Pages

Sunday, May 15, 2011

FERESTRE DESCHISE MEDITATII -T.AUSTIN.SPARKS-15 Mai

15 Mai
La ce pot nădăjdui cel mai mult este ca cele spuse aici, să se deschidă asemenea unor ferestre și uitându-vă prin ele să vedeți un singur lucru – cât de superior este Isus Cristos față de orice altceva!”

T. Austin-Sparks

Ferestre deschise

Extrase din scrierile lui T. Austin-Sparks

Numele Lui este: ”Cuvântul lui Dumnezeu”. Apocalipsa 19:13

Prin Duhul Sfânt, Cuvântul este Cristos. Aceasta nu este afirmația unor lucruri, ci este expresia unei Persoane. Ceea ce vrem să spunem este că trebuie să luăm aceeași atitudine față de Cuvânt, așa cum luăm față de Cristos. Trebuie să tratăm Cuvântul Domnului în același fel în care Îl tratăm pe Domnul Însuși. Nu sunt doar niște cuvinte din partea Domnului prezentate nouă, ci Domnul Însuși vine la noi. Nu putem respinge vreo parte din Cuvântul Său și totuși, să-L păstrăm pe El. Nu putem separa între Domnul și Cuvântul Lui. Oamenii cred că pot lua unele lucruri de-ale Domnului și refuza altele. Cuvântul este una. Cuvântul este Domnul. A refuza orice parte din Cuvânt înseamnă a-L refuza pe Domnul, a-L limita pe Domnul și a spune: Doamne, de fapt, eu nu Te vreau! Doamne, nu Te vreau! Nu este vorba că nu acceptăm Cuvântul, ci că nu Il vrem pe Domnul Însuși, căci cele două sunt una: ”Numele Lui este: Cuvântul lui Dumnezeu”. ”Cuvântul s-a făcut trup...” nu vă puteți interpune între cele două, căci sunt una. El este Cuvântul lui Dumnezeu. Dumnezeu nu vine la noi prin afirmații, El vine la noi prin Persoana Domnului Isus, iar provocarea este de a lua atitudine, nu față de lucrurile spuse, ci față de Domnul.

Din: Omul Ceresc și Cuvântul lui Dmnezeu

Ferestre deschise” este trimis zilnic, cuprinzând mesaje luate de pe site-ul Austin-Sparks.Net. Vă încurajăm să trimiteți mai departe acest email, să-l tipăriți și să-l împărtășiți cu alții. Respectând dorința lui T. Austin-Sparks ca ceea ce a fost primit gratuit să fie distribuit gratuit, mesajele lui nu dețin copyright. De aceea, dacă alegeți să le împărtășiți cu alții, vă rugăm să respectați dorința lui și să le oferiți – nemodificate, fără plată și fără copyright.

Pentru citirea tuturor mesajelor Ferestre deschise accesați: www.ferestredeschise.wordpress.com

Pentru mai multe scrieri în limba română accesați: http://www.austin-sparks.net/romana/index.html

No comments:

Post a Comment