25 DECEMBRIE- IZVOARE IN DESERT

25 DECEMBRIE- IZVOARE IN DESERT

„Şi-i vor pune numele Emanuel“, care, tălmăcit, înseamnă: „Dumnezeu este cu noi“. (Matei 1:23) Domn al păcii. (Isaia 9:6) Este un cântec în văzduh! Este o stea pe cer! Este rugăciunea din inimă a unei mame, Şi plânsul slab al unui prunc! Şi steaua îşi revarsă strălucirea, În timp ce splendoarea cântă, Căci ieslea din Betleem leagănă un Împărat.

Cu câţiva ani în urmă s-a publicat o felicitare de Crăciun remarcabilă cu titlul „Dacă Hristos n-ar fi venit“. Se baza pe cuvintele Mântuitorului nostru din Ioan 15:22: „Dacă n-aş fi venit“. Felicitarea arăta un slujitor al lui Dumnezeu care a adormit în timpul studiului său în dimineaţa de Crăciun şi apoi a visat o lume în care Domnul Isus nu venise niciodată. În visul lui, s-a văzut plimbându-se prin casa lui, dar pe când se uita, n-a văzut nici un ciorap atârnat de şemineu, nici un pom de Crăciun, nici un colac sfânt şi nici un Hristos care să mângâie şi să bucure inimile sau care să ne mântuiască. Apoi s-a plimbat afară pe stradă, dar nu era nici o biserică cu turnul ei îndreptat spre cer. Şi când s-a întors şi a stat jos în biblioteca lui, şi-a dat seama că toate cărţile despre Mântuitorul nostru dispăruseră. Slujitorul a visat că a sunat clopoţelul de si la uşă şi că un mesager l-a rugat să viziteze pe mama unui prieten care era pe moarte. El a ajuns la casa ei, şi în timp ce prietenul lui stătea şi plângea, el a spus: „Am ceva aici care te va mângâia“. Şi-a deschis Biblia ca să caute o promisiune familiară, dar Biblia se termina cu Maleahi. Nu era nici o evanghelie şi nici o promisiune a speranţei şi a mântuirii, şi tot ce a putut face a fost să-şi plece capul şi să plângă împreună cu prietenul lui şi cu mama lui într-o disperare amară. Două zile mai târziu stătea lângă coşciugul ei şi conducea serviciul ei funerar, dar nu era nici un mesaj de mângâiere, nici cuvintele despre o înviere glorioasă, şi nici un gând despre o locuinţă care s-o aştepte în ceruri. Era doar „ţărână în ţărână, şi cenuşă în cenuşă“, şi un lung, etern adio. În sfârşit şi-a dat seama că Hristos nu venise, şi a izbucnit în lacrimi, plângând cu amar în visul lui chinuitor. Apoi s-a trezit deodată cu o tresărire, şi un strigăt tare de bucurie şi de laudă a ţâşnit de pe buzele lui când a auzit corul lui cântând aceste cuvinte în biserica lui din apropiere: O veniţi, voi toţi cei credincioşi, plini de bucurie şi victorioşi, O, veniţi, veniţi la Betleem! Veniţi şi priviţi-L pe Împăratul îngerilor, care S-a născut, O, veniţi să-L adorăm pe Hristos Domnul! Să ne veselim şi să ne bucurăm astăzi, căci El a venit. Şi să ne amintim de proclamaţia îngerului: „Vă aduc o veste bună, care va fi o mare bucurie pentru tot norodul: astăzi în cetatea lui David, vi s-a născut un Mântuitor, care este Hristos, Domnul“ (Luca 2:10-11). El vine să facă să curgă binecuvântarea Lui, Până unde ajunge blestemul. Fie ca inimile noastre să meargă afară la oamenii neconvertiţi din ţări străine care nu au ziua binecuvântată de Crăciun. „Duceţi-vă de mâncaţi cărnuri grase şi beţi băuturi dulci, şi TRIMITEŢI CÂTE O PARTE ŞI CELOR CARE N-AU NIMIC PREGĂTIT, căci ziua aceasta este închinată Domnului nostru“ (Neemia 8:10).

O poezie pentru seara de Crăciun:

Clopoţei prin zăpadă

O, Crăciun, Crăciunul fericit,

A venit din nou cu adevărat,

Cu amintirile şi urările lui,

Cu bucuria lui şi cu durerea lui!

Acorduri minore sunt în colinde

Şi o umbră în lumină,

Şi o ramură de chiparos se înfăşoară

Pe colacul sfânt în această seară.

Şi liniştea nu e-ntreruptă niciodată

De râsul nechibzuit şi trivial,

Când ascultăm la lumina stelelor

„Clopoţeii prin zăpadă“.

O, Crăciun, Crăciun fericit,

N-a trecut prea mult timp

De când şi alte voci se amestecau

Cu colindele şi cântările!

Dacă le-am putea auzi cântând,

Aşa cum cântă acum,

Dacă am putea vedea strălucirea

Cununii de pe fruntea celor dragi,

N-ar fi nici un strigăt de acoperit,

N-ar curge nici o lacrimă ascunsă,

Când ascultăm la lumina stelelor

„Clopoţeii prin zăpadă“.

O, Crăciun, Crăciun fericit,

Aceasta nu mai poate fi;

Nu putem aduce înapoi zilele

Neumbritei noastre bucurii,

Dar tu, Crăciun, Crăciun fericit,

Dulce vestitor de voie bună,

Cu cântări sfinte de glorie

Aduci încă bucurie sfântă.

Căci pacea şi speranţa pot să lumineze,

Şi dragostea răbdătoare poate străluci,

Când ascultăm la lumina stelelor

„Clopoţeii prin zăpadă“.

Frances Ridley Havergal