final, inteleg ca ocupandu-ne de subiectul nemultumirii am atins probabil si unele puncte sensibile. Poate pe unii i-a deranjat cand am pus peste nemultumire eticheta de “pacat.” Poate ai spus in tine insuti, Ei, daca el ar sti situatia mea, n-ar mai fi atat de slobod la gura si gata sa-mi tina predici. Este adevarat, nu stiu situatia ta exacta, dar scriu ca unul care s-a luptat si el cu multa nemultumire, si a incercat s-o biruiasca prin adevarurile aratate in acest capitol. Fie ca noi toti, cu ajutorul Duhului Sfant, sa ne schimbam atitudinea negativa de nemultumire intr-o atitudine pozitiva de slujire si de folosire a circumstantelor dificile pe care le-a ingaduit Dumnezeu peste noi in asa fel incat El sa fie glorificat in toate.

    CAPITOLUL 9: Nemulţumirea

 [i] Din poemul “In Acceptance Lieth Peace,” pag.293 în Mountain Breezes de Amy Carmichael. Drept de copyright 1999 de către Dohnavur Fellowship, şi publicată de CLC Publications, Fort Washington, PA. Toate drepturile rezervate. Folosită cu permisiune.

[ii] M-am ocupat mai în detaliu de aceste atribute ale lui Dumnezeu în cartea mea Trusting God: When Life Hurts (NavPress).

PROCLAIM JESUS THROUGH THE BIBLE-11 YEAR -OLD BOY-POWERFUL! – Inspirational Videos

11 Year-Old Proclaims Jesus Through the Bible - POWERFUL! - Inspirational Videos

"http://www.godtube.com/">GodTube

.

Josiah Willis is an 11 year-old with a heart on fire for Christ! Listen to this AMAZING proclamation of Jesus throughout the entire Bible. It will leave you in awe and speechless!

FERESTRE DESCHISE- -Extrase din scrierile lui T. Austin-Sparks

FERESTRE DESCHISE

”Nici rece, nici în clocot” (Apocalipsa 3:16).

Câtă nevoie avem ca să apreciem corect însemnătatea acestor cuvinte. Cu siguranță că lucrurile cu care se lăuda Laodiceea nu îi ajunseseră fără ca din partea lor să nu fi existat ceva zel sau activitate energică! Aceste lucruri nu se întâmplă din senin, fără să te gândești la ele, fără să fi preocupat de ele. Poate că nu existau prea multe lucruri care să fie privite astăzi drept semne ale unei biserici viguroase, energice, active, ”vii”! Într-adevăr, o biserică foarte prosperă! Depinde de punctul de vedere și de standardul care o guvernează: fie al lumii, fie al Domnului! Iată aici o stare care, dintr-un punct de vedere este definită ca: ”bogată, neducând lipsă de nimic”. Din punctul de vedere al Domnului aceasta este mediocritate spirituală și chiar lauda de sine conține componentele acelei mediocrități spirituale. Satisfacția și automulțumirea spirituală, absența unui simțământ de nevoie profundă și puternică pentru ceva ce nu a fost atins niciodată, iată care sunt componentele și simptomele invalidității spirituale. Domnul a spus: ”Ferice de cei flămânzi şi însetaţi…” (Matei 5:6). Pavel a spus: ”Nu am ajuns încă, dar fac un singur lucru: alerg înainte…” (Fil. 3:12-14). Oare nu este posibil să fiți activi, energici, plini de râvnă pentru fapte bune, și totuși, să fiți strașnic de săraci din punct de vedere spiritual?

Priviți din nou la cele două scrisori mărețe ale lui Pavel. Ce bogăție, ce plinătate, ce putere, ce viață, ce lumină! Acesta este standardul Domnului! Trăiește Biserica – sau orice biserică – în lumina acestui standard? Trebuie să ne întoarcem acolo! Dar asta nu-i tot, lucrul cel mai rău despre ”Laodiceea” este că: ”Nu știi…” ”Ticălos” – ”Nenorocit” – ”Sărac” – ”Orb” – ”Gol”. Pot fi adevărate toate aceste lucruri în același timp despre cineva și totuși – și totuși – acela ”să nu știe”? Abia dacă se poate spune că acest lucru este un lucru firesc, natural, căci aici este vorba de ceva și mai rău decât firescul. Care este această componentă a mediocrității spirituale? Lipsa sensibilității spirituale! Unul din semnele cele mai adevărate ale unei vieți călăuzite de Duhul Sfânt este sensibilitatea spirituală. O astfel de viață este legată de mișcările fine ale Duhului și suferă mult când Duhul este întristat. Aici era o stare despre care Domnul spune că este în dezacord, și cu toate acestea, ei nu simțeau dezacordul. Priviți din nou la scrisorile menționate. Ce bogății, ce priveliște, ce înveșmântare, ce frumusețe, ce slavă! Toate acestea Domnul le-a pregătit, le-a dat; dar ce absență patetică a unui simțământ de pierdere, de sărăcie, de goliciune, de orbire există în Biserică!

Din: Amin

Pentru citirea tuturor mesajelor Ferestre deschise accesați: www.ferestredeschise.wordpress.com

Pentru mai multe scrieri în limba română accesați: http://www.austin-sparks.net/romana/index.html

JOHN PIPER-JOY AS THE POWER TO SUFFER IN PATH OF LOVE FOR THE SAKE OF LIBERATION

Joy As the Power to Suffer in the Path of Love for the Sake of Liberation

http://vimeo.com/60122673

 desiringGod.org

AUDIO SERMONS -BROTHER LOWEL BRUECKNER ON ,,CALL TO COMMITMENT”

CALL TO COMMITMENT

 Audio Sermons
 http://calltocommitment.blogspot.com/p/audio-sermons.html#.USb9H2f6hSg

Pondering the Glory of God			Play Download
Elim Pentecostal Church
22nd April 2012
Works produced by Faith (Part 2)			Play Download
Elim Pentecostal Church
13th November 2011
Works produced by Faith (Part 1)			Play Download
Elim Pentecostal Church
13th November 2011
Jesus is our Rest (Part 2)			Play Download
Elim Pentecostal Church
12th December 2010
Jesus is our Rest (Part 1)			Play Download
Elim Pentecostal Church
12th December 2010
Bringing back the King			Play Download
Elim Pentecostal Church
14th July 2010
Endued with Power			Play Download
Elim Pentecostal Church
11th July 2010
Crossing the Jordan			Play Download
Elim Pentecostal Church
11th July 2010
By My Spirit (Part 2)			Play Download
Swanton Christian Church
13th June 2010
By My Spirit (Part 1)			Play Download
Swanton Christian Church
13th June 2010
The Father of mercies and God of all comfort			Play Download
Elim Pentecostal Church
13th January 2010
Spiritual Awakening to Eternal Reality			Play Download
Elim Pentecostal Church
10th January 2010
The Macedonian Call			Play Download
Elim Pentecostal Church
5th July 2009
Seek first the kingdom of God			Play Download
Elim Pentecostal Church
1st March 2009
The Creator’s Rights			Play Download
Elim Pentecostal Church
1st March 2009
The Disposition of Christ			Play Download
Elim Pentecostal Church
28th December 2008
The Good Seed			Play Download
Elim Pentecostal Church
28th December 2008
The Difficulties in Evangelism			Play Download
Elim Pentecostal Church
14th September 2008
The Christian’s Unique Perspective			Play Download
Elim Pentecostal Church
14th September 2008
The Love of God			Play Download
Elim Pentecostal Church
10th February 2008
The Will of God			Play Download
Elim Pentecostal Church
10th February 2008
Jesus Christ the same yesterday, and today, and for ever (Part 3)			Play Download
Elim Pentecostal Church
26th September 2007
Jesus Christ the same yesterday, and today, and for ever (Part 2)			Play Download
Elim Pentecostal Church
23rd September 2007
Jesus Christ the same yesterday, and today, and for ever (Part 1)			Play Download
Elim Pentecostal Church 23rd September 2007

http://calltocommitment.blogspot.com/p/audio-sermons.html#.USb9H2f6hSg

RAPTURE -PRE -TRIBULATION -LAMB AND LION MINISTRIES

Why I Believe in a Pre-Tribulation Rapture

http://www.lamblion.com/articles/articles_rapture7.php

11 reasons why Jesus will come back before the Tribulation

by Nathan E. Jones

Frequently I am asked to explain or defend the end-time view of the Pre-Tribulation Rapture of the Church. For that topic, lots of Bible verses, readings and references rattle around in my skull. I can extract each like a Powerball out of an air machine and present it to the inquiring mind, but never in a linear, comprehensive manner in which I particularly appreciate. And so, this article is my attempt to organize my brain on the Pre-Tribulation Rapture view. You’re welcome to come along on the journey!

Taking It to the Bedrock

My belief that there will be a Pre-Tribulation Rapture of the Church stands on the bedrock of the following foundational tenets:

A) The Bible is the Word of God

The 66-book canon called the Bible is God’s inerrant, infallible message to mankind, explaining His purposes and plans for the ages (2 Tim. 3:16-17; 2 Peter 1:20-21). No other document can be reliably trusted, nor remotely reach the bar for the requirements of authentication that the Bible attains to so easily.

B) The Bible is to be Interpreted Literally 

God means what He says and says what He means. God wants His creations to know His will plainly. While God does indulge in picturesque descriptions and parables, an explanation almost always follows or context is provided for explanation. Spiritualization of text, therefore, has no proper place in interpreting Scriptures. Any eschatological viewpoint must then be thrown out if it is based on the reader’s desire to spiritualize the Bible into whatever ethereal meaning they desire. Take the Bible for its plain sense meaning.

C) The Church and Israel Are Separate Entities

Israel is not the Church and the Church is not Israel. A believer in Christ becomes a member of the Church, whether Jew or Gentile (Rom. 1:16), but a member of the Church does not become a form of spiritual Israel. God’s promises to Israel as a people and nation (see next tenet) are not the same as for the Bride of Christ, the Church.

D) A Literal 1000-Year Millennium

The Bible describes a future, literal 1000-year time period. The Greek word “chilias” for “one thousand” appears six times in Revelation 20, clearly marking the time period as having 1000 literal years. The purpose of this time period is for Jesus Christ to have an earthly kingdom from which to base His rule and to fulfill His promises (Gen. 13:14-17; 15:5,18-21; 2 Sam. 7:16-19; Isa. 10:21-22; 11:1-2; Jer. 23:5-8; 30:22; 31:31-34; Ezek. 11:18-20; 34:24; 36:24-28; Mic. 7:19-20; Hos. 3:5; Rom. 11:26-29).

E) A Literal 7-Year Tribulation

An upcoming time period has been set aside for God to pour out His wrath upon the evil of the world, to regather Israel back into its land, to force Israel to acknowledge Jesus as their Messiah, and for the Messiah to return and fight for His believing remnant (Deut. 4:26-31; Isa. 13:6-13; 17:4-11; Jer. 30:4-11; Ezek. 20:33-38; Dan. 9:27; 12:1; Zech. 14:1-4; Matt. 24:9-31). This time period begins with a covenant between Israel and the Antichrist (Dan. 9:27). The length of the Tribulation is seven years long, described in a variety of ways as “one seven” year block (Dan. 9:27), consisting of two “times, time and half a time” (two years + 1 year + half a year; Rev. 12:14), or two “1260 days” periods (Rev. 11:3), or two “42 month” periods (Rev. 11:2; 13:5).

F) Jesus Will Return Again to Earth

The Bible says Jesus will physically return again to earth (Zech. 14:1-21; Matt. 24:29-31; Mk. 13:24-27; Lk. 21:25-27; Rev. 19). Jesus returns is to defeat His enemies, set up His throne, restore Israel, rule with “a rod of iron” and share His authority with those who overcame in Him (Mat. 19:28; 25:31; Acts 1:3-6; Rev. 2:26-27; 3:21).

G) The Bible Teaches About a Rapture

1 Thessalonians 4:17 speaks of an event called “the Rapture”, Latin “rapio,” Greek “harpazo,” which means “to catch up, to snatch away, or to take out.” “After that, we who are still alive and are left will be caught up together with them in the clouds to meet the Lord in the air. And so we will be with the Lord forever.” Paul states that the concept of the Rapture is meant to encourage believers during this Age (1 Thes. 4:18). Other references on the Rapture are Jn. 14:1-14; I Cor. 15:51-58; and 1 Thes. 4:13-18.

These bedrock statements about the Bible and its interpretation provide the foundation in which to analyze the followig reasons for why I believe the Bible teaches a Pre-Tribulation Rapture of the Church.

1) The Bible describes the Rapture and Second Coming as different events.

The Bible must see the Rapture (Jn. 14:1-4; I Cor. 15:51-58; 1 Thes. 4:13-18) and the Second Coming (Zech. 14:1-21; Matt. 24:29-31; Mk. 13:24-27; Lk. 21:25-27; Rev. 19) as separate events, because when the verses are compared they describe two very different scenarios:

1. Rapture — believers meet Christ in the air

   Second Coming — Christ returns to the Mount of Olives to meet the believers on earth

2. Rapture — Mount of Olives is unchanged

   Second Coming — Mount of Olives is divided, forming a valley east of Jerusalem

3. Rapture — living believers obtain glorified bodies

   Second Coming — living believers remain in same bodies

4. Rapture — believers go to heaven

   Second Coming — glorified believers come from heaven, earthly believers stay on earth

5. Rapture — world left unjudged and living in sin

   Second Coming — world is judged and righteousness is established

6. Rapture — depicts deliverance of the Church from wrath

   Second Coming — depicts deliverance of believers who endured wrath

7. Rapture — no signs precede it

   Second Coming — many signs precede it

8. Rapture — revealed only in New Testament

   Second Coming — revealed in both Old and New Testaments

9. Rapture — deals with only the saved

   Second Coming — deals with both the saved and unsaved

10. Rapture — Satan remains free

    Second Coming — Satan is bound and thrown into the Abyss

Since the Rapture and Second Coming clearly are different events that do not occur at the same time, this would rule out a Post-Tribulation Rapture scenario.

2) The Rapture is described as occurring at any time without warning.

Jesus stated in Matthew 24:42,44 to “Therefore keep watch, because you do not know on what day your Lord will come… So you also must be ready, because the Son of Man will come at an hour when you do not expect him.” Not only do believers in Christ not know when to expect Him, but the Father Himself seems to have left Jesus out on the exact time His Son is to return. As Jesus stated in Matthew 24:36, “No one knows about that day or hour, not even the angels in heaven, nor the Son, but only the Father.” These and other verses (Mat. 24:36,42,44,50; 25:13; 1 Thes. 4:18; Tit. 2:13; 1 Jn. 2:28; 3:2-3) indicate that Jesus’ arrival will come when nobody expects it.

The Second Coming, on the other hand, is preceded by many events, such as the rise of the Antichrist (Rev. 12:13-17; Zech; 13:7-9), a treaty with Israel (Dan. 9:27), the rebuilding of the Jewish Temple (Mat. 24:15; 2 Thess. 2:3-4; Rev. 11:1-2), as well as plagues and judgments and persecutions destroying most of the world’s population (Rev. 6-18). The Book of Revelation reports these events as occurring during the 7-year Tribulation, which Revelation reveals precede the Second Coming.

Because the Rapture could happen at any moment and without warning and the Second Coming is preceded by so many signs, then the Rapture and Second Coming must be different events. The Rapture has to occur before the seven years’ worth of signs, because Christians are called to look for the Lord’s return rather than signs such as the Antichrist’s arrival. Once the signs begin, then the seven year countdown begins towards its end with Christ’s return at the Second Coming.

Jesus’ imminent return dismisses any of the other viewpoints related to a rapture that occur within or at the end of the Tribulation.

3) The Rapture and the removal of the “Restrainer” occur at the same time.

In 2 Thessalonians, the church at Thessalonica was afraid due to a false report that they had entered the Day of the Lord (Tribulation) and had somehow missed the Rapture. The Apostle Paul assured them that the Antichrist would not be revealed until a restraining force would be taken away so that the Man of Lawlessness could be revealed.

Because the revealing of the Antichrist coincides with the beginning of the 7-year Tribulation starting with his peace treaty with Israel (Dan. 9:27), then the Restrainer has to be removed before the Tribulation. As the Holy Spirit also works in salvation (Jn. 16:8-11; 1 Jn. 5:7) during the Tribulation, then it is the Church that must be the Restrainer that is removed. Therefore, the Rapture and the removal of the Church must coincide, and at the beginning of the seven years.

4) The Tribulation is for Israel’s redemption.

Jeremiah 30:7 describes the Tribulation as the “time of Jacob’s trouble” — “How awful that day will be! None will be like it. It will be a time of trouble for Jacob, but he will be saved out of it.”

In the Book of Matthew, whose primary audience is the Jews, Jesus explains to his Jewish followers what life will be like during the Tribulation. Also, Revelation 12 describes picturesquely a woman who gives birth and has to flee due to persecution during the Tribulation. The context shows the woman is Israel. And again, the Battle of Armageddon is the world against Israel. Two-thirds of the Jewish people will be killed from these battles. These texts and others show that the Tribulation is meant for the redemption of the Jewish people.

Why are the Jews the object of persecution during the Tribulation? For one, Satan hates the Jewish people for giving the world the Scriptures and the Messiah, as well as he wishes to thwart God’s promises to the Jews (see Bedrock #4). Secondly, the Jews have to be so desperately brought low that they finally call out to their Messiah “Blessed is he who comes in the name of the Lord” (Mat. 23:39; Lk. 13:35). The Tribulation, then, is used for Israel’s redemption which also results in the punishment of the wicked. The Church does not fit into this scenario, and are left out of the purposes of the Tribulation. They would need to be removed — caught up — before the Tribulation begins.

5) The Tribulation is not for the Church.

The Tribulation is God’s wrath upon the unbelieving world, and not for those who are saved from Christ’s resurrection to the Rapture — called the Church. Yes believers have suffered all throughout human history, but there is a special time (just like the Flood) set apart called the Day of the Lord for God’s wrath. Christians suffering and the Tribulation/Day of the Lord are different.

True believers in Christ during the Church Age, represented by the Church of Philadelphia, are promised in Revelation 3:10, “Since you have kept my command to endure patiently, I will also keep you from the hour of trial that is going to come upon the whole world to test those who live on the earth.” Paul states in 1 Thessalonians 1:10, “and to wait for his Son from heaven, whom he raised from the dead—Jesus, who rescues us from the coming wrath.” He also states in 1 Thessalonians 5:9, “For God did not appoint us to suffer wrath but to receive salvation through our Lord Jesus Christ.” Romans 5:9 states, “Since we have now been justified by his blood, how much more shall we be saved from God’s wrath through him!” Ephesians 5:6 states, “Let no one deceive you with empty words, for because of such things God’s wrath comes on those who are disobedient.” Colossians 3:4 states, “When Christ, who is your life, appears, then you also will appear with him in glory.” Again and again, Scripture states the Church is not meant to endure God’s wrath.

6) God’s wrath involves the whole 7-Year Tribulation.

The view that the Rapture will occur at the mid-point of the Tribulation is based upon 1 Corinthians 15:52 which states that the Rapture will occur at the blowing of “the last trumpet.” This Mid-Tribulation Rapture view then declares this trumpet to be the last of the seven trumpets in Revelation 11 that is blown at the mid-point of the Tribulation. Why of the 114 references to trumpets in the Bible these two are identified as one and the same only defies sound Bible study. The context clearly shows the last trumpet of 1 Corinthians 15 is blown for believers whereas the seven trumpets of Revelation 8, 9 and 11 are sounded for unbelievers. The Revelation trumpets therefore can have no relevance for the Church.

The Pre-Wrath Rapture view has the Church raptured just before the bowl judgments (Revelation 16) that occur during the last quarter of the Tribulation. The bowl judgments are the only judgments this view considers to be the wrath of God, leaving the Seal and Trumpet judgments as wrath from man and Satan. But, isn’t it Jesus Himself who breaks the seals that launch each of the Revelation 6 seal judgments which occur at the beginning of the Tribulation? Also, the seven angels who blow the trumpets that initiate each of the trumpet judgments are given their trumpets at the throne of God (Revelation 8:2). And, Revelation 15:1 states that the bowl judgments at the end of the Tribulation finish the wrath of God, not begin His wrath.

Because these judgments are initiated by Jesus Himself at the beginning of the Tribulation, the whole Tribulation must be God’s wrath, which the Church is exempt from.

7) The Old Testament and Revelation leave the Church out of the Tribulation.

The focus of the Tribulation — to pour out God’s wrath on the earth just like the Flood (Isa. 24:22; Zeph. 3:8; 1 Thes. 5:3; 2 Thes. 2:12) and to bring the Jewish people to accept Jesus as Messiah (Mat. 23:39; Lk. 13:35) — is addressed by the Old Testament and the Book of Revelation to the unbelievers and the Jewish people. In any biblical content concerning the Tribulation/Day of the Lord, the Church cannot be found.

The whole concept of the Church was a mystery to the Old Testament prophets. They focused on the nation of Israel. The Book of Matthew is written to the Jewish people, whom Jesus is addressing in Matthew 24. In the Book of Revelation, chapters 2 and 3 cover the Church Age, but then there is no mention of the Church until after the Tribulation/Day of the Lord chapters 6-18. In Chapter 19, the Church returns to the texts and can be found, not suffering, but celebrating with Christ at the Marriage Supper of the Lamb and preparing to return with Jesus to earth.

8) The Church is busy elsewhere during the Tribulation.

While the 7-year Tribulation is occurring, the Bible records the Church will be busy with three events. None of the three have to do with suffering on a world being destroyed.

The first event the raptured Church will participate in is a judgment by God — the Judgment of the Just. This judgment on works is not to determine eternal destiny, but to determine degrees of reward (2 Cor. 5:10; Rev. 19:6-9).

The second event is the Marriage Supper of the Lamb. This feast celebrates the spiritual marriage of Christ’s Bride — the Church — to her Savior. Revelation 19:7-9 shares this wonderful celebration, “Let us rejoice and be glad and give him glory! For the wedding of the Lamb has come, and his bride has made herself ready. Fine linen, bright and clean, was given her to wear. (Fine linen stands for the righteous acts of the saints.) Then the angel said to me, ‘Write: ‘Blessed are those who are invited to the wedding supper of the Lamb!’ And he added, ‘These are the true words of God.’”

The third event follows the Marriage Supper of the Lamb and is the Church’s preparation to follow the King of Kings into the Battle of Armageddon at the conclusion of the Tribulation. This event is the Second Coming of Jesus Christ (Zech. 14:1-21; Matt. 24:29-31; Mk. 13:24-27; Lk. 21:25-27; Rev. 19:11-21). Revelation 19:14 identifies the Church in their “fine linen, white and clean,” which was given to them during the first event — the Judgment of the Just. The Church and angelic forces follow the King of Kings into His Second Coming to the earth, but only Jesus Himself will engage in battle and with mere words defeats the nations in siege against Jerusalem.

9) There needs to be sheep to separate from the goats.

If the Church is raptured at the end of the Tribulation, receives their glorified bodies, and then immediately u-turns back with Christ for the Second Coming as the Post-Tribulation Rapture view holds, then what believer in Christ will be available for the Sheep and Goats Judgment of Matthew 25? The only people left on earth would be unbelievers, called goats. No believer — sheep — would be available for God to put into the sheep category.

Since those who are in glorified bodies will be like the angels in that they aren’t given in marriage or reproduce (Matt. 22:30; Mk. 12:25), then a believing, unglorified, human remnant must make it into the sheep category and go on to produce the nations during the Millennial reign of Christ (Ezek. 43:13-27; Isa. 19:21; Isa. 65:20-22; Rev. 20:7-10). This would mean that people would need to come to Christ during the Tribulation yet after the Rapture to produce this Millennial population.

10) The Bible shows God rescues the righteous from His wrath.

Being a Christian means having to endure suffering and trials at the hand of man (Jn. 16:33; Phil. 1:27; 1 Thes. 3:3; 1 Pet. 4:12-13). But, the Bible has many examples of those who put their faith in God are exempt from God’s wrath. Noah and his family were removed from the Flood waters that in God’s wrath were used to judge and cleanse the earth. Lot and his wife and two daughters were made to leave Sodom and Gomorrah before God burned the towns up with fire and sulfur. Rahab’s family was set apart when Joshua’s army invaded Jericho.

Could believers be miraculously protected during the Tribulation, like the Israelites were during the plagues on Egypt? Yes, the 144,000 Jewish evangelists from Revelation 7 and 14, for instance, will be divinely protected. But, the slaughter of believers during the Tribulation will be so massive that they are certainly not under any special protection (Rev. 7:9-17; 20:4).

11) The Pre-Tribulation Rapture view is not too new to discount.

Some will argue that the Pre-Tribulation Rapture view is just “too new” to be considered viable. Critics will point to the origin of the modern Pre-Tribulation view and credit John Nelson Darby (1800-1882) with its founding. But, is that assessment historically accurate? Indeed, it is not.

The Early Church fathers’ such as Barnabas (ca.100-105), Papias (ca. 60-130), Justin Martyr (110-195), Irenaeus (120-202), Tertullian (145-220), Hippolytus (ca. 185-236), Cyprian (200-250), and Lactantius (260-330) wrote on the imminent return of Jesus Christ, the central argument for the Pre-Tribulation Rapture view.

Biblical truth is determined by Scripture, and not how that teaching has been perceived at different times during history. When Augustine began spiritualizing the Bible, his view of a non-literal interpretation took hold of the church until the Renaissance, obliterating the Premillennial and Pre-Tribulation Rapture views in favor of Amillennialism. But, some Medieval writers such as Ephraem of Nisibis (306-373), Abbot Ceolfrid’s Latin Codex Amiatinus (ca. 690-716), and Brother Dolcino wrote statements that distinguish the Rapture from the Second Coming.

When the chains of allegorical interpretation began to fall off beginning with the Reformation in the 1400 and 1500s, writers such as Joseph Mede (1586-1638), Increase Mather (1639-1723), Peter Jurieu (1687), Philip Doddridge (1738), John Gill (1748), James Macknight (1763), Thomas Scott (1792) and Morgan Edwards (1722-1795) all wrote concerning the Rapture occurring separate from the Second Coming. Even in the more modern church, those like William Witherby (1818) were precursors to John Darby in support of the view. The Pre-Tribulation Rapture view is indeed then not only biblical, but supported throughout Church history.

Closing Thoughts

I thank you for coming down this mental journey with me concerning why I believe in the Pre-Tribulation Rapture of the Church. Hopefully it has confirmed or challenged some of your eschatological ideas. Bear in mind, though, that one’s end-time views have no bearing on the doctrine of salvation. What is to be celebrated is that our salvation will one day lead us upwards to be with our Lord and Savior Jesus Christ forever and ever.

http://www.lamblion.com/articles/articles_rapture7.php