Pages

Saturday, January 8, 2011

FERESTRE DESCHISE-meditatii 4 Ianuarie Extrase din scrierile lui T. Austin-Sparks

FERESTRE DESCHISE

From: Ferestre Deschise

Subject: 4 Ianuarie
Iată ce zice Cel ce este Amin. (Apocalipsa 3:14).

Pentru a înțelege deplin înțelesul mesajului adresat ”Laodiceei” trebuie să ne întoarcem cu câțiva ani în urmă. Există doi factori care trebuie prezentați. (a) La modul general, se recunoaște și se cunoaște faptul că cele două scrisori mărețe ale lui Pavel numite ”Scrisoarea către Efeseni” și ”Scrisoarea către Coloseni” nu au avut atașate aceste titluri, ci ele erau scrisori circulare pentru bisericile din Asia (vedeți Coloseni 4:16). Dacă acesta a fost cazul, așa cum credem și noi că a fost, atunci acestea au fost cele mai mărețe documente scrise vreodată; iar revelația cea mai măreață dată vreodată de Dumnezeu, așa cum este cuprinsă în aceste scrisori, a fost dată celor șapte biserici din Asia. Cel puțin, aceasta ne arată capacitatea lor spirituală și cât de plini de viață erau, căci Domnul nu va da niciodată lucrurile Sale cele mai bune, bogățiile Sale, celor cu o capacitate redusă, cu o viață măruntă sau cu o spiritualitate scăzută. Ei trebuie să fie acordați la măreața cheie cerească. (b) Cel de-al doilea lucru este acea afirmație îngrozitoare a lui Pavel de la sfârșitul vieții lui cu privire la biserici: ”Cei ce sunt în Asia toţi m-au părăsit” (2 Tim. 1:15).Aceasta presupune abandonarea învățăturii; o reacție adversă față de Pavel și față de învățătura lui; și cu siguranță că această ostilitate a luat naștere datorită lucrurilor spuse la cel puțin cinci din cele șapte biserici și datorită scrisorilor lui Pavel către Timotei, care avea responsabilitate în Efes.

Dacă acest lucru a fost adevărat, atunci mesajele și în special mesajul adresat Laodiceei, reprezintă reacția Domnului față de mișcarea ostilă. Este ca și cum Domnul a spus (și acesta este mesajul pentru orice vreme):”V-am dat o revelație deplină a gândului Meu referitoare la Mine și la Biserica Mea; aveți acel depozit imens, dar i-ați întors spatele. Puteți întoarce spatele mesagerului, dar nu puteți întoarce spatele mesajului, nici Celui ce vi l-a trimis. Aceste lucruri sunt spuse (nu de Pavel, ci de) ”Amin, martorul credincios și adevărat” - Cel care nu Se schimbă niciodată, Cel credincios, Cel de neînvins.” Biserica este responsabilă pentru tot ce i-a dat Domnul, și va fi judecată în consecință. (va continua)

Din: Amin

Pentru citirea tuturor mesajelor Ferestre deschise accesați:www.ferestredeschise.wordpress.com

Pentru mai multe scrieri în limba română accesați: http://www.austin-sparks.net/romana/index.html


No comments:

Post a Comment