Pages

Sunday, April 24, 2011

BOLDUL A FOST ÎNDEPĂRTAT-Moartea nu este sfârşitul, este doar începutul!


BOLDUL A FOST ÎNDEPĂRTAT
"Unde îţi este boldul, moarte?" (1 Corinteni 15:55)
Se spune că un băiat împreună cu tatăl său mergeau cu maşina pe un drum de ţară, într-o frumoasă zi de primăvară, când o albină a intrat în maşină. Băiatul, care era alergic la înţepă-turile de albine, s-a îngrozit. Tatăl s-a întins degrabă, a prins albina, a zdrobit-o în mână şi i-a dat drumul. Băiatul s-a speriat şi mai tare când albina i-a bâzâit din nou la urechi. Tatăl şi-a întins mâna, dar de data aceasta albina l-a înţepat în palmă. Înfipt în carne se afla acul albinei. "Vezi?" l-a întrebat, "nu mai trebuie să-ţi fie frică. Am luat eu acul în locul tău". Mesajul Paştelui este că în calitate de credincios nu trebuie să te temi de moarte, deoarece Hristos a murit şi a înviat. Boldul a fost îndepărtat. Moartea nu este sfârşitul, este doar începutul!
Iov, care a experimentat pierderea tragică a celor şapte fii şi a celor trei fiice într-o singură zi, a întrebat:
"omul odată mort ar putea să mai învieze?" (Iov 14:14). Avea nevoie de un răspuns! Cu toţii avem. Cinci capitole mai încolo, el a primit un răspuns: "ştiu că Răscumpărătorul meu este viu, şi că se va ridica la urmă pe pământ. Chiar dacă mi se va nimici pielea, şi chiar dacă nu voi mai avea carne, voi vedea totuşi pe Dumnezeu. îl voi vedea şi-mi va fi binevoitor; ochii mei îl vor vedea, şi nu ai altuia. Sufletul meu tânjeşte de dorul acesta înăuntrul meu" (Iov 19:25-27). Psalmistul s-a bucurat în aceeaşi nădejde: "Dar eu, în nevinovăţia mea, voi vedea Faţa Ta: cum mă voi trezi, mă voi sătura de chipul Tău" (Psalmul 17:15).
Bucură-te: învierea lui Hristos îţi garantează şi ţie învierea!
Cuvântul lui Dumnezeu pentru astăzi
25 APRILIE

Cine-i Isus?

No comments:

Post a Comment