„Împreună cu El, au fost răstigniţi doi tâlhari: unul la dreapta şi celălalt la stânga Lui." Matei 27.38
Pocăinţa tâlharului
Să urmărim pocăinţa unuia dintre tâlharii răstigniţi de o parte a crucii Mântuitorului! La început, şi acest tâlhar a fost luat de valul batjocurilor care erau aruncate asupra Mântuitorului. În ziua veşniciei vom afla cu exactitate ce l-a condus pe acest om la pocăinţă. Până atunci, să urmărim calea pe care a parcurs-o spre veşnicie, după cele scrise în Luca 23:
Temerea de Dumnezeu: „Nu te temi tu de Dumnezeu, tu, care eşti sub aceeaşi osândă?"
Recunoaşterea vinovăţiei sale: „Pentru noi este drept, căci primim răsplata cuvenită pentru fărădelegile noastre."
Recunoaşterea nevinovăţiei Mântuitorului: „dar Omul acesta n-a făcut nici un rău."
Rugăciunea către Mântuitorul: „Doamne, adu-Ţi aminte de mine..."
Credinţa că Isus va reveni: „ ...când vei veni în împărăţia Ta."
La o astfel de atitudine de inimă sinceră, Mântuitorul răspunde cu asigurarea vieţii veşnice: „Astăzi vei fi cu Mine în rai." Iată calea simplă şi sigură de apropiere de Mântuitorul! Fiecare poate merge pe această cale.
„ ...pentru că Eu trăiesc, şi voi veţi trăi."Ioan 14.19 „Vivit!"
Piatra de pe mormântul Domnului Isus Hristos a fost pecetluită şi soldaţii au păzit mormântul. Dar în ciuda acestor măsuri de siguranţă, duşmanul nu a putut împiedica învierea glorioasă a Domnului, care a fost văzută de peste 500 de martori oculari. Aceştia au mărturisit că Hristos trăieşte.
Martin Luther a avut deseori de luptat contra deprimării. În astfel de zile întunecate se consola cu cuvântul: „Vivit!", adică: „El trăieşte!" Acest cuvânt l-a scris cu cretă pe masă, pe uşi şi pe pereţi. Când a fost întrebat odată ce înseamnă, el a răspuns: Isus trăieşte. Dacă El nu ar trăi, nici eu n-aş mai dori să trăiesc nici o clipă. Dar pentru că El trăieşte, vom trăi şi noi prin El, după cum a spus: „Pentru că Eu trăiesc, şi voi veţi trăi."
Aceste cuvinte le-a spus Domnul ucenicilor Săi. Prin credinţa în El, ei primiseră viaţa veşnică, iar viaţa lor era acum legată de El însuşi şi de viaţa Lui. Domnul spusese cu altă ocazie: „Cine ascultă cuvintele Mele şi crede în Cel ce M-a trimis, are viaţa veşnică şi nu vine la judecată, ci a trecut din moarte la viată."
„Pentru ce căutaţi între cei morţi Duminică pe Cel ce este viu? Nu este aici ci a inviatLuca 24.5-6
În creştinătate, Pastele se află în legătură cu bucuria şi victoria. Dar ziua învierii Domnului nu a început cu strigăte de bucurie. Ucenicii încă nu puteau înţelege cum S-a lăsat Isus fără împotrivire să fie prins şi răstignit, deşi El le spusese toate acestea înainte. Şi Maria Magdalena, care a aflat într-o măsură deosebită harul Domnului, era foarte întristată. În prima zi a săptămânii a venit la mormântul lui Isus, dar El nu mai era acolo! Dorea să-i arate Domnului ei iubit ultima slujbă, îmbălsămarea, dar a fost dezamăgită! Nici ucenicii, pe care i-a chemat în grabă, nu au ştiut ce să spună. Au văzut acolo doar pânza. Dar unde era El? Îl luase cineva? Dimineaţa învierii a început pentru ei cu o dezamăgire. Încă nu avuseseră o întâlnire cu Cel înviat. În mijlocul întrebărilor şi nedumeririi, o realitate era de netăgăduit: mormântul era gol!
Unde era Domnul? Răspunsul l-au dat îngerii: „Nu este aici, ci a înviat!" Ei L-au numit pe Isus „Cel viu" şi s-au mirat că este căutat printre cei morţi. Când Isus Hristos a fost răstignit în slăbiciune şi aparent ca Cel care a pierdut, a început momentul triumfului Său cel mai mare. El este Acela care prin moartea Sa a nimicit pe cel care avea puterea morţii, adică pe diavolul. Moartea nu-L putea ţine pe Biruitorul de pe Golgota! „Isus trăieşte, El a biruit! Cine poate vesti slava Sa?" Ferice de toţi aceia care pot intona cu convingere acest cântec de triumf!
„Iar dacă se propovăduieşte că Hristos a înviat din morţi, cum zic unii dintre voi, că nu este o înviere a morţilor?" 1Corinteni 15.12 Cum a murit un rege?
În dimineaţa de Paşte a anului 1548, un rege credincios din Polonia, Sigismund I lagello, se duse cu suita sa la capela regală ca să se roage. Acolo, în capelă, regele avea pregătit şi un mormânt de marmoră.
Bătrânul şi evlaviosul rege, oprindu-se în faţa mormântului, îşi ridică ochii spre cer şi zise către suita sa: „Eu ştiu că Mântuitorul meu trăieşte. După ce voi adormi în acest mormânt, El mă va trezi iarăşi din somnul acesta. El îmi va deschide ochii ca să văd ceea ce n-am văzut până acum. Atunci îl voi vedea pe Acela care a murit şi a înviat pentru mine."
Zicând acestea, regele căzu în genunchi şi începu să se roage. Dar din această rugăciune nu se mai ridică; peste câteva clipe adormi. Domnul şi Mântuitorul său îl chemase acasă, acolo unde nu mai sunt dureri şi lacrimi. În dimineaţa de Paşte, Domnul îl trecuse din moarte la viaţă.
Siguranţa credinţei nu este numai partea acelui rege, ci a tuturor celor care L-au primit pe Isus Hristos ca Mântuitor. Toţi
credincioşii au înviat la o nădejde nouă, toţi au în inimile lor
siguranţa că Mântuitorul lor trăieşte. Fericită nădejde! 
Din meditatiile zilnice SAMANTA BUNA -2009
No comments:
Post a Comment