Pages

Saturday, February 26, 2011

FERESTRE DESCHISE MEDITATII T.AUSIN SPARKS- 24 februarie

DE LA:FERESTRE DESCHISE
Subject: 24 februarie

La ce pot nădăjdui cel mai mult este ca cele spuse aici, să se deschidă asemenea unor ferestre și uitându-vă prin ele să vedeți un singur lucru – cât de superior este Isus Cristos față de orice altceva!”

T. Austin-Sparks

Ferestre deschise

Extrase din scrierile lui T. Austin-Sparks

Aceasta este casa lui Dumnezeu, aceasta este poarta cerurilor! (Geneza 28:17)

Dacă mergem mai departe cu Dumnezeu, Crucea ne conduce imediat la Casa lui Dumnezeu. Crucea deschide calea spre Casa lui Dumnezeu, iar Casa lui Dumnezeu are de-a face în întregime cu lucrarea Crucii. O mulțime de oameni cred că Biserica, Casa lui Dumnezeu sau cum vreți să-i spuneți este o doctrină, un sistem al adevărului creștin. V-ați gândit la așa ceva? Ei bine, dați-mi voie să vă spun că greșiți. Ce este Casa lui Dumnezeu? Putem spune câteva lucruri care nu reprezintă Casa Lui. Casa lui Dumnezeu nu este un sistem al adevărului sau al învățăturii creștine. Nu este o adunare cu slujbe religioase. Nu este o societate creștină cu membralitate. Nu este o asociere religioasă cu scopuri religioase. Totuși, acestea sunt ideile care se află în mințile multora atunci când aud vorbindu-se despre Casa lui Dumnezeu. Oamenii cred că este locul unde se fac ritualuri religioase sau că este o societate fondată pe scopuri religioase.


Casa lui Dumnezeu este relaționarea credincioșilor. Noi toţi, în adevăr, am fost botezaţi de un singur Duh, ca să alcătuim un singur trup Trup” (1 Corinteni 12:13). Aceasta este Casa lui Dumnezeu: o relaționare spirituală. Dar este mai mult de-atât. Casa lui Dumnezeu este relaționarea activă și recunoscută a credincioșilor. Nu este un lucru nebulos. Nu este o idee abstractă. Relaționarea spirituală a credincioșilor este minunată, dar trebuie să existe o recunoaștere a ei; iar acea relaționare trebuie să fie activă. Aceasta este Casa lui Dumnezeu. Apoi, Casa lui Dumnezeu reprezintă o măsură mai mare a lui Cristos decât este posibil în cazul oricărui număr de oameni separați. Oamenii separați nu pot niciodată să ajungă la plinătatea Domnului. Va fi nevoie de toți credincioșii pentru a cunoaște plinătatea Domnului; pentru a ajunge la ea, credincioșii trebuie să cunoască relaționarea, relaționarea activă. Acesta este un lucru foarte practic. Orice viață care este independentă și detașată va fi limitată, chiar dacă crede în relaționarea spirituală a tuturor credincioșilor. Acest lucru trebuie să devină practic, un lucru care funcționează cu adevărat. Părtășia este esențială plinătății. Noi știm de ce vrăjmașul nu a încetat niciodată să împrăștie pe copiii Domnului, să-i dezbine, să-i separe din nou și din nou. El întotdeauna caută acest lucru, deoarece știe că relaționarea vie dintre credincioși este calea spre plinătatea lui Cristos, este calea prin care Cristosul din cer devine exprimat pe pământ.

Din: Semnificația Casei lui Dumnezeu


Ferestre deschise” este trimis zilnic, cuprinzând mesaje luate de pe site-ul Austin-Sparks.Net. Vă încurajăm să trimiteți mai departe acest email, să-l tipăriți și să-l împărtășiți cu alții. Respectând dorința lui T. Austin-Sparks ca ceea ce a fost primit gratuit să fie distribuit gratuit, mesajele lui nu dețin copyright. De aceea, dacă alegeți să le împărtășiți cu alții, vă rugăm să respectați dorința lui și să le oferiți – nemodificate, fără plată și fără copyright.

Pentru citirea tuturor mesajelor Ferestre deschise accesați: www.ferestredeschise.wordpress.com

Pentru mai multe scrieri în limba română accesați: http://www.austin-sparks.net/romana/index.html

No comments:

Post a Comment