Pages

Friday, August 12, 2011

SĂMÂNȚA BUNĂ Vineri 12 August-Nu te teme

SĂMÂNȚA BUNĂ

Vineri 12 August

„El Şi-a pus mâna dreaptă peste mine şi a zis: «Nu te teme! Eu sunt Cel dintâi şi Cel de pe urmă, Cel viu.»“ Apocalipsa 1.17-18

Nu te teme

În Biblie, Dumnezeu ne asigură de multe ori: „Nu te teme!“ Să ne amintim astăzi câteva versete:

„Nu te teme de nimic, căci Eu te izbăvesc, te chem pe nume: eşti al Meu“ (Isaia 43.1). Aşa vorbeşte Domnul celui care a venit la Dumnezeu cu păcatele sale şi a primit atât iertarea, cât şi salvarea. El este pentru timp şi veşnicie proprietatea Mântuitorului său Isus Hristos! Ce siguranţă!

„Nu vă temeţi de nimic, staţi pe loc, şi veţi vedea izbăvirea, pe care v-o va da Domnul în ziua aceasta“ (Exod 14.13). Domnul şi Mântuitorul nostru Se îngrijeşte de noi zilnic.

„Nu te teme, crede numai!“ (Marcu 5.36). Nu gândi că Domnul nu-ţi ascultă rugăciunea, dacă nu vezi astăzi împlinirea ei. Prin cuvintele: „Nu te teme“, Domnul doreşte să-ţi ia îndoiala şi să te îmbărbăteze. El chiar îţi spune: „Am auzit rugăciunea ta şi am văzut lacrimile tale“ (Isaia 38.5).

„Avrame, nu te teme; Eu sunt scutul tău şi răsplata ta cea foarte mare“ (Geneza 15.1). Cine se încrede în Dumnezeu ca Avraam, nu se teme. Pentru toţi cei care şi-au pus încrederea în Dumnezeu, El este un scut ocrotitor contra atacurilor duşmanului şi Unul care răsplăteşte din belşug.

http://vesnicia.ro/index.php?option=com_content&view=article&id=55&Itemid=29

No comments:

Post a Comment