Pages

Monday, May 2, 2011

FERESTRE DESCHISE MEDITATII- T.AUSTIN SPARKS -30 Aprilie

30 Aprilie
La ce pot nădăjdui cel mai mult este ca cele spuse aici, să se deschidă asemenea unor ferestre și uitându-vă prin ele să vedeți un singur lucru – cât de superior este Isus Cristos față de orice altceva!”

T. Austin-Sparks

Ferestre deschise

Extrase din scrierile lui T. Austin-Sparks

Ei se vor război cu Mielul; dar Mielul îi va birui, pentru că El este Domnul domnilor şi Împăratul împăraţilor. Şi cei chemaţi, aleşi şi credincioşi, care sunt cu El, de asemenea îi vor birui.” Apocalipsa 17:14.

Într-un anume sens, aceste trei cuvinte reprezintă o etalonare de la un plan și stadiu al testării la următorul. Pe cât este de adevărat că suntem ”aleși în El mai înainte de întemeierea lumii”, pe atât de adevărat este că în cazul slujbei încredințate și a cinstei de a avea o părtășie apropiată cu Dumnezeu, alegerea se face din rândul celor ce ”și-au întărit chemarea și alegerea.” Dumnezeu începe toate tratativele Sale cu noi printr-o chemare. Pentru a ne fi de ajutor, ”chemarea lui Dumnezeu” trebuie simțită personal și înțeleasă de omul din lăuntru. Carnea poate să audă această chemare, ca și în cazul celor ce-l însoțeau pe Pavel, ea poate cădea la pământ datorită slavei revelației; mintea poate fi martora manifestării vizibile care însoțește chemarea; dar așa cum spune Pavel: ”Ei nu au auzit glasul Celui ce îmi vorbea.”

Chemarea lui Dumnezeu cuprinde atât har cât și adevăr. Adevărul este instrumentul despărțitor. ”Ieși afară.” Harul este promisiunea. ”Te voi binecuvânta și te voi face o binecuvântare.” Adesea omul se agață doar de harul lui Dumnezeu: ”te voi binecuvânta” și eșuează a se conforma cerinței - ”Ieși afară.” Aceasta nu se aplică doar în privința mântuirii noastre la primii pași, ci și în revelațiile și chemările ulterioare de pe parcursul vieții creștine. Chemarea lui Dumnezeu, la o înțelegere mai adâncă și mai măreață a adevărului și a slujirii, a mărturiei și a martorului, a supunerii și a trăirii, va veni cu siguranță printr-una din formele divine de cercetare lăuntrică, așa cum dorește Domnul să conducă pe cineva. Un mesager poate ieși de te miri unde, fără reputație, fără renume, fără faimă lumească sau cinste. El va transmite mesajul, doar atât cât să lase în viața celor ce-l ascultă implicații esențiale. Iar apoi, înaintând pe cale, lucrurile nu pot să mai fie la fel pentru cei care au auzit mesajul.

Din: ”Chemați. Aleși. Credincioși.”

Ferestre deschise” este trimis zilnic, cuprinzând mesaje luate de pe site-ul Austin-Sparks.Net. Vă încurajăm să trimiteți mai departe acest email, să-l tipăriți și să-l împărtășiți cu alții. Respectând dorința lui T. Austin-Sparks ca ceea ce a fost primit gratuit să fie distribuit gratuit, mesajele lui nu dețin copyright. De aceea, dacă alegeți să le împărtășiți cu alții, vă rugăm să respectați dorința lui și să le oferiți – nemodificate, fără plată și fără copyright.

Pentru citirea tuturor mesajelor Ferestre deschise accesați: www.ferestredeschise.wordpress.com

Pentru mai multe scrieri în limba română accesați: http://www.austin-sparks.net/romana/index.html

No comments:

Post a Comment