CREDINTA-ENOH A UMBLAT CU DUMNEZEU! (Geneza 5:24).

CREDINTA-ENOH A UMBLAT CU DUMNEZEU! (Geneza 5:24).

Enoh a umblat cu Dumnezeu" (Geneza 5:24).

Semnificaţia originală în ebraică pentru a umblat implică aici faptul că Enoh

a mers în sus şi înjos, în şi afară, la şi din, mână în mână cu Dumnezeu,

conversând în mod continuu cu El şi apropiindu-se mai mult de El. Enoh a trăit 365 de ani
sau un "an" din ani. În el noi vedem un tip nou de credincios. Timp de 365 de
zile din fiecare an al său ca şi adult el a umblat mână de mână cu
Domnul. Domnul era însăşi viaţa lui, într-atât de mult, încât la
sfârşitul vieţii sale el nu a văzut moartea (vezi Evrei 11:5).

La fel ca şi Enoh, care a fost strămutat din viaţă, cei care umblă
îndeaproape cu Dumnezeu sunt strămutaţi de sub influenţa lui satan –
luaţi din împărăţia sa a întunericului şi puşi în împărăţia
luminii lui Cristos: "El ne-a izbăvit de sub puterea întunericului, şi ne-a
strămutat în Împărăţia Fiului dragostei Lui" (Coloseni 1:13).

Enoh a învăţat să umble într-un mod plăcut înaintea lui Dumnezeu în
mijlocul unei societăţi decăzute. El era un om obişnuit cu aceleaşi
probleme şi poveri pe care le purtăm şi noi, nu un pustnic ascuns într-o
peşteră părăsită. El era implicat în viaţă cu soţie, copii,
obligaţiuni şi responsabilităţi. Enoh nu se "ascundea pentru a fi sfânt."

Enoh a umblat cu Dumnezeu; apoi nu s-a mai văzut, pentru că l-a luat
Dumnezeu" (Geneza 5:24). Noi ştim din Evrei că acest verset vorbeşte despre
strămutarea lui Enoh, faptul că el nu a gustat moartea. Dar aceasta mai
înseamnă şi ceva mai adânc. Fraza nu s-a mai văzut, folosită în Geneza
5, înseamnă şi "el nu era din această lume." În duhul şi în sufletul
său Enoh nu era o parte a acestei lumi decăzute. În fiecare zi, umblând cu
Domnul, el devenea tot mai puţin ataşat de lucrurile de jos. Asemenea lui
Pavel, el murea în fiecare zi pentru viaţa sa pământească şi era
înălţat în duhul său spre lumea spirituală.
Cu toate acestea, în timp ce umbla pe acest pământ, Enoh îşi îndeplinea
toate responsabilităţile sale. El a avut grijă de familia sa: a lucrat, a
slujit şi a fost ocupat. Dar "el nu era" legat de pământ. Nici una din
cerinţele acestei vieţi nu putea să-l ţină departe de umblarea sa cu
Dumnezeu.
Evrei 11:5 afirmă clar: "Înainte de mutarea lui [a lui Enoh], primise
mărturia că este plăcut lui Dumnezeu." Ce avea Enoh că era aşa de mult pe
placul lui Dumnezeu? Era vorba de umblarea sa cu Dumnezeu care a produs în el
tipul de credinţă care-I place lui Dumnezeu. Aceste două versete nu pot fi
separate: "Înainte de mutarea lui [a lui Enoh], primise mărturia că este
plăcut lui Dumnezeu. Şi fără credinţă este cu neputinţă să fim
plăcuţi Lui!" (Evrei 11:5-6). Auzim deseori acest verset din urmă, dar
rareori în legătură cu cel anterior. Cu toate acestea, prin toată Biblia
şi de-a lungul întregii istorii cei care au umblat îndeaproape cu Dumnezeu
au devenit bărbaţi şi femei ai unei credinţi profunde. Dacă biserica va
umbla zilnic cu Dumnezeu, fiind continuu în comuniune cu El, rezultatul va fi
un popor plin de credinţă, adevărata credinţă care este pe placul lui
Dumnezeu.
Totul în jurul lui Enoh, omenirea se adâncea tot mai mult în fărădelege.
Cu toate acestea, în timp ce oamenii se transformau în fiare sălbatice pline
de poftă, asprime şi senzualitate, Enoh devenea tot mai mult şi mai mult ca
Cel cu care el umbla.
"Prin credinţă Enoh a fost strămutat." Acesta este un adevăr incredibil,
aproape că dincolo de înţelegerea noastră. Toată credinţa lui Enoh era
concentrată pe o singură mare dorinţă a inimii sale: de a fi cu Domnul. Iar
Dumnezeu l-a strămutat ca şi răspuns la credinţa sa. Enoh nu mai putea
suporta să stea în spatele vălului; el trebuia să-L vadă pe Domnul.
Fratele nostru Enoh nu avea Biblie, carte de cântece, vreun prieten membru,
învăţător, Duhul Sfânt în el, nici perdeaua ruptă cu acces la Sfânta
Sfintelor. Dar el Îl cunoştea pe Dumnezeu!
"Cine se apropie de Dumnezeu, trebuie să creadă că El este, şi că
răsplăteşte pe cei ce-L caută" (Evrei 11:6). Cum cunoaştem noi că Enoh a
crezut că Dumnezeu răsplăteşte? Deoarece ştim că numai credinţa este
plăcută lui Dumnezeu, şi noi ştim că Enoh era plăcut Lui! Dumnezeu este
Cel care recompensează, remunerează, care plăteşte bine pentru fidelitate.
Cum îi răsplăteşte Domnul pe cei sârguincioşi?
Există trei răsplăţi importante care vin în urma credinţei în Dumnezeu
şi a umblării cu El prin credinţă.
1. Prima răsplată este controlul lui Dumnezeu asupra vieţilor noastre.
Persoana care Îl neglijează pe Domnul ajunge în curând să piardă
controlul şi diavolul vine şi preia controlul. De-ar fi ea îndrăgostită de
Isus, umblând şi vorbind cu El! Dumnezeu i-ar arăta în curând că satan nu
are stăpânire adevărată asupra ei şi această persoană i-ar permite
imediat lui Cristos să preia controlul asupra sa.
2. A doua răsplată care vine prin credinţă este a avea "lumină curată."
Atunci când noi umblăm cu Domnul, suntem răsplătiţi cu lumină,
îndrumare, discernământ, revelaţie – o anumită "cunoaştere" pe care
ne-o dă Dumnezeu.

3. A treia răsplată care vine în urma umblării prin credinţă este
protecţia de toţi duşmanii noştri. "Orice armă făurită împotriva ta va
fi fără putere" (Isaia 54:17). În original, în ebraică, acest verset este
tradus prin: "Nici un plan, nici un instrument de distrugere, nici o artilerie
satanică nu te va doborî sau nu te va birui, ci ele vor fi înlăturate din
cale."

PETER MATCAU

http://www.facebook.com/pmatcau