Unitatea Duhului sau centralizări? …o analiză
26 septembrie 2011
”…cautati sa pastrati unirea Duhului, prin legatura pacii…” Efeseni 4:3
Unitatea duhului
Unitatea Duhului este o lucrare a Duhului, un concept ceresc, o stare a celor cerești. Lucrarea Duhului este de a ne descoperi pe Cristos, de a-L descoperi pe Cristos în noi. Duhul ia din ce este a lui Cristos și ne dă.
Toți cei focalizați pe această lucrare trăiesc în unitatea Duhului, ceea ce îi unește este Duhul, lucrarea Lui, țelul Lui, năzuința Duhului.
În tot ceea ce lucrează Duhul nu este nimic cu origine de jos, din pământ, din sudoare, din blestem, din lucrările cărnii. Toată lucrarea Duhului este cerească, se bazează pe resursele cerului, pe Cuvânt, pe credință, pe har, pe lucruri nevăzute și intangibile, pe lucruri care nu se pot nimici, pur și simplu pentru că cei ce le văd le iubesc, iar cei ce le urăsc, nu le văd.
Lucrarea Duhului este una a minții, a gândurilor, a lăuntrului celor chemați, acolo se desfășoară cea mai nemaipomenită energie din univers , prin lepădarea de sine a celor chemați și prin înoirea minții lor. Asistentul, educatorul, călăuza acestor transformări este Duhul.
”Am fost botezați într-un singur Duh pentru a alcătui un singur trup”. Unicitatea acestei lucrări conduce la unitatea(unirea) Duhului. Nu sunt două trupuri pentru că Domnul Isus nu are dublură. ”Este un singur trup, un singur Duh, după cum şi voi aţi fost chemaţi la o singură nădejde a chemării voastre.” Coloseni 3:14
Faptul că este un singur trup este un bun argument să înțelegm că este și un singur Duh. Acest singur Duh conduce spre acest singur Trup.
Dacă ceea ce mulți numesc duh nu conduce la unitatea în același trup, acela sau aceea nu este Duhul lui Dumnezeu. Unitatea în același trup nu este o unitate organizațională ci una duhovnicesacă, a morții împreună cu Cristos în primul rând ”față de învățăturile începătoare(dezbinătoare) ale lumii.” Noi am fost făcuți una cu El printr-o moarte asemănătoare cu a Lui, Aceasta este singura unitate adevărată. Dacă o învățătură nu aduce acest mesaj al crucii, nu este din acel unic duh.
Evaluarea acestor stări, clasificarea, aprobarea sau respingerea nu o pot face oamenii, o face Domnul. O mai pot face cei ce au Duhul Lui. Ei pot judeca toate lucrurile, însă cei ce nu au Duhul pot fi înșelați foarte ușor. Pentru ei nici nu există unelte calibrate de evaluare, la ce le-ar folosi? Prima dată oricine trebuie să se judece pe el.
Centralizări omenești, lumești
În lume există principiul organizării în structuri centralizate, al subordonării ierarhice, al piramidizării relațiilor, Domnul Isus le-a descris scurt: ”Împărații neamurilor domnesc peste ele și celor ce le stăpânesc li se dă numele de binefăcători…” Nu este un principiu rău, ei sunt numiți slujitorii lui Dumnezeu. Acest principiu însă nu este însă valabil în Trup. Și pentru că Duhul a fost dat ca să alcătuim un singur Trup, Duhul nu va inspira astfel de organizări, iarahice, piramidale sau centralizate. Năzuința Duhului este spre o unitate ca într-un trup. În trup există o subordonare deplină și armonioasă față de Cap. Capul nu spune mâinii ca să spună picioareler, nici nasului ca să spună urechilor, Capul conduce tot trupul. Tot așa este și Cristos. ”Voi toți sunteți frați” este norma vieții trupului. La ceastă stare conduce Duhul, la dragoste, la frăție, la părtășie.
Centralizări bazate pe lege, pe principii
”…legea nu se întemeiează pe credință ci pe ”cel ce va face aceste lucruri va trăi prin ele…”” O sumă organizată de ”aceste lucruri” prezentată cu un mare și trâmbițat TREBUIE în față, este pentru unii un logic motiv de centralizare a bisericilor în jurul acelui principiu.
Exemple de principii centralizatoare:
-trebuie să ții sabatul
-trebuie să vorbești în limbi
-trebuie să folosești numele de Iehova
În general aceste principii conduc la definirea de doctrine distince și apoi la biserici cu aceste semne distinctive. Centralizarea în jurul principiilor rămâne pentru majoritatea membrilor o chestiune logică și de un ”bun-simț” acceptat care nu deranjează aproape pe nimeni.
Centralizări bazate pe istorie comună
Limitările geografice mai ales pe perioade lungi de timp formează o istorie care pentru mulți este o amprentă definitorie. Am în minte de ex. baptiștii neînregistrați din fosta URSS. Îi cunosc bine. Formați ca reacție a slugărniciei clerului baptist oficial, la peste 20 de ani de la căderea comunismului își învață copiii istoria lor de suferințe, poartă ca pe icoane pozele fraților uciși în anii comunismului, nu se pot unii cu alții pentru că altora le lipsește elementul care îi coagulează pe ei: istoria de prigoane. A fost interesant modul cum m-au primit pe mine, un străin, în mijolocul lor, în anii 1997-1998. Erau contrariați! Sunt înregistrat, neînregistrat? Faptul că fiind născut baptist, nu mai făceam parte din nici un cult mi-a creat un avantaj și m-au acceptat.
Centralizări bazate pe oameni proeminenți
Liderii purtători de carismă lasă urme. Am în minte pe Darby, pe Tudor Popescu, pe Trifa, pe Dorz, pe Witness Lee. Mulți din aceștia sunt considerați de urmași motive de centralizare: ”Fratele” a zis. Sunt mulți frați, dar unul este FRATELE. Dacă FRATELE a fost destul de neînțelept să lasă directive personale se mai pune repede de-o sectă.
Centralizări geografice
Unii zic că aceste centralizări sunt acceptate. Vezi bisericile din Biblie, din Colose, din Corint, toate au ca centru orașul. Deci: Biserica Locală. Local Church au această teorie. Ierarhizarea timpurie a bisericilor s-a făcut după acest principiu, episcopul de Roma, de Atena, etc. De negăsit în scriptură însă: nici pastorul din Corint, nici dirijorul de cor din Efes, nici pastorul de tineret din Roma.
Centralizări bazate pe națiune, stat
Au fost și au rămas cele mai primitive despărțiri. Bisericile naționale. Nu comentez.
Centralizări bazate pe vocații, meserii, hobbyuri, pregătire socială
Asociația oamenilor de afaceri creștini, a medicilor creștini, a milițienilor(sau foști) creștini, a bicicliștilor creștini, etc
Centralizări(ierarhizări) bazate pe vârste
Aici se vede cel mai bine caracterul separatist al centralizărilor. Uniunea Tineretului …-ist, sau…-al. De fapt este un nume fals a ceea ce am putea numi Secția(Despărțământul) de tineret. Numai Tatăl Minciunii în viclenia lui a putut sugera numele de Uniune pentru a numi de fapt o Despărțire.
Concluzii
Toate centralizările sunt bazate pe principii umane, lumești. Cad pradă acestei înșelătorii cei ce nu cunosc bine unitatea Duhului. Stă ca presiune dorința de apartenență, o dorință firească a firii omului: ”câți sunteți acolo la voi la ”adunare”?”
Când a mai plecat o familie din adunare, fiul meu m-a întrebat: ”tată, noi ce facem când se desființează adunarea noastră?”
Centralizările nu sunt unitatea Duhului, nu sunt lucrate de Duhul. Ceea ce pare o unitate este un puternic factor de diviziune. Din acest motiv o creștere spre cunoașterea deplină a lui Cristos este imposibilă în colectivitățile care se măgulesc cu lăudăroasele lor centralizări, ierarhizări sau organizări.
Cunoașterea lui Cristos ca Trup (ca Unul) sapă tocmai la fundația a ceea ce ei zic că este Cristos: centralizarea lor. Decât să renunțe la ceea ce numesc Cristos, mai bine nu vor să li se descopere Cristosul cel viu, cel adevărat, țin cu dinții de centralizarea cea moartă.
Un Cult, o sectă se măgulesc cu principii, oameni sau organizări de admirat. Aceste construcții sociale extrem de funcționale în ochii lumii fac imposibilă Viața lui Cristos. Pocăința nu este posibilă, se aplaudă talentul uman, nu lepădarea lui. Curățarea minții nu se poate face, se pune accent pe decizie, nu pe lepădare de sine. Învățarea lui Cristos nu se poate face, se accentuează cum să fie omul vechi nu darea lui la moarte. Rugăciunea este o listă de cereri pentru lucruri pământești, nu cerești. Harul rămâne necunoscut complet, (Scaunul Harului) sfânta sfintelor este inaccesibilă datorită nepriceperii tainei lui Cristos, Trupul Său(perdeaua dinăuntru) cel disprețuit. Nici Gloria acestui Har, țelul, scopul pentru care am fost creați nu este văzută.
Factorii de centralizare: principiile, liderii strălucitori, geografia, națiunea, istoria, starea socială, meseria sau vârsta se află toate sub sentința morții. Împreună cu Cristos noi murim față de toate aceste lucruri și nu mai reprezintă nici o vrajă pentru noi. Singura direcție, singurul centru spre care năzuim rămâne năzuința Duhului: a descoperi pe Fiul în noi, a lua a din ce este a Fiului și a ne da, a alcătui un singur trup printr-o moarte asemănătoare cu a Lui. Moartea este mai întâi față de ”învățăturile începătoare” ale lumii (principiile lumii).
Așa cum specialiștii în bancnote studiează și cunosc elementele de identificare specifice ale bancnotelor, tot așa am căutat ca în această scurtă analiză să identific diferența între centralizările oamenilor și unitatea Duhului.
Independența reală a fiecărei adunări locale față de oameni și dependența strictă a fiecărei adunări față de Domnul ne ferește de ispita primitivă a unei centralizări care știrbește grav Slava Domnului.
Domnul să ne dea înțelegerea și Harul trăirii pentru El în simplitatea și libertatea Gloriei copiilor lui Dumnezeu.
No comments:
Post a Comment