Pages

Wednesday, July 13, 2011

FERESTRE DESCHISE MEDITATII-T.AUSTIN SPARKS -9 ,10 Iulie

9 ,10 Iulie

La ce pot nădăjdui cel mai mult este ca cele spuse aici, să se deschidă asemenea unor ferestre și uitându-vă prin ele să vedeți un singur lucru – cât de superior este Isus Cristos față de orice altceva!”

T. Austin-Sparks

Ferestre deschise

Extrase din scrierile lui T. Austin-Sparks

Pentru că zici: „Sunt bogat, m-am îmbogăţit, şi nu duc lipsă de nimic”, şi nu ştii că eşti ticălos, nenorocit, sărac, orb şi gol. Apocalipsa 3:17

Biserica trebuie să înceapă să se roage pentru plinătatea Duhului, pentru restaurarea mărturiei, pentru salvarea vieții bisericii, pentru a fi instrumentul lui Dumnezeu în slava Lui și la înălțarea lui Cristos. O, trebuie să ne rugăm ca în această zi a decăderii, Dumnezeu să umple cu Duhul Sfânt și să facă din biserică instrumentul Său eficient, în această vreme. Este adevărat că ne aflăm în ultima perioadă a Bisericii – în era laodiceeană. Care sunt caracteristicile acestei ere? Ei bine, mediocritatea – nici așa, nici așa, nici fierbințeală, nici răceală, nimic ieșit din comun, nimic important în sfera spirituală. Este un nivel foarte banal, da, un compromis și mai rău decât atât este automulțumirea, lipsa viziunii și simțământul că totul este în regulă: ”sunt bogat, m-am îmbogățit și nu duc lipsă de nimic.” Totul este în regulă! O mulțime de lucrări bune în desfășurare, o mulțime de inițiative, o mulțime de organizări, tot felul de mecanisme și atât de mulți oameni foarte ocupați.

Dar mai rău decât atât este orbirea îngrozitoare față de starea prezentă, datorită acestui compromis: ”Și nu știi că ești orb”. Dacă vorbești cu mulți creștini despre probleme spirituale, nici măcar nu știu despre ce vorbești. Dacă le spui despre nevoi spirituale te privesc cu uimire sau încep să caște și cu adevărat nu înțeleg unde vrei să ajungi. Am vorbit cu mulți slujitori și mulțimi de lucrători, iar când am folosit expresia ”lucruri spirituale”, am descoperit că ei credeau că vorbesc despre misticism și metafizică. Acestea poate că sunt cazuri extreme, există și aici diferite niveluri, dar nu trebuie să căutăm un cerc foarte larg ca să descoperim că în rândul copiilor lui Dumnezeu există o orbire îngrozitoare față de problemele și nevoile spirituale. Tragedia este că ei nu știu că sunt ”săraci, orbi și goi”; iată care este necazul! Aceasta este starea acestui veac.

Celui ce va birui îi voi da să şadă cu Mine pe scaunul Meu de domnie, după cum şi Eu am biruit şi am şezut cu Tatăl Meu pe scaunul Lui de domnie. Apocalipsa 3:21

O caracteristică în ansamblu este că lucrurile au devenit mari. Când oamenii trebuiau să lupte chiar pentru existența lor, starea lor spirituală era diferită; dar când au ajuns plini de succes și mari, și-au pierdut puterea spirituală. Și aceasta este poziția multor creștini și a multora care au avut cândva o mărturie pentru Dumnezeu. Când au avut succes la scara largă, au descoperit sau recunoscut că nu mai trebuiau să lupte pentru viață, și-au pierdut forța luptei, și-au pierdut viziunea și mărturia. Este un lucru bun să rămâi într-un loc, unde trebuie să lupți pentru viața ta, dacă aceasta înseamnă apelare la Dumnezeu pentru putere spirituală. Să ne ferească Dumnezeu să ajungem în locul unde simțim că nu mai trebuie să mai luptăm! Dar acesta este duhul erei laodiceene.

Care este apelul făcut aici, în mesajul bisericii din Laodiceea? ”Ce spune Duhul”. Și ce spune Duhul în mijlocul ei? ”Celui ce va birui”! Va birui ce? Această stare îngrozitoare a lucrurilor: această slăbiciune spirituală tragică, acest declin, această orbire, această indiferență! De fapt Duhul spune: ”În mijlocul acestor lucruri vreau ca unii să se ridice, să părăsească această stare și să-L caute cu disperare pe Dumnezeu pentru a rezolva situația.”

Din: Nevoia urgentă de restaurare a Bisericii de către Duhul Sfânt

Ferestre deschise” este trimis zilnic, cuprinzând mesaje luate de pe site-ul Austin-Sparks.Net. Vă încurajăm să trimiteți mai departe acest email, să-l tipăriți și să-l împărtășiți cu alții. Respectând dorința lui T. Austin-Sparks ca ceea ce a fost primit gratuit să fie distribuit gratuit, mesajele lui nu dețin copyright. De aceea, dacă alegeți să le împărtășiți cu alții, vă rugăm să respectați dorința lui și să le oferiți – nemodificate, fără plată și fără copyright.

Pentru citirea tuturor mesajelor Ferestre deschise accesați: www.ferestredeschise.wordpress.com

Pentru mai multe scrieri în limba română accesați: http://www.austin-sparks.net/romana/index.html

mailto:ferestredeschise@gmail.com

No comments:

Post a Comment