Pages

Saturday, April 3, 2010

A-NVIAT PENTRU TOŢI...George Cornici

A-NVIAT PENTRU TOŢI...

A-nviat pentru toţi Fiul Jertfei,

A ieşit din sinistrul mormânt.

Să răsune, din nou, imnul slavei

Pe bătrânul, spinosul pământ!

A ieşit să arate viaţa

Ce-a vrut s-o suprime Pilat,

Să pună Lumină în suflet,

Să vindece duhul ingrat.

Nici o fiinţă nu e lăsată

Înafara divinului plan

A-nviat pentru toţi să ne cheme

În cerescul, eternul Liman

Cine-nţelege taina-nvierii

Şi răspunde vocii de Sus

Se lansează pe calea ce duce

În Ţara ce n-are apus.

Planeta era-n rătăcire

Din himeră făceau dumnezeu

Speranţa fiinţei umane

Zăcea în lanţul cel greu

Dar când piatra a fost prăvălită

Să iasă, în slavă, Hristos

O eră de har începuse

Pentru orice om păcătos.


Cine să-L ţină în beznă

Pe Cel pe nedrept chinuit?

Puterea infernului piere

Când vrea Creatorul slăvit

Cuvântul Lui a spart stânca,

Braţul Lui a ajuns în abis

Să-L scoată pe Omul durerii

În lumea nevoii trimis,

L-a-nviat să prezinte planetei

Perspectiva cereştii Lumini

Să arate la toţi că iubirea

Poate purta cununa de spini

Doar o inimă poate-nţelege

Un act cum altul n-a fost

Când un Rege ucis de mulţime

A-nvins moartea cu greu-i cost.

A-nviat pentru toţi să cunoaştem

Stări ce-n lumea de humă nu-s

S-avem părtăşii cu-mpăratul

Cum în Cartea Vieţii e spus

Iar El, Cel jertfit pentru oameni

Şi azi ne inundă cu har,

Ne-ajută să-nţelegem o taină

Ce-şi are izvoru-n calvar.

E viu pentru toţi Salvatorul

E-n noi şi cu noi ne-ncetat

Trăi-vom plenar ÎNVIEREA

Slujindu-L pe Mielul jungheat

Nimic nu ne poate abate

Din calea trasată de El

Legământul făcut cu Mesia

E consfinţit prin eternul inel...

Să răsune din nou simfonia,

Prin care-L cinstim pe Cel viu

Ne-a scos din groapa pierzării,

Din traiul grozav de pustiu

Pulsează în noi Duhul vieţii,

Şi undele crezului sfânt

Cunoaştem secretul frum’seţii,

Şi ştim ce-i dincol’ de mormânt.

George Cornici/ 23 Martie, 2009

No comments:

Post a Comment