DE LA VESTEA BUNA-3 Articole-1)Teologia deciziei- 2)Întristarea care duce la pocăință-3)Din nou despre înșelătoria teologiei deciziei

1)Teologia deciziei

aceste gânduri le-am scris prin 2003 sau 2004, le-am postat pe masa rotundă în 30 sept 2006 şi acum aici.
“Tu trebuie să decizi…”, “Ai de făcut o alegere…”,”Depinde de voinţa ta…”, sunt doar câteva din aşchiile LIMBAJULUI DE LEMN care s-a răspândit în lumea evanghelică în ultimele decenii ale sec XX şi azi este ascultat ca “normă” şi crezut ca Adevăr. Nu putem trece peste faptul că acest limbaj este străin Noului Testament, absolut neântâlnit în paginile “Legământului mai bun” şi nici peste faptul că limbajul este din ce în ce mai îndrăgit de “clerul evanghelic”. Acest scurt articol se vrea o CRITICĂ SEVERĂ a acestei, să-i zicem de acum “teologii a deciziei sau a deciderii” sau mai bine zis, se doreşte un SEMNAL DE ALARMĂpentru cei îngrijoraţi de starea CĂLDICICĂ a locurilor cereşti..
1.Teologia deciziei nu este scrisă în Noul Testament.
S-a dezvoltat un CONFLICT între intensitatea cu care această teologie este propagată şi IMPOSIBILITATEA de a fi dovedită cu “Cuvântul lui Hristos”. În acest articol doresc să străbat (în folosul celor cu adevărat călauziţi de Duhul lui Dumnezeu) cauzele şi efectele acestui conflict cu implicaţiile sale în viaţa Societăţilor Evanghelice. Pentru aceasta am nevoie de termeni noi, nefamiliari mediului obişnuit creştin ca: “cler evanghelic”,”societate evanghelică”,”pârghie teologică”,”limbaj de lemn” şi chiar “teologia deciziei”.
2.Cauze ale dezvoltării Teologiei deciziei
Principala cauză a dezvoltării acestei teologii printre evanghelici consider că este NECESITATEA clerului evanghelic de a avea o PÂRGHIE psihologică necesară conducerii societăţii evanghelice, adeziunea la Spiritul şi Litera Scripturii fiind văzută în mod tacit ca o PIEDICĂ în exercitarea rolului de LIDER. O altă cauză este imposibilitatea de a înţelege alegerea noastră în Hristos făcută de Dumnezeu mai dinainte de întemeierea lumii. Teologia deciziei a venit ca un PETEC perfect care să acopere GOLUL lăsat de parasirea Cuvântului lui Hristos cu privire la alegere: ”Nu voi m-aţi ales pe mine, ci Eu v-am ales pe voi”. Majoritatea (Slavă Domnului ca există şi o minoritate, o rămăşită) a Clericilor Evanghelici încearcă să ne convingă că nu mai e aşa, ci cam invers, ceva de genul:”Nu Eu v-am ales pe voi, ci voi m-aţi ales pe Mîne”, cu alte cuvinte şi mai departe în viaţă, tot voi trebuie să alegeţi. Prin “Teologia deciziei” liderii de grupuri încearcă să-i facă pe supuşi să creadă că fiecare pas al vieţii este crucial şi poate fi greşit şi doar prin ascultarea de oracolele lor pot fi evitate aceste greşeli, prin aceste tactici psihologice inoculează FRICA care le va face grupul şi mai fidel. Acesta este mecanismul de implementare al teologiei deciziei , scopul, poate neconştientizat de mulţi lideri creştini fiind doar acela de a-şi fideliza grupul prin inocularea atât a FRICII de a nu greşi cât şi a unei căi false de evitare a greşelii. Aceasta este o capacană, o cursă, un laţ. Toate predicile acestor lideri au degenerat, mai ales în cursul ultimelor decenii într-o repetare obsesivă a cuvantului magic: DECIZIE. Prin Cuvântul lui Dumnezeu care este viu şi care rămâne am fost avertizaţi cu privire la “şiretenia lor în uneltirea rătăcirii”. Teologia deciziei este deci în acelaşi timp o cale facilă de a explica geneza salvării fiind simultan o veritabilă pârghie pentru manipularea pihologică a maselor. Cât de ieftin le pare unora Adevărul!
3.Efecte raspândirii Teologiei deciziei.
Efectele propagării acestei minciuni au fost şi rămân DEVASTATOARE. Înlocuirea sau mai bine zis confundarea credinţei care vine de sus şi este darul lui Dumnezeu cu voinţa omului robit păcatului, a carui gândire este vrăşmaşă cu Dumnezeu şi nici nu se poate supune lui Dumnezeu a produs un raţionament de genul: totul depinde de mine, când ma hotărasc eu, CLICK… şi Dumnezeu acţionează, fără mine Dumnezeu nu poate face nimic, eu DECID când va lucra Dumnezeu. Dumnezeu e un fel de robot al meu care aşteaptă un fel de “CLICK HERE” al deciziei mele, că doar El”stă la uşă şi bate”. (Răstălmăcirea acestui verset(Apoc. 3:20) adresat bisericii (dar prin răstălmăcire aplicat individului) împreună cu intrepretarea eronată al lui Ioan 3:16 au creat (cei doi stâlpi ai casei lui Dagon) cele două fundamente şubrede ale unei teologii care a devenit o puternică unealtă de înşelare). Vicleana gândire omenească! Iată un efect , iată cum judecă cei care cred minciuna asta:”.. aşteaptă Doamne până o să am timp”, “de fapt Tu nu ai altceva de făcut”, “la urma urmei eu îţi fac planul”,”ştii Doamne, acum sunt ocupat” ,”mai încolo mă decid să-ţi fiu mai fidel”, “o să iau o decizie pentru tine , ştiu că tu mă iubeşti, nu mi-e frica deloc de Tine, Tu eşti dragoste”. Acesta ar fi unul din mai puţin gravele efecte ale acestei teologii. Alt efect mai grav este însă sentimentul ÎNCREDERII ÎN SINE rămas intact în ascultătorii “onorabili” ai acestor minciuni. Adevărata VESTE BUNĂ zdruncină în om încrederea în sine, îl face să-şi vadă starea şi îi îndoaie genunchii. Această Teologie a deciziei însă nu se atinge de imaginea nobilă pe care o are omul despre el însuşi. Nu vorbeşte despre mânia lui Dumnezeu, nu-l face pe om să se îngrozească de starea lui de neputinţă. Prin simplul apel la voinţă se face apel la raţiune(voia minţii lor), deci IMPLICIT se consideră că în om capacitatea de discernământ este valabilă şi de necondamnat. Deci DECIZIA fiind un act al raţiunii şi spunându-i omului că poate decide,  implicit îi transmiţi şi că are cu ce, cu alte cuvinte ca are o gândire bună, ceea ce calcă Cuvântul lui Dumnezeu care ne revelează că noi eram “Vrăşmaşi cu Dumnezeu în gândirea noastră” şi “făceam faptele voite şi gândite de carne”. Cum să-I spui acum că are o gandire vrăşmaşă cu Dumnezeu şi apoi cu aceiaşi gândire să-I ceri să-L aleagă pe Dumnezeu? Teologia deciziei mai are ca şi efect înjosirea termenului de “călauzire a Duhului Sfânt” pentru om fiind mai onorabil să se simtă “factor de decizie” decât să fie călăuzit, condus sau mânat.
4.Adevărul
Adevarul este însă cel smerit, care ne pune pe fiecare din cei ai Domnului în starea de supus, ascultător, Cel care Decide fiind Altul. “El vă va călăuzi în tot Adevărul” dacă ar fi singura jumătate de verset din Noul Testament care să vorbească despre călăuzire şi ar anula toate pretenţiile omului că trebuie el să decidă, dar sunt Slavă lui Dumnezeu multe alte zeci, poate sute de locuri. “Doamne iartă-i ca nu ştiu ce fac” “Înapoia mea Satan-o” “Nu ştia ce spune” “Vă rătăciţi” “Grozav vă mai rătăciţi” sunt cateva din versetele care ne fac să vedem că “oamenii se pierd singuri în CEEA CE ŞTIU DIN FIRE” subliniez: ÎN CEEA CE ŞTIU, deci nu prin ignoranţă ci prin încrederea în ceea ce cunosc.
Cu consideraţie şi ruga.

http://vesteabuna.wordpress.com/2009/03/24/teologia-deciziei/

2)Întristarea care duce la pocăință

Am mai scris demult despre teologia deciziei.

S-o numim întristare, sau mâhnire, sau tânguire, vorbim despre acea stare a inimii care este înaintea pocăinței.
La cercetarea făcută de Cuvânt, cugetul omului învinge gândurile împotrivitoare și mintea i se schimbă. Aceasta este pocăința. Pocăința este acea schimbarea a minții după ce cugetul este cercetat de Cuvânt.
Dar înainte de pocăință este o stare de ”întristare care duce la pocăință”.
Este numită și ”întristarea după voia lui Dumnezeu”.
Această întristare face parte din mesajul Veștii Bune, un mesaj care nu dă mari speranțe nici omului vechi, care trebuie dus la răstignire, nici părerilor înalte și pline de îngâmfare (lipsite de întristare) pe care omul vechi și păcătos le are despre sine.
Când omul ce crede (”cine se apropie de Dumnezeu trebuie să creadă că El este”) află părerile lui Dumnezeu despre sinele lui, el nu se mai îngâmfă ci se întristează. Părerile lui Dumnezeu despre păcat și omul păcătos nu sunt deloc măgulitoare, ci atunci când sunt crezute îl umplu pe om de groază.

”Pentru că, iată, tocmai aceasta, întristarea voastră potrivit lui Dumnezeu, ce sârguinţă a lucrat în voi! Şi ce dezvinovăţire, şi ce indignare, şi ce teamă, şi ce dor, şi ce râvnă, şi ce răzbunare! În toate privinţele aţi dovedit că voi înşivă sunteţi curaţi în acest lucru!” 2 Corinteni 7:11(GBV 2001)

Pocăința vine în urma întristării, iar această întristare potrivit lui Dumnezeu (sau după Voia lui Dumnezeu) este lucrată de crederea mesajului crucii, a Cuvântului condamnării păcatului în carne (”Dumnezeu a osândit păcatul în carne”).

Sunt multe și cauzele și consecințele acestei întristări, putem vorbi de

justificare,

de îndreptățire,

de sentimentul vinovăției și

al iertării,

al bucuriei iertării,

al Dragostei turnate prin Duhul în inimile celor ce li se iartă mult.

Despre ce nu putem vorbi, nu putem vorbi de o condiționare a întristării pocăinței de un legământ, sau decizie, sau înscrierea cuiva într-un program. Fără cercetarea de sine, fără judecarea de sine în urma ascultării Cuvântului Crucii, nimeni nu se pocăiește, pentru că n-a fost întristat spre pocăință.
De multe ori solicitarea unui legământ crează în om mândria că a făcut ceva, nu întristarea lui Dumnezeu. Este o diferență între întristarea spre pocăință și ambiția promisiunilor unui legământ, căci oamenii fac  multe promisiuni și unii chiar le respectă.
Nici decizia umană nu este întristare după voia lui Dumnezeu, deci nu conduce la pocăință.
Finney, inventatorul deciziei religioase a fost un manipulator de mase, nu un vestitor al Cuvântului Crucii.
Să nu neglijăm aspectul acesta al timpului necesar pentru ca oamenii să se apropie de Dumnezeu prin conștientizarea stării de păcat, prin întristare, prin mâhnire și zdrobire a duhului. Din punct de vedere al timpului aceste stări sunt procese, nu momente.

Evanghelia pocăinței este singura adevărată, nu evanghelia deciziei, nicicea a extazului.

http://vesteabuna.wordpress.com/2012/09/12/intristarea-care-duce-la-pocainta/#respond

3)Când mărăcinele va produce struguri…din nou despre înșelătoria teologiei deciziei

Am mai scris demult despre teologia deciziei.

O eroare de gândire strecurată sub o formă coafată ca să pară înțelepciune.
Ideea sugerată este că ”momentul deciziei” înseamnă totul, până la el n-are rost să faci nimic.
Domnul ”să lucreze la inima lui” spun și se roagă mulți părinți pentru copiii lor.

Gândul este că la un moment dat în viață, la auzirea unui mesaj, la ascultarea unei predici sau a clasicei și deja ”industrializatei” chemări, răspunsul omului va declanșa transformarea lui Dumnezeu. Mă tem că respectivele ”veniri în față” sunt pentru foarte mulți un teatru ieftin, teatru de a cărui regie sunt vinovați mai întâi actorii(”ipocriții”) ce-l susțin (hypocrites(actor)=fariseu).

Unde e eroarea? Eroarea constă în profesionalizarea învățării, reducerea spațiului și a timpului învățării, înlocuirea părinților ca învățători cu străini.

Spațiul este redus de la pretutindeni la clădirea ”sfântă” și timpul este redus de la totdeauna la ora duminicală sau respectiv ora cu copii.
Chiar și cei ce predau învățătura au fost înlocuiți: nu părinții, ci învățătorii de școală duminicală la copii sau mai târziu, la maturitate, nu toți(unii pe alții) ci clericii cu școli speciale doar.

Este metodologia sigură pentru cultura mărăcinilor. Gândurile sunt lăsate de izbeliște, părinții care trebuie să-și învețe copii nu se mai învață nici pe ei, nu cresc la starea de a putea să învețe pe alții și toată învățătura este lăsată pe seama ”profesioniștilor” amvoanelor. Iar astfel de locuri aducătoare de câștig din evlavie numai învățătură ziditoare și curată nu mai dau.
Gândurile s-au stricat de la simplitatea lui Cristos!

Se pune mult accent însă și greutate pe momentul deciziei care pare că la mulți produce o oarecare transformare.
De multe ori acest moment al deciziei este mai mult un eveniment emoțional decât rațional, cunoașterea Cuvântului lui Dumnezeu și judecarea în Lumina Lui lipsind des.
Dar pământul minții este pregătit de primirea seminței numai printr-o muncă prealabilă de săpare și fărămițare printr-o disciplină a învățării în pildele creației și apoi în pildele Cuvântului lui Dumnezeu. Acest Cuvânt este Sămânța a cărei încolțire va aduce roadele neprihănirii.
Fără Cuvânt la ce se referă termenul de credință?
Fără Cuvânt ce va încolți? Ce va fi udat?
Fără Cuvânt ce va crește?
Fără Cuvânt ce va rodi?

http://vesteabuna.wordpress.com/2012/08/14/cand-maracinele-va-produce-struguri-din-nou-despre-inselatoria-teologiei-deciziei/

NOTA-POZELE AU FOST ADAUGATE,NU SANT PE BLOGUL ORIGINAL