AURORA
„Acum, fireşte, nu putem vedea lumina soarelui
care străluceşte în dosul norilor,
dar va trece un vânt şi-l va curaţi;
de la miazănoapte ne vine aurora..."
(Iov 37: 21-22)
Când negri nori umbresc pământul,
eu ştiu că sus luceşte-un soare
şi-acolo mă îndrept cu gândul,
deasupra umbrei trecătoare.
Îmi scald făptura în lumină,
mă încălzeşte părtăşia,
N-aş mai veni în jos, spre tină,
dar vin să vă aduc solia:
Credinţa mea e-o-ncredinţare
asupra celor nevăzute,
cu ochii aţintiţi nu-n zare,
ci-n cele ce-s făgăduite,
în Cel ce-a scos din gol pământul,
din gol şi din nimic fiinţa,
în Cel ce mi-a deschis Cuvântul
şi a rostit făgăduinţa,
eu cred în Dumnezeu, Cel Care
pe nume cheamă nevăzutul
şi formă-i dă, nepieritoare,
însufleţind cu viaţă lutul,
în Cel ce e Iubire vie,
şi cu-ndurare-l înconjoară
pe omul destinat să fie
nepreţuita Lui comoară.
Credinţa mea nu se-ndoieşte
de-aceea spun eu tuturora
că neagra noapte plăsmuieşte
strălucitoare, Aurora.
POEZII
Eterna Primăvară
Tatiana Topciu
Partea a doua: Pe Prag de Infinit
No comments:
Post a Comment