CREDINŢA VEDE CURCUBEUL
CREDINŢA VEDE CURCUBEUL
“Când voi strânge nori deasupra pământului, curcubeul se va arăta în nor.” Geneza 9.14
Adeseori cerul ni se
arată acoperit de nori grei, dar nu ne temem că va veni un nou potop
pentru a distruge pământul. Curcubeul apare pentru a ne păzi de acesta
teamă, el apare adesea în faţa ochilor noştri, pentru a ne aminti de
făgăduinţa dumnezeiască. Legământul Domnului cu Noe e şi azi valabil, nu
ne îndoim de aceasta. Atunci de ce ne temem că încercările, care vin
adesea să întunece cerul nostru, sunt hotărâte ca să ne nimicească? Dacă
totuşi, în timpul acestor nori ameninţători, credinţa noastră ne
aminteşte de curcubeul lui Dumnezeu, nu trebuie să ne lăsăm tulburaţi de
temeri neîntemeiate. El nu îndreaptă spre noi un curcubeu distrugător.
Nu; priviţi! acest arc este curbat în sus şi n-are nici coardă, nici
săgeată. Este un arc suspendat (aşezat) ca podoabă şi care nu mai e
folosit pentru război, un arc cu multe
culori care exprimă bucuria şi încântarea, arătând nădejdea şi
dragostea; nici roşul sângeriu – culoarea mâniei, nici negrul – aceea a
răzbunării nu sunt în el, pentru a întuneca culorile lui luminoase.
Să avem deci curaj. Cerul nostru nu va fi niciodată atât de încărcat,
pentru a nu se găsi loc pentru această mărturie a legământului lui
Dumnezeu. Şi chiar dacă nu va fi aşa, noi vom avea încrederea că Acela
care nu poate minţi, nu va lăsa neîmplinit legământul Său de pace, deci
nu avem nici un motiv sa ne îndoim de Cuvântul Dumnezeului nostru.
Primita pe email
No comments:
Post a Comment