Pages

Tuesday, May 24, 2011

FERESTRE DESCHISE-MEDITATII -T.AUSTIN SPARKS 24 MAI

Ferestre Deschise

(ferestredeschise@gmail.com)

24 MAI

La ce pot nădăjdui cel mai mult este ca cele spuse aici, să se deschidă asemenea unor ferestre și uitându-vă prin ele să vedeți un singur lucru – cât de superior este Isus Cristos față de orice altceva!”

T. Austin-Sparks


Ferestre deschise

Extrase din scrierile lui T. Austin-Sparks


A Lui să fie slava în Biserică şi în Cristos Isus... Efeseni 3:21

Rugăciunea în strângerile noastre este prea nesigură și nehotărâtă! Cu adevărat, noi nu cunoaștem verdictul rugăciunii. Ne oprim înainte de a avea siguranța că am încheiat problema respectivă. Există un asemenea lucru: de a lua, dar și de a cere în același timp. Ar trebui să putem pleca de acolo așteptând și căutând răspunsul Cerului și nu plini de îndoieli, tăcuți și uitând pentru ce ne-am rugat. Răspunsul Cerului trebuie să fie deja în inimile noastre. Dacă ce am spus este adevărat în privința oricărui organ executiv judecătoresc, pe drept numit astfel deoarece servește unei cauze serioase, oare, ar trebui să fie mai puțin sau altfel în privința bisericii care are cel mai măreț interes de a sluji, de a purta responsabilități și de a cinsti Numele?

Nu ar trebui să mergem la locul și la ora de rugăciune doar pentru că este ”seara de rugăciune”, nici ca să ne facem datoria față de ”biserică” sau de dragul conștiinței; și cu siguranță, nu pentru a asculta rugăciunile altora și, mai mult sau mai puțin, a fi de acord cu ele. Noi suntem biserica. Noi avem slujba cea mai mare dintre toate! Așa ar trebui să gândim, această năzuință a inimii ar trebui s-o avem în vedere, să fim hotărâți și cooperanți și să ne ajute Dumnezeu să aducem în rugăciune probleme importante, urgente, ”de dragul Numelui Său”. La început, acțiunea principală ar trebui să fie ocuparea terenului corect și cererea fierbinte ca totul să fie luat în mâinile Duhului Sfânt.

Din: Rugăciunea corporativă

Ferestre deschise” este trimis zilnic, cuprinzând mesaje luate de pe site-ul Austin-Sparks.Net. Vă încurajăm să trimiteți mai departe acest email, să-l tipăriți și să-l împărtășiți cu alții. Respectând dorința lui T. Austin-Sparks ca ceea ce a fost primit gratuit să fie distribuit gratuit, mesajele lui nu dețin copyright. De aceea, dacă alegeți să le împărtășiți cu alții, vă rugăm să respectați dorința lui și să le oferiți – nemodificate, fără plată și fără copyright.


Pentru citirea tuturor mesajelor Ferestre deschise accesați: www.ferestredeschise.wordpress.com

Pentru mai multe scrieri în limba română accesați: http://www.austin-sparks.net/romana/index.html

No comments:

Post a Comment