Pages

Thursday, April 14, 2011

FERESTRE DESCHISE MEDITATII-T.AUSTIN.SPARKS-14 Aprilie

14 Aprilie
La ce pot nădăjdui cel mai mult este ca cele spuse aici, să se deschidă asemenea unor ferestre și uitându-vă prin ele să vedeți un singur lucru – cât de superior este Isus Cristos față de orice altceva!”

T. Austin-Sparks

Ferestre deschise

Extrase din scrierile lui T. Austin-Sparks

Moise însă era un om foarte blând, mai blând decât orice om de pe faţa pământului. (Numeri 12:3)

De asemenea, gândiți-vă la modul minunat în care Domnul a răspuns rugăciunilor lui Moise. Existau minuni în privința păstrării vieții lor, în privința purtării lor de grijă, în privința înaintării lor. De fiecare dată când o nouă criză de nevoi se abătea asupra lor, Moise se întorcea spre locul tainic al rugăciunii și chema Numele Domnului. Și de fiecare dată existau binecuvântări noi care nu puteau veni decât pe calea încercării. Oamenii nu se puteau ruga pentru ei. Mai mult, ei erau neîncrezători și se plângeau de el. Moise era omul care s-a rugat și astfel, el a avut binecuvântarea spirituală deplină care vine pe calea celor ce primesc răspuns la rugăciuni, în special dacă aceste rugăciuni sunt pentru alții și nu pentru ei înșiși. La urma urmei, când poporul avea nevoie de hrană, Moise era la fel de flămând ca oricare dintre ei. El, de asemenea, putea muri de sete, ca toți ceilalți. Când au fost atacați de vrăjmașii lor, Moise era în același pericol, la fel de mare, ca oricare dintre ei, poate chiar mai mare. Se pare că, asemenea unui adevărat mijlocitor, Moise a uitat de el și de nevoile lui, fiind preocupat de ceilalți, ca și un păstor. El s-a rugat pentru ei, nu pentru el; și, făcând astfel, abia dacă putea ignora faptul că ei erau la fel de nevrednici ca și el. Când rugăciunile lui au primit răspuns - și ce record minunat de rugăciuni împlinite a furnizat călătoria prin pustie! - atunci din nou, el a fost impresionat de măreția milei lui Dumnezeu.

Desigur, existau nevoi spirituale mai profunde decât cele fizice și pericole materiale în pustie. Au fost vremuri când toată națiunea era gata să fie nimicită datorită neascultării și păcatului. Erau persoane, asemenea lui Aron și Miriam, a căror unică șansă de supraviețuire era la mila Domnului. Moise a fost omul care s-a rugat pentru acea milă și Dumnezeu a răspuns îndurător la mijlocirea lui altruistă. Există două moduri de a primi răspuns la rugăciune. Modul greșit este cel al îngâmfării, ca și când noi sau rugăciunile noastre ar avea vreun merit în ele. O slujire a rugăciunii nu va dura mult, nici nu va fi eficientă dacă vreun astfel de duh este permis în inima mijlocitorului. Dar mai există o cale, când cei preocupați sunt umiliți în praf de bunătatea absolută și de harul lui Dumnezeu. Chiar mai mult decât suferința, chiar mai mult decât pedeapsa, bogăția milei lui Dumnezeu poate să ne topească inimile la o recunoștință adâncă. Acești oameni nu trebuie să încerce să fie blânzi. Ei nici nu trebuie să se roage ca să fie făcuți blânzi. Uimitoarea și nemeritata bunătate a lui Dumnezeu este cea care produce o asemenea blândețe.

Din: Blândețea omului lui Dumnezeu

Ferestre deschise” este trimis zilnic, cuprinzând mesaje luate de pe site-ul Austin-Sparks.Net. Vă încurajăm să trimiteți mai departe acest email, să-l tipăriți și să-l împărtășiți cu alții. Respectând dorința lui T. Austin-Sparks ca ceea ce a fost primit gratuit să fie distribuit gratuit, mesajele lui nu dețin copyright. De aceea, dacă alegeți să le împărtășiți cu alții, vă rugăm să respectați dorința lui și să le oferiți – nemodificate, fără plată și fără copyright.

Pentru citirea tuturor mesajelor Ferestre deschise accesați: www.ferestredeschise.wordpress.com

Pentru mai multe scrieri în limba română accesați: http://www.austin-sparks.net/romana/index.html

No comments:

Post a Comment