Pages

Friday, August 5, 2011

FERESTRE DESCHISE-MEDITATII T.AUSTIN SPARKS 20 ,21 Iulie

Ferestre Deschise [mailto:ferestredeschise@gmail.com]
20 ,21
Iulie

La ce pot nădăjdui cel mai mult este ca cele spuse aici, să se deschidă asemenea unor ferestre și uitându-vă prin ele să vedeți un singur lucru – cât de superior este Isus Cristos față de orice altceva!”

T. Austin-Sparks

Ferestre deschise

Extrase din scrierile lui T. Austin-Sparks

Un neam viclean şi preacurvar cere un semn; dar nu i se va da alt semn, decât semnul prorocului Iona. Matei 12:39

Când Domnul Isus a spus oamenilor necredincioși din zilele Lui că nu le va fi dat niciun alt semn decât cel al proorocului Iona, El introducea acel semn care, pentru restul erei, avea să fie temelia finală a legăturii cu El, atât în ce privește credința, cât și cunoașterea. De fapt, El arăta ce schimbase caracterul dispensațiunii și ce marcase trecerea de la o eră la alta. Acest ”semn” știm că este Moartea și Învierea Domnului Isus. Ceea ce el a simbolizat și simbolizează este că Isus este Fiul lui Dumnezeu.

Să afirmăm de la început că: confirmarea trainică a Înfierii, a Mântuirii și a Suveranității Domnului Isus Cristos se află în contemplarea, influența și experimentarea sau cunoașterea puterii Învierii Lui, prin Duhul Sfânt, acolo unde se întâlnesc forțele morții spirituale. Acesta este testul și problema finală pentru orice lucru care Îl reprezintă pe pământ, doar la suprafață.

21 Iulie

Mărturia adevărată este roada Domnului Înviat născut în grădina morții. Exemplul viu care este dovada indiscutabilă sunt viețile și locurile care au fost cândva legate în cătușe de fier, ținute în strânsoarea ”celui ce avea puterea morții”, ”locuința balaurului”, transformate, înviate și vibrând de viața, dragostea și bucuria Cristosului viu. Spre aceasta ar trebui îndreptată atenția copiilor adevărați ai lui Dumnezeu. Mare parte din forța spirituală a bisericii s-a pierdut datorită acestei lucrări răsucite a vrăjmașului de la lucrurile esențiale spre cele secundare; de la zidirea unei vieți adevărate spirituale spre apărarea lucrurilor care, la urma urmei, se află doar în custodia Duhului Sfânt. Una din cele mai mari tragedii ale zilei noastre este cea a oamenilor care au fost folosiți de Dumnezeu cândva pentru a zidi viața spirituală a copiilor Săi și pentru zidirea sfinților și care au ajuns să fie lideri ”fundamentaliști”, prinși de curentul intelectual al vremurilor, de a face față veacului pe teren propriu. Prea adesea, rezultatul acestui lucru este că cei învățați afirmă lucruri de la nivelul minții fără să aibă o experiență profundă a inimii; o cunoaștere în inimă zilnică și mereu crescândă a Domnului.

Din: Semnul profetului Iona

Ferestre deschise” este trimis zilnic, cuprinzând mesaje luate de pe site-ul Austin-Sparks.Net. Vă încurajăm să trimiteți mai departe acest email, să-l tipăriți și să-l împărtășiți cu alții. Respectând dorința lui T. Austin-Sparks ca ceea ce a fost primit gratuit să fie distribuit gratuit, mesajele lui nu dețin copyright. De aceea, dacă alegeți să le împărtășiți cu alții, vă rugăm să respectați dorința lui și să le oferiți – nemodificate, fără plată și fără copyright.

Pentru citirea tuturor mesajelor Ferestre deschise accesați: www.ferestredeschise.wordpress.com

Pentru mai multe scrieri în limba română accesați: http://www.austin-sparks.net/romana/index.html

No comments:

Post a Comment