Pages

Friday, February 11, 2011

FERESTRE DESCHISE-MEDITATII T. AUSTIN.SPARKS 6,7 Februarie

DE LA;FERESTRE DESCHISE
Subject: 10 Februarie
La ce pot nădăjdui cel mai mult este ca cele spuse aici, să se deschidă asemenea unor ferestre și uitându-vă prin ele să vedeți un singur lucru – cât de superior este Isus Cristos față de orice altceva!”

T. Austin-Sparks

Ferestre deschise

Extrase din scrierile lui T. Austin-Sparks

Aşa a continuat Daniel până în anul dintâi al împăratului Cir. (Daniel 1:21)

Cartea lui Daniel arată că într-o perioadă prelungită din istoria acestei lumi, cunoscută drept ”vremea neamurilor”, cerurile acționează în privința vasului care deține mărturia Domnului; și în măsura în care cerul acționează în privința lui, în aceeași măsură, iadul este activ și răsculat împotriva lui, de asemenea. În această carte, vasul este reprezentat de Daniel și de cei trei tovarăși ai lui. Există aceste două lucruri: lumea, condusă (printr-o planificare divină) de puterile neamurilor, care în mare parte sunt ostile Domnului și potrivnice planurilor Domnului; și, în mijlocul acestora, vasul care este legat de Domnul și de planul Lui, care este legat de cer și prin care cerul domnește în mijlocul împărățiilor oamenilor. Ceea ce reiese foarte clar din Cartea lui Daniel este că, în vreme ce puterea neamurilor este la lucru, și acționează cu putere împotriva lui Dumnezeu, Dumnezeu Se află permanent în instrumentul Său; iar acel instrument domnește cu adevărat în mijlocul puterilor lumii, arătând spre conducerea superioară și sublimă a cerului.

Aceasta este o afirmație foarte simplă, dar care are pentru noi și pentru copiii lui Dumnezeu câteva lucruri extraordinare. Nu este un lucru mic, ca în inima acestui mare sistem lumesc, dominator, în mijlocul sistemului organizat al guvernării lumești al acestei lumi, să existe un lucru mărunt care, deși disproporționat în constituția lui față de acest sistem imens, să reprezinte supremația cerurului asupra pământului; deși sistemul lumii și forțele spirituale din spatele lui merg până acolo încât să distrugă acest lucru aparent mărunt și nesemnificativ din mijlocul lui. Mai întâi el a continuat până în vremea domniei lui Cir, împăratul Persiei; da, a continuat până atunci. Apoi, acea mărturie se vede chiar la sfârșitul zilelor când strălucirea goală a imperiilor trecuse: imperiile impunătoare se ridică și cad: au domnit, au apus, au luat sfârșit. Toate au venit, toate s-au dus și și-au trăit zilele; dar în cele din urmă, instrumentul acelei mărturii râmâne în picioare la sfârșitul zilelor (”Tu, du-te, până va veni sfârşitul; tu te vei odihni, şi te vei scula iarăşi... odată în partea ta de moştenire, la sfârşitul zilelor.") Și apoi, astfel, împărăția este dată sfinților Celui Preaînalt, iar ei guvernează. Acel instrument, acel vas, nu este un lucru nesemnificativ, deși poate părea astfel pentru ochiul firesc. În comparație cu imperiile lumii, din punctul de vedere omenesc, vasul poate este un nimic, dar el este instrumentul cerului care domnește și guvernează; el este cu mult mai mare decât toate puterile lumii, chiar decât toate forțele satanice care se ascund în spatele lui.

Din: Continuarea

Subject:11 Februarie
Iar tu, du-te, până va veni sfârşitul; tu te vei odihni, şi te vei scula iarăşi... odată în partea ta de moştenire, la sfârşitul zilelor. (Daniel 12:13)

Afirmația aceasta spune lucruri imense, preaiubiților, lucruri imense. Prindeți voi ceva din aplicația lor pentru voi înșivă? Vă dați voi seama că în toată slăbiciunea voastră, infirmitatea voastră, sărăcia voastră, lipsa de importanță a vieții voastre personale: constituția voastră umană, poziția voastră, dacă sunteți legați vital, realmente, spiritual, de planul veșnic al lui Dumnezeu care se concentrează în Fiul Său, Isus Cristos, dacă trăiți cu Dumnezeu prin Duhul Sfânt, atunci faceți parte din vasul prin care se manifestă guvernarea cerurilor în lumea nevăzută, sunteți legați vital de cursul istoriei acestei lumi, dând importanță tuturor întâmplărilor din cursul acestei lumi. Voi și eu suntem din punct de vedere spiritual, ceea ce Daniel și cei trei tovarăși ai lui erau în Babilon. Ce anume? Vehiculul, vasul, instrumentul care să arate că Dumnezeu și Împărăția Dumnezeului cerurilor sunt mai puternici decât toate forțele și puterea combinate a oamenilor și a demonilor. Aceasta nu este o chemare mică pentru voi și pentru mine; noi suntem implicați aici. Și observați, acest lucru arată că atunci când diavolul a făcut tot ce se putea face și oamnenii au făcut tot ce puteau face împotriva noastră, acea mărturie pe care noi o reprezentăm, va rămâne până la sfârșit, va dăinui în ciuda rămășițelor și ruinelor tuturor imperiilor acestei lumi; noi vom rămâne biruitori, nezdruncinați în Cristos, în acea mărturie. Lăsați-i să încingă focul de șapte ori mai mult! Lăsați-i să-și înfometeze leii!

Aceasta nu este ficțiune; acesta este lucrul la care voi și eu suntem chemați: puterea învierii Lui, care se va manifesta deplin într-un grup de oameni care au biruit moartea și puterea morții sau, în care Fiul lui Dumnezeu a biruit moartea. Trebuie să existe ceva în legătura noastră cu cerul și cu planul special al lui Dumnezeu care face posibilă manifestarea Vieții puternice, biruitoare în noi asupra diavolului. Trebuie să cunoaștem puterea învierii Lui. Este esențial ca la sfârșitul zilelor, vasul mărturiei să rămână în picioare, să ajungă la sfârșit; aceasta presupune că noi trebuie să fim cei în care puterea învierii Lui se manifestă. Aceasta nu este doar obligație, este un privilegiu. Este un privilegiu scump, dar este ceea ce Domnul are nevoie. Am cântat: ”O, bucurie! O, încântare! Să înaintăm fără a muri? Fără boală, fără tristețe, fără temeri, fără strigăte?” Aceasta este priveliștea Bisericii; ce posibilitate slăvită! Nu! Este siguranța noastră, problema finală! Aceasta arată în cele din urmă, că moartea a fost jefuită de puterea ei, pentru ca puterea învierii Lui să se manifeste în fața mormântului și să dezbrace moartea de obiectul ei. Acela este Enoh. Dar Pavel, de asemenea a reprezentat un astfel de vas; ultima lui strigare a fost: ”Ca să-L cunosc pe El și puterea învierii Lui”, nu doar o cunoaștere la începutul vieții și umblării creștine, ci o cunoaștere până la sfârșitul vieții; și nu doar o eliberare de mormânt pentru el și ceilalți prin învierea generală, ci printr-o ”înviere din morți” specifică. Aceasta este mărturia Bisericii, pentru care trebuie să existe un vas.

Din: Continuarea

Ferestre deschise” este trimis zilnic, cuprinzând mesaje luate de pe site-ul Austin-Sparks.Net. Vă încurajăm să trimiteți mai departe acest email, să-l tipăriți și să-l împărtășiți cu alții. Respectând dorința lui T. Austin-Sparks ca ceea ce a fost primit gratuit să fie distribuit gratuit, mesajele lui nu dețin copyright. De aceea, dacă alegeți să le împărtășiți cu alții, vă rugăm să respectați dorința lui și să le oferiți – nemodificate, fără plată și fără copyright.

Pentru citirea tuturor mesajelor Ferestre deschise accesați: www.ferestredeschise.wordpress.com

Pentru mai multe scrieri în limba română accesați: http://www.austin-sparks.net/romana/index.html

No comments:

Post a Comment