Pages

Tuesday, May 10, 2011

FERESTRE DESCHISE -MEDITATII-T.AUSTIN SPARKS -8 Mai

La ce pot nădăjdui cel mai mult este ca cele spuse aici, să se deschidă asemenea unor ferestre și uitându-vă prin ele să vedeți un singur lucru – cât de superior este Isus Cristos față de orice altceva!”

T. Austin-Sparks

Ferestre deschise

Extrase din scrierile lui T. Austin-Sparks

Iată vin să fac voia Ta. Evrei 10:7

Când vorbim despre voia lui Dumnezeu și vrem să cunoaștem voia Lui, o, fie ca noi să înțelegem mărimea acestor cuvinte! Voia lui Dumnezeu nu înseamnă altceva decât că Dumnezeu va fi slăvit universal și El va fi obiectul central al închinării din univers. Citiți din nou Apocalipsa având acest lucru în gând și cartea va deveni nouă pentru voi. Veți descoperi că Apocalipsa este cartea închinării și veți vedea că acea închinare care există acolo în sfere tot mai mari, până la marginile universului – acea închinare este adusă de Miel, ”prin Duhul Cel veșnic”: Mielul Se află în mijlocul Tronului.

Cei care înțeleg cu adevărat Crucea – adică înțeleg împlinirea voii lui Dumnezeu – aceia vor avea de înfruntat atacul suprem al lui Satan.

Din: Biruitorul

Ferestre deschise” este trimis zilnic, cuprinzând mesaje luate de pe site-ul Austin-Sparks.Net. Vă încurajăm să trimiteți mai departe acest email, să-l tipăriți și să-l împărtășiți cu alții. Respectând dorința lui T. Austin-Sparks ca ceea ce a fost primit gratuit să fie distribuit gratuit, mesajele lui nu dețin copyright. De aceea, dacă alegeți să le împărtășiți cu alții, vă rugăm să respectați dorința lui și să le oferiți – nemodificate, fără plată și fără copyright.


Pentru citirea tuturor mesajelor Ferestre deschise accesați: www.ferestredeschise.wordpress.com

Pentru mai multe scrieri în limba română accesați: http://www.austin-sparks.net/romana/index.html

No comments:

Post a Comment