Pages

Thursday, August 26, 2010

O MARTURIE VIE A CREDINTEI IN DUMNEZEU -LIGIA SI SERGIU NICHESCU

O marturie vie a credintei in
Dumnezeu: Ligia Nichescu
Friday, 13 August 2010 18:47

http://www.phoenixmission.org/web/index.php?option=com_content&view=article&id=1932:o-marturie-vie-a-credintei-in-dumnezeu-ligia-nichescu&catid=45:testimonies&Itemid=80

Realizat de Lidia Iliesi

Radio Vocea Evangheliei Timişoara,

Emisiunea

“De la inimă la inimă “

Friday, 13 August 2010 18:47

By Lidia Iliesi

ligianichescu



A răspuns invitaţiei mele. A intrat pe uşa studioului

optimistă, senină, râzând sănătos. O întâmpin.

Se prezintă : Ligia Nichescu.

În scurt timp începem interviul şi… paharul plin de

dă peste el serevarsă. S-a născut la Bucureşti,

într-o familie de Creştini după Evanghelie, cu

nouă copii. După terminarea liceului, viaţa şi-a

deschis larg porţile, una după alta. A început

bine. Prima angajare la Alianţa Evanghelică.

Răspundea scrisorilor care soseau în urma

serialului „Cartea Cărţilor”.Munca a fost foarte

dificilă: “Trebuia să alergtot mai mult şi mai

des la Dumnezeu, pentru a

putea răspunde la problemele oamenilor“. Odată

cu terminarea acestui proiect, a urmat o perioadă

în care Ligia ajunge manager la primul

McDonald’s din Bucureşti. Bani mulţi, poziţie.

“La un moment dat însă a trebuit să aleg: sau să

merg mai departe şi să accept compromisurile

care mi se cereau, sau să renunţ la acest serviciu

Fiind copil al lui Dumnezeu şi dorind din tot sufletul

să trăiesc în integritate, am renunţat la tot

confortul, la toţi banii. Mi-am dat demisia. Nu

înţelegeam exact ce se petrece cu viaţa mea,

dar i-am zis Domnului că tot ce-mi doresc

e să-i fiu Lui pe plac înainte de a face carieră

sau dea câştiga mulţi bani. Tot ce-mi doream era să

ştiu unde mă vrea şi ce vrea El să fac.”Viaţa

Ligiei ia o nouă întorsătură. Scaunul de director la

McDonald’s este înlocuit cu conducta rece din canal.

O prietenă din Germania o solicită să lucreze

împreună pentru copiii străzii. Nici nu ştia că

există fiinţe umane care dorm şi trăiesc sub pământ;

inima îi este profund mişcată. Dumnezeu toarnă în

ea atât de multă milă şi dragoste pentru aceşti

copii, încât coboară şi noaptea în canale. Îmi spune:

„Când i-am văzut prima dată, parcă erau fraţii

mei. Pentru mine să intru la ei nu a fost un act de

curaj, ci o chemare. Copiii străzii te simt dacă îi

iubeşti sau nu. Mi-au spus imediat: mama.”

Ligia vede că Dumnezeu începe să îşi împlinească

planul cu ea. Se zbate şi suferă alături de aceşti

nenorociţi. Reuşeşte să salvezedin canal viaţa a

două fete. Le dă o direcţie în viaţă,locuieşte cu ele,

le ajută să se integreze înserviciu, în societate şi,

mai multdecât toate acestea, le îndrumă spre Cristos.

Impactul Ligiei în viaţa celor neajutoraţi este tot

mai mare. Fără să ştie parcă ce se întâmplă cu

ea, urmează înalta şcoală a compasiunii pe

frontispiciul căreia stă scris: “Fiţi buni unii cu alţii”.

Dumnezeu continuă modelarea. O trimite şi la

Casa Speranţeidin Constanţa. Copiii bolnavi de

SIDA au şi ei nevoie de dragoste.Ea le-o oferă. Îşi

petrece şi acolo mult din timpul tinereţii. Câtă

suferinţă ! Atâtea fiinţe

neajutorate sunt flămânde după bunătate. Duhul

Sfânt însă ştie să producă această roadă în sufletul

Ligiei, aşa cum spune ea însăşi:“Eu cred că în

acest timp Dumnezeu m-apregătit de fapt pentru ce

va urma să fie în viaţa mea. N-am înţeles la început

de ce m-a chematsă lucrez cu copiii străzii, în

orfelinate,cu copii

bolnavi de SIDA. În această perioadă m-am rugat

foarte mult pentru viitorul meu soţ şi pentru ca

Dumnezeu să mă pregăteascăpentru el. Eram înainte

o fire foarte sensibilă. N-aşfi crezut că voi putea

vreodată să spăl nişte copii plini de râie, să-i tund,

să stau pe saltelele lor plinede păduchi, să suflu

baloane pentru copii bolnavide SIDA. Însă am reuşit

să fac totul cu bucurie şifără scârbă. Dumnezeu a

lucrat mult la caracterul meu.“

SURPRIZA!…

O privesc cu drag cum stă în faţa mea, răscolită

de amintiri. O rog să îşi continue povestea vieţii.

„Aveam o prietenă la Lăpuşnicul Mare, în judeţul

Caraş-Severin, care m-a invitat la ziua ei. Ea mi-a

spus că va veni un grup de tineri de la Orşova şi

printre ei este un băiat fără ambele mâini. M-a

şocat. Fără o mână mai văzusem, dar fără

ambele, nu. După biserică, toţi aceşti tineri au

venit acasă la ea. L-am văzut pe băiatul fără mâini

şi am fost profund impresionată. După terminarea

acelei întâlniri, Duhul lui Dumnezeum-a îndemnat

să-l încurajez. M-am dus la el şi i-am spus : “Sergiu,

Dumnezeu are un plan cu tine, Dumnezeu te iubeşte

mult. El vrea să fii o încurajare pentru mulţi oameni

şia pregătit şi mijlocul să facă lucrul acesta”.

Nu mi-a trecut absolut deloc prin minte căeu aş

putea fi „ajutorul potrivit” pentru el.Voiam doar

să-l încurajez. Venind din mediulcelor necăjiţi şi

neajutoraţi,aveam totdeauna un limbaj pregătit

pentru asemenea persoane”.

Ligia i-a spus mai multe dar… discuţiaia o întorsătura

neaşteptată. Cuvintele ei,rostogolindu-se în aer,

în rutina compasiunii,se întorc asemenea unui

ecou, lovindu-i inima Îl aude pe Sergiu spunând :

“Bine, Ligia, îmi place că-mi vorbeşti aşa de

frumos, dar ce ar fi dacă Dumnezeu şi-ar împlini

planul Lui cu tine pentru viaţa mea?Nu ai vrea

să fii tu soţia mea, să lucreze El prin

tine?”“Atunci am rămas blocată - îmi spune Ligia-

şim-am gândit: Doamne, în ce am intrat!

Am crezutcă mi-a dat cineva o lovitură puternică

în cap.O voce din interior îmi spunea: “Dacă ceea

ce spui nu aplici în practică, atunci creştinismul

tău este egalcu zero”.Aici însă situaţia era prea

de tot.Încremenită, i-am spus : Sergiu, nu pot să

îţi dauacum nici un răspuns. Nu voiam să-l jignesc,

deaceea nu l-am respins imediat. O să mă rog, i-am

zis, roagă-te şi tu şi vom vedea ce ne spuneDumnezeu.

În noaptea aceea nu am dormit deloc. Am spus:

Doamne, te rog să îmi vorbeşti.Am luat Biblia, am

deschis-o şi am citit un cuvânt foarte clar. M-am

speriat, am închis-o repede spunând: nu, nu

se poate, e o întâmplare, nu vreau!

Versetulse referea la pace şi linişte, dar eu mă zbăteam

în valuri.Eram neputincioasă. Nu mă vedeam capabilă

fizic să fac acest lucru. Spuneam întruna: Doamne,nu

sunt în stare, nu cred că m-ai chemat pentru aşa ceva.

Luptele mele interioare mă chinuiau, gândurile alergau

în toate direcţiile. Îmi răsunau în urechi ultimele cuvinte

spuse de Sergiu: “Ligia, nu uita că trenul spre Bucureşti

trece prin Orşova. Te aştept acolo”.Noaptea aceea a

trecut albă, dar altele i-auurmat, fiindcă de cealaltă

parte cineva la fel derăscolit şi speriat de viitor, aştepta

răspunsul.Da, Ligia trebuia să dea un răspuns onest.

Zeci de întrebări, repetate frământări o înălţau sau o

coborau în goana spre cunoaşterea voii lui Dumnezeu.

Timp de şase luni a postit şi s-a rugat;nu putea să îi

spună ceva lui Sergiu. Nu voia sătreacă peste planul

lui Dumnezeu, dar nici nu puteaaccepta un soţ fără

mâini.“Am spus: Doamne, este nedrept. Până la 27 de

aniam aşteptat în curăţie şi Tu vrei să îmi dai un

bărbat fără mâini? Eu nu cred că mă iubeşti! A fost

o luptă aprigă în mintea mea, încercând să înţeleg

de ce ar dori Dumnezeu lucrul acesta pentru mine

M-am rugat: Doamne, voi accepta,dar te rog să faci

o schimbare în mintea mea şi, când îl voi întâlni,

să-l văd întreg.“Dumnezeul care i-a îngăduit lui

Sergiu să-şi piardă braţele la zece ani şi care a

trecut-o peLigia prin şcolile dragostei ce rodeau

zilnic bunătate, a schimbat imaginea viitorului soţ.

La prima întâlnire miracolul s-a produs:Ligia l-a

văzut un om întreg. Astfel au căzut barierele

neacceptării dintre ei.

BUNĂTATEA UNEI MAME

Până la poarta fericirii mai era însă un drum

lung, cu multe punţi de trecere. Părinţii.

Ligia nu voia să îi rănească; dorea să plece cu

binecuvântarea lor. Nu îndrăznea să spună nimic,

însă inima mamei,sensibilă, plină de iubire şi

înţelegere pentru fiecare copil, simte că se

întâmplă ceva cu fata ei. Erau ca nişte prietene

şi totuşi nu îi putea spune nimic. Într-o zi,mama

a intrat în camera ei şi a urmat un dialog

dureros.

– Ligia, ştiu că tu vorbeşti cu un băiat şi ceea

ce faci este bine.

- Mamă, cred că dacă ai şti cine este şi cum

arată, n-ai mai spune aşa.

- Nu, Ligia, spune-mi absolut totul, pentru că eu

mă rog pentru tine de mult şi sunt încredinţată

că este de la Domnul.

- Mamă, te rog nu insista să îţi spun ce şi cum,

fiindcă nu pot. Nici eu nu ştiu ce fac; lasă-mă

să mă mai rog, să mă mai gândesc.

Fă doar atât: roagă-te pentru mine şi e suficient.

- Ligia, nu plec de aici, te rog spune-mi totul, te

voi susţine.

- Dacă insişti atât de mult, mamă, iată: este

vorba despre un băiat, îl cheamă Sergiu, are

29 de ani şi este din Orşova.

- Nu, nu-mi spui tot, simt că mai este ceva.

- Da, este un băiat fără mâini din umăr.

Mama a început să plângă şi, printre lacrimi,

i-a spus :

- Domnul să fie slăvit că te-a scos în calea lui

şi că te-a găsit vrednică să faci această lucrare.

Pentru Ligia atitudinea mamei a fost cea mai

mare încurajare şi a considerat-o ca un semn al

voii lui Dumnezeu în căsătorie.

Ea a fost binecuvântată cu o mamă plină de

bunătate care a putut accepta decizia costisitoare

a copilului ei drag, privind dincolo de binele

imediat şi de parametrii de evaluare obişnuiţi

ai lumii.Retrăind acel moment, Ligia spune

apăsat şi cu pasiune :

“Da, mama a fost şi este o femeie extraordinară

pentru mine, este mai mult decât mamă, o

prietenă, un suport în rugăciune, un munte

de credinţă; este un balsam pe răni.Mama este

nemaipomenită”.

ŞI-A FOST O NUNTĂ CA-N POVEŞTI…

Având-o pe mama alături, Ligia a prins curaj

fiindcă situaţia trebuia clarificată. Tatăl, ca

bărbat, a fost mai reţinut, mai îngrijorat de

viitorul fetei lui. Dumnezeu însă i-a vorbit prin

Cuvântul Lui şi el a înţeles că nu Îi poate strica

planurile. În sfârşit, au căzut toate barierele şi

a fost o nuntă ca-n poveşti acolo la Orşova, pe

insulă. Mulţimea a venit să vadănunta băiatului

fără mâini cu mireasa lui.Cu siguranţă că şi

martorii de sus, îngerii,priveau la spectacolul

oferit de Dumnezeu. „Cînd mi-aduc aminte,

parcă am emoţiile de atunci. A fost cea mai

fericită zi din viaţa mea, cu toate că mulţi

plângeau şi mama chiar a leşinat”.

Viaţa în doi a început cu multe emoţii, însă

dragostea lor are înaltele capacităţi divine.

Printre altele ea poate să acopere totul.

Am întrebat-o dacă nu simte nevoia să fie mângâiată

şi îmbrăţişată de mâinile lui. Foarte convingătoare,

mi-a spus:

”Eu i le simt. Paradoxal, mă simt îmbrăţişată

si mângâiată de el; îi simt căldura sufletului care

dă peste şi mă cuprinde şi pe mine. Nu trebuie

neapărat să ai mâini, fiindcă partea interioară

compensează lipsa lor.Sunt foarte fericită. Dumnezeu

face specială fiecare zi!”

Ligia şi Sergiu trăiesc în Timişoara şi au acum o

fetiţă de patru ani. Sergiu o ajută pe Ligia foarte

mult: are grijă de fetiţa lor, Iudit, o plimbă,

se ocupă de educaţia ei, face cumpărăturile şi

multe altele.Sunt bucuroşi şi fericiţi. Se iubesc

mult şi ştiu un singur lucru:Dacă te uiţi la valuri,

te poţi scufunda în ele,dar dacă te uiţi la

Dumnezeu, mergi mai departe.”

Viaţa Ligiei a avut un ecou şi în sufletul meu.După

întâlnirea noastră în studiou pentru acest interviu,

am dorit mult să îi vizitez. Este atât de plăcută

atmosfera în casa lor! Când am plecat de la

ei am avut un uşor regret, ca şi cumaş fi părăsit un

colţ de rai.

Realizat de Lidia Iliesi

Radio Vocea Evangheliei Timişoara,

Emisiunea

“De la inimă la inimă “

N.R. Va invitam sa ascultati un duet de Ligia si Sergiu

Nichescu, accesand linkul de mai jos:

http://www.youtube.com/watch?v=ziSZvcO6_7U

Ce Mare Esti o Doamne - Sergiu si Ligia Nichescu.flv

No comments:

Post a Comment